Bon Jovi!!! :D
Maine imi iau biletele la Golden Circle! 10 iulie 2011, Piata Constitutiei, de neratat :D.
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bucuresti. Afișați toate postările
vineri, 4 februarie 2011
joi, 9 decembrie 2010
For the love of Steve Vai
Nu puteam sa lipsesc de la acest regal sustinut de Steve Vai la Bucuresti. Pentru mine a fost prima data cand l-am vazut concertand si cu siguranta nu si ultima. Cred ca sunt putini artisti care pot umple acum Sala Polivalenta din Bucuresti si Steve Vai a demonstrat cu siguranta ca este unul dintre ei.
Am intrat repede la concert, m-a uimit faptul ca nu m-a controlat nimeni la intrare asa ca daca aveam inspiratia sa imi iau aparatul foto acum vedeati si niste poze de la eveniment. A fost ciudat sa stau pe scaun la un concert, nu mi s-a mai intamplat asta de foarte multa vreme. Plus ca randurile nu erau numerotate (cel putin in fata) asa ca trebuia sa te ia cineva in grija si sa te duca la locul tau.
Continuand seria ciudateniilor, a existat si o prezentatoare a spectacolului. Genul ala de prezentatoare de la TVR, complet pe dinafara si care in afara de iritare nu trezeste nici un sentiment.
De trupele din deschidere m-am gandit ceva vreme daca sa scriu pentru ca in opinia mea, nu aveau ce cauta la acest concert. Proconsul nu mi-au placut niciodata cu toate ca Bodo chiar are o voce buna. Am admirat ca si-au facut treaba destul de bine, s-a vazut ca s-au pregatit pentru acest concert.
Daca la Proconsul mai aplauda cate cineva, la George Baicea Band a fost sec. Probabil ca daca eram muzician as fi putut sa admir tehnica lui de a canta dar pe mine m-a plictisit teribil. Bine macar c-a fost scurt.
Au urmat Magnetofono din Italia la care desi nici ei nu sunt my cup of tea, mi-a placut cum a sunat contrabasul si pianul. Plus ca s-a vazut ca s-au chinuit sa anime publicul si pe alocuri le-a si iesit.
In jurul orei 21:15 pe scena si-a facut aparitia Evolution Tempo Orchestra dirijata de George Natsis. Alaturi de ei au fost si cativa muzicieni romani de exceptie dintre care ii amintesc pe Adi Ciuplea la bass si Fernando Draganici la clape. Dupa o scurta piesa introductiva cantata de orchestra, pe scena si-a facut aparitia guitar God-ul Steve Vai! A inceput cu un dialog cu orchestra la care tot publicul era fermecat (ma uitam in jur si parca toti erau vrajiti de sunetele chitarii lui Steve). Incepuse magia in Sala Polivalenta si m-am lasat si eu dusa de val, Steve putea sa cante orice pentru ca oricum ar fi avut tot publicul la picioare. A fost jovial pe scena si m-a miscat cand a vorbit despre John Lennon (pe 8 decembrie 2010 s-au facut 30 de ani de la disparitia lui).
Orchestra a fost la inaltimea evenimentului, atat partea de instumente cu coarde cat si cei cu instrumente de suflat. Chitara a fost tot timpul in centrul atentiei (asa cum era normal) si a sunat divin.
Timpul a zburat efectiv, eu nu stiu cand a trecut mai bine de o ora si jumatate. Pacat de problema cu chitara de la "For the love of God" dar situatia a fost gestionata excelent atat de artist cat si de public. Se vede ca Steve face totul dintr-o pasiune uriasa pentru muzica, se simte chestia asta prin tot ceea ce canta, ce spune si cum gesticuleaza.
Steve a venit de doua ori la bis, a multumit publicului de nenumarate ori pentru caldura cu care l-a primit, le-a multumit si celor din orchestra pentru privilegiul de a canta cu ei (desi cu siguranta, sentimentul era reciproc!).
Momentul meu preferat din spectacol a fost piesa "The crying machine" cand in afara de chitara manuita de Steve ca nimeni altul, bassul a sunat absolut bestial. Aproape mi-au dat lacrimile la piesa asta si nu patesc prea des treaba asta.
Singurul regret legat de concertul lui Steve Vai este ca a fost prea scurt. As fi putut sa stau ore intregi sa il ascult si sa il admir.
Cu siguranta o experienta inedita, pe care orice iubitor al muzicii (ce asculta rock sau nu in mod uzual) a apreciat-o. A fost o intalnire cu un muzician de exceptie, unul dintre acei extraterestri pe care odata ce ii asculti live ii porti vesnic in suflet.
Hai cu rocku'!
Am intrat repede la concert, m-a uimit faptul ca nu m-a controlat nimeni la intrare asa ca daca aveam inspiratia sa imi iau aparatul foto acum vedeati si niste poze de la eveniment. A fost ciudat sa stau pe scaun la un concert, nu mi s-a mai intamplat asta de foarte multa vreme. Plus ca randurile nu erau numerotate (cel putin in fata) asa ca trebuia sa te ia cineva in grija si sa te duca la locul tau.
