Initial as fi vrut sa scriu o cronica de eveniment, insa ce rost mai are sa o denumesc astfel cand evenimentul a fost de fapt un fel de repetitie cu public?
Aveam pe afis 8 trupe cunoscute (ati auzit de Voodoo, Goodbye To Gravity, Up To Eleven?!), cu headliner una dintre cele mai apreciate formatii ale noii generatii (White Walls). Pretul biletului a fost 15 RON, evenimentul s-a tinut intr-o zi de vineri (deci, fara stres a doua zi pentru cei mai multi dintre noi). Ora de incepere a fost insa destul de tarzie, prima trupa (Running Clouds) si-a inceput cantarea dupa orele 22:30. Era clar ca evenimentul se va termina abia la ziua. Sa fi fost asta motivul pentru care publicul a lipsit de la acest eveniment?
Trupa care s-a bucurat de prezenta celui mai numeros public in seara respectiva a fost Voodoo. M-am bucurat ca au fost aplaudati si aclamati, au oferit un show de mare clasa (la fel cum o fac de fiecare data, indiferent cati oameni au in fata scenei). Totusi, mi-a parut rau de restul trupelor ce urmau sa cante, sala se golea de la ora la ora. Publicul si asa putin, a ajuns sa fie format aproape exclusiv din prietenii apropiati ai trupelor.
Era undeva in jurul orei 3:30 dimineata cand Goodbye To Gravity si-au inceput cantarea. Au scurtat cat au putut partea de change-over, ajustand problemele de sunet din mers. Nu se auzeau pe scena, dar au mers inainte si au incercat sa se simta bine. Deja circulau vesti prin public cum ca aveam sa fim dati afara din Chaos Venue, ora inaintata isi spunea cuvantul. Goodbye To Gravity au fost poate cea mai fair-play trupa a serii si au coborat de pe scena pentru a le lasa si celor de la White Walls cateva minute de cantat.
Despre White Walls ce sa zic, au dat dovada de un optimism de neimaginat date fiind conditiile cantarii. Ne-au spus de la inceput ca au 10 minute la dispozitie sa ne cante, asa ca cei din public au fost rugati sa aleaga setlist-ul. Change-over efectiv nu prea a mai existat, si-au luat instrumentele in brate, au montat cat sa nu pice tobele si au dat drumul la treaba. Scurt, dar intens, White Walls m-au uimit cat de repede au intrat in starea de concert, in starea in care sunt in fata noastra si dau totul, chiar daca este pentru doar 10-15 minute amarate. Am asteptat o seara intreaga sa-i vedem si i-am vazut (eu mai mult prin lentilele camerei foto, dar nu ma plang).
Nu am crezut ca dupa White Walls va mai canta cineva, noi ne-am strans jucariile si ne pregatisem sa plecam. Spre surprinderea noastra, mai era o trupa (The Boy Who Cried Wolf) dar cum eram deja pe picior de plecare, am luat-o din loc. Imi pare rau pentru ei, sper sa ii mai prindem cat de curand prin Bucuresti la un concert in toata regula.
Am ajuns acasa in jurul orei 4:30 dimineata si-am dat drumul la muzica, se cerea Mad Man Circus-ul cap-coada. In final, cand se facea lumina afara am adormit cu gandul ca avem atatea trupe bune, trupe ce merita mai mult, trupe ce investesc enorm in muzica lor, trupe ce dau totul pe scena chiar si cand canta in fata a 10-20 de oameni, avem atatea trupe bune si noi facem prea putin pentru a le incuraja si a le motiva sa progreseze.
Vrem scena metal in Romania? Haideti la concerte, haideti sa ne aratam in fata lor sa stie pentru cine canta si de ce o fac. Haideti sa le multumim pentru muzica asa cum stim mai bine, dati ceva inapoi (cat de putin, indiferent sub ce forma) pentru ceea ce primiti...
duminică, 28 octombrie 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
Cronica Accept si Aria in Chaos Venue, 21 octombrie 2012
Aflati in turneul de promovare al albumului "Stalingrad", Accept s-au oprit la Bucuresti pe 21 octombrie 2012. Ultima seara a unui weekend foarte metal se arata una interesanta, dupa ce vazusem live in urma cu 2 ani cateva piese Accept la festivalul Sonisphere.
