2012 in muzica

2012 in muzica pentru urechiusele mele pretentioase :-)

De-afara:

Devin Townsend Project - Epicloud
Paradise Lost - Tragic Idol
Katatonia - Dead End Kings
Steve Vai - The Story of Light
Slash - Apocalyptic Love
Moonspell - Alpha Noir
Cynic - The Portal Tapes
Adrenaline Mob - Omerta
Muse - The 2nd Law
Accept - Stalingrad

De la noi:

Goodbye to Gravity - Goodbye to Gravity
Desant - Joc de Noroc
Steelborn - Trup de Apa
Valerinne - Kunstformen der Natur
Monarchy - Feeding the Beast
Alternosfera - Virgula

Diversitatea muzicala este coplesitoare, ca de fiecare data (si in acelasi timp probabil am sarit destule albume foarte misto) :-). Cand ma uit in urma, mi se pare ca eu am un decalaj temporal pentru ca majoritatea albumelor pe care le-am ascultat eu in 2012 au fost lansate in 2011.

Pana la anu', va urez traditionalul Hai Cu Rocku'!!

Best of 2012

Ce-am facut asa marcant in 2012 (pentru mine, bineinteles)?

Soundtrack:


Ianuarie: Am fotografiat prima data in Sala Palatului (25 ianuarie 2012, concertul Tarjei Turunen). Dupa aceasta experienta m-au durut genunchii la greu, fiindca ne-am chinuit sa fotografiem din fata primului rand si fara sa deranjam spectatorii. In seara respectiva am stat jumatate de ora la Universitate pana am gasit un taxi, asta in timp ce ma ningea la greu...dar nu mai conta, eram fericita.

Februarie: A nins mult in februarie si lucrurile simple devenisera complicate. Mi-am pierdut buletinul dupa concertul Iris si Voodoo din Jukebox (l-am recuperat cateva zile mai tarziu, multumita unei fete foarte de treaba). Februarie s-a incheiat cu un concert Opeth si Von Hertzen Brothers la care am inghetat destul de tare pana am intrat (oficial, cea mai mare intarziere de intrat la un concert pe care am experimentat-o in 2012).

Martie: A fost incredibil, am facut o ditamai "fitza" ce a constat in 5 zile consecutive de concerte. Am fotografiat prima data la Opera Nationala Bucuresti, de fapt, am fost prima data acolo. Am avut cea mai misto experienta post-concert cu o trupa straina, mai exact am legat o prietenie cu Blaze Bayley si trupa lui si i-am fotografiat la ruine in Targoviste.

Aprilie: Mi-am luat un obiectiv nou pentru camera (pentru fotografiat pe scene mari). Cea mai misto atmosfera de concert: Trooper la Campina, cel mai asteptat concert: Anneke Van Giersbergen. Nu-mi amintesc prea clar aceasta luna, cred ca am muncit mult atunci pe la job-ul meu full-time.

Mai: O alta fita, 2 concerte in aceeasi seara. Unul dintre ele a fost singurul moment din acest an cand am calcat in Fabrica (concert Trooper, 11 mai). Frumos concertul Apocalyptica si deschiderea, cu nervi din lipsa de photo-pit la headliner. Free Fest la Ploiesti alaturi de Steelborn, oameni simpatici si voie buna.

Iunie : Primul festival la care-s fotograf oficial (OST Fest - probleme logistice rezolvate pe parcurs), urmat imediat de al doilea. Musafiri overnight, culcat la orele mici ale diminetii cand se lumina deja, caldura extrema, fotografiat la greu, editat la greu. Cea mai marcanta experienta foto: Black Label Society, incarcatura emotionala a fost coplesitoare.

Iulie: Am fotografiat (de la distanta considerabila ce-i drept) una dintre trupele copilariei mele, Guns N'Roses. Am fost la Brasov de 2 ori intr-un timp scurt, piscina, Parc Aventura, Cuba Libre, galagie si rasete multe.

August: Am revazut Sibiul in compania unor oameni frumosi. Am vazut Poets of the Fall si m-am re-indragostit de muzica lor siropoasa, am si eu slabiciunile mele. Ultima saptamana din august am avut concediu, am lalait-o fara momente marcante, bifat primul concert pe National Arena, am fost oarecum dezamagita insa de show-ul trupei.

Septembrie: Am bifat doar 3 concerte in septembrie. L-am vazut pe Kempes prima data. Am fost la munte de ziua sor-mii (final de septembrie) si era super cald. Good times cu prietenii.

Octombrie: O alta luna incredibila, rivalizeaza cu luna martie. A inceput cu un festival (Metal Crush Party) la care chiar m-am simtit bine, desi nu prea a fost public si s-a continuat cu niste concerte out of this world. Revazut pe Mike Portnoy, acel Mike care se intampla sa fie tobosarul meu preferat. El sau PR-ul lui mi-au dat share la galeria foto si pozele mele au ajuns sa fie vazute de sute de oameni, chiar nu ma asteptam la asa ceva, best feeling ever!

Noiembrie: Luna noiembrie a inceput cum nu se putea mai bine, 3 concerte la rand: Steve Vai absolut extraterestru, Trooper la Bucuresti cu o mega-aniversare si o noua plimbare la Brasov. Inca 3 concerte pe la mijlocul lunii ca tot prinsesem gustul. Concert si de ziua mea + cea mai tare petrecere a anului a mea, a Balaurului si a Iuliei, am ajuns acasa la 6 dimineata si fara voce.

Decembrie : Am vazut Devin Townsend Project (mi-am dorit enorm chestia asta pentru 2012 si mi-a iesit in final). Am dormit mult, am citit mult, am muncit mult cand m-am intors din vacanta. Un concert de mare exceptie pe 19 decembrie, un final glorios pentru un an magnific. Acum este din nou vacanta si m-am reapucat de scris. Stiu ca anul asta nu prea m-am tinut de treaba asta, dar fac si eu ce pot, cat pot.

Nu stiu ce m-as fi facut daca n-aveam muzica (si fotografia), daca nu aveam site-ul si munca de acolo. Probabil acum m-as fi chinuit mult mai tare sa scot de undeva momentele marcante ale anului 2012. Le multumesc din suflet prietenilor ca m-au suportat si in acest an, stiu ca-s destul de dificila in anumite situatii. Sper sa avem parte de momente cel putin la fel de frumoase si anul viitor :-).

Ce-am bifat in 2012

Arch Enemy, Aria la Arenele Romane, 18 ianuarie 2012
Tarja Turunen la Sala Palatului, 25 ianuarie 2012
Nazareth, Trooper la Hard Rock Cafe, 27 ianuarie 2012
White Walls, Goodbye to Gravity, Blind Spirits, Aria in Jukebox, 16 februarie 2012
Iris, Voodoo in Jukebox, 24 februarie 2012
Opeth, Von Hertzen Brothers in Jukebox, 29 februarie 2012
Trooper, Blue Pulse in Hard Rock Cafe, 3 martie 2012
Tony MacAlpine in Silver Church, 5 martie 2012
Syn Ze Sase Tri, Ka Gaia An, An Theos in Ageless, 17 martie 2012
Vita de Vie la Opera Nationala, 20 martie 2012
Fates Warning, Voices of Silence in Jukebox, 21 martie 2012
Steelborn in Jukebox, 22 martie 2012
Blaze Bayley, Incipient in Silver Church, 23 martie 2012
Blaze Bayley, Trooper in Fiord, 24 martie 2012
Hail! in Safe House, 29 martie 2012
Trooper in Club Live Campina, 7 aprilie 2012
Primal Fear, Brainstorm, Palace in Silver Church, 8 aprilie 2012
Celelalte Cuvinte in Jukebox, 21 aprilie 2012
Anneke Van Giersbergen in Silver Church, 22 aprilie 2012
Eveniment Lupta sa canti pe scena OST in Silver Church, 25 aprilie 2012
Steelborn in Fiord, 4 mai 2012
Monarchy, Blind Spirits in Jukebox, 11 mai 2012
Trooper in Fabrica, 11 mai 2012
Apocalyptica, White Walls, Changing Skins la Arenele Romane, 13 mai 2012
Steelborn, C.O.D., Proof la Free Fest Ploiesti, 25 mai 2012
White Walls, Monarchy, Axial Lead in Ageless Club, 26 mai 2012
Luna Amara in Ageless Club, 1 iunie 2012
Grimegod, Gothic, Abigail, L.O.S.T. in Ageless Club, 2 iunie 2012
Ashaena, Carpatica, An Theos in Ageless Club, 3 iunie 2012
Linkin Park, Zdob&Zdub la Romexpo, 6 iunie 2012
Motley Crue, Overkill, Dimmu Borgir, Exodus, White Walls, Psychogod, Armies of Enlil, Infected Rain, Finterfrost, Thornafire la Romexpo, 15 iunie 2012
Manowar, Europe, Trooper, HolyHell, Mystery, Desant, Steelborn, Gothic, Syn Ze Sase Tri, Addiction, Incipient la Romexpo, 16 iunie 2012
Motorhead, Megadeth, WASP, Lake of Tears, Metrock, Reborn, Tiarra la Romexpo, 17 iunie 2012
Heaven Shall Burn, Celelalte Cuvinte, Timpuri Noi, Luna Amara la Romexpo, 29 iunie 2012
Machine Head, Black Label Society, Soulfly, Lacuna Coil, Saxon, Sweet Savage la Romexpo, 30 iunie 2012
Guns N'Roses, Evanescene, The Cult, Whitin Temptation, Ugly Kid Joe la Romexpo, 1 iulie 2012
Die Toten Hosen, Epica, Deathstars, Trail of Tears, Voices of Silence, Reborn la Sibiu, 10 august 2012
My Dying Bride, Edguy, Delain, Poets of the Fall, Alternosfera la Sibiu, 11 august 2012
Vita de Vie, Coma, Manfellow, X-Plod la Arenele Romane, 17 august 2012
Red Hot Chilli Peppers, Grimus la Arena Nationala, 31 august 2012
Trooper la Proistoria fest, Targoviste, 8 septembrie 2012
Rezident Ex, Desant la Arenele Romane, 21 septembrie 2012
Goodbye to Gravity, Voodoo, Breathelast in Mojo, 27 septembrie 2012
Night In Gales, Taine, Akral Necrosis, Protest Urban, Goodbye to Gravity, 9.7 Richter la Bucuresti, 5 octombrie 2012
White Walls, Monarchy, Infected Rain, Khors, Whispering Woods, Wartime la Bucuresti, 6 octombrie 2012
E-Force, Abigail, Kistvaen, Syn Ze Sase Tri, Ashaena la Bucuresti, 7 octombrie 2012
Dream Dealers in Big Mamou, 18 octombrie 2012
Therion, Elyose, Antalgia la Arenele Romane, 19 octombrie 2012
Mike Portnoy, Billy Sheehan, Tony MacAlpine, Derek Sherinian la Jukebox, 20 octombrie 2012
Accept, Aria la Jukebox, 21 octombrie 2012
Speak Floyd in Silver Church, 25 octombrie 2012
White Walls, Goodbye to Gravity, Perfect Zero for Infinity, Up to Eleven, Voodoo, Manfellow, Running Clouds in Jukebox, 26 octombrie 2012
Steve Vai, Beverly McClellan la Sala Palatului, 1 noiembrie 2012
Trooper, Wilder in Chaos Venue, 2 noiembrie 2012
Trooper la Rockstadt, 3 noiembrie 2012
Eric Martin in True Club, 14 noiembrie 2012
Desant, Lupu' cel Rau in Ageless Club, 15 noiembrie 2012
Trooper, Monarchy in Fiord, 16 noiembrie 2012
Trooper in Fire Club, 24 noimebrie 2012
Syn Ze Sase Tri, Haboryn in Ageless Club, 24 noiembrie 2012
Goodbye to Gravity in Silver Church, 27 noiembrie 2012
Alternativ Quartet, Luna Amara, White Walls in Silver Church, 29 noiembrie 2012
Motorhead, Edguy, Fear Factory, Devin Townsend Project in Bamberg, 8 decembrie 2012
Selfish Murphy in Fiord, 15 decembrie 2012
White Walls, Goodbye to Gravity, Days of Confusion in Mojo, 19 decembrie 2012

Cronica concert The Almighty Three in Club Mojo, 19 decembrie 2012

Trei trupe romanesti si-au unit fortele sub titulatura "The Almighty Three" si ne-au dat intalnire in clubul Mojo din Bucuresti. Initial concertul a fost anuntat pentru 5 decembrie, dar a fost amanat din motive obiective pana pe 19 decembrie.

