Initial as fi vrut sa scriu o cronica de eveniment, insa ce rost mai are sa o denumesc astfel cand evenimentul a fost de fapt un fel de repetitie cu public?
Aveam pe afis 8 trupe cunoscute (ati auzit de Voodoo, Goodbye To Gravity, Up To Eleven?!), cu headliner una dintre cele mai apreciate formatii ale noii generatii (White Walls). Pretul biletului a fost 15 RON, evenimentul s-a tinut intr-o zi de vineri (deci, fara stres a doua zi pentru cei mai multi dintre noi). Ora de incepere a fost insa destul de tarzie, prima trupa (Running Clouds) si-a inceput cantarea dupa orele 22:30. Era clar ca evenimentul se va termina abia la ziua. Sa fi fost asta motivul pentru care publicul a lipsit de la acest eveniment?
Trupa care s-a bucurat de prezenta celui mai numeros public in seara respectiva a fost Voodoo. M-am bucurat ca au fost aplaudati si aclamati, au oferit un show de mare clasa (la fel cum o fac de fiecare data, indiferent cati oameni au in fata scenei). Totusi, mi-a parut rau de restul trupelor ce urmau sa cante, sala se golea de la ora la ora. Publicul si asa putin, a ajuns sa fie format aproape exclusiv din prietenii apropiati ai trupelor.
Era undeva in jurul orei 3:30 dimineata cand Goodbye To Gravity si-au inceput cantarea. Au scurtat cat au putut partea de change-over, ajustand problemele de sunet din mers. Nu se auzeau pe scena, dar au mers inainte si au incercat sa se simta bine. Deja circulau vesti prin public cum ca aveam sa fim dati afara din Chaos Venue, ora inaintata isi spunea cuvantul. Goodbye To Gravity au fost poate cea mai fair-play trupa a serii si au coborat de pe scena pentru a le lasa si celor de la White Walls cateva minute de cantat.
Despre White Walls ce sa zic, au dat dovada de un optimism de neimaginat date fiind conditiile cantarii. Ne-au spus de la inceput ca au 10 minute la dispozitie sa ne cante, asa ca cei din public au fost rugati sa aleaga setlist-ul. Change-over efectiv nu prea a mai existat, si-au luat instrumentele in brate, au montat cat sa nu pice tobele si au dat drumul la treaba. Scurt, dar intens, White Walls m-au uimit cat de repede au intrat in starea de concert, in starea in care sunt in fata noastra si dau totul, chiar daca este pentru doar 10-15 minute amarate. Am asteptat o seara intreaga sa-i vedem si i-am vazut (eu mai mult prin lentilele camerei foto, dar nu ma plang).
Nu am crezut ca dupa White Walls va mai canta cineva, noi ne-am strans jucariile si ne pregatisem sa plecam. Spre surprinderea noastra, mai era o trupa (The Boy Who Cried Wolf) dar cum eram deja pe picior de plecare, am luat-o din loc. Imi pare rau pentru ei, sper sa ii mai prindem cat de curand prin Bucuresti la un concert in toata regula.
Am ajuns acasa in jurul orei 4:30 dimineata si-am dat drumul la muzica, se cerea Mad Man Circus-ul cap-coada. In final, cand se facea lumina afara am adormit cu gandul ca avem atatea trupe bune, trupe ce merita mai mult, trupe ce investesc enorm in muzica lor, trupe ce dau totul pe scena chiar si cand canta in fata a 10-20 de oameni, avem atatea trupe bune si noi facem prea putin pentru a le incuraja si a le motiva sa progreseze.
Vrem scena metal in Romania? Haideti la concerte, haideti sa ne aratam in fata lor sa stie pentru cine canta si de ce o fac. Haideti sa le multumim pentru muzica asa cum stim mai bine, dati ceva inapoi (cat de putin, indiferent sub ce forma) pentru ceea ce primiti...
duminică, 28 octombrie 2012
miercuri, 24 octombrie 2012
Cronica Accept si Aria in Chaos Venue, 21 octombrie 2012
Aflati in turneul de promovare al albumului "Stalingrad", Accept s-au oprit la Bucuresti pe 21 octombrie 2012. Ultima seara a unui weekend foarte metal se arata una interesanta, dupa ce vazusem live in urma cu 2 ani cateva piese Accept la festivalul Sonisphere.
Am ajuns la Chaos Venue destul de devreme, nu se deschisese inca accesul pentru public. Am avut parte de niste discutii interesante la poarta, alaturi de fani Accept de toate varstele. Autocarul Accept era si el chiar la poarta, asa ca am avut si niste intalniri spontane cu cei din trupa, un inceput frumos al unei seri de nota 10.
Concertul a fost deschis de Aria, o trupa de metal din Bucuresti ce s-a prezentat in formula: Cezar Popescu (Vita de Vie), Cosmin Lupu (Voodoo), Dan Ionescu, Adrian Ilie si Alex Pascu (Goodbye to Gravity, nu stiu daca a fost invitat doar la acest concert sau are un loc permanent in trupa). Au avut un show scurt, cu un public destul de nerabdator in asteptarea headlinerilor dar au gestionat excelent situatia oferindu-ne un concert intens, plin de energie. Stilul lor este greu de categorisit, cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la urmatorul lor concert si sa ii ascultati. Se pare ca vor lansa primul lor material in clubul Fabrica pe 29 noiembrie, asa ca stati cu ochii pe ei.
Trebuie sa mentionez (mai ales ca am fost si in calitate de fotograf la acest eveniment) ca nu stiu ce s-a intamplat cu Chaos Venue duminica, pana au intrat Accept pe scena, dar efectiv era bezna. Cred ca se facea economie la curent electric, asta dupa ce cu o seara inainte Mike Portnoy ceruse insistent mai multa lumina pe scena.
Accept au fost incredibili! Lectia de heavy metal a inceput cu "Hung, Drawn and Quartered", "Hellfire" si "Restless and Wild". Astea 3 piese n-am mai stiut de mine, am stiut doar ca aveam de fotografiat, trebuia sa ma concentrez pe asta dar mi-a fost aproape imposibil sa o fac in totalitate. Auzeam strigatele insufletite ale celor din public, aclamau intens, scena era un camp de batalie iar Accept soldatii ce executau totul in cel mai minutios mod posibil.
Au sunat perfect, au avut coregrafie, au avut vana si energie cat pentru 10 trupe la un loc. Nu-s doar o trupa de mosuleti ce canta heavy metal, sunt o trupa legendara ce muta muntii din loc! La "Stalingrad", Mark flutura steagul Accept si publicul se transforma el insusi intr-o armata.
Peter Baltes, Herman Frank si Wolf Hoffmann au fost un trio de foc si au avut fiecare momentul lui indelung aclamat. Din setlist s-au mai numarat "Breaker", "Bucket Full of Hate", "Shadow Soldiers", "Bulletproof", "Aiming high", "Princess of the Dawn" si "No Shelter".