Am ajuns la Chaos Venue destul de devreme, nu se deschisese inca accesul pentru public. Am avut parte de niste discutii interesante la poarta, alaturi de fani Accept de toate varstele. Autocarul Accept era si el chiar la poarta, asa ca am avut si niste intalniri spontane cu cei din trupa, un inceput frumos al unei seri de nota 10.
Concertul a fost deschis de Aria, o trupa de metal din Bucuresti ce s-a prezentat in formula: Cezar Popescu (Vita de Vie), Cosmin Lupu (Voodoo), Dan Ionescu, Adrian Ilie si Alex Pascu (Goodbye to Gravity, nu stiu daca a fost invitat doar la acest concert sau are un loc permanent in trupa). Au avut un show scurt, cu un public destul de nerabdator in asteptarea headlinerilor dar au gestionat excelent situatia oferindu-ne un concert intens, plin de energie. Stilul lor este greu de categorisit, cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la urmatorul lor concert si sa ii ascultati. Se pare ca vor lansa primul lor material in clubul Fabrica pe 29 noiembrie, asa ca stati cu ochii pe ei.
Trebuie sa mentionez (mai ales ca am fost si in calitate de fotograf la acest eveniment) ca nu stiu ce s-a intamplat cu Chaos Venue duminica, pana au intrat Accept pe scena, dar efectiv era bezna. Cred ca se facea economie la curent electric, asta dupa ce cu o seara inainte Mike Portnoy ceruse insistent mai multa lumina pe scena.
Accept au fost incredibili! Lectia de heavy metal a inceput cu "Hung, Drawn and Quartered", "Hellfire" si "Restless and Wild". Astea 3 piese n-am mai stiut de mine, am stiut doar ca aveam de fotografiat, trebuia sa ma concentrez pe asta dar mi-a fost aproape imposibil sa o fac in totalitate. Auzeam strigatele insufletite ale celor din public, aclamau intens, scena era un camp de batalie iar Accept soldatii ce executau totul in cel mai minutios mod posibil.
Au sunat perfect, au avut coregrafie, au avut vana si energie cat pentru 10 trupe la un loc. Nu-s doar o trupa de mosuleti ce canta heavy metal, sunt o trupa legendara ce muta muntii din loc! La "Stalingrad", Mark flutura steagul Accept si publicul se transforma el insusi intr-o armata.
Peter Baltes, Herman Frank si Wolf Hoffmann au fost un trio de foc si au avut fiecare momentul lui indelung aclamat. Din setlist s-au mai numarat "Breaker", "Bucket Full of Hate", "Shadow Soldiers", "Bulletproof", "Aiming high", "Princess of the Dawn" si "No Shelter".
In nici un caz nu s-ar fi putut termina concertul dupa "Fast as a Shark", Accept au fost ceruti insistent la bis. Inca 3 piese ne-au mai cantat, un regal heavy metal incheiat magistral cu imnurile "Metal Heart", "Teutonic Terror" si "Balls to the Wall". Publicul de heavy metal este cel mai inflacarat public, cantand si facand headbang pana la epuizare. Am cantat la semnalul lui Mark Tornillo si ne-a iesit de minune, am fost un cor si-un suflet, nebunie totala.
A fost o seara in care heavy metalul a triumfat din nou, un concert de mare exceptie. Jos palaria in fata tuturor celor care au facut posibil acest concert si mai ales, in fata marilor muzicieni de la Accept!
Am ajuns la Chaos Venue destul de devreme, nu se deschisese inca accesul pentru public. Am avut parte de niste discutii interesante la poarta, alaturi de fani Accept de toate varstele. Autocarul Accept era si el chiar la poarta, asa ca am avut si niste intalniri spontane cu cei din trupa, un inceput frumos al unei seri de nota 10.
