Bon Jovi la Bucuresti sau visele devin realitate

Intr-o atmosfera incendiara din toate punctele de vedere, peste 50.000 de oameni au asistat pe 10 iulie la primul concert al trupei Bon Jovi din Romania. Intreaga productie a show-ului a fost una impresionanta, pe masura capului de afis. Nu pot sa nu amintesc de scena uriasa si ecranele aferente care au asigurat o vizibilitate foarte buna chiar si pentru fanii aflati la peluza Casei Poporului.

Am ajuns pe la ora 18.00 la locatie si am avut inspiratia sa aleg pentru intrare partea opusa celei de la metrou Izvor, astfel ca in mai putin de 5 minute eram inauntru. Dupa un scurt tur pe la standul de jetoane si la cel cu tricouri oficiale (de unde nu mi-am luat nimic), mi-am cautat un loc strategic in Golden Circle. Am observat ca exista si acel mult vehiculat Diamond Circle unde au avut onoarea sa stea primii 300 de fani veniti la concert. Nu prea mi-a placut mie aspectul asta (fiindca nu s-a anuntat ca exista posibilitatea asta), mai ales ca in Diamond Circle era plin de bulgari ce arborau steaguri de la ei din tara, dar am inteles miscarea organizatorilor - aveau un spatiu in mijlocul scenei si trebuiau sa-l umple cumva. Plangerile se opresc aici fiindca de cand a inceput concertul, totul a fost de poveste.

Am avut parte de 2 trupe in deschidere: QuantiQ si Stillborn. Pe QuantiQ nu mai avusesem ocazia sa ii vad in actiune dar pentru o trupa asa tanara cum sunt, cred ca si-au indeplinit cu succes misiunea deschiderii pentru un nume asa mare. Ma asteptam sa ii vad coplesiti de emotii dar nu a fost cazul. Au venit, au cantat si au primit numeroase aplauze, astept sa ii revad intr-un concert de club cu prima ocazie.

Stillborn nu-mi erau deloc necunoscuti, eu fiind in tema cu activitatea trupei inca de la infiintare. M-am bucurat enorm ca au avut ocazia sa deschida pentru Bon Jovi, din punctul meu de vedere si-au meritat pe deplin locul pe scena. Piata Constitutiei nu a respirat timp de cateva secunde bune cand solista Aura a inceput sa cante versurile piesei "Ratacire". S-a vazut ca s-au simtit excelent pe scena, desi era o caldura aproape insuportabila. Din setlistul lor trebuie sa amintesc piesa "Stop" la care se pornise o frenezie generala in public, toata lumea aplauda spectacolul desi celor mai multi le era total necunoscuta trupa. Bravo Stillborn, vrem bis!

Trebuie sa mentionez ca echipa de la securitate a oferit constant apa celor din primele randuri de-a lungul concertului, aceeasi apa care cativa metri mai incolo era 5 ron paharul. Multumiri!

Si a venit si ora 20.00, ora anuntata in programul oficial pentru incepul concertului Bon Jovi de la Bucuresti. Eram in stare sa fac un pariu ca vor intarzia macar jumatate de ora, dar as fi pierdut glorios (nu se poate altfel la mine). Jon si compania (formata din nume nu mai putin cunoscute: Richie Sambora, Tico Torres, David Bryan, Hugh McDonald) si-au inceput concertul cu piesa "Raise your hands" iar de-aici incolo a inceput magia. Nici in cele mai frumoase vise nu speram la un concert de 3 ore in care trupa si publicul sa cante si sa danseze incontinuu.

A fost cel mai frumos public pe care l-am vazut vreodata, public ce a vibrat in ritmul muzicii si al emotiilor transmise de aceasta. Jon parea sincer impresionat de noi si ne-a adresat multe multumiri si chiar ne-a promis ca vor reveni.

Setlistul ne-a purtat atat prin piesele clasice Bon Jovi ("You give love a bad name", "Runaway", "Bad Medicine") cat si prin albumele mai noi: "Lost highway", "We weren't born to follow", "We've got it goin' on". Fiecare piesa a fost primita cu multe aplauze, fiecare gest venit dinspre scena a fost aclamat indelung. In acordurile de inceput ale piesei "It's my life" publicul a explodat ca un vulcan, nu credeam ca o sa vad vreodata atata bucurie pe fata oamenilor aflati la un concert.

Jon m-a impresionat cel mai mult, atat prin vocea care l-a tinut sa ne incante 3 ore cat si prin faptul ca a dansat si topait tot concertul in conditiile in care fusese de curand operat la genunchi. Absolut fenomenal omul acesta!

Publicul i-a cantat "Happy birthday" lui Richie Sambora, a fost un moment foarte frumos ce s-a repetat si cand acesta impreuna cu Jon a venit in partea din fata a scenei pentru a canta "I'll be there for you". Abia in timpul concertului, vanzadu-l pe Richie pe scena manuindu-si chitara, i-am inteles pe cei care ziceau ca nu-si doresc sa vina la un concert Bon Jovi la care Richie sa nu fie prezent (asta in perioada cand se anuntase ca acesta este posibil sa lipseasa de la concertul de la Bucuresti).

Asa cum speram sa se intample, a aparut la un moment dat si un steag al Romaniei, inscriptionat si cu numele Bon Jovi ce a ajuns in bratele lui Jon (daca nu gresesc era in timpul piesei "Bed of roses"). Nu stiu pentru altii cum este, dar pe mine treaba asta cu steagul este impresionanta de fiecare data.

Am crezut ca show-ul se apropia de final cu piesele "Someday I'll be Saturday night", "Have a nice day" si "Keep the faith". Greseam din nou. Au revenit pentru un prim bis de 4 piese la finalul carora Piata Constitutiei devenise din nou vulcanul nestavilit. Si a urmat finalul perfect: "Always" (pe care mi-o doream enorm!), "These days" (o alta piesa pe care o iubesc) si un cover la "Twist and shout" la care am dansat tot timpul cu toate ca abia ma mai tineau picioarele. Mi-ar fi placut sa aud si "Blaze of glory" dar as fi nerecunoscatoare sa mai emit vreo pretentie dupa 3 ore perfecte de muzica si show.

A fost o seara istorica, zic asta fara pic de tagada. Pana la mult sperata revedere cu Bon Jovi, ne ramane sa vedem pozele si filmarile de la concertul din 10 iulie, concertul anului 2011 din Romania in opinia mea!

Hai cu rocku'!

Setlist:
Raise Your Hands
You Give Love a Bad Name
Born to Be My Baby
We Weren't Born to Follow
Lost Highway
It's My Life
In These Arms
Runaway
We Got It Goin' On
Captain Crash & the Beauty Queen From Mars
Bad Medicine / Happy Birthday / Hot Legs / Old Time Rock 'n'Roll
When We Were Beautiful
Bed of Roses
I'll Be There For You
Who Says You Can't Go Home
I'll Sleep When I'm Dead
Someday I'll Be Saturday Night
Have a Nice Day
Keep the Faith

Encore 1:
Dry County
Wanted Dead or Alive
Blood on Blood
Livin' on a Prayer

Encore 2:
Always
These Days
Twist and Shout

Mr. Big la Bucuresti, 17 iunie 2011

La aniversarea a 40 de ani de Hard Rock Cafe, am primit un nesperat cadou la noi in Romania. Ma refer bineinteles la prezenta si concertul celor de la Mr. Big din 17 iunie 2011 de la Bucuresti. Ii iubesc si ma bucur enorm ca am avut onoarea sa ii vad live in cadrul actualului turneu mondial.

Hard Rock Cafe din Bucuresti nu este una dintre cele mai bune locatii pentru un concert rock, acustica nu ajuta prea mult, scena este mica si joasa, preturile sunt peste medie, dar daca ei i-au adus pe Mr. Big nu a mai contat nimic din toate astea si am fost prezenti la datorie cu aparatele foto de gat si muzica in suflet.

Putin dupa orele 22.00, asa cum era trecut si pe afis, in acordurile piesei "Undertow" (prima piesa de pe ultimul album Mr. Big - "What if...") isi fac aparitia pe scena Billy Sheehan, Paul Gilbert, Eric Martin si Pat Torpey. Sunetul din fata scenei este amestecat astfel incat, daca nu as fi stiut primele doua piese probabil ca nu as fi inteles nimic din ele.

La a treia piesa ("Daddy, brother, lover, little boy") sunetul se regleaza astfel incat distingem si noi fiecare instrument in parte. Bassul in mod special se aude foarte bine, chitara ceva mai slab, lucru ce ramane asa cam pana la sfarsitul concertului. As fi vrut sa-l fi auzit mai bine pe Paul Gilbert, este un adevarat zeu al chitarii! Cu toate neajunsurile sunetului, trupa s-a prezentat excelent pe scena, Eric a venit de nenumarate ori si a dat mana cu cei din primul rand, am simtit o apropiere a trupei de public asa cum rar am mai vazut pana acum.

In concert s-au impletit foarte bine piesele clasice Mr. Big ("Green tinted sixties mind", "Take cover", "Just take my heart") cu multe piese de pe noul album (in total ne-au cantat nu mai putin de 8 piese de pe "What if...").

Solo-urile de bass ale lui Billy Sheehan au fost momentele de maxim ale spectacolului, duelurile cu Paul Gilbert fiind de asemenea intens aplaudate de public. Aclamate au fost si hiturile "Addicted to the rush" si "To be with you" dupa care s-a starnit o frenezie generala, Mr. Big nu se mai lasau plecati de pe scena.

Ne-au cantat 2 coveruri de exceptie, "Smoke on the water" la care si-au schimbat instrumentele intre ei (Paul la tobe, Billy la voce, Pat la bass si Eric la chitara initial, dupa care au schimbat iar si Pat a trecut la voce iar Billy la chitara si Eric la bass). A iesit demential! Profitand de ocazia cu ziua Hard Rock Cafe, Mr. Big le-au urat "La multi ani!" asa cum au stiut ei mai bine, cu un cover la piesa "Happy birthday" (The Beatles).

"Colorado bulldog" a incheiat o seara superba ce ar fi putut sa fie una perfecta cu ajutorul unui sunet adecvat. Ce m-a uimit insa, este interesul scazut al publicului roman pentru o trupa cum este Mr. Big. Din ce am vazut la concert, nu cred ca au fost mai mult de 600 de oameni la acest concert pe care eu l-as fi vrut cel putin la Arenele Romane (sau alta locatie similara de 2000+ de persoane).

O galerie foto a concertului gasiti aici: http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+Foto+Mr+Big+in+Hard+Rock+Cafe+17062011_241.html

Setlist:
01. Undertow
02. American Beauty
03. Daddy, Brother, Lover, Little Boy (The Electric Drill Song)
04. Green-Tinted Sixties Mind
05. Take Cover
06. I Won't Get in My Way
07. Stranger in My Life
08. Once Upon a Time
09. A Little Too Loose
10. Road To Ruin
11. Price You Gotta Pay
12. Just Take My Heart
13. Merciless
14. Still Ain't Enough for Me
15. Around The World
16. Addicted To That Rush
17. To Be With You
18. As far as I can see
19. Smoke on the water (Deep Purple cover)
20. Happy Birthday (The Beatles cover)
21. Colorado Bulldog
22. Baba O'Riley (The Who cover)

Not a nice guy but a magnificent show!

