sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Cronica Nazareth si Trooper la Bucuresti, 27.01.2012

Hard Rock Cafe Bucuresti a implinit 4 ani si cu aceasta ocazie, a fost organizat un concert cu o trupa de hard rock clasic, Nazareth. Asteptam cu interes concertul asta, mai ales ca Blaze Bayley isi anuntase si el prezenta la eveniment si imi doream foarte mult sa il vad pe scena (inaintea concertului deja anuntat de pe 23 martie 2012).

Concertul a fost foarte bine organizat, nu a fost coada la intrare, nu a fost aglomeratie la garderoba (decat la final, dar era de inteles) sau la bar. Publicul ce frecventeaza Hard Rock Cafe-ul este unul pestrit, sunt oameni care in general vin sa manance acolo mai degraba decat sa asculte muzica si de partea cealalta a baricadei, oamenii care vin special pentru muzica si iau cu asalt primele randuri.

La fel ca la concertul anterior Nazareth din Romania, trupa aleasa pentru deschidere a fost Trooper. Sa spun ca si-au indeplinit misiunea cu succes si au incalzit publicul pentru Nazareth ar fi prea putin, fiindca Trooper au cantat ca si cum ar fi fost in fata unui stadion intreg si nu putini au fost cei care au spus ca momentul cand Blaze Bayley s-a urcat pe scena alaturi de ei a fost momentul cel mai efervescent al serii. "Man On The Edge" si "Fear Of The Dark" nu sunt doar niste hit-uri in istoria Iron Maiden, sunt imnuri ale unor generatii intregi de rockeri si pe scena din Hard Rock Cafe au sunat foarte bine, Trooper demonstrand ca se pot ridica la inaltimea invitatului lor.

O data cu urcarea sa pe scena, Blaze Bayley a transmis o energie nu doar Trooperilor ci si publicului care a izbucnit ca un vulcan. "Amintiri" si "Vino Cu Mine" au incheiat concertul Trooper, un concert pe care mi l-as fi dorit mai lung pentru ca abia ne dezmeticisem din visul in acorduri Iron Maiden.

Daca primele 2 piese Nazareth am fost intr-o agitatie foarte mare sa imi fac loc in fata si sa apuc sa prind cateva cadre decente, dupa ce am iesit din primul rand am avut ocazia sa urmaresc cu atentie prestatia celor 4 scotieni. Stiam de la concertele anterioare din Hard Rock Cafe ca acustica salii nu este una dintre cele mai bune si acum, am simtit asta pe pielea mea (au fost scurte momente cand nu se auzea totul foarte bine).

Nazareth au avut o prezenta scenica placuta, fara sa fie insa foarte comunicativi cu publicul, s-au exprimat muzical si fanii din primele randuri i-au apreciat cu aplauze. Vocea si accentul simpatic al lui Dan McCafferty si tehnica de a canta la bass a lui Pete Agnew mi-au atras atentia si sunt cu siguranta cateva dintre motivele pentru care Nazareth sunt astazi pe lista trupelor de hard rock de renume mondial.

Nu stiu care a fost ingredientul care a lipsit la concertul de la Bucuresti, dar recunosc ca m-am plictisit la un moment dat pe la mijlocul show-ului, finalul venind totusi cu elemente noi si piese cunoscute ce au scos din amorteala publicul. Momentul cand Dan a venit cu cimpoiul a fost indelung aplaudat.

Din setlist, de-a lungul concertului am recunoscut: "Turn On Your Receiver", "When Jesus Comes To Save The World Again", "Dream On", "Whisky Drinkin' Woman", "Hair Of The Dog" si bineinteles, la bis a fost "Love Hurts".

In concluzie, am avut parte de o seara frumoasa in compania Nazareth si Trooper si bonus, am primit 2 piese cu Blaze Bayley ce mi-au dat de inteles ca pe 23 martie voi fi prezenta in The Silver Church pentru un concert intreg cu una dintre cele mai bune voci din Marea Britanie!