In cazul in care inca va intrebati despre ce trupe o sa va povestesc eu aici, acestea sunt: Days of Confusion (ex-Aria), Goodbye to Gravity si White Walls. Sunt trei trupe din noul val al metalului romanesc, diferite ca stil dar animate de aceleasi intentii: sa dea tot ce au mai bun pe scena pentru a oferi cea mai misto experienta de concert pentru cei care au venit sa-i vada (cel putin, asa am perceput eu mesajul ce s-a propagat miercuri de pe scena). 

Nu o sa zic prea multe despre public, nu au fost multi, nu au fost nici putini, dar cu siguranta nu a plecat nimeni dezamagit acasa. Eu am ajuns pe la ora indicata pe afis (20:00) si inca se desfasurau probele de sunet. M-am oprit fix in mini-standul de merchandise si trebuie sa punctez ca era destul de bine aprovizionat: CD-uri, tricouri cu fiecare trupa in parte si doua modele editie speciala cu toate trupele din seara respectiva, pene de chitara, etc. O bila alba pentru trupe pentru ca stiu sa se vanda sub toate formele, fanii apreciaza asta (v-o spune un fan Motorhead ce s-a intors de la ultimul concert cu un bat de toba si un monster-guitar pick semnate de tobosar, respectiv chitarist).

Days of Confusion au deschis seara in aplauzele fanilor. Observ ca au schimbat basistul de ultima mea intalnire cu ei, de aceasta data au cantat cu Adrian Ciuplea de la Vita de Vie (nu stiu ce-i cu postul de basist la ei, dar in decurs de un an i-am vazut cu 3 basisti diferiti). Trebuie sa stiti ca ei au lansat de curand un EP numit "Seeds", ce a fost foarte bine primit de public si de pe care ne-au cantat si la concert cateva piese precum "Grace", "Walking In The Dark" sau "Meta" (la care au deja filmat si un videoclip).

Intentionam sa scriu cateva puncte forte pe care le-am detectat la aceasta trupa dar insiruirea: sound, chitari, tobe, voce, bass m-a dus imediat cu gandul la faptul ca ei suna bine cu totul. Bravo lui Cosmin ca si-a luat foarte bine rolul de front-man al trupei, bravo Days of Confusion pentru un concert reusit in ton cu muzica pe care o compuneti! La final ne-au oferit si o surpriza, impreuna cu Alex Pascu (bass, Goodbye to Gravity) si Andrei Galut (voce, Goodbye to Gravity) au facut un cover la piesa "Diary of Jane" (Breaking Benjamin).

Acestia au ramas pe scena, pentru ca urma Goodbye to Gravity. Cu un album proaspat lansat, un chef de cantat de zile mari, bucurestenii mi-au amintit de primele concerte vazute cu ei si primele cuvinte pe care nu reuseam sa le gasesc pentru a descrie starea in care ma duceau cu muzica lor. Cred ca energie este un cuvant ce ii caracterizeaza foarte bine, alte doua fiind profesionalism si perfectionism.

Oricat as incerca sa descriu, cel mai simplu e sa v-o spun pe fata: "Goodbye to Gravity suna zid!". Si asta nu doar pe album, ci si live pe scena, de fiecare data cand i-am vazut. "Unusual Suspects", "Vanishing Point", "I Won't Wait" sunt cateva dintre piesele pe care le-au ales pentru noi miercuri. Au facut si un cover la "Could Connected" (In Flames) ce a incins spiritele in sala. Un alt cover a fost cel la piesa "One Step Closer" (Linkin Park) cantat impreuna cu membri ale celorlalte formatii din seara respectiva. Nebunie totala si la aceasta piesa, punct ochit, punct lovit, concert super reusit (fac si rime, dupa cum vedeti).

Daca va place metalul alternativ si vreti sa auziti o trupa romaneasca ce suna "ca afara", va recomand sa le cumparati albumul celor de la Goodbye to Gravity.

Pentru mine White Walls au fost o trupa pe care am descoperit-o mai incet. Nu mai tarziu, ci mai incet pentru ca mi-a trebuit timp sa procesez si sa asimilez tot ce ne-au oferit prin albumul lor "Mad Man Circus". Dupa multe ascultari si cateva concerte la activ, am sentimentul ca ei sunt o trupa fara de care scena metal din Romania ar fi mult mai saraca.

Ei transmit emotie aproape exclusiv prin muzica, nu va asteptati la artificii sau la discursuri pe scena, n-o sa aveti parte de asa ceva (au doar niste bannere si un carton cu Gyuri Pascu pe care le poarta peste tot). Nu am avut niciodata impresia ca au nevoie de ceva in plus, sunt White Walls si cand incep sa cante intri direct in lumea lor. A lor sau a ta, cum preferi, pentru ca daca inchizi o clipa ochii si te lasi purtat de valul muzical o sa ajungi sa te regasesti pe-acolo. 

Nu o sa va povestesc despre primul lor album, il gasiti gratis la download pe internet cu o simpla cautare. Ne-au cantat o buna parte din el la acest concert, ne-au oferit un strop de nebunie cat sa ne faca sa vrem mai mult.

Astept cu nerabdare viitorul album (preconizat sa apara la anul in primavara), de pe care ne-au cantat la acest concert "Patience", "Another Sun" si un colaj din mai multe piese. Si mai mult decat acest album, astept urmatorul concert cu ei pentru ca trairea pe care ti-o ofera un show live nu poate fi egalata de nimic (cel putin pentru mine). Seara s-a incheiat in acordurile trupei Deftones dupa care White Walls, impreuna cu Alex Pascu si Mihai Alexandru de la Goodbye to Gravity, au facut un cover foarte reusit.

Inteleg ca s-ar incerca materializarea unui intreg turneu anul viitor in aceasta formula de trei, daca este asa, nu pot decat sa salut ideea si sa incurajez oamenii din toata tara sa ia parte la concertele acestor formatii (fie ca-i vedeti impreuna, fie separat).

Pana la anul insa, hai cu rocku' (romanesc)!

Cronica disc Desant - Joc de Noroc

Pe 9 noiembrie 2012, trupa Desant a lansat primul album din cariera sub numele "Joc De Noroc". Cu un booklet excelent si masterizat in Canada, albumul este rezultatul muncii de mai bine de un an al trupei timisorene.

Pentru cine nu stie, Desant sunt: Alex Anca (voce), Alin Achim (bass), Tibi Saulescu (chitara), Mihai Dobrescu (tobe) si Vlad Toma (clape). Povestea lor incepe la finalul anul 2010, cand Alin si Mihai au decis sa puna bazele unei noi trupe. 

S-au adunat, s-au pus pe treaba si a iesit un album de hard & heavy in stil clasic, asa cum rar auzim in Romania. Desant sunt o gasca misto de rock si asta se simte din felul cum interactioneaza pe scena, cum se "simt" unul pe celalalt si cum electrizeaza publicul de fiecare data. Nu ar putea sa faca asta fara niste piese antrenante, care iti raman in minte de la prima ascultare.

Pana sa iasa albumul lor, i-am prins pe Desant la doua concerte de mare exceptie din acest an, la festivalul OST (cand au deschis ziua 2) si la Arenele Romane in deschiderea concertului Rezident EX. A fost dragoste la prima ascultare, asa ca noi am asteptat cu sufletul la gura aparitia acestui album.

Albumul incepe cu un scurt intro, urmat de prima piesa lansata de trupa si anume, "Zbor". Aceasta piesa, alaturi de piesa ce da titlul albumului beneficiaza deja de videoclipuri ce au strans sute de vizualizari (semn ca interesul fata de trupa asta este mare). "Doar O Amintire" am fredonat-o cateva zile la rand dupa ce a fost postata pe website-ul lor, "Zori De Zi" si "Noua Vieti" au fost preferatele mele din concertele ce au trecut si au ramas aproape de sufletul meu.

"Anii Ce Au Fost" si "Mereu Nedespartiti" sunt doua balade ce si-au gasit locul pe acest disc. Sunt sensibile si au o incarcatura sentimentala mare, a doua dintre ele ducandu-ma cu gandul la baladele clasice din muzica rock romaneasca, acele imnuri ce au influentat generatii intregi. "Hai...Mai Stai!" este amuzanta si o sa va prinda cu siguranta.

Versuri simple dar inspirate, ritmuri de rock clasic, riffuri nebune si o voce mulata perfect pe muzica fac din "Joc De Noroc" unul dintre cele mai bune produse rock de anul acesta. Ca o parere ceva mai personala, albumul lor merge de minune ascultat in masina, la drum lung.

Singurul meu regret legat de acest album este faptul ca nu as fi vrut sa se termine asa repede.

Norocul este de partea lor, sunt talentati, inspirati si se pare ca au tras cartea castigatoare cu albumul asta. Nu va ramane decat sa va luati discul si sa-l ascultati si voi. Se poate procura de aici: http://shop.desantrock.ro/shop/muzica/joc-de-noroc-album/ (puteti descarca piesa "Doar O Amintire" gratuit).

In plus, va recomand cu caldura sa mergeti joi, 15 noiembrie 2012 in clubul Ageless pentru lansarea oficiala din Bucuresti a acestui album sau pe 17 noiembrie in clubul Doors din Constanta.

Be Rock with Desant!

Tracklist complet Joc De Noroc:

1. Prolog

2. Zbor

3. Singur Pe Calea Mea 

4. Doar O Amintire

5. Joc De Noroc

6. Hai... Mai Stai!

7. Anii Ce Au Fost

8. Zori De Zi

9. Legati Cu Sfori

10. Mereu Nedespartiti

11. Nouă Vieti

12. Epilog

Bonus

13. Joc De Noroc (radio)

14. Anii Ce Au Fost (acustic)

Cronica Trooper si Wilder in Chaos Venue, 2 noiembrie 2012

2 noiembrie 2012 a fost data cand a avut loc un concert pentru care ne-am pregatit inca din vara. Trupa ce urma sa deschida spectacolul si-a castigat locul participand la Rockalaureat, comunicatele de presa anuntau un documentar 3D, o geaca ce se va da cadou, o conferinta de presa si foarte multe surprize. Este vorba de concertul aniversar Trooper - Tari Ca Muntii, 10 ani de la aparitia primului disc al trupei targovistene. Au trecut 10 ani peste acest album, 17 ani peste Trooper si lunga asteptare pentru noi de peste vara si toamna s-a sfarsit vineri in incinta Chaos Venue.

Legat de acesta locatie eu am mai scris, spatiul incapator, scena mare si luminile o plaseaza intr-un loc fruntas in topul meu personal al salilor de concerte din Bucuresti. Mentionez totusi ca primesc o bila alba fiindca de data asta au avut garderoba functionala si o bila neagra fiindca la sfarsitul concertului Trooper aveau frigiderele de bere goale.

Nici nu s-au deschis bine portile la Chaos ca am si intalnit o multime de fani Trooper veniti din toate colturile tarii (Iasi, Constanta, Tecuci, etc.). Eu zic ca un devotament asa mare fata de o trupa (romaneasca) spune multe. Trooper nu sunt doar iubiti, sunt un adevarat drog pentru cei care ii urmaresc constant si merg dupa ei la concerte in toata tara. La intrare ni s-au dat ochelari 3D, pentru a urmari documentarul realizat de echipa Rock Event, documentar ce a avut ca subiect inregistrarea primului album Trooper la casa de discuri HMM Records. A avut loc si o sesiune de intalnire cu trupa la care fanii au avut ocazia sa vina sa isi salute favoritii, sa faca o poza sau sa ia un autograf.

Inainte de documentar, i-am vazut pe scena pe cei de la Wilder, o trupa tanara si in plina ascensiune. Au incalzit atmosfera si mi-au atras atentia in special prin chitaristul lor Radu si bateristul Rares, dar si prin piesele interesante precum "Sweet Revenge". Din pacate, din cauza unor probleme de sanatate ale lui Rares (caruia ii uram insanatosire grabnica!), au fost nevoiti sa isi anuleze prezenta la urmatoarele concerte din cadrul turneului Trooper - Tari Ca Muntii. Vor fi inlocuiti de trupa Monarchy, in datele cand timpul le va permite.