Legenda rock Alice Cooper ne-a mai facut o vizita, dupa concertul electrizant de la Romexpo din 2007. Turneul "No more Mr. Nice Guy" s-a oprit si la Bucuresti, mai exact la Arenele Romane, pe 14 iunie. A fost un concert superb, cei care nu ati venit ati pierdut unul dintre cele mai bune show-uri pe care le-a vazut Romania ultimilor ani.

Am avut parte si de o trupa de deschidere, Iris. Concertul Irisilor mi s-a parut lung si plictisitor, ei cantand multe piese de pe ultimul album cu care recunosc ca nu prea eram familiarizata. Cu toate acestea, au avut un concert bun si au reusit sa stranga foarte multe aplauze din partea publicului. Dintre piesele mai vechi pe care le-au cantat amintesc "Tot zbor", "Floare de iris", "Lady in black".

Un pic dupa ora 21, insusi Alice Cooper a dat startul nebuniei ce a inceput in acordurile piesei "The black widow", dupa caderea cortinei. Ca un dirijor, Alice a condus atat instrumentistii de pe scena cat si publicul de-a lungul concertului ce a inglobat momente teatrale, momente horror, momente amuzante, nu i-a scapat nimic magnificului showman.

Fiecare piesa a avut povestea ei si a fost o nebunie de la prima la ultima piesa. Playlistul a cuprins atat piesa clasice ("I'm eighteen", "Billion dollar babies","Feed my Frankenstein", "Poison") cat si piese mai noi, precum "Brutal Planet" sau "I'll bite your face off".

Alice a fost intr-o forma exceptionala, a cantat foarte bine iar show-ul vizual a fost doar completarea perfecta a celui auditiv. Sarpele boa vehiculat in presa si-a facut aparitia la piesa "Is it my body" cand a stat incolacit in jurul gatului si pe umerii lui Alice. Pe langa acesta, din recuzita au mai facut parte un manechin, un "fotograf" din presa rock (ce a sfarsit injunghiat de sabia lui Alice), o mascota de aproape 3 metri (ce a aparut la piesa "Feed my Frankenstein"), nelipsita ghilotina, imense baloane colorate pline cu confetti, haine cu tinte, camasi pictate cu sange si chiar steagul tricolor fluturat in timpul bisului.

Un moment deosebit a fost si piesa "School's out" ce s-a terminat pana la urma cu o imbinare cu nu mai putin celebra "Another brick in the wall". La bis au fost "Elected" si "Fire", un cover dupa Jimi Hendrix. Am fost atat de vrajita de spectacol incat nici nu am bagat de seama ca Alice a fost sarac la vorba cu publicul roman, el multumindu-ne pentru aplauze si entuziasm abia inainte de bis.

Publicul, in jur de 2500 de oameni dupa estimarile mele, a fost unul dedicat 100% artistului de pe scena si muzicii acestuia (in fata toata lumea canta, aplauda si dadea din cap) . Mie mi-a placut enorm concertul si voi merge oricand sa-l revad pe Alice pe scena.

Alice Cooper canta rock pana la moarte (si chiar si dup-aia)!

Setlist:

1. The Black Widow
2. Brutal Planet
3. I'm Eighteen
4. Under My Wheels
5. Billion Dollar Babies
6. No More Me. Nice Guy
7. Hey Stoopid
8. Is it My Body
9. Halo of Flies
10. I'll Bite Your Face Off
11. Muscle of Love
12. Only Women Bleed
13. Cold Ethyl
14. Feed My Frankenstein
15. Clones
16. Poison
17. Wicked Young Man
18. Killer
19. I love The Dead
20. School's Out & Another Brick in the Wall
21. Elected
22. Fire

Cronica Scorpions la Bucuresti, 9 iunie 2011

Joi, 9 iunie 2011, o zi importanta pentru iubitorii de rock din Romania si nu numai. Avem intalnire cu Scorpions la Zone Arena din Bucuresti si nu este orice intalnire ci una in care ne luam adio de la ei. Ma incearca nenumarate emotii, pentru mine Scorpions fiind prima trupa mare pe care am vazut-o in concert (2004, Sala Polivalenta, Bucuresti). Atunci era turneul de promovare al albumului "Unbreakable", acum a fost vorba de Sting and Blackout World Tour, o retrospectiva a 40 de ani de cariera.

Am ajuns la Zone Arena in jurul orei 18:00, la fix sa prind prima trupa a serii. Ma asteptam sa fie Trooper, conform programului oficial, dar startul a fost dat de cei de la Avenue. Parerea mea este ca cine a facut aceasta schimbare a fost foarte inspirat, ordinea intrarii pe scena fiind cea justa in final.

Avenue au fost o surpriza pentru mine, fiind prima data cand ii vad in concert. O trupa ce canta numai cover-uri, cu muzicieni pestriti, o trupa de club daca vreti, o trupa fara un stil propriu ce nu avea ce cauta niciodata in deschidere la Scorpions. Cand iti incepi concertul din deschidere la gigantii de la Scorpions cu un cover dupa The Rasmus, e clar ca ti-ai gresit locatia. Imi pare rau pentru ei, nu canta rau, doar ca nu aveau ce cauta pe scena de la Zone Arena.

Au urmat cei de la Trooper, o trupa ce are la randul ei ceva istorie in spate. M-am bucurat ca au fost a doua trupa din deschidere, avand parte de un public mult mai numeros decat cei de la Avenue. Trooper au facut show si ne-au facut o trecere prin toate albumele lor (imi amintesc din setlist "Vant calator", "Solii turci", "Nu mai conteaza", "Tari ca muntii", "Old school baby").

Au fost rock si s-a simtit chestia asta, publicul reactionand pozitiv la prezenta Trooperilor pe scena: in primele randuri se canta cot la cot cu trupa, se dadea din cap si se scanda numele lor. Au incheiat cu un cover dupa Queen si au fost aplaudati de peste 10.000 de oameni. Felicitari pentru cantare si asteptam sa ii vedem pe scena de la Rock the City.

Emotiile se intensifica, ma uit din fata scenei la tobele lui James Kottak si incerc sa-mi imaginez ce va urma. Putin dupa ora 8, la fix conform programului apare chiar genialul tobosar american si da startul show-ului Scorpions!

"Sting in the tail", piesa ce da titlul ultimului album este cea pe care isi fac intrarea scorpionii Klaus Meine, Rudolf Schenker, Matthias Jabs, James Kottak si Pawel Maciwoda. Zambitori, cu ochelari de soare, cu o energie debordanta ne incanta apoi cu "Make it real"si "Bad boys running wild". Daca la primele 2 piese m-am concentrat mai mult la facut poze, ulterior muzica si-a intrat in drepturi si insotita de show-ul spectaculos de pe scena a dus, fara drept de apel, la o seara perfecta pentru mine.

Klaus saluta publicul, este comunicativ si vizibil emotionat, remarca multimea de tineri din public si se bucura ca suntem alaturi de ei. "The Zoo", "Coast to coast" si "Loving you Sunday morning" imi trezesc amintiri de la concertele anterioare vazute cu Scorpions dar cand incepe "The best is yet to come" emotiile ma coplesesc cu totul. Este ultima piesa de pe ultimul album Scorpions, un fel de oda a bucuriei si a sperantei, un sfarsit si un nou inceput in acelasi timp.

Urmeaza un moment acustic, cu "Send me an angel" dedicata unui prieten apropiat al formatiei ce nu mai este printre noi si "Holiday", cantate amandoua din buza scenei de catre cei 5 muzicieni, apropierea de public fiind salutata si aplaudata indelung de fani.

Apoi, o explozie de energie are loc o data cu piesele "Raised on rock"(una dintre preferatele mele de pe ultimul album), "Tease me please me"si "Dynamite". La finalul acestora urmeaza unul dintre momentele de maxim ale show-ului, solo-ul magistral de tobe al domnului Kottak. Publicul aplauda la fiecare lovitura in tobe sau cinele, astfel ca primim laude ("Bucharest, you kick ass!") de la cel ce traieste in ritm continuu de rock'n'roll.

Nici nu avem timp sa ne revenim ca urmeaza 3 piese clasice Scorpions: "Blackout", "Six string sting" si "Big city nights". Desi nu vroiam sub nici o forma sa se incheie, stiam ca ne apropiem de bis.

Prestatia tuturor membrilor Scorpions a fost impecabila, au fost calzi, deschisi si sinceri in fiecare gest facut pe scena. A fost un concert cu garda jos, fata fite de vedete si alte asemenea. In acelasi timp, publicul a fost minunat, s-a cantat si s-a scandat numele de Scorpions pana la final!

Imnurile mai multor generatii s-au auzit la Bucuresti la bis, vorbesc bineinteles de "Still loving you", "Wind of change"si "Rock you like a hurricane". Klaus a purtat pe umeri steagul Romaniei, o imagine de nepretuit. Nu ma asteptam sa aud "When the smoke is going down" dar am salutat cu bucurie acest moment deosebit din final.

Trebuie mentionat ca la succesul acestui concert au participat si organizatorii de la Project Events care s-au ingrijit de toate aspectele asa cum trebuia. La cat mai multe concerte pe viitor!

O combinatie de bucurie si tristete ma incearca acum cand scriu aceste randuri, Scorpions inseamna enorm pentru mine si-mi vine greu sa cred ca sfarsitul muzical le este atat de aproape. Totusi, stiu ca sunt norocoasa ca i-am prins de 3 ori in concert si am simtit magia Scorpions de fiecare data! Muzica ramane si asta nu ne-o poate lua nimeni niciodata.

Hai cu rocku'!

Cronica Riverside la Bucuresti, 8 mai 2011

Duminica, 8 mai 2011, o zi ploioasa ca oricare alta din aceasta saptamana dar care se anunta foarte asteptata de iubitorii rock-ului. Doua evenimente majore s-au intamplat in Bucuresti (Riverside la Kulturhaus si Haggard la Silver Church) si eu a trebuit sa aleg si va asigur ca nu a fost deloc o alegere usoara.

Asa cum spunea cineva din primul rand “nu puteam sa ratez una dintre cele trei trupe din sfanta treime a progressivului (n.r. celelalte doua fiind Porcupine Tree si Opeth)”. Am ajuns la Kulturhaus si am vazut ca era coada la intrare. Recunosc, mi-era un pic frica de faptul ca Haggard a fost sold out astfel incat ma gandeam ca o sa bata vantul la concertul polonezilor dar n-a fost nici pe departe cazul aici. Am trecut repede de intrare, am primit un ecuson fain si spre surprindere mea, chiar si un bon de consumatie.

Primul rand era deja ocupat in totalitate cand am ajuns eu, fanii devotati cat si fotografii asteptau inceperea concertului. Tides from Nebula (o alta trupa din Polonia) au dat startul nebuniei ce speram ca nu se va termina prea curand.