Concertul a fost deschis de Aria, o trupa de metal din Bucuresti ce s-a prezentat in formula: Cezar Popescu (Vita de Vie), Cosmin Lupu (Voodoo), Dan Ionescu, Adrian Ilie si Alex Pascu (Goodbye to Gravity, nu stiu daca a fost invitat doar la acest concert sau are un loc permanent in trupa). Au avut un show scurt, cu un public destul de nerabdator in asteptarea headlinerilor dar au gestionat excelent situatia oferindu-ne un concert intens, plin de energie. Stilul lor este greu de categorisit, cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la urmatorul lor concert si sa ii ascultati. Se pare ca vor lansa primul lor material in clubul Fabrica pe 29 noiembrie, asa ca stati cu ochii pe ei.
Trebuie sa mentionez (mai ales ca am fost si in calitate de fotograf la acest eveniment) ca nu stiu ce s-a intamplat cu Chaos Venue duminica, pana au intrat Accept pe scena, dar efectiv era bezna. Cred ca se facea economie la curent electric, asta dupa ce cu o seara inainte Mike Portnoy ceruse insistent mai multa lumina pe scena.
Accept au fost incredibili! Lectia de heavy metal a inceput cu "Hung, Drawn and Quartered", "Hellfire" si "Restless and Wild". Astea 3 piese n-am mai stiut de mine, am stiut doar ca aveam de fotografiat, trebuia sa ma concentrez pe asta dar mi-a fost aproape imposibil sa o fac in totalitate. Auzeam strigatele insufletite ale celor din public, aclamau intens, scena era un camp de batalie iar Accept soldatii ce executau totul in cel mai minutios mod posibil.
Au sunat perfect, au avut coregrafie, au avut vana si energie cat pentru 10 trupe la un loc. Nu-s doar o trupa de mosuleti ce canta heavy metal, sunt o trupa legendara ce muta muntii din loc! La "Stalingrad", Mark flutura steagul Accept si publicul se transforma el insusi intr-o armata.
Peter Baltes, Herman Frank si Wolf Hoffmann au fost un trio de foc si au avut fiecare momentul lui indelung aclamat. Din setlist s-au mai numarat "Breaker", "Bucket Full of Hate", "Shadow Soldiers", "Bulletproof", "Aiming high", "Princess of the Dawn" si "No Shelter".
In nici un caz nu s-ar fi putut termina concertul dupa "Fast as a Shark", Accept au fost ceruti insistent la bis. Inca 3 piese ne-au mai cantat, un regal heavy metal incheiat magistral cu imnurile "Metal Heart", "Teutonic Terror" si "Balls to the Wall". Publicul de heavy metal este cel mai inflacarat public, cantand si facand headbang pana la epuizare. Am cantat la semnalul lui Mark Tornillo si ne-a iesit de minune, am fost un cor si-un suflet, nebunie totala.
A fost o seara in care heavy metalul a triumfat din nou, un concert de mare exceptie. Jos palaria in fata tuturor celor care au facut posibil acest concert si mai ales, in fata marilor muzicieni de la Accept!
marți, 23 octombrie 2012
Cronica The Progressive Dream Team in Chaos Venue, 20 octombrie 2012
Cel mai asteptat eveniment progressive rock al anului a fost cu siguranta concertul Mike Portnoy, Billy Sheehan, Tony MacAlpine si Derek Sherinian de la Bucuresti. Recunosc, aveam emotii legate de acest concert: daca avea sa vina public, daca vor canta piese pe gustul meu, daca voi reusi sa ma simt la fel de bine pe cat m-am simtit la concertele anterioare vazute cu 3 dintre cei 4 magnifici.
Prima tura de emotii s-a dus inca de la poarta clubului unde asteptau o multime de oameni, entuziasmul era la cote uriase pentru toata lumea. Accesul a fost usor, rand pe rand oamenii si-au gasit cate un loc in sala. Despre clubul Chaos (ex-Jukebox) am mai scris, mie imi place ca are un spatiu generos, o scena pe masura si lumini bune. Neinspirat insa consider ca a fost desfiintarea garderobei si mai ales, treapta de pe la mijlocul clubului, astfel ca o parte din public a cam stat "in groapa" (mi-e greu sa cred ca au vazut prea multe pe scena). Chaos Venue a fost plin ochi la acest eveniment!