In nici un caz nu s-ar fi putut termina concertul dupa "Fast as a Shark", Accept au fost ceruti insistent la bis. Inca 3 piese ne-au mai cantat, un regal heavy metal incheiat magistral cu imnurile "Metal Heart", "Teutonic Terror" si "Balls to the Wall". Publicul de heavy metal este cel mai inflacarat public, cantand si facand headbang pana la epuizare. Am cantat la semnalul lui Mark Tornillo si ne-a iesit de minune, am fost un cor si-un suflet, nebunie totala.
A fost o seara in care heavy metalul a triumfat din nou, un concert de mare exceptie. Jos palaria in fata tuturor celor care au facut posibil acest concert si mai ales, in fata marilor muzicieni de la Accept!
Am ajuns la Chaos Venue destul de devreme, nu se deschisese inca accesul pentru public. Am avut parte de niste discutii interesante la poarta, alaturi de fani Accept de toate varstele. Autocarul Accept era si el chiar la poarta, asa ca am avut si niste intalniri spontane cu cei din trupa, un inceput frumos al unei seri de nota 10.
Concertul a fost deschis de Aria, o trupa de metal din Bucuresti ce s-a prezentat in formula: Cezar Popescu (Vita de Vie), Cosmin Lupu (Voodoo), Dan Ionescu, Adrian Ilie si Alex Pascu (Goodbye to Gravity, nu stiu daca a fost invitat doar la acest concert sau are un loc permanent in trupa). Au avut un show scurt, cu un public destul de nerabdator in asteptarea headlinerilor dar au gestionat excelent situatia oferindu-ne un concert intens, plin de energie. Stilul lor este greu de categorisit, cred ca cel mai bine ar fi sa mergeti la urmatorul lor concert si sa ii ascultati. Se pare ca vor lansa primul lor material in clubul Fabrica pe 29 noiembrie, asa ca stati cu ochii pe ei.
Trebuie sa mentionez (mai ales ca am fost si in calitate de fotograf la acest eveniment) ca nu stiu ce s-a intamplat cu Chaos Venue duminica, pana au intrat Accept pe scena, dar efectiv era bezna. Cred ca se facea economie la curent electric, asta dupa ce cu o seara inainte Mike Portnoy ceruse insistent mai multa lumina pe scena.
Accept au fost incredibili! Lectia de heavy metal a inceput cu "Hung, Drawn and Quartered", "Hellfire" si "Restless and Wild". Astea 3 piese n-am mai stiut de mine, am stiut doar ca aveam de fotografiat, trebuia sa ma concentrez pe asta dar mi-a fost aproape imposibil sa o fac in totalitate. Auzeam strigatele insufletite ale celor din public, aclamau intens, scena era un camp de batalie iar Accept soldatii ce executau totul in cel mai minutios mod posibil.
Au sunat perfect, au avut coregrafie, au avut vana si energie cat pentru 10 trupe la un loc. Nu-s doar o trupa de mosuleti ce canta heavy metal, sunt o trupa legendara ce muta muntii din loc! La "Stalingrad", Mark flutura steagul Accept si publicul se transforma el insusi intr-o armata.
Peter Baltes, Herman Frank si Wolf Hoffmann au fost un trio de foc si au avut fiecare momentul lui indelung aclamat. Din setlist s-au mai numarat "Breaker", "Bucket Full of Hate", "Shadow Soldiers", "Bulletproof", "Aiming high", "Princess of the Dawn" si "No Shelter".
In nici un caz nu s-ar fi putut termina concertul dupa "Fast as a Shark", Accept au fost ceruti insistent la bis. Inca 3 piese ne-au mai cantat, un regal heavy metal incheiat magistral cu imnurile "Metal Heart", "Teutonic Terror" si "Balls to the Wall". Publicul de heavy metal este cel mai inflacarat public, cantand si facand headbang pana la epuizare. Am cantat la semnalul lui Mark Tornillo si ne-a iesit de minune, am fost un cor si-un suflet, nebunie totala.
A fost o seara in care heavy metalul a triumfat din nou, un concert de mare exceptie. Jos palaria in fata tuturor celor care au facut posibil acest concert si mai ales, in fata marilor muzicieni de la Accept!
marți, 23 octombrie 2012
Cronica The Progressive Dream Team in Chaos Venue, 20 octombrie 2012
Cel mai asteptat eveniment progressive rock al anului a fost cu siguranta concertul Mike Portnoy, Billy Sheehan, Tony MacAlpine si Derek Sherinian de la Bucuresti. Recunosc, aveam emotii legate de acest concert: daca avea sa vina public, daca vor canta piese pe gustul meu, daca voi reusi sa ma simt la fel de bine pe cat m-am simtit la concertele anterioare vazute cu 3 dintre cei 4 magnifici.
Prima tura de emotii s-a dus inca de la poarta clubului unde asteptau o multime de oameni, entuziasmul era la cote uriase pentru toata lumea. Accesul a fost usor, rand pe rand oamenii si-au gasit cate un loc in sala. Despre clubul Chaos (ex-Jukebox) am mai scris, mie imi place ca are un spatiu generos, o scena pe masura si lumini bune. Neinspirat insa consider ca a fost desfiintarea garderobei si mai ales, treapta de pe la mijlocul clubului, astfel ca o parte din public a cam stat "in groapa" (mi-e greu sa cred ca au vazut prea multe pe scena). Chaos Venue a fost plin ochi la acest eveniment!
Eu am fost privilegiata, 3 piese petrecute in photo pit in fata celor de pe scena si restul concertului sus la balcon, astfel ca am fost oarecum ferita de aglomeratie si intinsul peste capetele altora pentru a vedea ceva pe scena. Caldura a fost la cote extrem de intense, au curs apele pe noi pe tot parcursul concertului. Nimic n-a mai contat insa cand au intrat pe scena cei 4 muzicieni de top.
Si a inceput nebunia cu "A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise": aplauze, urale, click-urile aparatelor foto si mai presus de toate, muzica la rang de arta. Mike saluta publicul si spune ca i-a luat prea mult sa se reintoarca la noi (aproape 10 ani), eu sunt total de acord cu el.
Derek Sherinian, in spatele clapelor sale, poarta un tricou cu ai nostri Trooper si nu pot decat sa admir acest gest pe care l-a facut sustinand scena locala de rock din Romania.
Billy Sheehan si Mike Portnoy sunt un "motor" care ar pune in miscare orice trupa, sunt poate cea mai buna sectie ritmica pe care am vazut-o vreodata la treaba. Cu greu mi-am putut desprinde ochii de la Mike, este cel mai expresiv tobosar pe care l-am vazut, canta cu tot corpul si cu tot sufletul lui pe scena. El a avut grija si de comunicarea cu publicul, a fost deschis si nu a ezitat sa se urce pe boxe ori de cate ori a vrut sa fie mai aproape de fani. Tony MacAlpine ne-a oferit caldura si feeling, a completat perfect trupa de virtuosi.
Pe parcursul concertului mi-am dat seama cat de copil am fost cand m-am gandit la ce vor canta cei 4 pe scena. Puteau sa cante absolut orice, in formula Mike - Billy - Tony - Derek nu aveau cum sa dea gres. Nu am simtit cand a trecut acest concert, m-am pierdut undeva intre bataile de tobe, slap-urile de bass, solo-urile de chitara si sunetul gingas al clapelor.