Si ne intoarcem la documentar, la vremuri apuse demult cand Trooper paseau in studioul Diesel pentru a inregistra primul lor disc, cu ajutorul a 4 oameni ce le-au fost alaturi si inca ii sustin din tot sufletul: Andrei Stanoevici, Adi Ilie, Codrut Bendovski si Sorin Vasile aka "Pepino". In seara respectiva fiecare dintre ei, impreuna cu cei 5 Trooperi, au primit cate un disc aniversar pentru contributia adusa muzicii rock romanesti. HMM Records a scos un sigur disc, chiar acest disc ce i-a facut cunoscuti pe Trooper si a pus Targovistea pe harta rockului. Pe aproape tot parcursul documentarului, cei din sala au scandat piesa "Tari Ca Muntii", au aplaudat si au strigat numele trupei lor preferate. 

Partea a treia a documentarului s-a terminat cand a cazut cortina si pe scena si-au facut aparitia Balaurul, Coiot, Laurentiu, John si Oscar. Scena a luat foc din prima cu "Dorinta" si "Totul E Fals". La acest moment, Chaos Venue era plin, peste 700 de fani si prieteni venisera sa le fie alaturi la aceasta aniversare. Da, spun prieteni nu doar pentru ca asa le place lor sa isi numeasca fanii, ci pentru ca in calitate de fan Trooper simt ca fac parte dintr-o mare familie. Datorita muzicii lor mi-am facut o multime de prieteni foarte buni, datorita lor am avut parte de cateva din cele mai frumoase momente din viata mea, Trooper nu ne dau doar muzica pe care o iubim, ei ne ofera tot sufletul lor de fiecare data cand sunt pe scena.

Au cantat integral albumul pe care-l sarbatoreau, eu m-am bucurat in special de "Inca O Lupta" si cover-ul "Nori De Hartie", mi-era dor sa aud piesele astea intr-un concert. Show-ul de doua ore si jumatate a fost un adevarat maraton de forta si o trecere prin toata discografia Trooper. "De La Inceputuri", "Voodoo", "Old School Baby" sunt doar 3 din piesele la care am avut parte de o nebunie generala, publicul aplaudand minute in sir. Mi-a placut enorm sa reaud si piesa "Scrisoare De Adio" si piesele de pe albumul "Vlad Tepes - Poemele Valahiei".

Pe scena din Chaos au urcat si 2 muzicieni talentati, Simona (vioara) si Daniel (clape), ce i-au acompaniat pe Trooper la cateva piese. Invitati au fost si Cristian Hrubaru, alaturi de toata echipa Rock FM ce a venit sa ii sustina pe baieti, dar si Mike Godoroja ce a venit insotit de fiul sau. "Tari Ca Muntii", "Amintiri", "We Are The Champions" (Queen) si "Vino Cu Mine" au incheiat concertul, primul din cadrul acestui turneu aniversar.

Cum a fost? A fost cald, au fost multe grade in sala si un vulcan in suflet, a fost incununarea multor ore de pregatiri si repetitii, a fost muzica pe care o iubim de ani de zile, au fost Trooper pe scena intr-o atmosfera de sarbatoare. Nu cred ca a plecat cineva dezamagit de la acest concert.

La multi ani, Trooper! Multumim ca ati scris nu doar o pagina in istoria muzicii romanesti, ci fiindca pictati cate o fila cu fiecare concert de-al vostru. Va multumim pentru muzica si sentimentele pozitive cu care ne incarcam la fiecare concert, pentru adrenalina si energia pe care ne-o dati ori de cate ori sunteti in preajma. Sunt ai nostri, sunt metal, sunt talentati si prietenosi, sunt Trooper si nu aveti voie sa ii ratati daca trec in turneu prin orasul vostru!

La data la care scriu aceasta cronica, concertele ramase din acest turneu sunt urmatoarele:

- 10 noiembrie 2012 - Constanta - Club Doors
- 16 noiembrie 2012 - Targoviste - Pub Fiord
- 23 noiembrie 2012 - Iasi - Underground Pub
- 07 decembrie 2012 - Galati - Scena
- 08 decembrie 2012 - Buzau - Cafeneaua Artistilor
- 21 decembrie 2012 - Ploiesti - Casa de cultura

Cateva cuvinte despre Rise Of The Underground - Rock Halloween Edition

Initial as fi vrut sa scriu o cronica de eveniment, insa ce rost mai are sa o denumesc astfel cand evenimentul a fost de fapt un fel de repetitie cu public?

Aveam pe afis 8 trupe cunoscute (ati auzit de Voodoo, Goodbye To Gravity, Up To Eleven?!), cu headliner una dintre cele mai apreciate formatii ale noii generatii (White Walls). Pretul biletului a fost 15 RON, evenimentul s-a tinut intr-o zi de vineri (deci, fara stres a doua zi pentru cei mai multi dintre noi). Ora de incepere a fost insa destul de tarzie, prima trupa (Running Clouds) si-a inceput cantarea dupa orele 22:30. Era clar ca evenimentul se va termina abia la ziua.  Sa fi fost asta motivul pentru care publicul a lipsit de la acest eveniment?

Trupa care s-a bucurat de prezenta celui mai numeros public in seara respectiva a fost Voodoo. M-am bucurat ca au fost aplaudati si aclamati, au oferit un show de mare clasa (la fel cum o fac de fiecare data, indiferent cati oameni au in fata scenei). Totusi, mi-a parut rau de restul trupelor ce urmau sa cante, sala se golea de la ora la ora. Publicul si asa putin, a ajuns sa fie format aproape exclusiv din prietenii apropiati ai trupelor. 

Era undeva in jurul orei 3:30 dimineata cand Goodbye To Gravity si-au inceput cantarea. Au scurtat cat au putut partea de change-over, ajustand problemele de sunet din mers. Nu se auzeau pe scena, dar au mers inainte si au incercat sa se simta bine. Deja circulau vesti prin public cum ca aveam sa fim dati afara din Chaos Venue, ora inaintata isi spunea cuvantul. Goodbye To Gravity au fost poate cea mai fair-play trupa a serii si au coborat de pe scena pentru a le lasa si celor de la White Walls cateva minute de cantat.

Despre White Walls ce sa zic, au dat dovada de un optimism de neimaginat date fiind conditiile cantarii. Ne-au spus de la inceput ca au 10 minute la dispozitie sa ne cante, asa ca cei din public au fost rugati sa aleaga setlist-ul. Change-over efectiv nu prea a mai existat, si-au luat instrumentele in brate, au montat cat sa nu pice tobele si au dat drumul la treaba. Scurt, dar intens, White Walls m-au uimit cat de repede au intrat in starea de concert, in starea in care sunt in fata noastra si dau totul, chiar daca este pentru doar 10-15 minute amarate. Am asteptat o seara intreaga sa-i vedem si i-am vazut (eu mai mult prin lentilele camerei foto, dar nu ma plang).

Nu am crezut ca dupa White Walls va mai canta cineva, noi ne-am strans jucariile si ne pregatisem sa plecam. Spre surprinderea noastra, mai era o trupa (The Boy Who Cried Wolf) dar cum eram deja pe picior de plecare, am luat-o din loc. Imi pare rau pentru ei, sper sa ii mai prindem cat de curand prin Bucuresti la un concert in toata regula.

Am ajuns acasa in jurul orei 4:30 dimineata si-am dat drumul la muzica, se cerea Mad Man Circus-ul cap-coada. In final, cand se facea lumina afara am adormit cu gandul ca avem atatea trupe bune, trupe ce merita mai mult, trupe ce investesc enorm in muzica lor, trupe ce dau totul pe scena chiar si cand canta in fata a 10-20 de oameni, avem atatea trupe bune si noi facem prea putin pentru a le incuraja si a le motiva sa progreseze.

Vrem scena metal in Romania? Haideti la concerte, haideti sa ne aratam in fata lor sa stie pentru cine canta si de ce o fac. Haideti sa le multumim pentru muzica asa cum stim mai bine, dati ceva inapoi (cat de putin, indiferent sub ce forma) pentru ceea ce primiti...

Cronica Accept si Aria in Chaos Venue, 21 octombrie 2012

Aflati in turneul de promovare al albumului "Stalingrad", Accept s-au oprit la Bucuresti pe 21 octombrie 2012. Ultima seara a unui weekend foarte metal se arata una interesanta, dupa ce vazusem live in urma cu 2 ani cateva piese Accept la festivalul Sonisphere.

Am ajuns la Chaos Venue destul de devreme, nu se deschisese inca accesul pentru public. Am avut parte de niste discutii interesante la poarta, alaturi de fani Accept de toate varstele. Autocarul Accept era si el chiar la poarta, asa ca am avut si niste intalniri spontane cu cei din trupa, un inceput frumos al unei seri de nota 10.

Concertul a fost deschis de Aria, o trupa de metal din Bucuresti ce s-a prezentat in formula: Cezar Popescu (Vita de Vie), Cosmin Lupu (Voodoo), Dan Ionescu, Adrian Ilie si Alex Pascu (Goodbye to Gravity, nu stiu daca a fost invitat doar la acest concert sau are un loc permanent in trupa). Au avut un show scurt, cu un public destul de nerabdator in asteptarea headlinerilor dar au gestionat excelent situatia oferindu-ne un concert intens, plin de energie. Stilul lor este greu de categorisit, cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la urmatorul lor concert si sa ii ascultati. Se pare ca vor lansa primul lor material in clubul Fabrica pe 29 noiembrie, asa ca stati cu ochii pe ei.

Trebuie sa mentionez (mai ales ca am fost si in calitate de fotograf la acest eveniment) ca nu stiu ce s-a intamplat cu Chaos Venue duminica, pana au intrat Accept pe scena, dar efectiv era bezna. Cred ca se facea economie la curent electric, asta dupa ce cu o seara inainte Mike Portnoy ceruse insistent mai multa lumina pe scena.

Accept au fost incredibili! Lectia de heavy metal a inceput cu "Hung, Drawn and Quartered", "Hellfire" si "Restless and Wild". Astea 3 piese n-am mai stiut de mine, am stiut doar ca aveam de fotografiat, trebuia sa ma concentrez pe asta dar mi-a fost aproape imposibil sa o fac in totalitate. Auzeam strigatele insufletite ale celor din public, aclamau intens, scena era un camp de batalie iar Accept soldatii ce executau totul in cel mai minutios mod posibil.

Au sunat perfect, au avut coregrafie, au avut vana si energie cat pentru 10 trupe la un loc. Nu-s doar o trupa de mosuleti ce canta heavy metal, sunt o trupa legendara ce muta muntii din loc! La "Stalingrad", Mark flutura steagul Accept si publicul se transforma el insusi intr-o armata. 

Peter Baltes, Herman Frank si Wolf Hoffmann au fost un trio de foc si au avut fiecare momentul lui indelung aclamat. Din setlist s-au mai numarat "Breaker", "Bucket Full of Hate", "Shadow Soldiers", "Bulletproof", "Aiming high", "Princess of the Dawn" si "No Shelter".

In nici un caz nu s-ar fi putut termina concertul dupa "Fast as a Shark", Accept au fost ceruti insistent la bis. Inca 3 piese ne-au mai cantat, un regal heavy metal incheiat magistral cu imnurile "Metal Heart", "Teutonic Terror" si "Balls to the Wall". Publicul de heavy metal este cel mai inflacarat public, cantand si facand headbang pana la epuizare. Am cantat la semnalul lui Mark Tornillo si ne-a iesit de minune, am fost un cor si-un suflet, nebunie totala. 

A fost o seara in care heavy metalul a triumfat din nou, un concert de mare exceptie. Jos palaria in fata tuturor celor care au facut posibil acest concert si mai ales, in fata marilor muzicieni de la Accept!

Cronica The Progressive Dream Team in Chaos Venue, 20 octombrie 2012

Cel mai asteptat eveniment progressive rock al anului a fost cu siguranta concertul Mike Portnoy, Billy Sheehan, Tony MacAlpine si Derek Sherinian de la Bucuresti. Recunosc, aveam emotii legate de acest concert: daca avea sa vina public, daca vor canta piese pe gustul meu, daca voi reusi sa ma simt la fel de bine pe cat m-am simtit la concertele anterioare vazute cu 3 dintre cei 4 magnifici.