Recunosc ca la trupa de deschidere, am urmarit mai mult sa-mi gasesc o pozitie favorabila ca sa fac poze astfel incat nu prea am fost atenta la muzica lor. Cu toate astea, am observat in timpul concertului lor luminile care nu m-au ajutat deloc la fotografiat. Toti acesti factori, combinati cu scena mica din Kulturhaus, m-au facut sa ma gandesc cum ar fi fost concertul asta intr-o alta locatie.

Tides of Nebula mi s-a parut ca s-au simtit foarte bine pe scena si nu se asteptau la o primire asa calduroasa de la romani. La final, chiar ne-am trezit cu unul dintre chitaristi printre noi in public, moment aplaudat indelung.

Momentul pe care il asteptam toti se apropia cu pasi repezi. Riverside pe scena din Bucuresti! Au dat startul chiar cu piesa “Beyond the eyelids” in uralele publicului. Ma uitam vrajita la scena si trebuie sa recunosc ca m-am distras atat de tare de cateva ori astfel incat am lasat fotografiatul deoparte, concetrarea fiindu-mi atintita numai asupra sunetelor ce veneau dinspre scena.

Cei 4 membri Riverside (Piotr “Mittloff” – tobe, Michal – clape, Piotr “Grudzien” – chitara si Mariusz – voce si bass) ne-au purtat apoi in afara noastra o data cu piesa “Out of myself”. Dupa doua piese,deja eram cucerita definitiv de ceea ce inseamna Riverside: muzical, vizual, efectul acestora asupra mea si a sentimentelor mele.

Trebuie mentionat ca acest concert face parte din turneul aniversar de 10 ani de la infiintarea trupei astfel incat am avut parte de un setlist deosebit. In acelasi timp, am aflat la concert ca si Insititutul Polonez din Romania a implinit tot 10 ani in acest an (ei fiind implicati in organizarea concertului Riverside din Romania, multumim!) si ca Riverside pregatesc un nou material “Memories in my head”.

“Egoist hedonist” este una dintre piesele pe care le asteptam cu nerabdare la concert, lucru valabil de asemenea pentru piesa “Conceiving you” cand sutele de glasuri din sala s-au facut auzite zgomotos.

Am avut parte si de un cover la piesa “Leave that thing alone” a canadienilor de la Rush, primit foarte bine de public. Momentul de maxim (in opinia mea) al concertului a fost reprezentant de piesa “O2 panic room”, la final sunandu-mi obsesiv in cap versul “sweet shelter of mine..” pentru inca o perioda buna de timp.

Trebuie mentionate momentele de virtuozitate ale fiecarui membru al trupei, au fost momente foarte frumoase ce nu pot fi redate in cuvinte. La asta a contribuit si sunetul care a fost de partea artistilor, de mult nu mi-a mai fost dat sa aud un sunet asa bun intr-un club, se vede ca Riverside sunt perfectionisti.

Bis-ul incepe cu piesa “Forgotten land” de pe viitorul EP al trupei, piesa ce se gaseste pe coloana sonora a jocului The witcher, urmata de “The curtain falls”. Mittloff, Michal, Grudzien si Mariusz parasesc scena si spre surprinderea mea, se intorc cateva clipe mai tarziu pentru inca o piesa, “Reality dream II”.

Dupa acest concert minunat, ramanem cu speranta revederii, mai ales ca Mariusz ne-a spus pe picior de plecare ca ne vedem si anul viitor.

Riverside! Riverside! Riverside!


Setlist:

Beyond the eyelids
Out of myself
Reality Dream III
Egoist Hedonist
Living in the past
Conceiving you
Ultimate trip
Leave that thing alone (Rush cover)
Left out
Loose heart
O2 panic room
Second life syndrome

Encore:
Forgotten land
The curtain falls
Reality dream II

Cronica Stillborn&Idol in Grill Pub

Dupa concertul Negura Bunget de joi, am facut o trecere cu 180 de grade spre un concert cu muzica ceva mai alternativa (free rock alternative dupa cum se auto-categorisesc Stillborn).

Concertul din data de 4 martie 2011 a avut loc in Grill Pub din Regie. Clubul nu cred ca are neaparat un profil rock, desi in ultima vreme am vazut ca se organizeaza mai multe evenimente de acest gen acolo.

Lume destul de putina la inceput insa pana cand au urcat Stillborn pe scena s-au strans destui simpatizanti. Dar sa o luam cu inceputul.

A fost si o trupa de deschidere, fetele de la Idol. Iulia, Laura, Catalina si Julia ne-au cantat cateva coveruri (We will rock you, I love rock'n'roll, Coming undone) si piese proprii. Din pacate, cu greu au reusit sa ridice cativa curiosi de la mese si ceva le-a lipsit in concertul asta. Poate le-am vazut eu prea des, dar se simte nevoia de ceva nou in muzica lor (piese noi, oameni noi in trupa). Mi-a fost imposibil sa nu le compar cu Stillborn care canta impreuna de mai putin timp decat ele si care au cantat de au zguduit Grill Pub-ul.

Si fiindca tot am ajuns la Stillborn, ei sunt trupa ce a castigat in 2010 concursul Maximum Rock Suport pentru Underground. De vazut i-am mai vazut anul trecut prin primavara cand abia venise Aura in trupa si atunci nu m-au prins foarte tare. Dar Stillborn au crescut intr-un an cati altii in cinci, pentru ca in 4 martie in Grill Pub am vazut o trupa ce da clasa la tot mainstream-ul muzical romanesc.

Ca sa ii cunoasteti si voi, Stillborn sunt: Aura (voce), Mihai (chitara), Alex (chitara), Robert (bass) si Catalin (tobe). Trupa are inregistrare 2 EP-uri: "Un nou inceput" (iulie 2010) si "Intr-un vis" (decembrie 2010). Va recomand calduros sa le ascultati, le gasiti la free download pe site-ul formatiei: http://www.stillbornband.ro/

Si daca o sa va placa ce auziti, sa stiti ca Stillborn live sunt de o explozie de energie si bucurie ce nu poate fi descrisa in cuvinte. Pe langa piesele propri de pe cele 2 EP-uri, ne-au cantat si o piesa noua "Stop" cu versuri in engleza ce a fost ceruta insistent la bis de fani si cateva cover-uri ce au sunat foarte bine ("Weak" - Skunk Anansie, "Wake me up when September ends" - Green day, "One" - U2, "Fire it up" - Black Label Society).

Pe Stillborn ii puteti vedea in Grill Pub si weekend-ul urmator in cadrul maratonului muzical organizat de Rockzone. Cel mai probabil ca o sa fiu si eu acolo!

Hai cu rocku'!

O galerie foto a evenimentului gasiti aici:http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+foto+Stillborn+si+Idol+in+Grill+Pub_170.html

Cronica Negura Bunget, Sincarnate si Carpatica in TSC

Se pare ca anul 2011 este pentru mine un an al noilor experimente muzicale. Din ce in ce mai des ies din aria mea de “confort” muzical pentru a incerca trupe noi sau diferite fata de ce ascult in mod uzual.

Este si cazul concertului din 3 martie din Silver Church. Povestea mea cu Negura Bunget incepe de prin 2008 cand i-am vazut in deschidere la Paradise Lost, dar atunci asteptam capul de afis cu un mare interes astfel incat nu i-am bagat prea mult in seama pe cei din deschidere.

Pentru ca de atunci nu i-am mai prins in concert, am zis ca ar fi cazul sa le dau o sansa si sa merg la un concert la lor. Cam tarziu, stiu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Am ajuns la Silver Church in jurul orei 20 si inca nu incepuse concertul. Prima trupa a serii a fost Carpatica, o trupa foarte tanara dar care promite multe. Este o onoare si o experienta uriasa pentru ei sa deschida cele trei concerte din Romania din luna martie ale celor de la Negura Bunget.

Din pacate, sunetul nu i-a ajutat foarte mult pe cei de la Carpatica si probleme au existat pe durata intregului concert (cel putin in zona din fata scenei, unde am stat eu). Nefiind la curent cu piesele lor, nu pot sa va spun nimic de setlist. Sper sa fructifice experienta acestui mini-turneu si sa creasca pentru ca am un sentiment ca o sa auzim tot mai des de ei de-acum incolo.

A doua trupa a serii a fost Sincarnate. Desi nici ei nu sunt my cup of tea, mi-a placut cantarea lor. Cu un sunet ceva mai bun, au sunat foarte bine de unde am stat eu (pe la jumatatea salii). Am facut mentiunea cu localizarea mea in sala pentru ca am auzit mai multe pareri cum ca in fata vocea nu s-ar fi auzit. M-au facut curioasa cu acest concert asa ca acum astept cu nerabdare sa ascult albumul lor lansat in 2010, “As I go under”. Dintre piesele cantate pe 3 martie amintesc “Song of eternal return”, “On earth the furtherest”, “Getting over Jocasta” si “Rituals of Obnubilation”. Astept cu nerabdare o noua intalnire cu trupa asta!

Si am ajuns si la Negura Bunget, timisorenii care fac metalul romanesc cunoscut si peste hotare. Zona din fata scenei s-a aglomerat, fotografii si-au indreptat obiectivele spre scena si toata lumea astepta cu sufletul la gura inceputul concertului. Trebuie sa recunosc ca incet-incet pe parcursul pieselor ma simteam tot mai prinsa in vraja Negura Bunget astfel incat la final s-au ales cu (cel putin) inca un fan.

Cu ce ne-au incantat? Piese de pe albumele “Om” si “Varstele pamantului” si o piesa noua “La marginea luminii”. O trupa ce suna inchegat acum chiar daca a trecut prin niste schimbari majore de componenta si a renascut din propria cenusa, o trupa care ne-a aratat ca talentul si munca nu iti pot fi luate orice s-ar intampla. Componenta actuala a trupei este: Ageru Pamantului – voce/percutie, Urzit – chitara, Fulmineos –chitara/voce, Gadinet – bass/nai/voce, Inia Dinia – clape/voce si Negru – tobe/percutie.

Au fost piesele “Pamant”, “Hora soarelui”, “Chei de roua”, “Cunoasterea tacuta”.

La final, publicul a scandat minute in sir numele trupei. Mi-as fi dorit si un al doilea bis dar cum trupa nu a mai revenit pe scena, ramane sa spun “prezent!” negresit la urmatorul concert Negura Bunget din Bucuresti.

Hai cu rocku’!

Cand e frig afara, rockul tine de cald..

Zbrrr... si acum mai tremur cand ma gandesc la ziua de sambata pe care am petrecut-o pe drum in masina si la munte (am dat o tura prin Sinaia, Predeal si Bran). Seara insa, lucrurile s-au schimbat pentru ca am mers la concert in Brasov in clubul Rockstadt unde aveau sa cante Metal Throne, Idol si Trooper.

Am ajuns devreme la club unde abia se desfasurau probele de sunet. Trooper, veniti si ei de pe drum, erau la fel de infrigurati ca si noi. Rockstadt-ul e fain insa mi s-a parut neincapator pentru cati oameni au fost la concert (undeva la 350 de spectatori dupa estimarile mele).

Un motiv in plus sa mergem la Brasov a fost si reintalnirea cu prietenii de la fanclubul Iron Maiden (Razvan si Liviu \m/).