Au fost oameni in sala care s-au plans de sunet, de volumul anumitor instrumente. Nu pot sa infirm sau sa confirm acest lucru, de unde am stat noi (sus, in lateralul scenei, paralel cu boxele) s-a auzit bine si nu am simtit nimic deranjant. Inceputul bisului a fost totusi marcat de faptul ca vocile lui Mike si Billy nu se auzeau, lucru remediat pe parcurs.
S-au cantat piese ce se regasesc pe albumele trupelor in care au activat cei de pe scena, s-au cantat cover-uri, dar cel mai important este ca totul s-a cantat cu sentiment. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie acest spectacol.
Dupa concert, zeci de fani au asteptat minute in sir pentru o poza, un autograf sau o vorba cu cei din trupa. Daca Derek Sherinian a iesit si a stat minute bune alaturi de fani, ceilalti au fost destul de greu de "prins". I-am asteptat pana in momentul in care au parasit Chaos Venue, cand ne-am luat ramas bun de la ei cu aplauze.
Phoenix Entertainment au facut o treaba excelenta si de data asta, cei de la securitate au avut rabdare cu noi si ne-au asteptat pana la ore tarzii, doar ca sa ne intalnim pentru cateva clipe cu trupa, toate planetele parca s-au aliniat ca seara sa fie una pe care nu o vom uita prea curand. Va multumim tuturor pentru implicare si ne dorim cat mai multe evenimente ca si cel despre care tocmai am povestit.
Prima tura de emotii s-a dus inca de la poarta clubului unde asteptau o multime de oameni, entuziasmul era la cote uriase pentru toata lumea. Accesul a fost usor, rand pe rand oamenii si-au gasit cate un loc in sala. Despre clubul Chaos (ex-Jukebox) am mai scris, mie imi place ca are un spatiu generos, o scena pe masura si lumini bune. Neinspirat insa consider ca a fost desfiintarea garderobei si mai ales, treapta de pe la mijlocul clubului, astfel ca o parte din public a cam stat "in groapa" (mi-e greu sa cred ca au vazut prea multe pe scena). Chaos Venue a fost plin ochi la acest eveniment!
Eu am fost privilegiata, 3 piese petrecute in photo pit in fata celor de pe scena si restul concertului sus la balcon, astfel ca am fost oarecum ferita de aglomeratie si intinsul peste capetele altora pentru a vedea ceva pe scena. Caldura a fost la cote extrem de intense, au curs apele pe noi pe tot parcursul concertului. Nimic n-a mai contat insa cand au intrat pe scena cei 4 muzicieni de top.
Si a inceput nebunia cu "A Change of Seasons: I The Crimson Sunrise": aplauze, urale, click-urile aparatelor foto si mai presus de toate, muzica la rang de arta. Mike saluta publicul si spune ca i-a luat prea mult sa se reintoarca la noi (aproape 10 ani), eu sunt total de acord cu el.
Derek Sherinian, in spatele clapelor sale, poarta un tricou cu ai nostri Trooper si nu pot decat sa admir acest gest pe care l-a facut sustinand scena locala de rock din Romania.
Billy Sheehan si Mike Portnoy sunt un "motor" care ar pune in miscare orice trupa, sunt poate cea mai buna sectie ritmica pe care am vazut-o vreodata la treaba. Cu greu mi-am putut desprinde ochii de la Mike, este cel mai expresiv tobosar pe care l-am vazut, canta cu tot corpul si cu tot sufletul lui pe scena. El a avut grija si de comunicarea cu publicul, a fost deschis si nu a ezitat sa se urce pe boxe ori de cate ori a vrut sa fie mai aproape de fani. Tony MacAlpine ne-a oferit caldura si feeling, a completat perfect trupa de virtuosi.
Pe parcursul concertului mi-am dat seama cat de copil am fost cand m-am gandit la ce vor canta cei 4 pe scena. Puteau sa cante absolut orice, in formula Mike - Billy - Tony - Derek nu aveau cum sa dea gres. Nu am simtit cand a trecut acest concert, m-am pierdut undeva intre bataile de tobe, slap-urile de bass, solo-urile de chitara si sunetul gingas al clapelor.
Au fost oameni in sala care s-au plans de sunet, de volumul anumitor instrumente. Nu pot sa infirm sau sa confirm acest lucru, de unde am stat noi (sus, in lateralul scenei, paralel cu boxele) s-a auzit bine si nu am simtit nimic deranjant. Inceputul bisului a fost totusi marcat de faptul ca vocile lui Mike si Billy nu se auzeau, lucru remediat pe parcurs.
S-au cantat piese ce se regasesc pe albumele trupelor in care au activat cei de pe scena, s-au cantat cover-uri, dar cel mai important este ca totul s-a cantat cu sentiment. Cuvintele sunt prea mici pentru a descrie acest spectacol.
Dupa concert, zeci de fani au asteptat minute in sir pentru o poza, un autograf sau o vorba cu cei din trupa. Daca Derek Sherinian a iesit si a stat minute bune alaturi de fani, ceilalti au fost destul de greu de "prins". I-am asteptat pana in momentul in care au parasit Chaos Venue, cand ne-am luat ramas bun de la ei cu aplauze.
Phoenix Entertainment au facut o treaba excelenta si de data asta, cei de la securitate au avut rabdare cu noi si ne-au asteptat pana la ore tarzii, doar ca sa ne intalnim pentru cateva clipe cu trupa, toate planetele parca s-au aliniat ca seara sa fie una pe care nu o vom uita prea curand. Va multumim tuturor pentru implicare si ne dorim cat mai multe evenimente ca si cel despre care tocmai am povestit.
duminică, 21 octombrie 2012
Cronica Therion la Arenele Romane, 19 octombrie 2012
Am avut placerea sa revedem Therion la Bucuresti pe data de 19 octombrie, la Arenele Romane. Concertul mult-asteptat a fost indelung promovat pe toate canalele media, la toate evenimentele rock anterioare din vara si toamna acestui an. O ultima intalnire cu Therion, o ultima sansa sa ii vedem pe cei ce reprezinta o trupa de referinta a symphonic metalului, a fost sansa noastra de a ne lua la revedere si nu am putut sa o ratam.
Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.
Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.
Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.
Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.
Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.
Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.
Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.
Therion fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.
Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.
Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!
Setlist Therion:
O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time
Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu
Encore 2:
To Mega Therion
Turneul The Flowers of Evil este un motiv de dubla sarbatoare pentru Therion, implinirea celor 25 de ani de activitate si in acelasi timp, lansarea noului album. Nu puteau sa sara Romania din acest turneu, au aici sute de fani ce ii iubesc, asa cum s-a vazut si aseara. Publicul nu doar a spus prezent la acest eveniment, a trait muzica alaturi de cei de pe scena la cote intense.
Seara a fost deschisa de cei de la Antalgia, o trupa de metal din Spania. Bine dispusi, un pic emotionati, Antalgia au incalzit atmosfera asa cum au stiut ei mai bine. Pe mine insa nu m-au convins, nu au acel element catchy de care are nevoie o trupa ca sa iasa in fata si sa devina celebra. Solista Bella a avut o comunicare limitata cu publicul, bariera lingvistica spunandu-si cuvantul.