Prima tura de emotii s-a dus inca de la poarta clubului unde asteptau o multime de oameni, entuziasmul era la cote uriase pentru toata lumea. Accesul a fost usor, rand pe rand oamenii si-au gasit cate un loc in sala. Despre clubul Chaos (ex-Jukebox) am mai scris, mie imi place ca are un spatiu generos, o scena pe masura si lumini bune. Neinspirat insa consider ca a fost desfiintarea garderobei si mai ales, treapta de pe la mijlocul clubului, astfel ca o parte din public a cam stat "in groapa" (mi-e greu sa cred ca au vazut prea multe pe scena). Chaos Venue a fost plin ochi la acest eveniment!

Eu am fost privilegiata, 3 piese petrecute in photo pit in fata celor de pe scena si restul concertului sus la balcon, astfel ca am fost oarecum ferita de aglomeratie si intinsul peste capetele altora pentru a vedea ceva pe scena. Caldura a fost la cote extrem de intense, au curs apele pe noi pe tot parcursul concertului. Nimic n-a mai contat insa cand au intrat pe scena cei 4 muzicieni de top.

Si a inceput nebunia cu "A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise": aplauze, urale, click-urile aparatelor foto si mai presus de toate, muzica la rang de arta. Mike saluta publicul si spune ca i-a luat prea mult sa se reintoarca la noi (aproape 10 ani), eu sunt total de acord cu el.

Derek Sherinian, in spatele clapelor sale, poarta un tricou cu ai nostri Trooper si nu pot decat sa admir acest gest pe care l-a facut sustinand scena locala de rock din Romania.

Billy Sheehan si Mike Portnoy sunt un "motor" care ar pune in miscare orice trupa, sunt poate cea mai buna sectie ritmica pe care am vazut-o vreodata la treaba. Cu greu mi-am putut desprinde ochii de la Mike, este cel mai expresiv tobosar pe care l-am vazut, canta cu tot corpul si cu tot sufletul lui pe scena. El a avut grija si de comunicarea cu publicul, a fost deschis si nu a ezitat sa se urce pe boxe ori de cate ori a vrut sa fie mai aproape de fani. Tony MacAlpine ne-a oferit caldura si feeling, a completat perfect trupa de virtuosi.

Pe parcursul concertului mi-am dat seama cat de copil am fost cand m-am gandit la ce vor canta cei 4 pe scena. Puteau sa cante absolut orice, in formula Mike - Billy - Tony - Derek nu aveau cum sa dea gres. Nu am simtit cand a trecut acest concert, m-am pierdut undeva intre bataile de tobe, slap-urile de bass, solo-urile de chitara si sunetul gingas al clapelor.

Au fost oameni in sala care s-au plans de sunet, de volumul anumitor instrumente. Nu pot sa infirm sau sa confirm acest lucru, de unde am stat noi (sus, in lateralul scenei, paralel cu boxele) s-a auzit bine si nu am simtit nimic deranjant. Inceputul bisului a fost totusi marcat de faptul ca vocile lui Mike si Billy nu se auzeau, lucru remediat pe parcurs.

S-au cantat piese ce se regasesc pe albumele trupelor in care au activat cei de pe scena, s-au cantat cover-uri, dar cel mai important este ca totul s-a cantat cu sentiment. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie acest spectacol.

Dupa concert, zeci de fani au asteptat minute in sir pentru o poza, un autograf sau o vorba cu cei din trupa. Daca Derek Sherinian a iesit si a stat minute bune alaturi de fani, ceilalti au fost destul de greu de "prins". I-am asteptat pana in momentul in care au parasit Chaos Venue, cand ne-am luat ramas bun de la ei cu aplauze.

Phoenix Entertainment au facut o treaba excelenta si de data asta, cei de la securitate au avut rabdare cu noi si ne-au asteptat pana la ore tarzii, doar ca sa ne intalnim pentru cateva clipe cu trupa, toate planetele parca s-au aliniat ca seara sa fie una pe care nu o vom uita prea curand. Va multumim tuturor pentru implicare si ne dorim cat mai multe evenimente ca si cel despre care tocmai am povestit.

Cronica Therion la Arenele Romane, 19 octombrie 2012

Am avut placerea sa revedem Therion la Bucuresti pe data de 19 octombrie, la Arenele Romane. Concertul mult-asteptat a fost indelung promovat pe toate canalele media, la toate evenimentele rock anterioare din vara si toamna acestui an. O ultima intalnire cu Therion, o ultima sansa sa ii vedem pe cei ce reprezinta o trupa de referinta a symphonic metalului, a fost sansa noastra de a ne lua la revedere si nu am putut sa o ratam.

Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.

Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.

Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.

Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.

Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.

Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.

Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.

Therion fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.

Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.

Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!

Setlist Therion:

O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time

Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu

Encore 2:
To Mega Therion

Cronica Rezident EX si Desant la Arenele Romane, 21.09.2012

Rezident EX in sfarsit la Bucuresti, un 21 septembrie atat de mult asteptat de fanii lui Kempes de toate varstele a venit si a trecut ca un vis frumos. Vremea nu se anunta favorabila in dimineata zilei de vineri dar pe parcurs s-a dovedit ca ne-am facut griji degeaba, neavand parte de o ploaie in toata regula la concert.

Arenele Romane au fost o alegere potrivita pentru acest concert, acomodand fara probleme multimea de peste 1.500 de suflete. Intrarea in incinta s-a facut repede, startul la cantat s-a dat insa cu o mica intarziere fata de programul anuntat.

Desant din Timisoara au avut rolul de a deschide seara. A fost un concert special pentru ei, momentul lansarii in Bucuresti al albumului de debut "Joc De Noroc". Pentru noi a fost al treilea concert pe care-l vedem cu carismaticii Desant si putem spune ca am devenit fani de la prima vedere si ascultare, la acest concert fiind deja la stadiul in care am cantat cu ei cap-coada versurile pieselor "Joc De Noroc", "Zori De Zi" sau "Zbor".

Un rock in stil old-school, ce te prinde imediat si iti ramane in minte, o prezenta exploziva ce nu te lasa sa privesti in alta parte, Desant nu sunt doar trupa lui Alin Achim (ex-Cargo) ci o gasca ce canta rock asa cum simte (si le iese de minune). Sectia ritmica este una de exceptie, foarte expresivi, Mihai si Alin reusesc sa-si castige imediat publicul de partea lor. Chitara, vocea si clapele completeaza perfect trupa. Au cantat cu vana, dar cu toate astea publicul era inca destul de inghetat si apatic.

Pauza dintre trupe a fost momentul in care organizatorii au oferit publicului cateva premii prin tragere la sorti.

Kempes (alaturi de Rezident EX de data asta), avea sa vina din nou pe o scena din Bucuresti dupa mai mult de 9 ani de absenta. Vizibil emotionat, dar stiind pe ce se bazeaza (o trupa de exceptie langa el, propria voce inegalabila asa cum o stim), si-a facut intrarea in aplauzele publicului pe piesa "Buletin De Stiri". 

Emotie la superlativ. "Kempes, te iubim!", raspunsul venea inevitabil de pe scena "Si eu!!", "Kempes, ne-a fost dor de tine!"..."Si mie de voi!!". Concertul a fost unul de exceptie, piese precum "Soldatul Cazut" sau "Catedrala Sufletului" fiind deja piese de rezistenta din repertoriul ex-Rezidentilor. Un moment special a fost piesa "Iarna", cand sute de oameni au agitat chei pentru a simula sunetul clopoteilor.

Tavi Iepan a preluat o mare parte din comunicarea cu publicul, prezentand piesele rand pe rand. Chiar daca nu au avut multe concerte impreuna, Rezident EX suna ca a o trupa matura din punct de vedere muzical si au fost aclamati indelung. Chitaristul Matthias Lange ne-a aratat cat este de talentat la a manui acest instrument si a fost cu siguranta o prezenta ce nu putea fi trecuta cu vederea.

Momentele de maxim ale concertului, nu pot spune ca unul a fost mai presus de celalalt, au fost piesele "Povestiri Din Gara"si "Brigardierii". Arenele au explodat si concertul s-a transformat intr-o mare de oameni ce sareau si cantau in ritmul muzicii. O imagine incredibila de pe scena si din public, de asemenea.

Doua piese la bis nu au parut suficiente pentru a compensa apetitul fanilor. Prin urmare, Rezident EX le-au dat intalnire celor mai infocati fani in clubul Ageless pentru un after-party, o poza si-o poveste. Nu stiu despre altii, dar eu am impresia ca povestea Rezident EX nu se incheie aici. Este inceputul perfect al unei trupe ce este asemenea unei mari iubiri, o iubire sincera a muzicii si frumosului, o iubire ce nu se stinge niciodata.  

Cronica Artmania Ziua 2, 11 august 2012

Si a venit si ziua mult asteptata a festivalului Artmania 2012. Aveam sa vad, respectiv sa revad (in cazul Edguy), cateva dintre formatiile mele preferate asa ca am luat centrul Sibiului cu asalt inca de dimineata. Am ascultat trupele la probele de sunet, ne-am plimbat si am profitat de reducerile oferite de muzeul Brukenthal pentru purtatorii de bratari Artmania.

Concertele din Piata Mica au inceput cu o usoara intarziere, cu trupa Violentory din Bulgaria.Trupa parea sa fi venit la Sibiu insotita si de fani din dotare, asa ca au fost aplaudati si incurajati pe tot parcursul recitalului. Pentru mine concertul lor a durat totusi prea mult, mai ales ca din cauza lor si a orei la care au inceput concertele in Piata Mare, am ratat Abigail si Arc Gotic.

Conform programului, la 3 si jumatate dup-amiaza Alternosfera a dat startul concertelor din Piata Mare cu piesa "Ne Uneste, Ne Desparte". Cine ma cunoaste stie ca sunt un mare fan al moldovenilor si mi-am dorit de multa vreme sa ii vad pe o scena mare (sincer, Alternosfera in club inseamna inghesuiala de fiecare data). Alternosfera a sunat foarte bine si ne-au oferit un setlist format din cele mai bune piese ale lor, precum "Avion", "Wamintirile", "Ploile Nu Vin" sau "Orasul 511".

Am dansat si am cantat, am aplaudat, a fost Alternosfera in cea mai buna forma, putin comunicativi, transmitand totul aproape exclusiv prin muzica. Prea scurt, asa se poate caracteriza in doua cuvinte concertul moldovenilor de la Sibiu.

Si ajungem la Poets Of The Fall, unul dintre principalele motive pentru care m-am aflat la Sibiu in acest an.  Ii cunosc bine pe poeti, chiar de la primul lor album, "Signs Of Life". M-au cucerit cu vocea inconfundabila a lui Marko, cu piesele lor melancolice si versurile ce se potrivesc la fix cu muzica. Nu imi imaginam ca o sa ii vad vreodata in Romania, mai ales ca ei canta rar in afara Finlandei.

Poets Of The Fall pe scena din Sibiu a fost ca un vis frumos, un vis din care nu voiam sa ma trezesc prea curand. "Diamonds For Tears", "Temple Of Thought", "Roses", "Cradled In Love" si "Locking Up The Sun" s-au numarat printre primele piese din setlist. Mi-a placut cum fiecare piesa era introdusa cu o cateva cuvinte ce iti dadeau de inteles ce piesa urma (asta daca le cunosteai piesele). Cei din trupa mi s-au parut placut impresionati de public, nu cred ca se asteptau sa aiba atatia fani in acest colt de lume.

"The Lie Eternal", "Stay" si o nesperata (pentru mine) "Illusion And Dream" au sunat divin. Ne-au cantat si prima piesa importanta a lor, piesa ce i-a propulsat spre succes, "Late Goodbye". S-au retras apoi de pe scena, insa eu stiam ca nu avea cum sa se incheie totul asa repede. Inca 3 piese ("Dreaming Wide Awake", "Carnival Of Rust" si "Lift") am primit la bis si parca si asa, tot i-as mai fi ascultat. Nu cred ca a plecat nici un fan dezamagit de la concertul lor, poate doar din cauza faptului ca nu se gasea nici un fel de merchandise cu ei la shop-ul Artmania.  

Dupa o pauza destul de lunga, pe scena din Piata Mare au urcat Delain. Fiind in turneul de promovare al celui mai nou album, "We Are The Others", olandezii au oferit un show foarte bun la Sibiu. Nefiind foarte cunoscuti publicului roman, au fost o gura de aer proaspat, o surpriza placuta, o trupa pe care o descoperi in cadrul unui festival si pe care continui sa o asculti cu placere de cate ori ai ocazia.

Charlotte Wessels este incantatoare, are un timbu vocal special si stie cum sa isi atraga fanii. "We Are The Others", "Get The Devil Out Of Me", "Electricity" si "The Gathering" s-au regasit in setlist si au starnit multe aplauze. Dupa concert, au iesit in public pentru a interactiona cu fanii.