Pe Metal Throne nu ii mai vazusem live desi auzisem de ei de ceva vreme. M-am strecurat cu greu pana in fata sa le fac poze, mi-a placut cum au sunat si am vazut ca aveau multi sustinatori. Nu as putea spune totusi ce a lipsit dar poate din cauza faptului ca nu le stiam piesele, am preferat sa ii ascult de undeva din spate, in compania unui ceai. Din ce mi s-a soptit in casca, amintesc din playlist "Jumatate om, jumatate fiara" si "Catedrala de metal".

Idol au avut si ele ocazia sa incalzeasca publicul brasovean pana la intalnirea cu Trooper. Au inceput in forta cu "We will rock you" si "Nu te voi ierta". M-au surprins cu un cover dupa piesa "Alcoolic" a prietenilor nostri comuni de la Incipient. Publicul le-a incurajat si au reusit un concert foarte bun iar la coverul dupa Korn a iesit o nebunie generala. Un mare "Bravo!" si fetelor si trupei Metal Throne pentru ca au intregit afisul unui eveniment perfect.

"Trooper! Trooper! Trooper!" s-a scandat minute in sir inainte si dupa concert in Rockstadt. Prinsa cu misiunea de a face poze, nu pot niciodata sa nu ma abat si ma las vrajita de muzica si cant din tot sufletul. Cam asta patesc la fiecare concert Trooper de o vreme incoace, valabil si ieri in Brasov. E molipsitor, e muzica ce mi-a adus o multime de prieteni, face parte soundtrack-ul vietii mele.

La Brasov a fost cu siguranta unul dintre cele mai bune concerte ale turneului de lansare al albumului "15". "Ultima noapte a condamnatului la moarte" si "Nu trebuie sa vrei" au deschis cele aproape 2 ore de Trooper. Am avut parte si de o trecere prin albumul "Vlad Tepes - Poemele Valahiei" prin "Solii turci" si "Vlad Tepes", un moment intampinat cu multe aplauze de publicul brasovean. Din playlist mai amintesc "Old school baby", "O viata este prea mult" (de care nu cred ca o sa ma plictisesc vreodata, am cantat-o si de aceasta data cu ochii inchisi), "Cantecul lebedei", "Amintiri", "Tari ca muntii" (chiar au fost tari ca muntii brasovenii astia!), "Strigat".

Nu putea sa lipseasca bis-ul (de fapt au fost chiar doua) si astfel am ascultat "I want to break free" si "Fear of the dark" cu dedicatie pentru fanclubul Iron Maiden! La cel de-al doilea bis am avut parte de "Dorinta", o piesa nesperata avand in vedere fumul de tigara din aer. Coiot, Balaur, Laurentiu, Oscar si John: va multumim pentru muzica.

Matematic, concertul de la Brasov = un public minunat + o cantare de exceptie din partea trupelor + un gand bun pana la revedere!

Hai cu rocku'!

For the love of Steve Vai

Nu puteam sa lipsesc de la acest regal sustinut de Steve Vai la Bucuresti. Pentru mine a fost prima data cand l-am vazut concertand si cu siguranta nu si ultima. Cred ca sunt putini artisti care pot umple acum Sala Polivalenta din Bucuresti si Steve Vai a demonstrat cu siguranta ca este unul dintre ei.

Am intrat repede la concert, m-a uimit faptul ca nu m-a controlat nimeni la intrare asa ca daca aveam inspiratia sa imi iau aparatul foto acum vedeati si niste poze de la eveniment. A fost ciudat sa stau pe scaun la un concert, nu mi s-a mai intamplat asta de foarte multa vreme. Plus ca randurile nu erau numerotate (cel putin in fata) asa ca trebuia sa te ia cineva in grija si sa te duca la locul tau.

Continuand seria ciudateniilor, a existat si o prezentatoare a spectacolului. Genul ala de prezentatoare de la TVR, complet pe dinafara si care in afara de iritare nu trezeste nici un sentiment.

De trupele din deschidere m-am gandit ceva vreme daca sa scriu pentru ca in opinia mea, nu aveau ce cauta la acest concert. Proconsul nu mi-au placut niciodata cu toate ca Bodo chiar are o voce buna. Am admirat ca si-au facut treaba destul de bine, s-a vazut ca s-au pregatit pentru acest concert.

Daca la Proconsul mai aplauda cate cineva, la George Baicea Band a fost sec. Probabil ca daca eram muzician as fi putut sa admir tehnica lui de a canta dar pe mine m-a plictisit teribil. Bine macar c-a fost scurt.

Au urmat Magnetofono din Italia la care desi nici ei nu sunt my cup of tea, mi-a placut cum a sunat contrabasul si pianul. Plus ca s-a vazut ca s-au chinuit sa anime publicul si pe alocuri le-a si iesit.

In jurul orei 21:15 pe scena si-a facut aparitia Evolution Tempo Orchestra dirijata de George Natsis. Alaturi de ei au fost si cativa muzicieni romani de exceptie dintre care ii amintesc pe Adi Ciuplea la bass si Fernando Draganici la clape. Dupa o scurta piesa introductiva cantata de orchestra, pe scena si-a facut aparitia guitar God-ul Steve Vai! A inceput cu un dialog cu orchestra la care tot publicul era fermecat (ma uitam in jur si parca toti erau vrajiti de sunetele chitarii lui Steve). Incepuse magia in Sala Polivalenta si m-am lasat si eu dusa de val, Steve putea sa cante orice pentru ca oricum ar fi avut tot publicul la picioare. A fost jovial pe scena si m-a miscat cand a vorbit despre John Lennon (pe 8 decembrie 2010 s-au facut 30 de ani de la disparitia lui).

Orchestra a fost la inaltimea evenimentului, atat partea de instumente cu coarde cat si cei cu instrumente de suflat. Chitara a fost tot timpul in centrul atentiei (asa cum era normal) si a sunat divin.

Timpul a zburat efectiv, eu nu stiu cand a trecut mai bine de o ora si jumatate. Pacat de problema cu chitara de la "For the love of God" dar situatia a fost gestionata excelent atat de artist cat si de public. Se vede ca Steve face totul dintr-o pasiune uriasa pentru muzica, se simte chestia asta prin tot ceea ce canta, ce spune si cum gesticuleaza.

Steve a venit de doua ori la bis, a multumit publicului de nenumarate ori pentru caldura cu care l-a primit, le-a multumit si celor din orchestra pentru privilegiul de a canta cu ei (desi cu siguranta, sentimentul era reciproc!).

Momentul meu preferat din spectacol a fost piesa "The crying machine" cand in afara de chitara manuita de Steve ca nimeni altul, bassul a sunat absolut bestial. Aproape mi-au dat lacrimile la piesa asta si nu patesc prea des treaba asta.

Singurul regret legat de concertul lui Steve Vai este ca a fost prea scurt. As fi putut sa stau ore intregi sa il ascult si sa il admir.

Cu siguranta o experienta inedita, pe care orice iubitor al muzicii (ce asculta rock sau nu in mod uzual) a apreciat-o. A fost o intalnire cu un muzician de exceptie, unul dintre acei extraterestri pe care odata ce ii asculti live ii porti vesnic in suflet.

Hai cu rocku'!

Paul Gilbert live

Anul 2010 i-a adus in Romania atat pe Paul Gilbert cat si pe Eric Martin, cei doi "zei" ai supergrupului Mr. Big din perioada de aur. Din pacate, cei doi au concertat separat pe scena din The Silver Church.

Printr-o ploaie ce parea fara oprire, ieri, 4 decembrie 2010, am pasit plina de speranta cu gandul la primul meu concert cu un chitarist in prim-plan. Al doilea astfel de concert la care ma duc o sa fie miercuri, la Steve Vai.

Cand am ajuns, publicul lipsea dar pana la ora stabilita pentru inceperea concertului clubul s-a umplut. Ca o noutate, avand in vedere ca nu am mai vazut pana acum acest lucru in Silver Church, a fost gardul pus intre scena si public care delimita spatiul pentru presa.

Cu o trupa de muzicieni desavarsiti, Paul Gilbert a urcat pe scena fix la ora inscrisa pe bilet.

Am stat cam in randul trei, central si sunetul a fost foarte bun pe tot parcursul concertului. Desi eu sunt mai degraba un fan Mr. Big, decat al lui Paul Gilbert personal, mi-a placut foarte mult prestatia lui si nu m-am plictisit la solo-urile interminabile (mi-era un pic frica de lucrul asta).

Un perfectionist, Gilbert este de departe cel mai expresiv chitarist pe care l-am vazut pana acum live. Din playlist amintesc "Fuzz Universe", "The last rock'n'roll star", "Scarified" & "Technical difficulties" (Racer X), "Roundabout" (Yes), "Light my fire" (The Doors).

Momentul meu preferat al show-ului a fost bineinteles piesa "Green-tinted sixties mind", piesa Mr. Big. Fara a avea pofta de vorba a lui Eric Martin, Paul Gilbert s-a exprimat mai degraba prin chitara sa si printre piese a adresat multumiri publicului. Un show la obiect, Gilbert a preferat sa nu mai iasa de pe scena si sa pretinda ca asteapta sa fie chemat la bis.

A ramas pe scena si ne-a mai cantat cateva piese, incheind cu "Down to Mexico" si "Go down" in aplauzele publicului. Legat de public, mie una nu mi-a placut. Ori nu erau familiarizati cu muzica lui Gilbert ori pur si simplu nu s-au manifestat destul de entuziast, mie mi s-au parut mai degraba o "gasca de curiosi" decat un public dedicat. Ma uitam la coveruri si mai ales la piesa Mr. Big in public si in afara de cateva persoane nu canta nimeni nimic.

Inainte de a incheia, trebuie sa ii mentionez si pe muzicienii cu care canta Paul Gilbert: Tony Spinner (chiatara, voce), Craig Martini (bass, voce) si Jeff Bowders (tobe). Si-au facut treaba excelent pe scena, jos palaria!

In final, astept cu nerabdare un nou album al celor de la Mr. Big (se pare ca o sa iasa in 2011) si de ce nu, un turneu care sa includa si Romania. O sa fiu acolo negresit!

Hai cu rocku'!

We are MotorAct and we play rock’n’roll

Marti, 30 noiembrie 2010, turneul MotorAct ajunge si in Bucuresti. Dar cine sunt MotorAct? Sunt 3 muzicieni ce activeaza in trupa bucuresteana Act ce s-au decis sa faca un tribut mai marilor Motorhead.

Nu eram decisa daca sa ma duc sa ii vad sau nu la treaba dar intr-un final ma decid sa ies din casa si sa dau piept cu frigul pentru o portie de rock. Locatia? Club Control, calc pentru prima data acolo si impresia pe care mi-o lasa este de subsol neaerisit unde sa iti bei mintile. Spre surprinderea mea, lume multa in club pentru o zi a saptamanii, dar cei mai multi nu erau veniti acolo pentru concert ci probabil pentru o bere sau discoteca de dupa.