Au urmat Elyose, o formatie frantuzeasca.Pe carcotasa de mine nu m-a miscat nici muzica lor, cu toate ca cei din jurul meu pareau sa fie incantati de ceea ce vedea si auzeau. Tot o trupa cu voce feminina, de data asta in stil opera, ceva mai aproape de stilul headlinerilor, dar cu accente si in alte stiluri mai putin apropiate de metal. Ne-au prezentat cateva compozitii de pe primul lor album, Theogyne.
Nu pot sa nu fac o prima comparatie cu concertul Therion din 2010. Am fost atunci impresionata de trupele din deschidere, dovada valorii lor fiind faptul ca in 2 ani au revenit pe meleagurile noastre. Acum, nu am simtit ca voi ramane cu o amintire memorabila despre aceste doua trupe.
Cu toate acestea, nimic nu a mai contat cand Therion si-au facut aparitia pe scena. Avand cateva schimbari de componenta fata de concertul anterior din Romania, Therion ne-au vrajit din nou cu muzica si jocul scenic ce i-au consacrat.
Imbinand piese clasice ("O Fortuna", "Via Nocturna") cu piese de pe cel mai nou album ("Poupee De Cire, Poupee De Son", "J'al Le Mal De Toi"), inceputul concertului a fost o introducere perfecta in lumea Therion. Christofer Johnsson, Lori Lewis si Thomas Vilstrom, la fel de carismatici cum ii stiam, au fost dirijorii showului si au avut o comunicare excelenta cu publicului. Therion au fost sinceri si deschisi, ne-au spus despre planurile lor de viitor (ce nu vor mai include plecari in turnee, din pacate), despre povestea discului "Les Fleurs du Mal", despre cum sa iti sustii idealurile si sa faci muzica fix asa cum iti doresti.
Am avut parte si de un moment acustic, piesa "Lemuria" fiind in moment de o sensibilitate aparte. Au urmat o serie cu cele mai bune piese Therion, apreciate cum se cuvine de fani, cu multe aplauze si urale. Momentul de maxim al serii a fost piesa "The Rise Of Sodom and Gomorrah", cand toata lumea in jurul meu canta si dadea din plete in ritmul muzicii.
Therion fac mai mult decat muzica si spectacol, ei fac teatru si ne ofera sentimente. Nu este de mirare ca sunt una dintre cele mai iubite formatii din Romania, s-a vazut dupa reactia incredibila a celor prezenti la concert. A fost un ramas bun, nici vorba de un adio.
Bisul nu s-a lasat asteptat, nu puteau sa plece din Bucuresti fara a canta "To Mega Therion". Purtand pe brate steagul romanesc, Therion ne-au multumit pentru primirea calduroasa si dragostea noastra. A fost o seara deosebita, in care metalul symphonic a fost rege.
Multumim Maximum Rock pentru organizarea excelenta si ocazia de a revedea Therion in Romania!
Setlist Therion:
O Fortuna (cover Carl Orff)
Poupee de Cire, Poupee de Son (cover France Gall)
Son of the Sun
Via Nocturna
The Flight of the Lord of Flies
J''ai le Mal de Toi (cover Colette Dereal)
Abraxas
Vanaheim
Lemuria (acustic)
Gothic Kabbalah
The Siren of the Woods
Ginnungagap
Land of Canaan
Wine of Aluqah
The Rise of Sodom and Gomorrah
The Khlysti Evangelist
Une Fleur Dans le Coeur
Son of the Staves of Time
Encore 1:
The Wondrous World of Punt
The Blood of Kingu
Encore 2:
To Mega Therion
marți, 25 septembrie 2012
Cronica Rezident EX si Desant la Arenele Romane, 21.09.2012
Rezident EX in sfarsit la Bucuresti, un 21 septembrie atat de mult asteptat de fanii lui Kempes de toate varstele a venit si a trecut ca un vis frumos. Vremea nu se anunta favorabila in dimineata zilei de vineri dar pe parcurs s-a dovedit ca ne-am facut griji degeaba, neavand parte de o ploaie in toata regula la concert.
Arenele Romane au fost o alegere potrivita pentru acest concert, acomodand fara probleme multimea de peste 1.500 de suflete. Intrarea in incinta s-a facut repede, startul la cantat s-a dat insa cu o mica intarziere fata de programul anuntat.
Desant din Timisoara au avut rolul de a deschide seara. A fost un concert special pentru ei, momentul lansarii in Bucuresti al albumului de debut "Joc De Noroc". Pentru noi a fost al treilea concert pe care-l vedem cu carismaticii Desant si putem spune ca am devenit fani de la prima vedere si ascultare, la acest concert fiind deja la stadiul in care am cantat cu ei cap-coada versurile pieselor "Joc De Noroc", "Zori De Zi" sau "Zbor".
Un rock in stil old-school, ce te prinde imediat si iti ramane in minte, o prezenta exploziva ce nu te lasa sa privesti in alta parte, Desant nu sunt doar trupa lui Alin Achim (ex-Cargo) ci o gasca ce canta rock asa cum simte (si le iese de minune). Sectia ritmica este una de exceptie, foarte expresivi, Mihai si Alin reusesc sa-si castige imediat publicul de partea lor. Chitara, vocea si clapele completeaza perfect trupa. Au cantat cu vana, dar cu toate astea publicul era inca destul de inghetat si apatic.
Pauza dintre trupe a fost momentul in care organizatorii au oferit publicului cateva premii prin tragere la sorti.
Kempes (alaturi de Rezident EX de data asta), avea sa vina din nou pe o scena din Bucuresti dupa mai mult de 9 ani de absenta. Vizibil emotionat, dar stiind pe ce se bazeaza (o trupa de exceptie langa el, propria voce inegalabila asa cum o stim), si-a facut intrarea in aplauzele publicului pe piesa "Buletin De Stiri".
Emotie la superlativ. "Kempes, te iubim!", raspunsul venea inevitabil de pe scena "Si eu!!", "Kempes, ne-a fost dor de tine!"..."Si mie de voi!!". Concertul a fost unul de exceptie, piese precum "Soldatul Cazut" sau "Catedrala Sufletului" fiind deja piese de rezistenta din repertoriul ex-Rezidentilor. Un moment special a fost piesa "Iarna", cand sute de oameni au agitat chei pentru a simula sunetul clopoteilor.
Tavi Iepan a preluat o mare parte din comunicarea cu publicul, prezentand piesele rand pe rand. Chiar daca nu au avut multe concerte impreuna, Rezident EX suna ca a o trupa matura din punct de vedere muzical si au fost aclamati indelung. Chitaristul Matthias Lange ne-a aratat cat este de talentat la a manui acest instrument si a fost cu siguranta o prezenta ce nu putea fi trecuta cu vederea.
Momentele de maxim ale concertului, nu pot spune ca unul a fost mai presus de celalalt, au fost piesele "Povestiri Din Gara"si "Brigardierii". Arenele au explodat si concertul s-a transformat intr-o mare de oameni ce sareau si cantau in ritmul muzicii. O imagine incredibila de pe scena si din public, de asemenea.