Inainte de inceperea concertului urmator, se aude din boxe "Last Christmas", e clar, e mana nebunilor din Edguy!! Cu jokerul arborat pe scena ("Age Of The Joker" fiind cel mai nou album al nemtilor), se da startul la distractie si headbang cu "Nobody's Hero". Tobias Sammet este fix cum il stiam: pus pe glume, un frontman excelent si o voce uriasa.

Pentru Edguy primul concert in Romania avea sa fie ultimul in actualul turneu de festivaluri europene de vara. Au avut pofta de cantat si chiar daca Tobi a suferit un accident in urma cu aproximativ o luna (cand a cazut de pe scena) si inca suferea fizic, au dat tot ce au avut mai bun la Sibiu. Heavy metalul marca Germania suna excelent, am luat o portie zdravana cu "Tears Of a Mandrake", "Lavatory Love Machine", "Ministry Of Saints", "Superheroes" si "Babylon". O singura balada ("Save Me") ne-au oferit Edguy, o piesa pentru fete fiind un ingredient obligatoriu al unui concert heavy. "King Of Fools" a incheiat nebunia starnita de Edguy, un final perfect al uneia dintre cele mai bune reprezentatii de la Artmania 2012.

 Edguy sunt o trupa deosebita, sper sa ii revedem cat de curand intr-un concert in Romania in postura de cap de afis.

Uf, si iata ca a venit si momentul sa povestesc despre ultima trupa de pe scena mare, My Dying Bride. Dupa Poets Of The Fall, Delain si Edguy aveam o stare de euforie ce cu greu poate fi descrisa in cuvinte. Cu My Dying Bride m-am intalnit muzical prin liceu, acum destula vreme. Imi plac, dar pentru a ii asculta am nevoie sa am starea necesara, am nevoie sa pot sa traiesc muzica lor. Si-au inceput concertul cu "Your River", continuand cu "Bring Me Victory" si "Like Gods Of The Sun". Acum i-am vazut live pentru prima data si au fost exact cum imi imaginam: teatrali, lugubri, hipnotici.

Au sunat excelent, dar nu aveam starea necesara pentru a ii urmari pana la capat. E drept, oboseala dupa 2 zile de concerte si-a spus cuvantul asa ca m-am indepartat putin de scena, pana fix in spatele acesteia. Am preferat sa ascult My Dying Bride in compania unui ceai cald si chiar si de acolo, s-a auzit foarte bine.

Cred ca fanii au fost in extaz fiindca setlistul ales a fost o nebunie: "For You", "She Is The Dark", "The Cry Of Mankind" sau "The Dreadful Hours". Uralele se auzeau din Piata Mare, fanii nu se lasau dusi acasa. Chiar si la finalul concertului, acestia facusera o coada lunga in asteptarea celor de la My Dying Bride, pentru o poza, un autograf sau sa schimbe cateva vorbe cu idolii lor.

Artmania 2012 a fost un festival la care noi, cei de la Letsrock.ro, ne-am simtit minunat. Organizarea a fost de exceptie, muzica pe placul nostru si atmosfera una deosebita. Pana si vremea a tinut cu art-maniacii si ne-am putut bucura in voie.

Sibiu, ne vedem anul viitor!

Cronica de festival: Artmania 2012 ziua 1

Am ales sa dau caldura din Bucuresti pe Sibiu in weekendul ce a trecut si a fost cea mai buna alegere. Sibiul a gazduit si in acest an, deja traditionalul festival Artmania, festival dedicat tuturor iubitorilor de rock.

Distractia s-a pornit insa mai intai la scena Harley Davidson din Piata Mica unde Reborn au dat startul concertelor. Cu o ascensiune fulminanta, Reborn au ajuns sa cante in aceasta vara pe scena celor mai importante festivaluri din Romania. Soarele dup-amiezii nu i-a impiedicat sa se simta bine, desi nici publicul nu era prea numeros. Ne-au cantat piese precum "Die Again" sau "Fight" si indraznesc sa spun ca au sunat mai bine decat la OST Fest . Hai la mai mare!

Au urmat Voice Of Silence, trupa clujeana pe care am prins-o in concert a doua oara in noua formula (de cand si-au schimbat solistul vocal). Mi-au placut mult, au sunat foarte bine si ne-au oferit un duet minunat cu un tenor din Cluj, la piesa lor "Destiny". Multa energie in show-ul VOS, au fost incalzirea de care avem nevoie pentru a ne muta la scena din Piata Mare (Kitsune Art am ratat din pacate).

La ora stabilita, s-a deschis spectacolul si pe scena principala, Trail Of Tears fiind prima trupa a serii. Norvegienii au fost bine primiti de fanii ce formasera deja un grup compact in fata scenei si desi cei mai multi din public nu pareau cunoscatori ai muzicii Trail Of Tears, asta nu a fost un impediment pentru cei care venisera sa se distreze la festival. Catherine Paulsen a fost o prezenta foarte placuta pe scena si prietenoasa in afara ei, dupa concert venind in public pentru a face poze cu fanii. Trail Of Tears pregatesc un album nou, de pe care ne-au si cantat o piesa fara nume.

Deathstars au fost trupa care m-a prins cel mai putin in mreje de la acest festival. Cu stilul lor industrial-goth, machiati pe fata, Deathstars ne-au oferit cele mai bune piese ale lor precum "Blitzkrieg", "Blood Stains Blondes" sau "Cyanide". Nu o sa insist foarte mult asupra prestatiei lor, fiindca show-ul lor teatral nu m-a impresionat.

Asteptam cu mare nerabdare urmatoarea trupa a serii, Epica. A fost prima mea intalnire cu ei, din motive independente de mine nu reusisem sa ajung la concertul lor anterior din Romania. Pentru ca atunci cand spui Epica spui Simone Simons si invers, trebuie sa mentionez de la inceput ca olandeza sta foarte bine la toate capitolele: are o voce de aur si este o prezenta mai mult decat incantatoare. Cred ca in trupa asta s-a dat casting si pentru calitati fizice ca altfel nu-mi explic cum de s-au gasit asa aratosi toti.

Fiind in turneul de promovare al albumului "Requiem For The Indifferent" lansat in martie, Epica au imbinat piesele noi cu cele mai bune piese vechi ale lor. As mania zeii daca nu as mentiona ca piesa "Cry For The Moon" a sunat divin, insa cu mici exceptii, Epica nu mi-au transmis acele sentimente in care muzica devine centrul universului pentru cateva zeci de minute. Au sunat bine, au aratat bine, insa pentru mine ceva a lipsit si n-as putea sa spun exact ce. Din setlist s-au mai numarat: "Unleashed", "Serenade Of Self-Destruction", "Black Infinity", "The Phantom Agony", "Storm The Sorrow".

La finalul concertului Epica, puteam sa bag mana in foc ca la ei fusese momentul de maxim al serii, cea mai asteptata reprezentantie, trupa trupelor din prima zi. Dar ce m-am inselat...

Cu Die Toten Hosen nu m-am intalnit muzical pana la acest festival. Auzisem de trupa, stiam ca au ani buni de cantat in spate (aproximativ 30) insa nu ma asteptam sa ma castige asa repede pe post de fan. Au avut o energie incredibila iar publicul a cantat si a dansat cot la cot cu ei. Chiar daca nu am priceput prea multe din versurile lor (majoritatea pieselor pe care le-au cantat fiind in germana), asta nu a fost un impediment. Au cantat si coveruri precum "Song 2" (Blur) sau "You'll Never Walk Alone" (Gerry & The Peacemakers), care le-a iesit foarte bine.

E greu sa descriu in cuvinte concertul lor, a fost distractie si o atmosfera demna de petreceri nemtesti, precum este la Oktoberfest. In public, am vazut numerosi oameni imbracati in costume traditionale nemtesti, semn ca venisera pregatiti special pentru concertul Die Toten Hosen. Campino (solistul vocal) ne-a marturisit ca a baut tuica si ne-a urat "Noroc" in dulcele grai romanesc, bariera lingvistica fiind astfel depasita.

Die Toten Hosen isi meritau cu prisosinta rolul de cap de afis in prima zi Artmania, oferind un show muzical perfect in opinia fanilor genului.

Experienta OST Fest

Trecand peste aspectul muzical, ceea ce a mers sau nu la suflet fiecaruia in functie de preferinte, simt nevoia sa exprim cateva pareri despre experienta mea de fotograf in cadrul OST Fest.

OST Fest a fost primul meu festival in calitate de fotograf acreditat. Trebuie sa mentionez ca merg la concerte mari de rock incepand din 2004 si pana acum am bifat destule concerte si festivaluri (atat in Romania, cat si prin alte tari) incat sa stiu foarte bine cum merge treaba. De un an si jumatate de cand fac poze la concerte, am avut ocazia sa cunosc multi fotografi, organizatori, oameni de PR, reprezentanti ai cluburilor etc.

Majoritatea fotografilor fac ceea ce fac benevol, fara foloase materiale, isi rup din proprii bani (pentru echipament) si timp pentru a veni la concerte si a face poze pentru ca voi toti sa le vedeti si admirati. Sunt oameni pasionati de ceea ce fac si munca de teren, cat si cea de dupa festival (care uneori poate sa consume mai mult timp decat festivalul in sine) este titanica.

Mi-am propus sa fac un efort sustinut si sa incerc sa acopar cat mai mult din OST Fest, datorita faptului ca sunt mare fan al multor formatii care s-au regasit pe afisul festivalului. Mi-am luat liber 3 zile de la job-ul meu de corporatie ca sa pot sa fotografiez si ulterior, sa editez pozele de la acest eveniment. Am asteptat luni de zile aceste festival, cei care ma cunosc stiu de entuziasmul meu si de faptul ca vorbeam mereu de OST Fest si ceea ce avea sa urmeze.

Cu cateva zile inainte de festival, ni s-au comunicat regulile de acreditare. Intelegere noastra a fost ca pozam 2 piese/trupa cu anumite restrictii (Motley Crue - nu fotografiem, Manowar - fotografiem doar 1 piesa). Aceste reguli nu mentionau de unde vom fotografia. 

Ajunsi la fata locului, in zona presei care de fapt era o cladire amplasata fara pic de vedere la scena, ni s-a comunicat ca nu vom fotografia din zona mai din fata decat la trupele Exodus, Overkill si Dimmu Borgir. Project Events ne-a comunicat ca nu au logistica necesara cat sa ne duca mai in fata si la trupele romanesti si sa ne intoarca dupa 2 piese. Astfel, ni s-a comunicat ca putem fotografia aceste trupe din sectiunea gazon (la 2 zone distanta practic de scena: fire circle, respectiv golden circle). Am incercat cu teleobiectivul meu la 250mm sa fotografiez ceva dar am fost mai mult decat dezamagita de rezultate, motiv pentru care am decis sa nu mai fotografiez trupele la care nu mi se ofera un minim acces mai in fata.

Inainte de Exodus ne-am strans toti in zona presei, in ideea ca avea sa vina cineva sa ne conduca mai in fata. Noi credeam toti ca ne vor conduce in photo pit (zona aceea din fata scenei, intre scena si gard, de unde facem de obicei poze la primele 3 piese). Surpriza a venit cand am fost condusi catre zona VIP si am fost practic, invitati sa fotografiem de acolo. Zona VIP era pozitionata in stanga scenei, oarecum pe la mijlocului zonei golden circle. Era departe si sincer, nu credeam ca cineva isi poate imagina ca se pot scoate fotografii decente de acolo. Am refuzat sa fotografiem in aceste conditii. Ne-am intors (cred ca aproape toti) catre zona presei, nemultumiti ca nu ni s-au oferit niste conditii minime in care sa ne putem desfasura activitatea.

Practic, trecuse jumatate de zi de festival iar noi nu fotografiasem nimic. Resimteam o frustrare foarte mare, era festivalul pe care il asteptasem atat de mult si cu fiecare trupa care trecea si nu o fotografiam, simteam ca eram degeaba acolo. Mai mult, nici macar nu vedeam mare lucru din ce se intampla pe scena, din zona gazon.

Ajunsi inapoi in zona presei, am cerut sa vina cineva din organizarea fiindca lucrurile nu puteau continua in acest mod. Trebuie sa mentionez ca am fost uniti si vehementi, nu am cerut nimic in plus fata de niste conditii decente si un spatiu de unde sa putem sa ne facem treaba. Am asteptat destul de mult pana sa ne bage cineva in seama, toti cei din PR si organizare se pare ca erau ocupati cu alte treburi.