Cronica Tarja Turunen la Bucuresti, 25 ianuarie 2012

A nins peste Bucuresti si ca de obicei, totul a fost dat peste cap. Din fericire, nu si concertul Tarjei Turunen de la Sala Palatului din Bucuresti, un eveniment de neratat ce a avut loc pe 25 ianuarie.

Am fost sa o vad pe Tarja cu sufletul deschis, intotdeauna mi-a placut vocea ei si felul de a canta asa ca imediat ce s-au deschis portile, eram la datorie cu camera de gat si cu un mare zambet pe fata. Sala Palatului nu este una dintre cele mai bune sali pentru rock, dar are cateva avantaje de necontestat: locatia, scena mare, acustica si luminile. Din punctul meu de vedere, o sala mai buna pentru concertul Tarjei nu exista in Bucuresti.

Nu o sa relatez foarte multe despre trupele din deschiderea concertului, Scala Mercalli si Sylpheed, doua trupe italiene ce nu m-au impresionat cu nimic. Prin ochii mei s-au vazut ca doua trupe incepatoare, desi stiu foarte bine ca nu este cazul aici si dupa recitalul carora, nu am ramas cu mare lucru. Macazul s-a schimbat insa inca de la primele acorduri ale trupei Tarjei.

Eram in dreapta scenei, vedeam destul de bine in spatele cortinei si ritmurile piesei "Anteroom Of Death" sunau ca o incantatie. In momentul acela m-am bucurat enorm ca am ales sa fiu acolo si orice urma de oboseala mi s-a dus fara urma. Aveau sa urmeze niste clipe ce cu greu pot fi descrise in cuvinte.

Tarja este una dintre persoanele care iti capteaza privirea si nu te poti opri sa nu te uiti fermecat la ea. Vocea ei, felul cum danseaza, vestimentatia, felul cum vorbeste, atitudinea, toate sunt de o frumusete rara si unice, are farmecul taramurilor nordice de unde se trage. Are o lumina in ochi, o licarire specifica, se vede ca s-a nascut sa fie pe scena si se simte perfect acolo.

Ne saluta in limba romana si multumeste in nenumarate randuri. Pare impresionata de cat de multi suntem si de entuziasmul nostru. Ea ne ofera un spectacol perfect iar publicul vine mai in fata cu fiecare piesa.

Primele piese le-am petrecut in fata scenei, incercand sa ma concentrez la pozat si la muzica in acelasi timp, nu vroiam sa ratez nici o clipa din nebunia ce se desfasura acolo. La "I Walk Alone" sala canta impreuna cu Tarja si pentru mine este deja un vis implinit. Dupa "Dark Star" avem parte de un moment deosebit, un solo de tobe al lui Mike Terrana ce loveste salbatic si intr-un ritm incredibil. Este unul dintre cei mai buni tobosari pe care i-am vazut, o "bestie" se invarte betele de tobe pe degete cu o viteza uimitoare si cu greu publicul tine pasul cu el prin aplauze.

Piesa "Little Lies" ne ofera la inceput un moment al trupei, fara solista Tarja, un moment care ne demostreaza ca fiecare dintre ei este un instrumentist desavarsit. Nu puteam sa nu avem parte si de o intoarcere in trecut, asa ca auzim piesa "Bless the Child" interpretata sensibil de Tarja.

Este un concert spectaculos, nu avem timp sa ne plictisim pentru ca avem parte numai de momente inedite. Tarja canta la pian piesa "Oasis", glumeste ca a gasit pianul respectiv in culise si nu a putut sa se abtina sa nu cante la el. Este o prezenta incantatoare in felul ei de a fi.

Avem parte si de un medley acustic incheiat cu "I Feel Immortal", inca doua piese si asteptam cu totii bis-ul. Tarja nu putea pleca fara un bis de la Bucuresti, nici de data asta.