Doua piese la bis nu au parut suficiente pentru a compensa apetitul fanilor. Prin urmare, Rezident EX le-au dat intalnire celor mai infocati fani in clubul Ageless pentru un after-party, o poza si-o poveste. Nu stiu despre altii, dar eu am impresia ca povestea Rezident EX nu se incheie aici. Este inceputul perfect al unei trupe ce este asemenea unei mari iubiri, o iubire sincera a muzicii si frumosului, o iubire ce nu se stinge niciodata.
Arenele Romane au fost o alegere potrivita pentru acest concert, acomodand fara probleme multimea de peste 1.500 de suflete. Intrarea in incinta s-a facut repede, startul la cantat s-a dat insa cu o mica intarziere fata de programul anuntat.
Desant din Timisoara au avut rolul de a deschide seara. A fost un concert special pentru ei, momentul lansarii in Bucuresti al albumului de debut "Joc De Noroc". Pentru noi a fost al treilea concert pe care-l vedem cu carismaticii Desant si putem spune ca am devenit fani de la prima vedere si ascultare, la acest concert fiind deja la stadiul in care am cantat cu ei cap-coada versurile pieselor "Joc De Noroc", "Zori De Zi" sau "Zbor".
Un rock in stil old-school, ce te prinde imediat si iti ramane in minte, o prezenta exploziva ce nu te lasa sa privesti in alta parte, Desant nu sunt doar trupa lui Alin Achim (ex-Cargo) ci o gasca ce canta rock asa cum simte (si le iese de minune). Sectia ritmica este una de exceptie, foarte expresivi, Mihai si Alin reusesc sa-si castige imediat publicul de partea lor. Chitara, vocea si clapele completeaza perfect trupa. Au cantat cu vana, dar cu toate astea publicul era inca destul de inghetat si apatic.
Pauza dintre trupe a fost momentul in care organizatorii au oferit publicului cateva premii prin tragere la sorti.
Kempes (alaturi de Rezident EX de data asta), avea sa vina din nou pe o scena din Bucuresti dupa mai mult de 9 ani de absenta. Vizibil emotionat, dar stiind pe ce se bazeaza (o trupa de exceptie langa el, propria voce inegalabila asa cum o stim), si-a facut intrarea in aplauzele publicului pe piesa "Buletin De Stiri".
Emotie la superlativ. "Kempes, te iubim!", raspunsul venea inevitabil de pe scena "Si eu!!", "Kempes, ne-a fost dor de tine!"..."Si mie de voi!!". Concertul a fost unul de exceptie, piese precum "Soldatul Cazut" sau "Catedrala Sufletului" fiind deja piese de rezistenta din repertoriul ex-Rezidentilor. Un moment special a fost piesa "Iarna", cand sute de oameni au agitat chei pentru a simula sunetul clopoteilor.
Tavi Iepan a preluat o mare parte din comunicarea cu publicul, prezentand piesele rand pe rand. Chiar daca nu au avut multe concerte impreuna, Rezident EX suna ca a o trupa matura din punct de vedere muzical si au fost aclamati indelung. Chitaristul Matthias Lange ne-a aratat cat este de talentat la a manui acest instrument si a fost cu siguranta o prezenta ce nu putea fi trecuta cu vederea.
Momentele de maxim ale concertului, nu pot spune ca unul a fost mai presus de celalalt, au fost piesele "Povestiri Din Gara"si "Brigardierii". Arenele au explodat si concertul s-a transformat intr-o mare de oameni ce sareau si cantau in ritmul muzicii. O imagine incredibila de pe scena si din public, de asemenea.
Doua piese la bis nu au parut suficiente pentru a compensa apetitul fanilor. Prin urmare, Rezident EX le-au dat intalnire celor mai infocati fani in clubul Ageless pentru un after-party, o poza si-o poveste. Nu stiu despre altii, dar eu am impresia ca povestea Rezident EX nu se incheie aici. Este inceputul perfect al unei trupe ce este asemenea unei mari iubiri, o iubire sincera a muzicii si frumosului, o iubire ce nu se stinge niciodata.
miercuri, 15 august 2012
Cronica Artmania Ziua 2, 11 august 2012
Si a venit si ziua mult asteptata a festivalului Artmania 2012. Aveam sa vad, respectiv sa revad (in cazul Edguy), cateva dintre formatiile mele preferate asa ca am luat centrul Sibiului cu asalt inca de dimineata. Am ascultat trupele la probele de sunet, ne-am plimbat si am profitat de reducerile oferite de muzeul Brukenthal pentru purtatorii de bratari Artmania.
Concertele din Piata Mica au inceput cu o usoara intarziere, cu trupa Violentory din Bulgaria.Trupa parea sa fi venit la Sibiu insotita si de fani din dotare, asa ca au fost aplaudati si incurajati pe tot parcursul recitalului. Pentru mine concertul lor a durat totusi prea mult, mai ales ca din cauza lor si a orei la care au inceput concertele in Piata Mare, am ratat Abigail si Arc Gotic.
Conform programului, la 3 si jumatate dup-amiaza Alternosfera a dat startul concertelor din Piata Mare cu piesa "Ne Uneste, Ne Desparte". Cine ma cunoaste stie ca sunt un mare fan al moldovenilor si mi-am dorit de multa vreme sa ii vad pe o scena mare (sincer, Alternosfera in club inseamna inghesuiala de fiecare data). Alternosfera a sunat foarte bine si ne-au oferit un setlist format din cele mai bune piese ale lor, precum "Avion", "Wamintirile", "Ploile Nu Vin" sau "Orasul 511".
Am dansat si am cantat, am aplaudat, a fost Alternosfera in cea mai buna forma, putin comunicativi, transmitand totul aproape exclusiv prin muzica. Prea scurt, asa se poate caracteriza in doua cuvinte concertul moldovenilor de la Sibiu.
Si ajungem la Poets Of The Fall, unul dintre principalele motive pentru care m-am aflat la Sibiu in acest an. Ii cunosc bine pe poeti, chiar de la primul lor album, "Signs Of Life". M-au cucerit cu vocea inconfundabila a lui Marko, cu piesele lor melancolice si versurile ce se potrivesc la fix cu muzica. Nu imi imaginam ca o sa ii vad vreodata in Romania, mai ales ca ei canta rar in afara Finlandei.
Poets Of The Fall pe scena din Sibiu a fost ca un vis frumos, un vis din care nu voiam sa ma trezesc prea curand. "Diamonds For Tears", "Temple Of Thought", "Roses", "Cradled In Love" si "Locking Up The Sun" s-au numarat printre primele piese din setlist. Mi-a placut cum fiecare piesa era introdusa cu o cateva cuvinte ce iti dadeau de inteles ce piesa urma (asta daca le cunosteai piesele). Cei din trupa mi s-au parut placut impresionati de public, nu cred ca se asteptau sa aiba atatia fani in acest colt de lume.