Publicul a fost singurul minus al acestei seri si nu pentru ca nu s-ar fi manifestat destul de zgmotos dar in afara de prietenii trupei si cativa curiosi, publicul bucurestean a cam lipsit de la acest eveniment.

In fine, cu o mica intarziere, cei 3 membri ai MotorAct isi fac aparitia pe scena din Control. Sunetul e bun, playlistul ales cu grija si prestatia trupei impecabila. Vocea lui George seamana foarte bine cu cea a lui Lemmy, Vlad executa niste solo-uri de chitara naucitoare iar tobele sunt fix acolo si atunci cand trebuie. Se vede ca avem de-aface cu niste muzicieni experimentati care canta la fel de bine in fata a 50 sau 5000 de oameni.

Imi place playlistul ales, chiar daca eu nu sunt neaparat un fan Motorhead. Trecem prin "Born to raise hell", "Stay clean", "Hellraiser", "I ain’t no nice guy". Avem parte si de un cover la cover daca e sa o luam asa la piesa "Enter sandman". Se vede ca fanii Motorhead iubesc si Metallica, la piesa asta se canta cel mai mult.

La bis avem parte de "Ace of spades" (nu putea sa lipseasca) si "Killed by death". Per total, un concert foarte bun pentru cei 3 MotorAct si o atmosfera frumoasa intre prieteni.

Dupa ce se termina concertul, surpriza, oamenii aduc deja platanele si se pregatesc de house...sad but true!

Cronica Therion, Leprous, Loch Vostok la Bucuresti, 22.11.2010

La cateva zile dupa concertul Sabaton care efectiv m-a scos din amorteala, a urmat un nou regal metalic pus la cale de cei de la Promusic Prod. & Events si revista Maximum Rock. Si le-a iesit de minune!

Concertul s-a tinut la Arenele Romane intr-un cort special amenajat. Desi la inceput cand am intrat in cort mi s-a parut sinistru, odata ce s-a umplut de rockeri lucrurile au luat-o pe un fagas normal. M-am bucurat ca a existat si o garderoba unde pentru o suma modica puteai sa iti lasi fara grija lucrurile.

De la inceput trebuie sa mentionez ca inainte de acest concert nu eram familiarizata cu muzica trupelor din deschidere astfel incat parerile mele legate de aceste trupe nu sunt avizate si au fost formate la fata locului. Stilistic vorbind nici Loch Vostok, nici Leprous nu sunt pe strada mea dar am regasit la fiecare trupa elemente muzicale interesante.

Loch Vostok din Suedia canta progressive si cu greu au reusit sa surescite interesul fanilor Therion care se adunau incet spre scena. Ca o curiozitate, numele lor vine de la un lac subteran din Antarctica. Pe mine au reusit sa ma prinda abia cu riff-urile din ultima piesa desi tebuie sa recunosc ca primele trei piese m-am concentrat mai mult la facut poze si mai putin la muzica.

Leprous mi-au placut mult mai mult, au fost mai dinamici, mai comunicativi, au un stil cam pretentios ce-i drept dar care m-a atras ca un magnet: avantgarde progressive rock. Cred ca sunt sanse mari sa ii ascult in viitor si daca agreati stilul, va recomand!

Si a venit momentul cand cei de la Therion au intrat pe scena de la Arenele Romane! Eu trebuia sa fac poze primele piese dar inca de la prima ("Sitra Ahra") ma pierdusem vrajita cu ochii la ce se intampla pe scena...

Ascultasem ultimul album de curand si albumele clasice (Therion sunt deja clasici!) prin liceu, dar live Therion m-au cucerit definitiv. S-au auzit foarte bine, muzicienii au fost foarte carismatici si si-au intrat perfect in roluri. Am vazut un spectacol in primul rand, un spectacol in care muzica a triumfat!

Christofer Johnsson este un geniu muzical - in cazul in care se mai indoia cineva de lucrul asta - si a reusit sa isi stranga in jurul lui numai colegi de valoare. Sopranele, Snowy si Thomas sunt un cvartet unic in lumea metalului si noi am fost extrem norocosi ca i-am vazut pe scena de la Bucuresti.

Dintre piesele din playlist mi-au atras atentia: "Hellequin", "Siren of the woods", "Dies Irae" (Mozart cover), "Clavicula nox". Adevarate capodopere muzicale ce ne-au purtat pe toti intr-o alta lume pentru o seara.

Cu parere de rau, a trebuit sa plec inainte de final si vazand acum playlistul imi pare rau ca am plecat fix inainte de "Lemuria", piesa pe care o iubesc.

Un show superb, asa cum numai o trupa de simfonic metal poate face, un show ce va ramane in amintirea celor care au fost la concert ca unul dintre momentele cele mai frumoase ale anului metalic 2010!

To Mega Therion!

Ozzy Osbourne la Bucuresti - un show de neratat!

Anul acesta m-am simtit privilegiata ca traiesc in Bucuresti, rand pe rand nume uriase ale rockului international calcand pe meleagurile noastre si aducandu-ne o bucurie imensa. Este si cazul lui Ozzy Osbourne care a concertat ieri (2 octombrie 2010) la Zone Arena.

Trebuie sa recunosc ca nu aveam mari asteptari de la acest concert dat fiind faptul ca Ozzy are o varsta, trupa nu mai e ce-a fost (eu sunt un mare fan Zakk) si noi asistam la un open air in octombrie.

Am ajuns la Zone Arena cand prima trupa din deschidere (Coma) tocmai elibera scena. Prin urmare, nu va pot spune nimic despre recitalul lor. Mi-a placut ca nu am stat la coada deloc la intrare, mi-au pus bratara de Golden circle inca de la poarta si astfel au evitat o noua perchezitionare corporala.

Luna Amara am urmarit din Normal Circle si ne-au oferit un show bun, similar cu cel pe care l-am vazut la festivalul Sonisphere. Eu ii consider o trupa experimentata cu un noroc fenomenal avand in vedere ca sunt alesi sa deschida pentru nume mari. Au avut un show corect, apreciat de public. Mihnea ne spune la final ca "Vine Ozzy!", cantand in ritmul piesei de la Holograf.

Inainte de inceperea recitalului, incurajari pentru public rasunau deja din culise - nimeni altul decat Ozzy.

"Bark at the moon" a deschis show-ul si o explozie de urale a invadat spatiul concertului. Estimarile mele sunt ca am fost undeva la 20.000 de suflete. Plus un suflet intunecat care ne-a spus sa "go crazy!" si "Let the madness begin!".

Nu pot sa spun ca s-a auzit bine de la inceput, reglajele au fost facute cu siguranta pe prima piesa, Ozzy a falsat pe alocuri si asta s-a mentinut pe parcursul primelor 3-4 piese. Urmeaza "Let me hear you scream", singura piesa de pe ultimul album Ozzy ce si-a facut loc in playlist.

La "Mr. Crowley" se aprind brichete in public si la "I don't know" sarim la indemnele diavolului de pe scena. E incredibil cum publicul din fata scenei, majoritatea fiind format din oameni de peste 40 de ani, executa fiecare comanda venita de pe scena cu atata constiinciozitate. Ozzy arunca cu spuma si cu apa pe cei din fata scenei, eu stau undeva mai in spate ferita de un botez metalic (era destul de frig afara).

Urmeaza un prim cantec Black Sabbath si publicul izbucneste din nou in acordurile piesei "Fairies wear boots". "Suicide solution" si Ozzy isi ofera un propriu botez cu spuma! "Road to nowhere" cred ca este piesa ce m-a emotionat cel mai mult live, a fost cantata divin si in plus, finalul piesei l-a gasit pe Ozzy in genunchi in fata publicului.

"War pigs", un magistral "Shot in the dark" si "Rat salad" la care avem parte de doua solo-uri urmeaza in playlist. Mi-a placut solo-ul de tobe al lui Tommy Clufetos, de fapt in tot concertul am apreciat sectia ritmica care a fost ceas! Gus G a cantat bine dar imi este imposibil sa nu-l compar cu Zakk Wylde (cel de-al doilea fiind pentru mine infinit mai bun, chestie de gust probabil).

La "Iron Man" cantam intr-un glas si Ozzy isi face aparitia cu un steag al Romaniei pe umeri. "Killer of giants" este prezentat ca "a special song wrote a long time ago" iar la "I don't want to change the world" suntem incurajati din nou sa o luam razna "you have the permission of Ozzy to go crazy!!". Ne imbarcam in "Crazy train" si auzim in continuu incurajarile lui Ozzy: "Louder!", "I can't hear you!!!".

La bis imi fac loc sa ies din Golden Circle, ca sa ajung la prietenii mei din Normal Circle inainte de final. Ii gasesc repede, la fix cand incepe "Mama, I'm coming home" pe care o cantam impreuna. In jur lumea danseaza si se distreaza mai bine ca in fata scenei. "Paranoid" incheie nebunia ce a durat aproape 2 ore si nostalgia isi face deja loc in sufletul meu. Oare o sa mai am ocazia sa-l vad live pe Ozzy vreodata?

O seara memorabila, un spectacol de neratat! All hail the Prince of Darkness!

Old dream of mine

Ascult Guns N'Roses din liceu. Este una dintre trupele care mi-au deschis apetitul pentru rock, este una dintre primele trupe cu care mi-am cumparat un tricou (si s-a isterizat mama la mine ca ea nu-mi spala si calca tricourile cu cranii), este trupa ce a facut muzica pe care am crescut. Daca imi spuneai in liceu ca aveam sa vad Guns in Bucuresti in anul 2010 probabil ti-as fi zis ca esti nebun.

Ieri am avut parte de un concert fabulos si o sa-mi argumentez in continuare parerea asta.

Am ajuns la Romexpo in jur de 18:30 si la intrare era o coada destul de mare. Din cate am inteles, deschiderea portilor nu s-a facut la orele 17 asa cum era in program. Cumva m-am strecurat inauntru si in 15 minute am fost in Golden Circle unde m-am intalnit cu o prietena. Locatia: dreapta scenei, fata (cam la randurile 3-4). Si ne-am pus pe asteptat.

Recunosc ca stiindu-i stilul lui Axl, ma asteptam sa se intarzie inceperea concertului. Ce mi-a fost dat sa vad in timpul de asteptare? Extrem de multa nesimtire din partea anumitor oameni din public care se bagau in fata. Nu ma intelegeti gresit, nu am pretentii ca la un concert rock sa nu ma atinga nimeni nicicum dar ce le lipseste acestor oameni este clar respectul fata de omul de langa tine (pe care de cele mai multe ori nici nu-l cunosti).

Danko Jones si-au inceput cantarea undeva in jurul orei 20:30. Mi s-au parut destul de statici (pe domnul Danko eu nu l-am vazut din dreapta), cu versuri nu prea inspirate si in ansamblu, nu m-au impresionat. Ar fi fost infinit mai interesant daca in deschidere ar fi fost Sebastian Bach (asta e, ghinion!).

Inca niste timp de asteptat dupa Danko Jones, timp in care publicul nu s-a sfiit sa huiduie un pic intarzierea headlineri-lor si pe la 22:15 a inceput magia Guns N'Roses.