Intre timp, in sala de langa noi avea loc un interviu cu Dimmu Borgir. Am prins pana la urma pe cineva, care a apelat la o alta persoana din organizare. Ne-au ascultat intr-un final si au spus ca revin in cateva minute pentru a vedea ce solutii exista. Astfel, ni s-a comunicat ca ecusonul de presa ne ofera acces in zonele gazon, golden circle si fire circle, cu aceleasi restrictii comunicate initial. A fost o solutie de compromis, nu am avut photo pit dar macar aveam acces in fire circle sa fotografiem peste public si sa putem vedea mai bine ce se intampla pe scena.

Am fost si am fotografiat Overkill. Mi-am dat seama ca avea sa fie un efort mare pentru mine ca de la cei 1,60 metri ai mei sa fotografiez peste capetele spectatorilor, dar eu zic ca m-am descurcat onorabil.

Trebuie sa mentionez ca firma de paza (SAS, n-am auzit de aceasta firma pana la acest festival), voluntarii de la intrarea din fire circle cat si comunicarea cu acestia a fost sub orice critica. Nu erau niciodata informati de nimic, in fiecare zi a festivalului ne-au facut figuri, ca ne lasa in fire circle, ca nu ne mai lasa in fire circle si tot asa. In fiecare zi a festivalului a trebuit sa discutam din nou si din nou cu tot felul de oameni care din cand in cand se gandeau sa ne taie accesul in zona din fata scenei. Repet, acest lucru s-a intamplat in fiecare zi a festivalului, culminand ieri cand am stat 10 minute inainte de Motorhead la intrarea din fire circle asteptand sa vedem daca nu cumva s-au schimbat regulile din mers.

Mi se pare inacceptabil si o mare bataie de joc sa te comporti asa fata de niste oameni care una la mana, au promovat evenimentul inainte si practic, au ajutat la vanzarea biletelor la acest festival si doi la mana, nu voiau decat sa isi faca meseria si nimic altceva.

Ce-i drept, au existat cazuri in care o parte din fotografi nu au respectat conditiile de fotografiere impuse de organizatori. Imi pare rau ca au ales sa procedeze in acest fel, fiindca din cauza lor noi toti ceilalti avem de suferit in relatia cu organizatorii de concerte. Prima regula daca vrei sa fii respectat, este sa respecti la randul tau.

Impresia generala cu care am ramas este ca in fapt, la acest festival nu s-a ocupat nimeni de noi, cei din presa. Regulile s-au schimbat din mers, insa nu s-au comunicat asa cum trebuia tuturor, ci doar celor care practic au participat la scurta intalnire cu reprezentantul organizatorilor. Mi s-a parut ca si pentru cei din organizare noi am fost o corvoada, trebuiau sa ne fugareasca dupa cele 2 piese pe care le aveam de tras si sa ne solicite sa nu mai fotografiem. Sunt sigura ca nu a fost usor pentru ei, insa cand organizezi un festival de un asa calibru, trebuie sa gandesti dinainte astfel de lucruri.

Cel mai urat lucru insa, a venit aseara cand dupa recitalul Motorhead, un coleg fotograf si-a gasit lipsa din rucsacul foto o parte din echipament. Rucsacul il lasase la zona presei, zona ce era pazita. Am fost tentata ca dupa cele 2 piese in care am fotografiat, sa ma duc sa-mi las si eu rucsacul in acea zona, dar am ramas cu el in spate si am urmarit show-ul Motorhead. Un gest oribil, se prea poate sa fi fost facut de o terta persoana sau de un alt coleg din presa, insa lucruri ca acesta te fac sa iti tii tot timpul echipamentul cu tine, sa trebuiasca sa stai cu el in carca si uneori, efectiv te cocoseaza.

Mai mult, ieri la scena 2, am fost sa fotografiez Tiarra. Un betiv nenorocit din public mi-a suflat in obiectiv in timp ce incercam sa fotografiez, asta dupa ce cu o seara inainte refuzasem sa ii fac o poza si asta fiindca aveam montat pe camera obiectivul de 135mm. Deci eu ma muncesc, vin la tot festul si un degenerat mintal, care probabil nu este in stare sa faca nici o poza cu un telefon, isi bate joc in halul asta. Stiu, asta n-are nici o legatura cu organizarea OST fest, dar respectul publicului fata de cei care vin sa faca treaba de care ei sa se poata bucura, ar trebui sa fie altul. Nu stiu daca va ajunge sa citeasca aceste randuri, insa daca o va face, as vrea sa constientizeze ca noi nu suntem acolo sa facem poze tuturor, ci doar celor de pe scena.

Acestea fiind spuse, daca din punct de vedere muzical OST fest a fost o incantare, din alte puncte de vedere, nici vorba de asa ceva...

Imi pare rau ca acest lucru s-a intamplat tocmai la Project Events, organizatori cu care am avut o excelenta colaborare anul trecut atat la concertul Scorpions, cat si la Lake of Tears. Atunci nu a avut nimeni sa le reproseze nimic si chiar au fost laudati de toate canalele media.

Discutand cu ceilalti colegi din presa, au existat opinii ca ar trebui sa avem o intalnire cu reprezentantii organizatorilor de concerte din Romania, pentru a le explica pozitia noastra si conditiile minime pe care am dori sa ni le ofere. Intelegem restrictiile venite din partea marilor artisti si a managementului acestora, insa cand in alte tari se poate, trebuie facute eforturi si la noi sa obtinem conditii similare.

Vom trai si vom vedea...

Cronica Motley Crue - The Saints of Los Angeles finally in Romania!!

Asteptam cu mare nerabdare reintalnirea cu Motley Crue si mai ales, prima data cand aveam sa le vad si show-ul complet.

Vince Neil, Nikki Sixx, Tommy Lee si Mick Mars au aratat la Bucuresti ca sunt intr-o forma de zile mari si desi canta de peste 30 de ani, si-au pastrat nebunia si vigoarea de altadata. Au trecut prin multe (le-am citit cartile si sincer, ma intreb cum naiba de sunt inca in viata), dar muzica lor i-a dus mai departe astfel ca in anul 2012, ne-am trezit cu ei la Bucuresti.

Si-au facut intrarea exploziva in ritmurile piesei "Wild Side", insotiti de dansatoare. Prima impresie: trenuletul lui Tommy este urias, microfonul este cu sclipici, bassul rosu tot cu sclipici, baietii machiati si tatuati alearga pe toata scena, aveam sa participam la un glam metal ride si zburam la clasa business.

Avem parte de hit-uri unul dupa altul, "Live Wire", "Too Fast For Love" si "Saints of Los Angeles" (piesa ce da titlului ultimului album Motley Crue). Vince este comunicativ cu publicul si ne saluta fericit, ne spune sa ii raspundem cu "Fuck Yeah!" si publicul nu uita pana la final aceste cuvinte. E incredibil ca pana in anul 2012, nu au avut ocazia sa cante la Bucuresti. Sunt o trupa iubita de mii de fani si asta se vede, in primele randuri toata lumea canta versurile o data cu trupa.

Urmeaza "Shout At The Devil", "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" si "Same Ol' Situation (S.O.S.)", este tot ce au mai bun Motley Crue si este pentru noi!! Ma bucur ca un copil de fiecare dintre piese, sar si cant o data cu ei. Nikki ne spune si el cateva cuvinte si imi dau seama de ce iubesc trupa asta de multi ani: sunt sinceri, deschisi si nebuni si asta se vede in tot ceea ce fac.

Momentul de maxim al show-ului a fost soloul de tobe al lui Tommy. S-a invartit in fata noastra cu tobele in trenul, a cantat cu capul in jos, a luat si un fan cu el intr-un tur si a fost absolut incredibil. Nu se poate exprima in cuvinte senzatia traita si ritmul indracit al tobelor sale.

"Dr. Feelgood" si "Girls, Girls, Girls" sunt doua piese la care publicul se agita la maxim, surescitat parca dupa doza de adrenalina de mai devreme. Tommy se reintoarce in prim plan la "Home Sweet Home" cand ne povesteste ca s-a plimbat cu Nikki in seara anterioara in centrul vechi si a vazut cum se distreaza romanii. Piesa suna foarte bine, Tommy fiind in spatele clapelor.

"Kickstart My Heart" incheie nebunia, Nikki scuipa "sange" pe public si la final, avem parte toti de o baie cu lichid colorat. Mi-a placut enorm si cumva, n-am simtit nevoia unui bis, am avut Motley Crue cu tot ce au ei mai bun si mi-a mers la suflet acest concert.

A fost un show complex, mult peste asteptarile oricarui fan si in speta, ale mele. Glam Metal-ul iti place sau nu, ca si alte genuri muzicale, poate cu precadere agreeat mai mult de partea feminina. Cu toate acestea show-ul lor ne-a tinut pe toti cu sufletul la gura timp de o ora si jumatate.

Nu mi-a placut ca pe la jumatatea concertului am fost efectiv asaltati de fanii din Golden Circle si Gazon, dupa ce s-au scos toate portile. Spatiul devenise extrem de aglomerat, dar nu asta este neaparat problema principala. Este vorba de principiul conform caruia cel care plateste mai mult pe bilet ar trebui sa beneficieze de o vedere mai buna spre scena. In momentul in care dai drumul la porti ca toata lumea sa fie o masa mare si compacta, iti asumi ca cei care au platit bilet mai in fata or sa fie nemultumiti si frustrati. Stiu ca la inceput nu era deloc aglomerat in zona Fire Circle, dar asta nu justifica faptul ca trebuie lasat publicul de la o alta categorie mai in fata. Organizatorii au stiut exact cate bilete au vandut, se putea pune gardul astfel incat sa nu fie o zona mare si goala in fata scenei. Sa spunem insa, ca la acest festival, cat si la alte evenimente din Romania, ar trebui ca organizatorii sa ia lectii de la organizatorii de evenimente din alte tari.

Acestea fiind spuse, pentru mine a fost un vis implinit sa ii vad pe Motley Crue cu toata desfasurarea de forte, un adevarat regal glam metal pentru fanii genului si nu numai. 

Setlist Motley Crue:

1. Wild Side
2. Live Wire
3. Too Fast for Love
4. Saints of Los Angeles
5.  Shout at the Devil
6. Don't Go Away Mad (Just Go Away)
7. Same Ol' Situation (S.O.S.)
8. Looks That Kill
9. Piece of Your Action
10. Primal Scream
11. Smokin' in the Boys' Room (Brownsville Station cover)
12.  Drum Solo
13. Dr. Feelgood
14. Girls, Girls, Girls
15. Home Sweet Home
16. Kickstart My Heart

Cronica Linkin Park la Bucuresti, 6 iunie 2012

Aflati in turneu in Europa inaintea lansarii noului album "Living Things", Linkin Park s-au oprit si la Bucuresti in data de 6 iunie 2012. O trupa cu foarte multi fani romani, dovada clara fiind numarul mare de oameni prezenti la concertul de la Romexpo, Linkin Park ne-au oferit un show la obiect, in care elementul principal a fost muzica.

La momentul la care am ajuns la concert, ratasem prima trupa (PhenomenOn) si pe scena se aflau cei de la Coma. Am mai prins doar ultimele piese din recitalul Coma, dar sunetul nu a fost de partea lor si nu au reusit sa-mi transmita aproape nimic. Trupele acestea doua au fost sacrificate, in timpul lor facandu-se accesul fanilor Linkin Park la concert.

Nu va imaginati ca accesul a fost dificil, nici vorba de asa ceva, organizarea fiind una foarte buna pe tot parcursul evenimentului, din toate punctele de vedere (s-a respectat cu strictete si programul concertului).

Publicul a fost cu siguranta unul diferit fata de cel pe care il vedem de obicei la concertele rock & metal. Multi adolescenti, multi copii (unii dintre ei insotiti de parinti), multi nostalgici si foarte multi fani cu asteptari uriase de la ceea ce avea sa urmeze.

Zdob & Zdub au fost alesi sa incalzeasca atmosfera chiar inaintea americanilor. Din punctul meu de vedere s-au achitat foarte bine de acesta sarcina, oferind un show intr-o nota vesela, asa cum le sade bine unor moldoveni ca ei. Au inceput cu "Nunta Extremala" si au continuat veselia cu alte piese precum "Videli Noch", "Miorita", "DJ Vasile" sau "Codri".