"The Lie Eternal", "Stay" si o nesperata (pentru mine) "Illusion And Dream" au sunat divin. Ne-au cantat si prima piesa importanta a lor, piesa ce i-a propulsat spre succes, "Late Goodbye". S-au retras apoi de pe scena, insa eu stiam ca nu avea cum sa se incheie totul asa repede. Inca 3 piese ("Dreaming Wide Awake", "Carnival Of Rust" si "Lift") am primit la bis si parca si asa, tot i-as mai fi ascultat. Nu cred ca a plecat nici un fan dezamagit de la concertul lor, poate doar din cauza faptului ca nu se gasea nici un fel de merchandise cu ei la shop-ul Artmania.
Dupa o pauza destul de lunga, pe scena din Piata Mare au urcat Delain. Fiind in turneul de promovare al celui mai nou album, "We Are The Others", olandezii au oferit un show foarte bun la Sibiu. Nefiind foarte cunoscuti publicului roman, au fost o gura de aer proaspat, o surpriza placuta, o trupa pe care o descoperi in cadrul unui festival si pe care continui sa o asculti cu placere de cate ori ai ocazia.
Charlotte Wessels este incantatoare, are un timbu vocal special si stie cum sa isi atraga fanii. "We Are The Others", "Get The Devil Out Of Me", "Electricity" si "The Gathering" s-au regasit in setlist si au starnit multe aplauze. Dupa concert, au iesit in public pentru a interactiona cu fanii.
Inainte de inceperea concertului urmator, se aude din boxe "Last Christmas", e clar, e mana nebunilor din Edguy!! Cu jokerul arborat pe scena ("Age Of The Joker" fiind cel mai nou album al nemtilor), se da startul la distractie si headbang cu "Nobody's Hero". Tobias Sammet este fix cum il stiam: pus pe glume, un frontman excelent si o voce uriasa.
Pentru Edguy primul concert in Romania avea sa fie ultimul in actualul turneu de festivaluri europene de vara. Au avut pofta de cantat si chiar daca Tobi a suferit un accident in urma cu aproximativ o luna (cand a cazut de pe scena) si inca suferea fizic, au dat tot ce au avut mai bun la Sibiu. Heavy metalul marca Germania suna excelent, am luat o portie zdravana cu "Tears Of a Mandrake", "Lavatory Love Machine", "Ministry Of Saints", "Superheroes" si "Babylon". O singura balada ("Save Me") ne-au oferit Edguy, o piesa pentru fete fiind un ingredient obligatoriu al unui concert heavy. "King Of Fools" a incheiat nebunia starnita de Edguy, un final perfect al uneia dintre cele mai bune reprezentatii de la Artmania 2012.
Edguy sunt o trupa deosebita, sper sa ii revedem cat de curand intr-un concert in Romania in postura de cap de afis.
Uf, si iata ca a venit si momentul sa povestesc despre ultima trupa de pe scena mare, My Dying Bride. Dupa Poets Of The Fall, Delain si Edguy aveam o stare de euforie ce cu greu poate fi descrisa in cuvinte. Cu My Dying Bride m-am intalnit muzical prin liceu, acum destula vreme. Imi plac, dar pentru a ii asculta am nevoie sa am starea necesara, am nevoie sa pot sa traiesc muzica lor. Si-au inceput concertul cu "Your River", continuand cu "Bring Me Victory" si "Like Gods Of The Sun". Acum i-am vazut live pentru prima data si au fost exact cum imi imaginam: teatrali, lugubri, hipnotici.
Au sunat excelent, dar nu aveam starea necesara pentru a ii urmari pana la capat. E drept, oboseala dupa 2 zile de concerte si-a spus cuvantul asa ca m-am indepartat putin de scena, pana fix in spatele acesteia. Am preferat sa ascult My Dying Bride in compania unui ceai cald si chiar si de acolo, s-a auzit foarte bine.
Cred ca fanii au fost in extaz fiindca setlistul ales a fost o nebunie: "For You", "She Is The Dark", "The Cry Of Mankind" sau "The Dreadful Hours". Uralele se auzeau din Piata Mare, fanii nu se lasau dusi acasa. Chiar si la finalul concertului, acestia facusera o coada lunga in asteptarea celor de la My Dying Bride, pentru o poza, un autograf sau sa schimbe cateva vorbe cu idolii lor.
Artmania 2012 a fost un festival la care noi, cei de la Letsrock.ro, ne-am simtit minunat. Organizarea a fost de exceptie, muzica pe placul nostru si atmosfera una deosebita. Pana si vremea a tinut cu art-maniacii si ne-am putut bucura in voie.
Sibiu, ne vedem anul viitor!
Concertele din Piata Mica au inceput cu o usoara intarziere, cu trupa Violentory din Bulgaria.Trupa parea sa fi venit la Sibiu insotita si de fani din dotare, asa ca au fost aplaudati si incurajati pe tot parcursul recitalului. Pentru mine concertul lor a durat totusi prea mult, mai ales ca din cauza lor si a orei la care au inceput concertele in Piata Mare, am ratat Abigail si Arc Gotic.
Conform programului, la 3 si jumatate dup-amiaza Alternosfera a dat startul concertelor din Piata Mare cu piesa "Ne Uneste, Ne Desparte". Cine ma cunoaste stie ca sunt un mare fan al moldovenilor si mi-am dorit de multa vreme sa ii vad pe o scena mare (sincer, Alternosfera in club inseamna inghesuiala de fiecare data). Alternosfera a sunat foarte bine si ne-au oferit un setlist format din cele mai bune piese ale lor, precum "Avion", "Wamintirile", "Ploile Nu Vin" sau "Orasul 511".
Am dansat si am cantat, am aplaudat, a fost Alternosfera in cea mai buna forma, putin comunicativi, transmitand totul aproape exclusiv prin muzica. Prea scurt, asa se poate caracteriza in doua cuvinte concertul moldovenilor de la Sibiu.
Si ajungem la Poets Of The Fall, unul dintre principalele motive pentru care m-am aflat la Sibiu in acest an. Ii cunosc bine pe poeti, chiar de la primul lor album, "Signs Of Life". M-au cucerit cu vocea inconfundabila a lui Marko, cu piesele lor melancolice si versurile ce se potrivesc la fix cu muzica. Nu imi imaginam ca o sa ii vad vreodata in Romania, mai ales ca ei canta rar in afara Finlandei.
Poets Of The Fall pe scena din Sibiu a fost ca un vis frumos, un vis din care nu voiam sa ma trezesc prea curand. "Diamonds For Tears", "Temple Of Thought", "Roses", "Cradled In Love" si "Locking Up The Sun" s-au numarat printre primele piese din setlist. Mi-a placut cum fiecare piesa era introdusa cu o cateva cuvinte ce iti dadeau de inteles ce piesa urma (asta daca le cunosteai piesele). Cei din trupa mi s-au parut placut impresionati de public, nu cred ca se asteptau sa aiba atatia fani in acest colt de lume.