"The Phantom of the Opera" il aduce pe scena pe tenorul Bogdan Bratu alaturi de Tarja care este imbracata intr-o rochie alba ce o face sa arate ca un inger. "Die Alive" si "Until My Last Breath" incheie spectacolul, Tarja primeste trandafiri rosii si promite ca va reveni.

A fost o concert complet si incantator, a fost metal si opera. Multumim Phoenix Entertainment pentru inca un concert minunat!


Setlist:
1. Anteroom of Death
2. Lost Northern Star
3. Naiad
4. I Walk Alone
5. Dark Star
6. Drum Solo
7. Little Lies (band)
8. Little Lies
9. Into the Sun
10. Bless the Child
11. Oasis / The Archive of Lost Dreams
12. Rivers of Lust / Minor Heaven / Montañas de Silencio / Sing for Me /I Feel Immortal (Acoustic)
13. Never Enough
14. In for a Kill

Bis
15. The Phantom of the Opera
16. Die Alive
17. Until My Last Breath

vineri, 20 ianuarie 2012

Cronica Arch Enemy @ Arenele Romane

Asteptam cu emotie ziua de 18 ianuarie si nu neaparat pentru revederea cu Arch Enemy, ci mai degraba pentru reluarea concertelor mari dupa o pauza de mai bine de o luna. Recunosc, mi-a fost dor de atmosfera de concert, de oamenii pe care ii vad de fiecare data care merg la concerte in Bucuresti (sunt aproape mereu aceleasi fete) si nu in ultimul rand, de datul din plete.

Intrarea in cortul de la Arenele Romane s-a facut in 2 timpi si 3 miscari, securitatea la eveniment fiind asigurata impecabil si de data asta de Blackhawk Security. Cum am pasit in cort, mi-a sarit in ochi casa cu jetoane (mai rar vezi plata cu jetoane la concerte de calibrul asta) si faptul ca nu era asa de mult public pe cat imi imaginam eu ca o sa fie. Estimarile mele cu privire la numarul celor prezenti la concert la punctul de maxim sunt undeva la 800-900 de oameni.

Dar destul cu detaliile, sa trecem si la muzica. Trupa alesa sa deschida concertul a fost Aria, o trupa nou infiintata. Sunt de acord cu parerea general exprimata ca nu isi aveau locul in deschidere la Arch Enemy, dar mie nu imi pare rau ca s-a incercat o mica variatie de genuri muzicale si m-am bucurat de show-ul facut de ei. Canta alternativ, influentele progressive pe care le asteptam nu prea le-am gasit, dar au un sound modern, suna inchegat si nu trebuie sa uitam ca a fost primul lor concert (avand totusi cu o saptamana inainte, o repetitie cu public).

Trebuie sa mentionez ca vocea lui Cezar Popescu (chitara) suna interesant, poate chiar mai interesant decat cea a lui Cosmin ce detine oficial postul de vocal in trupa asta. Au cantat 7-8 piese la Arenele Romane, intre care le-am recunoscut pe cele 2 inregistrate deja si puse la dispozitia publicului pe internet, “Meta” si “Walking In The Dark”. Am un sentiment bun in legatura cu trupa asta si sper sa ne surprinda placut in viitor.

Inaintea concertului Arch Enemy, din partea organizatorilor si trupei a venit o rugaminte de a nu se fuma in timpul concertului, o rugaminte de bun-simt de care speram sincer sa se tina cont. In general, aceasta rugaminte nu a fost respectata, dovada fiind mirosul persistent de tigari cu care am plecat acasa in haine si in par (ca intotdeauna). Dar, asa cum am invatat, trebuie sa nu lasam micile detalii sa ne strice marile bucurii si orice concert metal de calitate, este o mare bucurie pentru mine.

In pauza dintre trupe, entuziasmul capatase cote ridicate in randul publicului care scanda numele Angelei, semn ca multi au venit special pentru a o urmari in actiune pe blonda, posesoare a unei voci emblematice in lumea metalului.