In pauza dintre Zdubi si capul de afis, am fost surprinsa de faptul ca cei ce amenajau scena au arborat tricolorul, un gest la care nu cred ca se astepta nimeni si care a fost salutat cu multe urale. Mi-a placut micutele podiumuri de pe scena, pe care membri trupei Linkin Park le puteau folosi ca sa se faca mai bine vazuti de cei din spate. In schimb, ecranele laterale pe care trebuia sa se vada concertul erau mici si pozitionate destul de jos, astfel ca nu cred ca si-au atins scopul.

Linkin Park s-au urcat pe scena si au inceput in forta cu "Faint" si "Papercut". Multimea de fani a explodat ca un vulcan cand si-a vazut pe scena idolii. Mike Shinoda, Chester Bennington, Rob Bourdon, Brad Delson, Dave Farrell si Joe Hahn au fost plini de energie si au demonstrat ca nu degeaba au renumele mondial pe care il au.

Sunetul mi s-a parut slab ca volum, din fata se auzea destul de bine (fara a deranja), insa nu pot sa nu ma intreb cum era cativa zeci de metri mai in spate. "Somewhere I Belong", una dintre piesele mele preferate s-a auzit distorsionat, pierzandu-si farmecul. Cu toate acestea, dupa "Points Of Authority" sunetul mi s-a parut stabilizat si am remarcat vocea incredibila a lui Chester, care a sunat perfect la "Breaking The Habit" si medley-ul cu balade.

Mi-au parut bucurosi sa fie la Bucuresti, cu toate ca au fost destul de putin comunicativi. Ne-au cantat doar doua piese de pe noul album, ce va fi lansat pe 26 iunie, "Lies Greed Misery" si "Burn It Down". Au sunat bine, un sound un pic diferit de cel al primelor albume, mai actual si in ton cu scena rock din 2012.

Finalul a fost incendiar, publicul a cantat cot la cot cu trupa piese precum "One Step Closer", "In The End" sau "Numb". N-a fost "Crawling" in setlist dar am avut totusi o ora si jumatate de best of Linkin Park. Am fi meritat un bis, dar nu a fost sa fie de data asta.

Inchei prin a puncta faptul ca desi au avut intotdeauna piese care mi-au placut, nu m-am considerat niciodata un fan Linkin Park. Mi-as fi dorit din tot sufletul ca acest concert sa imi dea energia si adrenalina necesara sa imi doresc sa ii cunosc mai bine, sa vreau sa le ascult toate albumele cap-coada. Nu s-a intamplat, dar am asistat la un concert cu muzica buna, un concert ce va ramane mereu in amintirea adevaratilor fani Linkin Park.

Setlist Linkin Park:

Tinfoil (Intro)
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
New Divide
Lies Greed Misery
Points Of Authority
Waiting For The End
Breaking The Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day /Iridescent (Ballad Medley)
The Catalyst
What I''ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In The End
Numb
Bleed It Out (Ext. Bridge w/ Beastie Boys ''Sabotage'')

Cronica Luna Amara in Ageless Club, 1 iunie 2012

In ultima vreme am mers la multe concerte cu trupe romanesti. Cu Luna Amara m-am intalnit in ultimii ani mai mult in deschiderea unor trupe mari din afara, nu i-am cautat eu in mod special, ei ma gaseau pe mine de fiecare data. S-au prezentat bine la toate concertele, se vede ca sunt o trupa ce munceste mult pana sa devina ceea ce vedem noi pe scena.

Cand am vazut ca fac un mini-turneu acustic (patru concerte) am zis ca trebuie sa ii vad si eu in intimitatea unui club si nu doar pe scene mari, iar aceasta a fost ocazia perfecta. Prin urmare, m-am infiintat cu sufletul plin de speranta in Ageless Club, pe 1 iunie.

Curiosi, la fel ca si mine, zeci de fani asteptau cuminti pe scaune sau pe jos in fata scenei inceputul concertului. Luna Amara a dat startul cu cateva piese de pe albumul "Don't Let Your Dreams Fall Asleep": "Into Another", "Deadends", "Chihlimbar". Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa sune atat de curat, atat de emotionant, in varianta acustica. Sunetul a fost foarte bun pe tot parcursul concertului, in club atunci cand se canta, publicul era adus aproape total la tacere de ceea ce se intampla pe scena.

Intre piese, am fost incurajati sa punem intrebari si de multe ori s-a iscat un dialog interesant intre trupa si public. Trecand peste piese si mesajul lor, Luna Amara sunt o trupa ce promoveaza iubirea, toleranta si acceptarea celorlalti si cred ca asta spune multe despre ei ca oameni. Mihnea si Nick au fost comunicativi, pusi pe sotii, ne-au povestit despre un concert mai putin reusit de prin Dej (jud. Cluj) si ne-au spus ca acest concert din Ageless este deja unul dintre preferatele lor (chiar daca inca nu se terminase).

"Unghii De Drac", "No Return", "Kill The Dancer" sau "Flood Moses" tot de pe "Don't Let Your Dreams Fall Asleep" s-au regasit si ele in setlist, fiecare cu povestea ei. Mihnea ne spune ca viata nu se vede asa grozav din duba jandarmilor (raspunzand la o intrebare ce a venit din public), iar inainte de "Flood Moses" ne povesteste cum a aparut piesa respectiva, intr-un moment foarte greu al vietii sale.

"Mara" ne duce in trecut, la inceputurile Luna Amara. Eu imi amintesc de perioada liceului, de Targoviste, de cat de greu aveam acces la muzica si cat mai bucuram de fiecare piesa pe care o auzeam de la o trupa rock. Ma intreb la ce se gandeau restul spectatorilor... Au trecut anii si Luna Amara inca este pe scena si canta mai bine ca niciodata. Au si un chitarist nou, in persoana lui Serban Ontanu, care s-a prezentat foarte bine si pare ca a fost cu ei dintotdeauna.

Dintre piesele mai vechi, am avut parte de "Ciudat", "Lume Oarba", "Downtown Jesus", "Albastru" (la cererea publicului). Nu a fost trecut cu vederea nici noul album (cu piesele "In Lumina", "Toti La Fel"), despre care trebuie sa precizez ca este unul dintre preferatele mele.

"Pietre In Alb" a fost momentul de maxima intensitate al serii. Vocea lui Nick a zguduit Ageless Club, iar publicul a fost acolo cantand si participand sufleteste la emotia transmisa de piesa asta. Cineva din public a avut mai degraba o recomandare pentru trupa decat o intrebare si li s-a transmis un "sa nu divortati!". Muzicienii din Luna Amara raspund ca nici vorba de asa ceva, asa ca putem spera linistiti la multe alte concerte cu ei.

Bis-ul ne aduce si singurul cover al serii, la o piesa Incubus. Inainte de ultima piesa, "Rosu Aprins", avem parte de un moment amuzant. Un spectator simte ca se termina concertul si inainte ca Luna Amara sa inceapa sa cante si piesa asta, se aude un "spune povestea". Nick se conformeaza si ne spune, glumind, ca in perioada in care a scris "Rosu Aprins" ii placea sa bea foarte mult vin rosu, conducea o masina rosie si avea o prietena roscata.

Trecuse un pic de ora 1 noaptea cand s-a terminat concertul. Luna Amara ar mai fi cantat dar aveau de mers a doua zi spre Constanta si ca niste rockeri respectabili, se "grabeau" la somn.

A fost un concert superb, mult peste asteptarile mele, un concert care mi-a amintit cat de mult iubesc trupele sincere, trupele care-si trateaza fanii ca pe niste prieteni. Nu-i cunosc personal pe nici unul dintre cei din trupa dar in urma acestui concert, stiu ca ii "cunosc" asa cum sunt ei: vesnic indragostiti de muzica, deschisi si prietenosi.

Ageless Club s-a dovedit a fi o alergere perfecta pentru un concert acustic si sper sa se mai organizeze astfel de evenimente in aceasta locatie.  

Inchei si eu cu o recomandare pentru trupa: sa continue cu acest tip de concerte si sa duca show-ul asta prin toata tara.

Don't let your dreams fall asleep!

Cronica Primal Fear, Brainstorm si Palace in Silver Church

Trupe dintre cele mai bune din liga heavy metalului ne-au dat intalnire la Silver Church si eu nu puteam sa ratez aceast eveniment. Metal Nation Tour 2012 s-a oprit la Bucuresti pe 8 aprilie si ni i-a adus pe scena pe cei de la Primal Fear, Brainstorm si Palace.

Locatia s-a dovedit a fi o alegere perfecta pentru un concert de metal si rockerii au spus prezent in numar indeajuns de mare incat sa umple incinta clubului. Sonoritatiile heavy metal s-au facut auzite si inainte de concert si in timpul schimbarii trupelor, probabil pentru a incalzi si mai tare fanii veniti la concert.

La orele 20.00 si un pic s-a dat drumul la treaba si trupa germana Palace a urcat pe scena. La prima vedere, mi-au captat atentia prin vestimentatia lor si vocea perfecta ce parca fusese modelata pentru a suna in ritm de heavy.

Cu chef de cantat, Palace au fost o prezenta placuta pe scena, cu o muzica "in dulcele stil heavy". Mi-a placut basistul lor, desi parea un pic rupt din decor cu tricoul sau cu Pantera. Trebuie sa mentionez ca nu ii ascultasem inainte de acest concert si probabil, nici de acum inainte nu se vor regasi in playlisturile mele dar mi-au facut o impresie buna. Au mers la fix, numai bine sa ne pregateasca pentru ce avea sa urmeze.

Cand Brainstorm au acaparat scena, multimea i-a aclamat cu urale. La a 3a prezenta in Romania, formatia germana a avut parte de fiecare data de un public minunat (asa cum ne-a marturisit chiar Andy Franck) si nici nu este de mirare ca s-a intamplat asa, fiindca muzica lor te prinde ca intr-un fel de vraja si te trezesti ca dai din cap cu ei fara sa vrei.

Andy a fost un showman priceput si foarte expresiv, facandu-ne sa zambim de multe ori (s-a intors de mai mult ori spre separeul unde stateam noi si ne facea diverse semne). Din setlist nu au lipsit piese precum "In The Blink Of An Eye", "Shiva's Tears", Below The Line" sau "Highs Without Lows". Deschisi, simpaticii nemti au stat dupa concert la poze si povesti cu fanii. Cu siguranta, o trupa ce s-a simtit bine pe scena si pe care probabil, o vom mai vedea in concert in Romania.

Si a venit si vremea capului de afis, Primal Fear!! Ralf & compania s-au abatut ca un urgan si au lovit fulgerator, in aplauzele fanilor. L-am remarcat imediat pe tobosarul trupei, Randy Black (ex-Annihilator), un maestru al tobelor, ce nu putea sa nu aiba un solo pe masura. Aceasta a venit pe la jumatatea show-ului, dupa piese precum "Strike", "Nuclear Fire", "Seven Seals" si "Black Sun".

Daca mie prima parte mi s-a parut destul de liniara si nu m-a impresionat foarte tare (dupa ce vezi multe nume mari, e destul de greu sa te mai impresioneze ceva asa usor), dupa solo-ul de tobe, show-ul a luat-o pe un fagas ce m-a prins complet in mreje. Medley-ul format din "Where Angels Die", "Demons & Angels" si "Angel In Black" a sunat perfect, fiind urmat de imnul turneului, piesa "Metal Nation".

Momentul de maxim si cel care mi-a placut extrem de mult a fost piesa "Fighting The Darkness" si de acolo si pana la final, m-am lasat purtata total de val si de muzica Primal Fear. "Metal Is Forever" ne-a spus parca propria poveste si toata nebunia s-a incheiat cu doua piese in forta, interpretate la bis in uralele fanilor ("Bad Guys Wear Black si "Chainbreaker"). A fost cu siguranta un concert memorabil pentru toti cei prezenti la concert.

Trebuie punctat ca si organizatoric, totul a mers ca pe roate. Nici un pic de intarziere, acces fara pic de dificultate, numai de bine si multumiri celor de la Promusic si Maximum Rock pentru ca au facut posibil acest eveniment!

Blaze Bayley in Romania

Weekend-ul trecut am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiente de pana acum. A fost o combinatie de muzica, fotografie, prietenie, admiratie si probabil, un strop de nebunie. Stiam ca aveam sa bifeze 2 concerte Blaze Bayley, insa nimic nu anunta ceea ce avea sa fie.