"The Lie Eternal", "Stay" si o nesperata (pentru mine) "Illusion And Dream" au sunat divin. Ne-au cantat si prima piesa importanta a lor, piesa ce i-a propulsat spre succes, "Late Goodbye". S-au retras apoi de pe scena, insa eu stiam ca nu avea cum sa se incheie totul asa repede. Inca 3 piese ("Dreaming Wide Awake", "Carnival Of Rust" si "Lift") am primit la bis si parca si asa, tot i-as mai fi ascultat. Nu cred ca a plecat nici un fan dezamagit de la concertul lor, poate doar din cauza faptului ca nu se gasea nici un fel de merchandise cu ei la shop-ul Artmania.
Dupa o pauza destul de lunga, pe scena din Piata Mare au urcat Delain. Fiind in turneul de promovare al celui mai nou album, "We Are The Others", olandezii au oferit un show foarte bun la Sibiu. Nefiind foarte cunoscuti publicului roman, au fost o gura de aer proaspat, o surpriza placuta, o trupa pe care o descoperi in cadrul unui festival si pe care continui sa o asculti cu placere de cate ori ai ocazia.
Charlotte Wessels este incantatoare, are un timbu vocal special si stie cum sa isi atraga fanii. "We Are The Others", "Get The Devil Out Of Me", "Electricity" si "The Gathering" s-au regasit in setlist si au starnit multe aplauze. Dupa concert, au iesit in public pentru a interactiona cu fanii.
Inainte de inceperea concertului urmator, se aude din boxe "Last Christmas", e clar, e mana nebunilor din Edguy!! Cu jokerul arborat pe scena ("Age Of The Joker" fiind cel mai nou album al nemtilor), se da startul la distractie si headbang cu "Nobody's Hero". Tobias Sammet este fix cum il stiam: pus pe glume, un frontman excelent si o voce uriasa.
Pentru Edguy primul concert in Romania avea sa fie ultimul in actualul turneu de festivaluri europene de vara. Au avut pofta de cantat si chiar daca Tobi a suferit un accident in urma cu aproximativ o luna (cand a cazut de pe scena) si inca suferea fizic, au dat tot ce au avut mai bun la Sibiu. Heavy metalul marca Germania suna excelent, am luat o portie zdravana cu "Tears Of a Mandrake", "Lavatory Love Machine", "Ministry Of Saints", "Superheroes" si "Babylon". O singura balada ("Save Me") ne-au oferit Edguy, o piesa pentru fete fiind un ingredient obligatoriu al unui concert heavy. "King Of Fools" a incheiat nebunia starnita de Edguy, un final perfect al uneia dintre cele mai bune reprezentatii de la Artmania 2012.
Edguy sunt o trupa deosebita, sper sa ii revedem cat de curand intr-un concert in Romania in postura de cap de afis.
Uf, si iata ca a venit si momentul sa povestesc despre ultima trupa de pe scena mare, My Dying Bride. Dupa Poets Of The Fall, Delain si Edguy aveam o stare de euforie ce cu greu poate fi descrisa in cuvinte. Cu My Dying Bride m-am intalnit muzical prin liceu, acum destula vreme. Imi plac, dar pentru a ii asculta am nevoie sa am starea necesara, am nevoie sa pot sa traiesc muzica lor. Si-au inceput concertul cu "Your River", continuand cu "Bring Me Victory" si "Like Gods Of The Sun". Acum i-am vazut live pentru prima data si au fost exact cum imi imaginam: teatrali, lugubri, hipnotici.
Au sunat excelent, dar nu aveam starea necesara pentru a ii urmari pana la capat. E drept, oboseala dupa 2 zile de concerte si-a spus cuvantul asa ca m-am indepartat putin de scena, pana fix in spatele acesteia. Am preferat sa ascult My Dying Bride in compania unui ceai cald si chiar si de acolo, s-a auzit foarte bine.
Cred ca fanii au fost in extaz fiindca setlistul ales a fost o nebunie: "For You", "She Is The Dark", "The Cry Of Mankind" sau "The Dreadful Hours". Uralele se auzeau din Piata Mare, fanii nu se lasau dusi acasa. Chiar si la finalul concertului, acestia facusera o coada lunga in asteptarea celor de la My Dying Bride, pentru o poza, un autograf sau sa schimbe cateva vorbe cu idolii lor.
Artmania 2012 a fost un festival la care noi, cei de la Letsrock.ro, ne-am simtit minunat. Organizarea a fost de exceptie, muzica pe placul nostru si atmosfera una deosebita. Pana si vremea a tinut cu art-maniacii si ne-am putut bucura in voie.
Sibiu, ne vedem anul viitor!
marți, 14 august 2012
Cronica de festival: Artmania 2012 ziua 1
Am ales sa dau caldura din Bucuresti pe Sibiu in weekendul ce a trecut si a fost cea mai buna alegere. Sibiul a gazduit si in acest an, deja traditionalul festival Artmania, festival dedicat tuturor iubitorilor de rock.
Distractia s-a pornit insa mai intai la scena Harley Davidson din Piata Mica unde Reborn au dat startul concertelor. Cu o ascensiune fulminanta, Reborn au ajuns sa cante in aceasta vara pe scena celor mai importante festivaluri din Romania. Soarele dup-amiezii nu i-a impiedicat sa se simta bine, desi nici publicul nu era prea numeros. Ne-au cantat piese precum "Die Again" sau "Fight" si indraznesc sa spun ca au sunat mai bine decat la OST Fest . Hai la mai mare!
Au urmat Voice Of Silence, trupa clujeana pe care am prins-o in concert a doua oara in noua formula (de cand si-au schimbat solistul vocal). Mi-au placut mult, au sunat foarte bine si ne-au oferit un duet minunat cu un tenor din Cluj, la piesa lor "Destiny". Multa energie in show-ul VOS, au fost incalzirea de care avem nevoie pentru a ne muta la scena din Piata Mare (Kitsune Art am ratat din pacate).
La ora stabilita, s-a deschis spectacolul si pe scena principala, Trail Of Tears fiind prima trupa a serii. Norvegienii au fost bine primiti de fanii ce formasera deja un grup compact in fata scenei si desi cei mai multi din public nu pareau cunoscatori ai muzicii Trail Of Tears, asta nu a fost un impediment pentru cei care venisera sa se distreze la festival. Catherine Paulsen a fost o prezenta foarte placuta pe scena si prietenoasa in afara ei, dupa concert venind in public pentru a face poze cu fanii. Trail Of Tears pregatesc un album nou, de pe care ne-au si cantat o piesa fara nume.
Deathstars au fost trupa care m-a prins cel mai putin in mreje de la acest festival. Cu stilul lor industrial-goth, machiati pe fata, Deathstars ne-au oferit cele mai bune piese ale lor precum "Blitzkrieg", "Blood Stains Blondes" sau "Cyanide". Nu o sa insist foarte mult asupra prestatiei lor, fiindca show-ul lor teatral nu m-a impresionat.
Asteptam cu mare nerabdare urmatoarea trupa a serii, Epica. A fost prima mea intalnire cu ei, din motive independente de mine nu reusisem sa ajung la concertul lor anterior din Romania. Pentru ca atunci cand spui Epica spui Simone Simons si invers, trebuie sa mentionez de la inceput ca olandeza sta foarte bine la toate capitolele: are o voce de aur si este o prezenta mai mult decat incantatoare. Cred ca in trupa asta s-a dat casting si pentru calitati fizice ca altfel nu-mi explic cum de s-au gasit asa aratosi toti.