Startul a fost dat de Intro-ul ultimului album Arch Enemy, Khaos Legions, urmat de piesa “Yesterday Is Dead and Gone”, ce a electrizat imediat publicul. Angela si-a facut aparitia in pantaloni de piele, geaca cu tinte, cu chipul pictat de dungile negre specifice de sub ochi si pe toata durata concertului a emanat energie si o forta interioara pe care o vezi foarte rar intr-o femeie. Este cu siguranta emblema trupei, acel ceva special ce atrage ca un magnet fanii chiar inaintea acordurilor muzicale.

Cu toate acestea, muzicienii ce o acompaniaza nu sunt deloc de neglijat, fiind instrumentisti desavarsiti, fiecare cu o lunga istorie in lumea metalului: fratii Michael si Christopher Amott (chitari), Daniel Erlandsson (tobe) si Sharlee D’Angelo (bass). Momentele lor solo au fost deosebite si aplaudate de cei prezenti la concert.

“Revolution begins” a fost o gura de aer pentru publicul roman, mai ales in contextul protestelor ce au loc de cateva zile in toata tara. Avand in vedere ca a fost primul concert al trupei in Romania, ne-au oferit o trecere prin cele mai bune piese ale lor, de pe diverse albume: “Ravenous”, “Enemy Within”, “My Apocalypse”, “Taking Back My Soul”, “Burning Angel”, “No Gods, No Masters”.

Special am sarit “Under the Black Flags We March”, pentru a mentiona ca la piesa asta Angela a aparut cu un steag imens pe care l-a fluturat mandra in fata fanilor romani. “Snow Bound”, “Nemesis” si “Fields Of Desolation” au incheiat spectacolul, un show ce mi s-a parut ca s-a terminat prea devreme.

Fiind primul concert al trupei suedeze in Romania, ma asteptam la un entuziasm pe masura numelui Arch Enemy, in randul fanilor de metal. Cu toate acestea, in ciuda unei prestatii impecabile a trupei cap de afis, in general reactia publicului a fost destul de anemica. In afara de un mic grup de fani din primele randuri, ceilalti se lasau cu greu convinsi sa dea din cap si sa cante o data cu Angela si baietii. S-a facut crowdsurfing si a fost un circle pit la un moment dat dar parca nici aceste manifestari nu au avut nerv asa cum am vazut pe la alte concerte.

In final, multumim Phoenix Entertainment pentru oportunitatea de a vedea Arch Enemy la Bucuresti si pentru o organizare ca la carte a primului eveniment metalic notabil al anului 2012.

duminică, 8 ianuarie 2012

M-am apucat!!!

Da, am luat de coarne cel mai ambitios proiect la care am lucrat pana acum si astept cu nerabdare sa vad cum se vor desfasura ostilitatile. Totul tine de mine si de puterea mea de munca in lunile urmatoare.

Va tin la curent cu asta dar nu va spun inca despre ce este vorba. Toate la timpul lor!!

miercuri, 4 ianuarie 2012

marți, 3 ianuarie 2012

luni, 2 ianuarie 2012

New Year's Resolutions

Cum am facut si anul trecut o astfel de lista si am avut bafta sa mi se implineasca o mare parte dintre ele, vedeti mai jos ce isi doreste Miss Lenore pentru 2012:

- sa fiu sanatoasa si voioasa :-);
- sa ma reapuc de scris pe blog mai des si de ce nu, sa ma apuc de un proiect nou legat de scris (am deja ceva in minte in sensul asta dar inca nu va spun ce);
- sa fac mai multe poze (trebuie sa bifez cel putin un festival la care sa fiu fotograf);
- sa merg la cat mai multe concerte, sa ascult mai multa muzica si sa citesc mai multe carti;
- sa vizitez niste tari noi pe unde nu am mai fost pana acum;
- sa imi mai fac un tatuaj;
- find true love :-).