Nu stiu cum am nimerit tocmai pe partea de scena unde a stat mai mult DJ Ashba (este unul dintre chitaristii mei preferati). Trebuie sa punctez de la inceput faptul ca actuala trupa a lui Axl este o adunatura pestrita de muzicieni exceptionali - chitaristii mie au reusit sa imi faca seara, atunci cand aparea unul dintre ei in partea dreapta a scenei privirea mi se lipea de el.

In partea din fata a scenei a fost un sunet bun. Nici prea tare, nici prea incet, ci fix cum trebuia. Am auzit perfect solo-urile de chitara si pian, momente ce vor ramane mereu in amintirea mea.

Fara sa fiu sentimentala, va spun ca am vazut la Bucuresti un Axl Rose intr-o forma foarte buna, mult mai buna decat ma asteptam din punct de vedere vocal. Nu pot sa zic ca mi-a placut costumatia fistichie a lui Axl, parada de costume si comunicarea (limitata) cu publicul dar show-ul facut de el si trupa a fost unul impresionant.

Axl a avut si un moment cand a alunecat pe scena dar s-a ridicat repede si astfel, a reusit sa mascheze destul de bine incidentul (a alunecat din cauza apei pe care o varsase Ashba mai devreme acolo). S-a amuzat de incident si cei din fata scenei l-au putut vedea cum rade, era evident ca se simtea bine si se distra in concert!

Mi-a placut ca dintre cei 3 chitaristi nici unul nu este dominant, ei impartindu-si partile din show. Solo-ul lui Richard Fortus a fost o prelucrare dupa o tema din James Bond, iar cel al lui Ron Thal dupa tema din Pantera Roz. Momentul de pian al lui Dizzy Reed a fost angelic iar cel al lui Axl ne-a facut sa scandam versuri din Pink Floyd inainte sa ne dezlantuim toti in acordurile piesei "November rain".

Show-ul a fost cuprins multe piese de pe "Chinese Democracy" (doar este turneul de promovare al acestui album), cover-uri - "Live and let die", "Knockin' on heaven's door", "Whole lotta Rosie", momente solo si bineinteles, hit-urile ce i-au dus pe cei de la Guns N'Roses pe culmile celebritatii in anii '80-'90.

Incalzirea pentru public a fost ceva mai grea, avand in vedere ca eu nu am simtit publicul explodand pana pe la "You could be mine". Mie mi-a placut playlist-ul (e drept ca as mai fi vrut si Patience, Estranged, Civil war, Yesterdays dar nu le putem avea chiar pe toate), mi-a placut ca in ciuda asteptarii concertul a durat mult, ceva mai bine de doua ore cu Guns este mai mult decat as fi putut spera.

Am avut parte de flacari, artificii, confetti, nu stiu ce ar fi putut sa aduca in plus pentru a intregi show-ul vizual. Inainte de bis Axl a "imbracat" un steag al Romaniei, un gest pe care nu ma astepam sa-l faca. Finalul a fost exploziv in ritmurile piesei "Paradise City". Axl si trupa au mai venit o data la final si au salutat publicul inainte de a parasi definitiv scena.

Concluzia: am vazut pe scena din Bucuresti un show foarte bun facut de niste rockstar-uri in adevaratul sens al cuvantului (si da, au fost mai multi nu numai unul singur).

Sunt absolut convinsa ca daca nu aveam parte de 2 lucruri nu as fi putut sa scriu acum cronica asta, cel putin nu atat de admirativa la adresa concertului. Primul este norocul ca am fost la locul potrivit si al doilea sunt banii (trist dar adevarat). Astfel, am reusit sa-mi implinesc visul de a ii vedea live pe cei de la Guns N'Roses.

Setlist:

01. Chinese Democracy
02. Welcome to the Jungle
03. It's So Easy
04. Mr Brownstone
05. Sorry
06. Better
07. Solo Fortus
08. Live and Let Die
09. This I Love
10. Rocket Queen
11. Solo Dizzy
12. Street of Dreams
13. You Could Be Mine
14. Solo Dj Ashba
15. Sweet Child o'Mine
16. Another Brick in the Wall Part 2
17. Solo Axl
18. November Rain
19. Solo Bumblefoot
20. Knockin' on Heaven's Door
21. IRS
22. Night Train

Encore
23. Don't Cry
24. Madagascar
25. Whole Lotta Rosie
26. Paradise City

East European Motor Show 2010

In sfarsit a inceput si perioada festivalurilor montane pe care le asteptam! In acest weekend, cu motoare, cu masini sau cu trenul rockerii au luat-o spre platoul 3 Brazi de la Predeal pentru a asista la concerte rock si a se distra in stil moto!

Cand am ajuns la fest, totul era pregatit pentru distractie: gratarele sfaraiau, bautura era pe alese si pe una dintre scene canta deja trupa Voodoo. Nu am prins decat vreo 2-3 piese de la ei, dar am observat ca publicul nu se grabea deloc sa ia cu asalt scena, majoritatea facandu-si de lucru cu cate un pahar/doza de bere.

Au urmat Hellz ballz, o trupa ce a cantat numai cover-uri AC/DC. N-au sunat rau deloc, dar am preferat sa-i admir de la distanta. Au reusit sa sparga gheata in adevaratul sens al cuvantului, strangand in fata scenei o gasca mare de motociclisti. Au grabit ritmul la mai multe piese, cred ca aveau indicatii din culise sa termine mai repede :-).

Intre cantarile trupelor, pe scena cu nr. 2 au avut loc niste show-uri de striptease feminin ce au incantat privirilor domnilor motociclisti.

Trupa pop-rock Antract a urcat pe scena East European Motor Show putin dupa ora 11. Au avut chef de cantat, s-a vazut ca s-au distrat pe scena, Paur a dansat non-stop. Am recunoscut 3 piese de la ei si anume: "Esti frumoasa", "Soacra-mea" si "Carciumareasa". Nu sunt fanul lor dar au avut un spectacol bun la Predeal si publicul i-a apreciat mult.

Totusi, pentru o trupa cu o cariera de 25 de ani, mi-au lasat impresia ca ar fi putut mai mult decat pop-rockul pe care-l presteaza dar poate am eu pretentii prea mari si prea indreptate spre metal.

Trecuse bine de miezul noptii cand Trooper si-au facut aparitia pe scena, dupa un show cu 2 fete care au turat la maxim motoarele a 2 motociclete. Fanii die-hard, multi veniti tocmai din Bucuresti (ca si mine) si-au luat pozitiile strategice in primul rand.

A fost o ora si un pic de magie, asa cum numai Trooper stie sa faca. Playlist-ul a fost variat, s-au cantat piese de pe toate albumele formatiei: Cum vreau eu, Nu mai conteaza, Vlad Tepes, Old school baby, Dispari din ochii mei.

Concertul s-a terminat in stil clasic deja: Tari ca muntii, Amintiri si Strigat! Iar la bis am avut parte de un minunat cover Queen. S-a meritat sa ajung de vineri la munte, singura parere de rau fiind ca Trooper nu au cantat sambata pentru a avea un public mai numeros.

Nu am reusit sa ne trezim in timp util sa prindem parada moto si show-ul de stunt riding, noi fiind cazati in Poiana Tapului/Busteni. Dar a doua zi, pe monitoare s-a proiectat aproape non-stop spectacolul ce a lasat cu gura cascata atat motociclistii cat si pe ceilalti spectatori. Nici nu avea cum sa fie altfel, avand in vedere ca vedeta a fost Kevin Carmichael, multiplul campion mondial.

In ziua a doua lucrurile s-au miscat greu la scena cu concerte. Desi am ajuns la festival pana in ora 7, concertele au inceput abia in jur de 9, Cargo facand multiple probe de sunet. Din cauza intarzierii o parte din trupe au fost nevoite sa cante dupa ce au terminat Cargo, adica undeva in jurul orei 1 noaptea. Si mai incepea si ploaia..

Prima trupa a serii a fost Sanctuar ce au inceput cu un cover Ronnie James Dio. Grea misiune au avut, sa adune multimea dispersata in toata poiana. Nu pot sa zic ca mi-au placut foarte mult, am fost impresionata sa aflu ca ei canta de 10 ani impreuna dar cu greu au depasit barierele Banatului. Mult succes pe viitor!

Conform site-ului oficial (http://www.eastbike.ro/) trebuia sa urmeze trupe Crepuscul, probabil au fost si ei mutati dupa Cargo ca altfel nu-mi explic de ce nu au mai cantat.

Urmatorii la cantat au fost pustii de la Silver Bullet pe care intamplator ii prind in concert a 3a oara pe anul asta. Ca de fiecare data mi-au placut, sper sa aiba ocazia sa isi inregistreze piesele propri intr-un studio cat mai bun. Am vrut sa ma duc la ei dupa concert sa ii felicit dar s-au evaporat instant, singurul pe care l-am mai vazut la un moment dat a fost tobosarul lor dar deja incepuse Cargo si eram absorbita de show. Au cantat si 2 cover-uri la "Fear of the dark" si "Seek & destroy".

Veteranii Prometeu au cantat bine dar stilul lor nu prea a prins la motociclisti. Nu stiu cum de nu am auzit de trupa asta pana acum dar experienta lor s-a vazut in atitudine si muzica. Mi-au adus aminte de ai mei Chrom Dioxid din Targoviste, fiind probabil de varsta apropiata. Au incheiat cu un cover Cocaine (Eric Clapton).

La Cargo partea din fata a scenei s-a aglomerat, semn ca timisorenii sunt foarte iubiti de motociclisti. Nu degeaba au in repertoriul lor piesa "Calare pe motoare" pe care au si cantat-o la festival...

Cargo au oferit un spectacol frumos, suntetul a fost bun desi la inceput a fost nevoie de cateva reglaje, dar nici nu avea cum sa fie altfel pentru ca ei sunt Cargo si publicul canta in fata lor fiecare vers. Au fost: Anarhia, Baga-ti mintile-n cap, Batacanda, Aproape de voi, Ploaia, Calare pe motoare, Nu pot trai fara tine, Ochii din sertar, Ziua vrajitoarelor (de fapt, a fost cantat aproape tot acest albumul).

Publicul nostalgic a scandat uneori numele lui Kempes, semn ca acesta nu a fost uitat de fanii trupei. A picurat un pic in timpul concertului dar nici un fan nu s-a lasat dus din fata scenei. Noi am plecat chiar inainte de bis, de frica ploii si de oboseala care ne rapusese.

Mi-a placut la festivalul de motoare, sper sa gaseasca sustinerea necesara in continuare ca sa pastreze traditia.

Asfalt uscat si rock!

Cronica Sonisphere Festival - Ziua 2

Big Four in Romania! Ceva de neimaginat acum cativa ani, ma bucur enorm ca Romania a intrat in circuitul/vizorul trupelor mari si foarte mari si am avut parte chiar si de un festival cum este Sonisphere!

Trupa romanesca aleasa de organizatori sa deschida show-ul Big Four a fost Vita de vie. Au avut un concert bun dar contextul mi s-a parut total nepotrivit. S-a vazut ca s-au pregatit pentru acesta reprezentatie, Adi Despot a cantat cat a putut de bine (mult mai bine decat a facut-o in alte dati cand i-am vazut) dar cred ca toata lumea astepta sa se termine cat mai repede. Avea sa urmeze nebunia!