Eu am fost privilegiata, 3 piese petrecute in photo pit in fata celor de pe scena si restul concertului sus la balcon, astfel ca am fost oarecum ferita de aglomeratie si intinsul peste capetele altora pentru a vedea ceva pe scena. Caldura a fost la cote extrem de intense, au curs apele pe noi pe tot parcursul concertului. Nimic n-a mai contat insa cand au intrat pe scena cei 4 muzicieni de top.
Si a inceput nebunia cu "A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise": aplauze, urale, click-urile aparatelor foto si mai presus de toate, muzica la rang de arta. Mike saluta publicul si spune ca i-a luat prea mult sa se reintoarca la noi (aproape 10 ani), eu sunt total de acord cu el.
Derek Sherinian, in spatele clapelor sale, poarta un tricou cu ai nostri Trooper si nu pot decat sa admir acest gest pe care l-a facut sustinand scena locala de rock din Romania.
Billy Sheehan si Mike Portnoy sunt un "motor" care ar pune in miscare orice trupa, sunt poate cea mai buna sectie ritmica pe care am vazut-o vreodata la treaba. Cu greu mi-am putut desprinde ochii de la Mike, este cel mai expresiv tobosar pe care l-am vazut, canta cu tot corpul si cu tot sufletul lui pe scena. El a avut grija si de comunicarea cu publicul, a fost deschis si nu a ezitat sa se urce pe boxe ori de cate ori a vrut sa fie mai aproape de fani. Tony MacAlpine ne-a oferit caldura si feeling, a completat perfect trupa de virtuosi.
Pe parcursul concertului mi-am dat seama cat de copil am fost cand m-am gandit la ce vor canta cei 4 pe scena. Puteau sa cante absolut orice, in formula Mike - Billy - Tony - Derek nu aveau cum sa dea gres. Nu am simtit cand a trecut acest concert, m-am pierdut undeva intre bataile de tobe, slap-urile de bass, solo-urile de chitara si sunetul gingas al clapelor.
Au fost oameni in sala care s-au plans de sunet, de volumul anumitor instrumente. Nu pot sa infirm sau sa confirm acest lucru, de unde am stat noi (sus, in lateralul scenei, paralel cu boxele) s-a auzit bine si nu am simtit nimic deranjant. Inceputul bisului a fost totusi marcat de faptul ca vocile lui Mike si Billy nu se auzeau, lucru remediat pe parcurs.
S-au cantat piese ce se regasesc pe albumele trupelor in care au activat cei de pe scena, s-au cantat cover-uri, dar cel mai important este ca totul s-a cantat cu sentiment. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie acest spectacol.
Dupa concert, zeci de fani au asteptat minute in sir pentru o poza, un autograf sau o vorba cu cei din trupa. Daca Derek Sherinian a iesit si a stat minute bune alaturi de fani, ceilalti au fost destul de greu de "prins". I-am asteptat pana in momentul in care au parasit Chaos Venue, cand ne-am luat ramas bun de la ei cu aplauze.
Phoenix Entertainment au facut o treaba excelenta si de data asta, cei de la securitate au avut rabdare cu noi si ne-au asteptat pana la ore tarzii, doar ca sa ne intalnim pentru cateva clipe cu trupa, toate planetele parca s-au aliniat ca seara sa fie una pe care nu o vom uita prea curand. Va multumim tuturor pentru implicare si ne dorim cat mai multe evenimente ca si cel despre care tocmai am povestit.
Prima tura de emotii s-a dus inca de la poarta clubului unde asteptau o multime de oameni, entuziasmul era la cote uriase pentru toata lumea. Accesul a fost usor, rand pe rand oamenii si-au gasit cate un loc in sala. Despre clubul Chaos (ex-Jukebox) am mai scris, mie imi place ca are un spatiu generos, o scena pe masura si lumini bune. Neinspirat insa consider ca a fost desfiintarea garderobei si mai ales, treapta de pe la mijlocul clubului, astfel ca o parte din public a cam stat "in groapa" (mi-e greu sa cred ca au vazut prea multe pe scena). Chaos Venue a fost plin ochi la acest eveniment!