Fiind in turneul de promovare al albumului "Requiem For The Indifferent" lansat in martie, Epica au imbinat piesele noi cu cele mai bune piese vechi ale lor. As mania zeii daca nu as mentiona ca piesa "Cry For The Moon" a sunat divin, insa cu mici exceptii, Epica nu mi-au transmis acele sentimente in care muzica devine centrul universului pentru cateva zeci de minute. Au sunat bine, au aratat bine, insa pentru mine ceva a lipsit si n-as putea sa spun exact ce. Din setlist s-au mai numarat: "Unleashed", "Serenade Of Self-Destruction", "Black Infinity", "The Phantom Agony", "Storm The Sorrow".
La finalul concertului Epica, puteam sa bag mana in foc ca la ei fusese momentul de maxim al serii, cea mai asteptata reprezentantie, trupa trupelor din prima zi. Dar ce m-am inselat...
Cu Die Toten Hosen nu m-am intalnit muzical pana la acest festival. Auzisem de trupa, stiam ca au ani buni de cantat in spate (aproximativ 30) insa nu ma asteptam sa ma castige asa repede pe post de fan. Au avut o energie incredibila iar publicul a cantat si a dansat cot la cot cu ei. Chiar daca nu am priceput prea multe din versurile lor (majoritatea pieselor pe care le-au cantat fiind in germana), asta nu a fost un impediment. Au cantat si coveruri precum "Song 2" (Blur) sau "You'll Never Walk Alone" (Gerry & The Peacemakers), care le-a iesit foarte bine.
E greu sa descriu in cuvinte concertul lor, a fost distractie si o atmosfera demna de petreceri nemtesti, precum este la Oktoberfest. In public, am vazut numerosi oameni imbracati in costume traditionale nemtesti, semn ca venisera pregatiti special pentru concertul Die Toten Hosen. Campino (solistul vocal) ne-a marturisit ca a baut tuica si ne-a urat "Noroc" in dulcele grai romanesc, bariera lingvistica fiind astfel depasita.
Die Toten Hosen isi meritau cu prisosinta rolul de cap de afis in prima zi Artmania, oferind un show muzical perfect in opinia fanilor genului.
Distractia s-a pornit insa mai intai la scena Harley Davidson din Piata Mica unde Reborn au dat startul concertelor. Cu o ascensiune fulminanta, Reborn au ajuns sa cante in aceasta vara pe scena celor mai importante festivaluri din Romania. Soarele dup-amiezii nu i-a impiedicat sa se simta bine, desi nici publicul nu era prea numeros. Ne-au cantat piese precum "Die Again" sau "Fight" si indraznesc sa spun ca au sunat mai bine decat la OST Fest . Hai la mai mare!
Au urmat Voice Of Silence, trupa clujeana pe care am prins-o in concert a doua oara in noua formula (de cand si-au schimbat solistul vocal). Mi-au placut mult, au sunat foarte bine si ne-au oferit un duet minunat cu un tenor din Cluj, la piesa lor "Destiny". Multa energie in show-ul VOS, au fost incalzirea de care avem nevoie pentru a ne muta la scena din Piata Mare (Kitsune Art am ratat din pacate).
La ora stabilita, s-a deschis spectacolul si pe scena principala, Trail Of Tears fiind prima trupa a serii. Norvegienii au fost bine primiti de fanii ce formasera deja un grup compact in fata scenei si desi cei mai multi din public nu pareau cunoscatori ai muzicii Trail Of Tears, asta nu a fost un impediment pentru cei care venisera sa se distreze la festival. Catherine Paulsen a fost o prezenta foarte placuta pe scena si prietenoasa in afara ei, dupa concert venind in public pentru a face poze cu fanii. Trail Of Tears pregatesc un album nou, de pe care ne-au si cantat o piesa fara nume.
Deathstars au fost trupa care m-a prins cel mai putin in mreje de la acest festival. Cu stilul lor industrial-goth, machiati pe fata, Deathstars ne-au oferit cele mai bune piese ale lor precum "Blitzkrieg", "Blood Stains Blondes" sau "Cyanide". Nu o sa insist foarte mult asupra prestatiei lor, fiindca show-ul lor teatral nu m-a impresionat.
Asteptam cu mare nerabdare urmatoarea trupa a serii, Epica. A fost prima mea intalnire cu ei, din motive independente de mine nu reusisem sa ajung la concertul lor anterior din Romania. Pentru ca atunci cand spui Epica spui Simone Simons si invers, trebuie sa mentionez de la inceput ca olandeza sta foarte bine la toate capitolele: are o voce de aur si este o prezenta mai mult decat incantatoare. Cred ca in trupa asta s-a dat casting si pentru calitati fizice ca altfel nu-mi explic cum de s-au gasit asa aratosi toti.
Fiind in turneul de promovare al albumului "Requiem For The Indifferent" lansat in martie, Epica au imbinat piesele noi cu cele mai bune piese vechi ale lor. As mania zeii daca nu as mentiona ca piesa "Cry For The Moon" a sunat divin, insa cu mici exceptii, Epica nu mi-au transmis acele sentimente in care muzica devine centrul universului pentru cateva zeci de minute. Au sunat bine, au aratat bine, insa pentru mine ceva a lipsit si n-as putea sa spun exact ce. Din setlist s-au mai numarat: "Unleashed", "Serenade Of Self-Destruction", "Black Infinity", "The Phantom Agony", "Storm The Sorrow".
La finalul concertului Epica, puteam sa bag mana in foc ca la ei fusese momentul de maxim al serii, cea mai asteptata reprezentantie, trupa trupelor din prima zi. Dar ce m-am inselat...
Cu Die Toten Hosen nu m-am intalnit muzical pana la acest festival. Auzisem de trupa, stiam ca au ani buni de cantat in spate (aproximativ 30) insa nu ma asteptam sa ma castige asa repede pe post de fan. Au avut o energie incredibila iar publicul a cantat si a dansat cot la cot cu ei. Chiar daca nu am priceput prea multe din versurile lor (majoritatea pieselor pe care le-au cantat fiind in germana), asta nu a fost un impediment. Au cantat si coveruri precum "Song 2" (Blur) sau "You'll Never Walk Alone" (Gerry & The Peacemakers), care le-a iesit foarte bine.
E greu sa descriu in cuvinte concertul lor, a fost distractie si o atmosfera demna de petreceri nemtesti, precum este la Oktoberfest. In public, am vazut numerosi oameni imbracati in costume traditionale nemtesti, semn ca venisera pregatiti special pentru concertul Die Toten Hosen. Campino (solistul vocal) ne-a marturisit ca a baut tuica si ne-a urat "Noroc" in dulcele grai romanesc, bariera lingvistica fiind astfel depasita.
Die Toten Hosen isi meritau cu prisosinta rolul de cap de afis in prima zi Artmania, oferind un show muzical perfect in opinia fanilor genului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