Anthrax au rupt! Desi nu ascultasem inainte, pot sa spun ca m-au convins. Mi-au placut in mod special basistul Frank Bello, Ian Scott (de la care nu ma asteptam sa se agite atata) si Joey Belladonna. Nu am ascultat/vazut Anthrax cu John Bush la voce, dar Joey Belladonna si-a facut treaba excelent. Dinamism, energie, thrash. Un show incredibil, tot publicul era cu mainile sus (chiar si eu care nu cunoasteam piesele).

Au facut si ei un cover la "Heaven & hell", care le-a iesit magistral.

Au urmat Megadeth cu un Dave Mustaine foarte elegant pe scena si parca mai putin acid decat deobicei. Sunetul mi s-a parut un pic mai slab decat la Anthrax.

Nu ma asteptam sa cante "A tout le monde", nu o regasisem in playlisturile vehiculate inainte de concert. Au mai fost "Skin O' my teeth", "Trust", "Sweating bullets", nelipisita "Symphony of destruction" si totul s-a incheiat in acorduri de "Peace sells". Mi-a placut trupa lui Mustaine, excelentii instrumentisti: David Ellefson, Shawn Drover si Chris Broderick. Nu stiu daca a fost de vina durata cantarii sau celelalte trupe ce au cantat in aceiasi zi si cu care i-am comparat involuntar, dar parca m-am bucurat mai tare la concertul lor din 2005.

La Slayer am stat cu inima stransa sa nu se porneasca un mosh pit chiar langa mine, dar se pare ca in partea dreapta a Golden Circle-ului lumea s-a manifestat doar prin aplaudat si cantat. Mi-au placut mult. Da, mi-au placut Slayer (poate parea incredibil pentru cineva ca mine care asculta multe trupe considerate "trupe de fete").

Am recunoscut "World painted blood", "Angel of death" si cele 2 piese ce au incheiat ora de cantat alocata acestei trupe: "South of heaven" si "Raining blood". Vocea lui Araya suna indeajuns de dur ca sa se potriveasca cu instrumentalul dar nu devine deranjanta cum se intampla in cazul altor trupe. Mi-ar placea sa-i revad intr-un concert in care sa fie ei capul de afis.

Si am revazut si Metallica. Cand am auzit acordurile "The ecstasy of gold" mi s-au taiat picioarele din nou, multimea a inceput sa se agite, brusc parcarea Romexpo a devenit un vulcan. "Creeping death" a deschis spectacolul, urmat de "For whom the bell tolls" si un neasteptat "Disposable heroes". Vocea s-a auzit perfect din partea unde am stat eu (central-dreapta scenei), mi-au placut multele microfoane insirate de-a lungul scenei la care Hetfield se oprea si canta cate o strofa/un refren astfel incat fanii l-au putut vedea de aproape.

A urmat "Fade to black", piesa pe care eu o prefer oricand in fata piesei "Nothing else matters". A fost frumos, a sunat perfect. Am avut parte si de cateva piese de pe Death Magnetic, daca nu gresesc eu au fost "That was just your life", "Cyanide" si "All nightmare long" (preferata mea de pe acest album). Mi s-a parut ca piesele astea au fost cantate un pic mai rapid decat pe disc, poate doar mi s-a parut mie. A fost si "Nothing else matters", multimea intr-un sigur glas, incomparabila senzatie.

Mi-a placut ca James a spus ca sunt mandri sa faca parte din Big Four, eu zic ca merita cu prisosinta sa fie acolo! De-altfel, Metallica au si dedicat o piesa celorlalte trupe: Anthrax, Megadeth si Slayer.

"Master of puppets" a fost un moment asteptat cu mare nerabdare de fani, mi-a placut enorm. Au mai fost "Welcome home (Sanitarium)", "Sad but true", "Enter sandman", "One" in flacari, "Fight fire with fire".

Bis-ul ne-a oferit un magistral "Stone cold crazy", "Hit the lights" si piesa cu care Metallica au zis ca iubesc sa incheie concertele "Seek & destroy". Greu de facut o comparatie cu concertul din 2008, nu are sens, Metallica sunt Metallica.

Da, James a comis-o si ne-a zis Budapest la un moment dat, eu o pun pe seama emotiilor pe care sunt sigura ca inca le au si trupele ce canta de ani de zile in fata unor stadioane pline. Am vazut mai demult documentarul "When Metallica ruled the world", din punctul meu de vedere, ei o fac in continuare. Metallica rules the whole wide world!

Cronica Sonisphere Festival - Ziua 1

Cel mai asteptat festival din Romania a inceput vineri (25 iunie 2010) la Romexpo. Am facut o plimbare prin parcul Herastrau si am ajuns la locatie in jur de ora 3. Nu a fost aglomeratie la poarta, ne-am cumparat repede niste jetoane si am ajuns in Golden Circle la fix pentru concertul celor de la Orphaned Land.

Nu ascultasem Orphaned Land pana vineri dar mi-au placut mult. Metal pe ritmuri orientale, imbracaminte de scena specifica si un sunet nesperat de bun pentru prima trupa a festivalului. S-au auzit tare bine si asta mi-a dat sperante ca nu se vor face diferente mari intre trupe pe criteriul opening act/headliner. Bineinteles ca o diferenta de volum s-a simtit la headlineri, dar asta nu a insemnat ca celalalte trupe au avut un sunet cu mult diminuat cum a fost cazul Down in deschidere la AC/DC. Am ramas in cap cu ideea ca trebuie sa le dau o sansa acestor Orphaned Land sa-si faca loc in playlistul meu.

Au urmat Paradise Lost, o trupa pe care o iubesc si de la care aveam asteptari foarte mari. Din pacate, si-au taiat singuri craca de sub picioare sarind de probele de sunet astfel incat toate reglajele facute in timpul primei piese ("The rise of denial" - care a fost macelarita la propriu), tot n-au fost suficiente. Sunetul i-a sabotat pe parcursul intregii cantari, dar asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de piesele pe care le cunoasteam.

Din cate imi amintesc au fost "Erased", "I remain", "One second" (preferata mea), "As I die", "The enemy", "Requiem". Cantarea s-a incheiat in ritmurile piesei ce da titlul ultimului album al britanicilor ("Faith divides us, death unites us") si ale celebrei "Say just words".

A venit si randul danezilor de la Volbeat sa intre pe scena, eu m-am entuziasmat foarte tare pentru ca mie chiar imi place trupa asta si m-am bucurat sa vad ca mai erau destui in public care s-au obosit sa-i asculte inainte de cantare pe Volbeat. Mi-au placut la nebunie, atat ca prezenta scenica (baietii astia erau plini de energie), cat si muzical.

Am recunoscut "Radio Girl", "Sad man's tongue" (dedicata lui Dio), "Hallelujah goat", "Mary Ann's palace", "I only wanna be with you" (coverul la care au cantat toti oamenii din jurul meu intr-un glas!), "Guitar gangsters & Cadillac blood" si la final a fost "Still counting", una dintre perferatele mele. Overall, mi s-a parut ca Volbeat si-au facut treaba excelent, nu ma asteptam sa sune atat de bine live, Michael Poulsen este exceptional si sper sa am ocazia sa-i mai vad.

Concertul Manowar mi s-a parut mai bun decat cel de anul trecut. S-a lasat bineinteles si cu un discurs in romana, dar mult mai scurt decat cel de anul trecut si parca ceva mai pertinent (Joey ne-a vrajit cu spatiul carpato-danubiano-pontic, cotropitorii, spiritul Manowar, lupta pentru heavy metal - care lupta?-). Prefer oricand o ora de muzica si 3 vorbe decat 2 ore jumate de circ.

Dupa "Manowar", "Call to arms", "Hand of doom", "Warriors of the world" , un cover la "Heaven & hell", Manowar ne-au promis ca se vor intoarce in Romania!

Accept ascultasem mult prea putin inainte de concert si ora tarzie combinata cu ce avea sa urmeze in zilele urmatoare la festival m-au facut sa o iau spre casa dupa doar 5 piese. Mi-a placut vocea noului solist care se achita foarte bine de sarcina de a fii vocalul unei trupe ce se afla pe scena de 30 de ani. De mentionat ca dupa Manowar s-a golit destul de mult, semn ca lumea venise in principal pentru ei in prima seara.

Mi-a placut ca am avut vizibilitate perfecta la toate trupele fiind cel mai putin aglomerat din cele 3 seri de fest.

Urmeaza ziua 2 :-).

Aerosmith - Cocked, locked, ready to rock tour

Conform estimarilor organizatorilor, aseara la Zone Arena au fost in jur de 30.000 de oameni la concertul Aerosmith. Publicul pestrit, de toate varstele, s-a adunat foarte devreme la locatie, semn ca nerabdarea era prezenta in sufletele tuturor.

Eu am ajuns la Zone Arena in plin recital Reamonn, am avut curaj sa ma bag in multimea compacta din fata gazonului A si un noroc chior sa dau peste niste prieteni. Reamonn nu sunt my cup of tea dar am putut sa constat cu usurinta ca sunt foarte iubiti in Romania fiind aclamti indelung de fani. Cele mai asteptate au fost piesele "Star", "Tonight" si bineinteles "Supergirl".

Inainte de a incepe concertul Aerosmith ne-am mutat din nou, mai in spate, pentru ca efectiv nu mai aveam aer. De-acolo am urmarit primele 2 piese Aerosmith, "Love in an elevator" si "Back in the saddle". L-am vazut prima data pe Steven Tyler, cu siguranta motorul trupei si omul fara de care eu sunt de parere ca Aerosmith nu ar mai fi Aerosmith.

Incredibila prestatia frontman-ului Aerosmith care efectiv le are pe toate: voce, prezenta scenica, atitudine de rockstar, carisma, placere de a canta, un talent urias si totul in ciuda varstei lui (62 ani).

Dupa primele 2 piese Aerosmith am "migrat" din nou, inspre corturile cu bauturi din stanga scenei. Aici, era un pic mai liber si am decis sa ramanem si sa urmarim concertul pe monitoarele uriase. In sfarsit am vazut si eu ceva fara sa ma ridic tot timpul pe varfuri dar senzatia era diferita. Totodata, din aceasta parte sunetul de pe scena se auzea foarte incet, noi putand sa vorbim la telefon si sa ne auzim cu usurinta.

Show-ul Aerosmith a continuat, la "Pink" publicul s-a manifestat cu adevarat zgomotos, semn ca generatia Mtv era prezenta la locul faptei. Eu m-am bucurat enorm pentru "Living on the edge" una dintre piesele mele preferate!


Trebuie sa te cheme Steven Tyler ca sa poti sa canti 2 piese cum sunt "Crazy" si "Cryin'" una dupa alta si sa sune demential. Jos palaria.

Au urmat "Jaded", "I don't wanna miss a thing" care a facut multe domnisoare din public sa verse cateva lacrimi, "Sweet emotion", o incursiune in muzica blues cu "Baby please don't go" si "Draw the line" dupa care Aerosmith au parasit temporar scena. Bis-ul nu s-a lasat mult asteptat, "Dream on" si "Walk this way" au incheiat o seara minunata.