Eu am fost privilegiata, 3 piese petrecute in photo pit in fata celor de pe scena si restul concertului sus la balcon, astfel ca am fost oarecum ferita de aglomeratie si intinsul peste capetele altora pentru a vedea ceva pe scena. Caldura a fost la cote extrem de intense, au curs apele pe noi pe tot parcursul concertului. Nimic n-a mai contat insa cand au intrat pe scena cei 4 muzicieni de top.
Si a inceput nebunia cu "A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise": aplauze, urale, click-urile aparatelor foto si mai presus de toate, muzica la rang de arta. Mike saluta publicul si spune ca i-a luat prea mult sa se reintoarca la noi (aproape 10 ani), eu sunt total de acord cu el.
Derek Sherinian, in spatele clapelor sale, poarta un tricou cu ai nostri Trooper si nu pot decat sa admir acest gest pe care l-a facut sustinand scena locala de rock din Romania.
Billy Sheehan si Mike Portnoy sunt un "motor" care ar pune in miscare orice trupa, sunt poate cea mai buna sectie ritmica pe care am vazut-o vreodata la treaba. Cu greu mi-am putut desprinde ochii de la Mike, este cel mai expresiv tobosar pe care l-am vazut, canta cu tot corpul si cu tot sufletul lui pe scena. El a avut grija si de comunicarea cu publicul, a fost deschis si nu a ezitat sa se urce pe boxe ori de cate ori a vrut sa fie mai aproape de fani. Tony MacAlpine ne-a oferit caldura si feeling, a completat perfect trupa de virtuosi.
Pe parcursul concertului mi-am dat seama cat de copil am fost cand m-am gandit la ce vor canta cei 4 pe scena. Puteau sa cante absolut orice, in formula Mike - Billy - Tony - Derek nu aveau cum sa dea gres. Nu am simtit cand a trecut acest concert, m-am pierdut undeva intre bataile de tobe, slap-urile de bass, solo-urile de chitara si sunetul gingas al clapelor.
Au fost oameni in sala care s-au plans de sunet, de volumul anumitor instrumente. Nu pot sa infirm sau sa confirm acest lucru, de unde am stat noi (sus, in lateralul scenei, paralel cu boxele) s-a auzit bine si nu am simtit nimic deranjant. Inceputul bisului a fost totusi marcat de faptul ca vocile lui Mike si Billy nu se auzeau, lucru remediat pe parcurs.
S-au cantat piese ce se regasesc pe albumele trupelor in care au activat cei de pe scena, s-au cantat cover-uri, dar cel mai important este ca totul s-a cantat cu sentiment. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie acest spectacol.
Dupa concert, zeci de fani au asteptat minute in sir pentru o poza, un autograf sau o vorba cu cei din trupa. Daca Derek Sherinian a iesit si a stat minute bune alaturi de fani, ceilalti au fost destul de greu de "prins". I-am asteptat pana in momentul in care au parasit Chaos Venue, cand ne-am luat ramas bun de la ei cu aplauze.
Phoenix Entertainment au facut o treaba excelenta si de data asta, cei de la securitate au avut rabdare cu noi si ne-au asteptat pana la ore tarzii, doar ca sa ne intalnim pentru cateva clipe cu trupa, toate planetele parca s-au aliniat ca seara sa fie una pe care nu o vom uita prea curand. Va multumim tuturor pentru implicare si ne dorim cat mai multe evenimente ca si cel despre care tocmai am povestit.
duminică, 21 octombrie 2012
Cronica Therion la Arenele Romane, 19 octombrie 2012
Am avut placerea sa revedem Therion la Bucuresti pe data de 19 octombrie, la Arenele Romane. Concertul mult-asteptat a fost indelung promovat pe toate canalele media, la toate evenimentele rock anterioare din vara si toamna acestui an. O ultima intalnire cu Therion, o ultima sansa sa ii vedem pe cei ce reprezinta o trupa de referinta a symphonic metalului, a fost sansa noastra de a ne lua la revedere si nu am putut sa o ratam.
Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.
Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.
Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.
Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.
Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.
Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.
Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.
Therion fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.
Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.
Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!
Setlist Therion:
O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time
Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu
Encore 2:
To Mega Therion
Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.
Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.
Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.
Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.
Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.
Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.
Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.
Therion fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.
Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.
Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!
Setlist Therion:
O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time
Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu
Encore 2:
To Mega Therion
Abonați-vă la:
Postări (Atom)