Concertul de la Bucuresti a decurs dupa cum ma gandeam, cu o mica mentiune ca inainte de concert am avut placerea sa-l cunosc personal pe unul dintre chitaristii lui Blaze, pe care mi l-a prezentat Balaurul de la Trooper, si cu care am schimbat cateva vorbe. La finalul serii, inca sub vraja muzicii lui Blaze, m-am pus frumos la coada cu restul fanilor, pentru a face o poza cu o voce minunata a metalului mondial, Blaze Bayley. Tot in seara respectiva, mi-a trecut prin minte o idee nastrusnica. Am lansat doar o intrebare catre baietii de la Trooper, mai exact care era programul pentru a doua zi (pentru Targoviste), exprimandu-mi in acelasi timp dorinta de a veni sa fac cateva poze cu trupa lui Blaze, in timp ce vizitau ruinele de la Curtea Domneasca din Targoviste.

A doua zi, fix cand m-am dat jos din microbuz in Targoviste, am primit un telefon si mi s-a zis ca “you’re in”, urma sa merg la vizitat cu trupa lui Blaze si sa le fac niste poze. Freak out instantaneu, prima mea sedinta foto pe care aveam sa o fac vreodata cu o trupa rock si aveam parte chiar de trupa lui Blaze Bayley. Ce-i drept, am deja un an de cand fac poze la concerte si am pozat si trupe mai mari, pe scene mai mari, dar trebuie sa recunosc ca nu ma consider deloc un fotograf cu experienta mai ales la facut poze afara pe lumina zilei intr-o insorita zi de martie.

M-am intalnit cu trupa la hotel, insotita bineinteles si de o parte din Trooper (cu ceilalti ne-am vazut direct la turn) si am mers spre Parcul Chindia. Aveam niste emotii groaznice, desi ei au fost foarte draguti cu mine de fiecare data.

Mi-a fost greu sa imi intru in rolul de fotograf, vroiam sa fac totul fara sa le rapesc din placerea de a vizita (aveau si ei in sfarsit niste timp liber pentru asa ceva si banuiesc ca nu le ardea neaparat de stat la poze) si in acelasi timp, sa surprind niste cadre interesante. Nu stiu daca am dat tot ce am avut mai bun din mine, nu stiu daca am scos niste poze pe gustul lor (m-a ajutat si Alex sa le cosmetizez si sa le dau un glow special si deocamdata, trupa lui Blaze s-a aratat destul de entuziasmata de ele) dar in final, sper ca m-am descurcat onorabil. I-am pus si la zid, i-am pozat si cu Turnul Chindiei si in Turn si am in final, 7 poze cu niste oameni care au intrat in scurt timp in categoria idolilor mei.

Pe drum spre parc, la ruine si inapoi spre centrul vechi, am avut ocazia sa schimb iar cateva vorbe cu cei din trupa lui Blaze si pana am ajuns acasa de la sedinta foto, ne imprietenisem deja pe Facebook (reteaua asta de socializare e addictive nu doar pentru noi, romanii).

Inainte de concertul din Targoviste, publicasem impreuna cu colegul meu Alex de la Letsrock.ro, pozele de la concertul din Silver Church si am apucat sa le arat si baietilor. A fost amuzant fiindca le-au placut mult si ma tot intrebau daca eu am facut pozele alea, ne-au dat share la linkul cu ele pe paginile lor de Facebook si pareau foarte entuziasmati sa se urce din nou pe o scena in Romania. Concertul de la Targoviste, cu Trooper in deschiderea lui Blaze Bayley a fost un concert de mare exceptie. Recunosc ca (de data asta) mi-a venit sa plang cand Trooper au cantat “Strigat” pentru ca mi-am dat seama cata bucurie mi-a adus trupa asta de-a lungul timpului si cate am reusit sa realizez eu cu ajutorul lor.

Concertul Blaze Bayley din Targoviste a fost unul scurt, dar cuprinzator si cu toate ca au fost probleme cu sunetul, eu una am savurat din plin fiecare moment al show-ului. Dupa concert, iar la povesti cu trupa, poze cu ei, poze cunoscutilor cu ei si tot asa. Distractia s-a terminat aproape de 2 noaptea cand mi se parea ca totul fusese doar un vis. N-a fost, dar a fost o zi excelenta in care mi-am facut noi prieteni si am avut pe scena din Targoviste o trupa de renume mondial.

Pozele de la micuta sesiune foto de la turnul Chindiei le gasiti aici (merci Alex Bratu inca o data pentru ajutorul dat cu editarea lor):

Cronica Blaze Bayley si Incipient in Silver Church, 23 martie 2012

Dupa o saptamana cu multe evenimente, a venit si ziua de vineri pe care o asteptam asa de mult. Aveam sa ma reintalnesc cu Blaze Bayley, de data aceasta insotit de trupa sa. Trebuie sa recunosc ca am fost dezamagita cand am intrat in Silver Church, fiindca in afara de cativa curiosi, batea vantul; ce-i drept, era si foarte devreme (concertul a inceput si s-a terminat devreme, fiindca trebuia sa inceapa "distractia" de vineri noaptea in club) .

Putin dupa orele 19.00, trupa targovisteana Incipient si-a inceput concertul, prilej tocmai bun pentru a ne apropia de scena. Andrei, Vlad, Detest si Claudiu au animat publicul cum au stiut ei mai bine, pentru intrarea capului de afis. Rockerii s-au lasat cu greu convinsi sa se apropie de scena dar piese precum "Joc Banal", "Monarhia" sau "Am Draci" au agitat spiritele si pletele celor prezenti.

Stilistic, Incipient nu erau neaparat potriviti pentru a deschide acest concert, dar eu zic ca s-au descurcat excelent in aceasta postura si au facut o figura frumoasa. La mai mare!

Blaze Bayley si trupa sa au fost punctuali si au dat drumul la treaba fix la orele 20. Trebuie sa mentionez ca Blaze este insotit in turneul "The King of Metal" de 4 muzicieni talentati si sufletisti: Thomas Zwijsen (chitara), Andrea Neri (chitara), Lehmann (bass) si Claudio Tirincanti (tobe).

"Romania, are you alive? I am Blaze Fuckin' Bayley!!" ne-a anuntat simpaticul britanic cu vocea lui puternica inca de la prima piesa "Will To Win". A urmat "Lord Of The Flies", un prim cover Iron Maiden ce a innebunit publicul din primele randuri. Publicul de heavy-metal din Bucuresti nu este foarte numeros, dar cu siguranta unul ce se dedica cu pasiune genului de muzica preferat.

Blaze este in turneul de promovare al albumului sau "The King Of Metal", de pe care ne-a cantat piesa ce da titlul albumului, o piesa tribut pentru Dimebag, "The Black Country", "Fate" si "The Rainbow Fades To Black". Comunicativ, Blaze ne-a spus ca regele metalului nu este el, ci publicului datorita caruia el poate canta muzica ce ii place, poate canta alaturi de muzicienii pe care si-i doreste si poate face in continuare turnee. "Stare at the Sun" si "Leap Of Faith" au fost cantate si ele pe scena din Silver Church.

"The Brave" si "The Clansman" au fost dedicate publicului iubitor de heavy metal si Blaze ne-a tinut un mic discurs despre libertate. Toate piesele au sunat excelent, atat vocal cat si instrumental, Blaze si trupa sa fiind niste profesionisti in ceea ce fac. La "Man On The Edge" am avut parte de o surpriza, pe scena urcand Balaurul si Coiot de la Trooper, in uralele publicului. Blaze le-a multumit Trooperilor pentru ca fara ei, concertele lui din Romania probabil ca nu ar fi fost posibile. A fost unul dintre cele mai frumoase momente ale concertului, in care am avut pe scena o legenda a metalului mondial acompaniata de doi dintre cei mai iubiti muzicieni romani.

Finalul a fost incendiar, in ritmuri de Iron Maiden cu piesele "Futureal" si "Virus". Dupa concert, toate trupa a stat sa dea autografe si sa faca poze cu fanii. Trebuie sa va marturisesc ca am povestit un pic cu cei din trupa lui Blaze dupa concertul din Targoviste (nu puteam sa-l ratez, fiind vorba de orasul meu natal) si unul dintre chitaristi mi-a spus ca le-a placut foarte mult in Romania, mai ales datorita caldurii cu care au fost primiti de public. Pana la urma, este vorba de ceea ce oferi si ceea ce ti se ofera in schimb, iar Blaze Bayley la Bucuresti ne-a oferit muzica de cea mai buna calitate!

Cronica Steelborn lansare Trup de Apa in Jukebox, 22 martie 2012

Va mai amintiti de trupa Stillborn ce a deschis anul trecut concertul Bon Jovi de la Bucuresti? Intre timp, si-au schimbat numele in Steelborn si mai bine de 6 luni au stat inchisi in studio si sala de repetitii pentru a ne pregati primul lor album. "Trup de Apa" a avut lansarea pe 22 martie 2012 in clubul Jukebox in fata a peste 400 de fani Steelborn.

Pentru cine nu ii cunoaste inca, Steelborn sunt Aura Pohoata (voce), Robert Munean (bass), Alex Botezatu (chitara), Mihai Danciulescu (chitara) si Catalin Gurau (tobe) si impreuna, ne-au aratat ca o trupa tanara poate avea o ascensiune fulminanta de la "necunoscuti" la una dintre cele mai apreciate trupe de rock din Romania. Locatia aleasa pentru concert, clubul "Jukebox" a fost o alegere foarte inspirata avand in vedere multimea de fani veniti la aceasta lansare.

Steelborn au deschis seara cu piesa "Nimic Nu Ma Atinge" si inca de la aceasta prima piesa mi-am dat seama ca fanii din primele randuri erau familiarizati cu versurile trupei lor preferate. Rar mi-a fost dat ca la concertele cu trupe romanesti sa vad niste fani asa devotati cum sunt fanii trupei Steelborn. Jos palaria pentru un public minunat!! Steelborn s-au ridicat la inaltimea asteptarilor si chiar mai mult, ei debordand de energie chiar si dupa o pauza asa lunga de activitate concertistica.

Dupa alte cateva piese de pe "Trup de Apa" am avut parte si de un prim cover al serii la piesa "Open Your Eyes" a celor de la Guano Apes. Vocea Aurei este punctul forte al trupei dar baietii tin pasul cu ea si nu se lasa mai prejos, astfel ca am avut parte de un show rock total. Nu au lipsit nici baladele, asa ca am avut parte de piesa "Poveste", e piesa sensibila pe care vocea Aurei se potriveste perfect. Piesele "Tu", "Trup de Apa", "De Ce", "Hello", "Stop" au fost si ele incluse in setlistul concertului de lansare.

Nu au lipsit nici momentele in care Steelborn au avut invitati de seama. Asa cum a spus si Aura in concert, au avut invitati pe unul dintre cei mai mari chitaristi din tara (si anume Balaurul de la Trooper), unul dintre cei mai simpatici rockeri (Cristi Hrubaru) si o voce exceptionala (Coiotul de la Trooper). Cristi Hrubaru a cantat cu Aura si Balaurul "Love of My Life" (Queen) si le-a iesit foarte bine! Dupa acest moment, Balaurul a ramas pe scena alaturi de instrumentistii Steelborn pentru a canta impreuna piesa "For The Love Of God" (Steve Vai).

Aura si Coiotul au incins publicul si scena cantand "Fire It Up" (Black Label Society), publicul aclamandu-i minute in sir. Un duet superb in care vocile celor doi s-au impletit perfect!

Finalul acestui concert se apropia cu pasi repezi. Piesa "Un Nou Inceput" a fost momentul de maxim al acestui concert, moment in care publicul a cantat fiecare vers impreuna cu Aura si baietii. Din punctul meu de vedere, publicul Steelborn este al 6lea membru al trupei!

"Zombie" (Cranberries) si "Highway To Hell" (AC/DC) au incheiat petrecerea de lansare, unul dintre cele mai frumoase concerte cu trupele romanesti la care am asistat. O sa mai auziti cu siguranta de Steelborn (asa cum a spus si Cristi Hrubaru in concert), o trupa ce a demonstrat deja ca isi merita locul intre cele mai bune trupe rock din Romania. Eu am toata increderea ca o sa ne revedem cu ei si cu ocazia lansarii urmatoarelor albume ale trupei.

Hai cu rocku'!