Si in final, cateva pareri personale despre organizare:
-sunetul mult prea slab in partea stanga a scenei, n-ar mai fi stricat niste boxe in plus;
-la intrare s-a intrat repede;
-la intrare nu ne-au controlat deloc cei de la securitate;
-gazonul A foarte mare, pentru mine acest lucru a fost o invatatura de minte, mi-am jurat sa nu-mi mai iau bilete decat in Golden Circle.

Felicitari celor de la Events pentru organizarea acestui eveniment si eu sper sa am ocazia sa ii revad pe cei de la Aerosmith cat mai curand!

P.S. Multumesc Cris pentru poze!

Cronica unei distractii anuntate

Pentru ca astazi vreo 4-5 oameni au cautat pe google "cronica trooper 6 iunie" si au ajuns aici in ograda mea (banuiesc ca au fost dezamagiti sa nu gaseasca inca cronicuta) m-am hotarat sa-mi sacrific o ora din timpul meu de odihna dupa munca si sa scriu cateva cuvinte.

Prima veste proasta pe ziua de ieri a venit de la Sasa pe care a lasat-o masina in mijlocul drumului. Ghinion de nesansa Urs, data viitoare sa ii dai bice mai din timp daca vrei sa te rockeresti cu noi.

V-am mai spus in celelalte cronici ca Silver Church-ul mi se pare cel mai tare club de cantat rock din Bucuresti? Singurul incovenient este berea la 0,33 l :-(.

Dar sa trecem la lucruri serioase, adica muzica si artisti :D.

Kinethics sunt o trupa despre care am mai scris si vara trecuta. Intre timp s-au produs ceva modificari de componenta, care se pare ca au fost de bun augur pentru trupa asta, suna mai bine si mai legat. Mi-a placut cover-ul dupa "Ace of spades" si cam atat. Am retinut miscarile faciale ale basistului care este foarte expresiv si faptul ca au o melodie despre sex (din care eu nu am inteles nimic :-)) ).

Idol, singura trupa (exclusiv) feminina din seara asta, a aratat publicului ca si fetele sunt in stare sa cante, sa faca show si mai ales sa primeasca aplauze pentru efortul lor. Bravo!! La "Paranoid" au cantat si metalistii aia suparati care carcoteau inainte ca au aparut niste "gagicute" pe scena. Fetele au ramas doar 4 dupa plecarea din trupa a chitaristei lor solo si se pare ca pentru moment, vor ramane in aceasta formula.

Personal, abia astept concertul lor de vineri (11 iunie) din Targoviste unde o sa petrecem asa cum stim noi mai bine!

Silver Bullet, trupa surpriza a serii! Eu ii mai vazusem in concert, stiam deja ce ma asteapta..dar de data asta parca a fost si mai buna cantarea. Respect pentru nenea vocal (Vladimir) si pentru nenea tobosar (Gomez). Deci efectiv mi-au tremurat genunchii cand am auzit cover-ul lor la "Holy Diver".

A fost o nebunie si la "Fear of the dark" si "Breaking the law". Indiferent de ce trupa "cover"-uiesc baietii vocea se pliaza si suna extraordinar! Sincer, le doresc sa aiba ocazia sa aduca si muzica lor in atentia publicului si sa compuna un hit care sa ramana adanc inradacinat in mintea spectatorilor. Sunt pe drumul cel bun..

Trooper au inceput in forta cu o bucata din "Heaven & hell", un tribut adus de ei celui care a fost Ronnie James Dio (RIP) urmat apoi de "Ultima noapte a condamnatului la moarte", piesa pe care am inceput sa o indragesc din ce in ce mai mult. Surprizele au continuat cu alte piese ce se aud rar prin concerte ("Pentru tot ce-a fost", "Inapoi", "O viata este prea mult").

Cred ca nimeni nu se astepta sa auda "O viata este prea mult" ieri si, pentru mine, a fost cu siguranta momentul culminant al serii. Nu au lipsit nici piesele de pe ultimul album, din cate imi amintesc au fost "Vlad Tepes", "Kara Iflak" si "Solii turci". Thank you, thank you, thank you troopers fiindca in continuare aud Old school baby live, o alta piesa pe care o iubesc.

Bisul m-a suprins intr-un mod placut, "I want to break free" trezindu-mi amintiri de la ziua mea de anul trecut (shhh! nu va mai spun nimic!).

Distractia continua vineri la Targoviste!

Pentru poze, admirati aici operele de arta ale lui Miluta (asa cum ne-a obisnuit): http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+foto+Kinethics%2C+IDOL%2C+Silver+Bullet+si+Trooper+in+The+Silver+Church%2C+6+iunie+2010_98.html

In final, sper ca Andrei s-a simtit bine la concert in compania mea si a prietenilor mei si cred ca nu o sa dureze mult pana o sa toceasca CD-urile cumparate ieri.

Cronica AC/DC la Bucuresti: Romania saluta AC/DC!

Timp de 6 luni am visat cu ochii deschisi la concertul asta, nu mai zic de cat timp mi l-am dorit fiindca numarul anilor este aproape echivalent cu varsta mea. Cu o seara inaintea concertului am fost in Fire la un tribut AC/DC (si proiectia DVD-ului No Bull) si am intrat intr-o stare de agitatie si entuziasm cum rar am mai avut pana acum.

Mi-a fost imposibil in ziua de 16 mai sa ma concentrez la orice altceva decat la faptul ca urma sa vad niste legende pe scena din Bucuresti. Am plecat devreme de acasa, nu aveam stare deloc si in jur de ora 16:00 deja eram in jumatatea stanga a Golden Circle-ului separat de scena cea lunga.

Organizarea a fost in general buna (eu nu am stat la coada la jetoane/bautura si nici la budele ecologice), controlul parea destul de amanuntit la intrare dar la mine in geanta nu s-a uitat nimeni si nici nu mi s-a parut ca ne-au inghesuit ca pe oi in tarcul auriu (aveam eu o frica legat de lucrul asta, biletele fiind suplimentate cu inca 1.000).

Din pacate am si 2 regrete legate de acest concert (vi le spun acum ca sa trecem dup-aia la treburi serioase): pretul piperat al cornitelor oficiale si faptul ca va mai trece multa apa pe Dambovita pana lumea se va comporta civilizat la un concert rock.

Chiar inainte de ora stabilita in program, cei de la Down au urcat pe scena din Piata Constitutiei dar din pacate au fost “sabotati” destul de mult de sunet. Era de asteptat ca trupele din deschidere sa aiba un volum mai mic la sunet dar la Down chiar mi-a parut rau, a fost macel sonor. Abia se auzea partea instrumentala si oricat s-a chinuit Anselmo sa faca show, publicul a reactionat mult prea putin zgomotos.

Am auzit N.O.D., Lifer (dedicata lui Dimebag), New Orleans is a dying whore, Stone the crow si alte piese Down care suna mult mai putin agresiv fata de Pantera. O sa-l stimez vesnic pe Anselmo pentru perioada Pantera dar cu Down nu mai este acelasi lucru...

Au urmat ai nostri Irisi, ce au pregatit mai multe piese vechi special pentru acest concert. Cu emotie in glas, Cristi Minculescu a tinut sa mentioneze ca sunt onorati de faptul ca deschid concertul AC/DC si a multumit fanilor pentru sustinerea pe care le-au acordat-o mereu (dar mai ales anul trecut). Eu m-am bucurat sa ii vad (prima data pentru mine de la operatia lui Cristi) si m-a surprins placut alegerea playlistului. Sunt 100% convinsa ca Iris au dat tot ce au avut mai bun in acest concert si desi nici la ei sunetul nu a fost la o volum foarte inalt publicul a fost mult mai receptiv.

In Golden Circle s-au cantat la unison “Pamantul il cuprind”, “Pe ape”, “Somn bizar”, “Lady in black”, “ Strada ta” etc. Mi-a placut ca Anselmo a iesit din backstage si a venit sa dea mana cu Cristi Minculescu, fiind probabil impresionat de faptul ca Iris au reusit sa-i faca sa cante pe toti cei prezenti.

La ora stabilita, intr-o frenezie generala a inceput intro-ul si proiectia trenului rock'n'roll pe monitoare. Deodata parca asistam la un alt concert!!! Multimea a explodat si in cateva zeci de secunde in fata noastra au aparut cei de la AC/DC, toata lumea a inceput sa topaie si sa aclame.

Imediat dupa piesa Rock'n'roll train, Brian Johnson a salutat publicul si parea vizibil bucuros ca se afla in "vizita" la noi. E incredibil ce pofta de cantat si bucurie au inca AC/DC dupa aproape 40 de ani de cariera!

Au urmat Hell ain't a bad place to be, Back in black (cand publicul a explodat din nou), Dirty deeds done dirty cheap. Energia care se simtea de pe scena cuprinsese fiecare participant la show. Shot down in flames, apoi lovitura de tunet si piesa ce da numele ultimului album au continuat petrecerea rock'n'roll. M-a uimit Brian Johnson cu forma exceptionala in care s-a prezentat, asta pe langa Angus la care ma asteptam sa fie "in priza" tot concertul.

La "The Jack" sunt filmate domnisoarele din public iar apoi Angus isi incepe celebrul numar de striptease ce se termina cu el arandu-ne boxerii pe care are inscriptionat cu litere de foc AC/DC (nici un steag al Romaniei din pacate..).

Clopotul coboara si Brian oficiaza ceremonia, toata lumea stie ca urmeaza Hells bells!!! Shoot to thrill, War Machine (cu noi proiectii pe monitoare, btw mie mi s-au parut destul de mici aceste monitoare), High Voltage si o noua agitatie generala la You shook me all night long. Indeed, AC/DC shook the hell out of us all!!!

Bomba T.N.T. explodeaza si Brian ne anunta ca au si o invitata speciala ce-si face aparitia calare pe locomotiva cu cornite...bineinteles ca este vorba de Rosie!! Urmeaza Let there be rock si solo-ul de mai bine de 10 minute al lui Angus care lasa intreaga audienta fara drept de apel. Cum atingea Angus chitara publicul rabufnea in urale! Demential :D.

Bisul, asa cum era de asteptat: ni se "arata" Highway to hell-ul pe care-l urmam constiinciosi aplaudand si topaind frenetic!! AC/DC ne saluta la final pe toti cei prezenti, ultima piesa fiind insotita de zgomotul facut de tunurile indreptate catre Casa Poporului. For those about to rock...FIRE! Artificiile de la sfarsit au incununat o seara minunata pentru rockerii din Romania.

Stim ca s-a terminat si totusi nu am mai pleca din Piata Constitutiei..sunt fericita ca am reusit sa vad un astfel de show si va spun cu mana pe inima ca MERITA.

Le multumesc organizatorilor pentru privilegiul de a vedea AC/DC live, le multumesc celor de la AC/DC pentru muzica si spectacol si va sfatuiesc sa nu ratati nici o ocazie de a ii vedea pe australieni.

Long live rock'n'roll!