Continuand seria ciudateniilor, a existat si o prezentatoare a spectacolului. Genul ala de prezentatoare de la TVR, complet pe dinafara si care in afara de iritare nu trezeste nici un sentiment.
De trupele din deschidere m-am gandit ceva vreme daca sa scriu pentru ca in opinia mea, nu aveau ce cauta la acest concert. Proconsul nu mi-au placut niciodata cu toate ca Bodo chiar are o voce buna. Am admirat ca si-au facut treaba destul de bine, s-a vazut ca s-au pregatit pentru acest concert.
Daca la Proconsul mai aplauda cate cineva, la George Baicea Band a fost sec. Probabil ca daca eram muzician as fi putut sa admir tehnica lui de a canta dar pe mine m-a plictisit teribil. Bine macar c-a fost scurt.
Au urmat Magnetofono din Italia la care desi nici ei nu sunt my cup of tea, mi-a placut cum a sunat contrabasul si pianul. Plus ca s-a vazut ca s-au chinuit sa anime publicul si pe alocuri le-a si iesit.
In jurul orei 21:15 pe scena si-a facut aparitia Evolution Tempo Orchestra dirijata de George Natsis. Alaturi de ei au fost si cativa muzicieni romani de exceptie dintre care ii amintesc pe Adi Ciuplea la bass si Fernando Draganici la clape. Dupa o scurta piesa introductiva cantata de orchestra, pe scena si-a facut aparitia guitar God-ul Steve Vai! A inceput cu un dialog cu orchestra la care tot publicul era fermecat (ma uitam in jur si parca toti erau vrajiti de sunetele chitarii lui Steve). Incepuse magia in Sala Polivalenta si m-am lasat si eu dusa de val, Steve putea sa cante orice pentru ca oricum ar fi avut tot publicul la picioare. A fost jovial pe scena si m-a miscat cand a vorbit despre John Lennon (pe 8 decembrie 2010 s-au facut 30 de ani de la disparitia lui).
Orchestra a fost la inaltimea evenimentului, atat partea de instumente cu coarde cat si cei cu instrumente de suflat. Chitara a fost tot timpul in centrul atentiei (asa cum era normal) si a sunat divin.
Timpul a zburat efectiv, eu nu stiu cand a trecut mai bine de o ora si jumatate. Pacat de problema cu chitara de la "For the love of God" dar situatia a fost gestionata excelent atat de artist cat si de public. Se vede ca Steve face totul dintr-o pasiune uriasa pentru muzica, se simte chestia asta prin tot ceea ce canta, ce spune si cum gesticuleaza.
Steve a venit de doua ori la bis, a multumit publicului de nenumarate ori pentru caldura cu care l-a primit, le-a multumit si celor din orchestra pentru privilegiul de a canta cu ei (desi cu siguranta, sentimentul era reciproc!).
Momentul meu preferat din spectacol a fost piesa "The crying machine" cand in afara de chitara manuita de Steve ca nimeni altul, bassul a sunat absolut bestial. Aproape mi-au dat lacrimile la piesa asta si nu patesc prea des treaba asta.
Singurul regret legat de concertul lui Steve Vai este ca a fost prea scurt. As fi putut sa stau ore intregi sa il ascult si sa il admir.
Cu siguranta o experienta inedita, pe care orice iubitor al muzicii (ce asculta rock sau nu in mod uzual) a apreciat-o. A fost o intalnire cu un muzician de exceptie, unul dintre acei extraterestri pe care odata ce ii asculti live ii porti vesnic in suflet.
Hai cu rocku'!
marți, 23 noiembrie 2010
vineri, 19 noiembrie 2010
Alestorm @ Bucharest
Poza care-mi place cel mai mult dintre cele pe care le-am facut la concertul de miercuri...
Hai c-au fost simpatici!
joi, 4 noiembrie 2010
Hot as hell
...Steve Vai's "Touching tongues"...
Din pacate, Sony a restrictionat piesa pentru Romania asa ca va trebui sa o ascultati prin alte parti pentru ca pe Iutub nu am gasit varianta originala.
Asta-mi aminteste ca s-apropie concertul de la Bucuresti si trebuie sa-mi iau bilet.
Get ready:
Din pacate, Sony a restrictionat piesa pentru Romania asa ca va trebui sa o ascultati prin alte parti pentru ca pe Iutub nu am gasit varianta originala.
Asta-mi aminteste ca s-apropie concertul de la Bucuresti si trebuie sa-mi iau bilet.
Get ready:
duminică, 3 octombrie 2010
Ozzy Osbourne la Bucuresti - un show de neratat!
Anul acesta m-am simtit privilegiata ca traiesc in Bucuresti, rand pe rand nume uriase ale rockului international calcand pe meleagurile noastre si aducandu-ne o bucurie imensa. Este si cazul lui Ozzy Osbourne care a concertat ieri (2 octombrie 2010) la Zone Arena.
Trebuie sa recunosc ca nu aveam mari asteptari de la acest concert dat fiind faptul ca Ozzy are o varsta, trupa nu mai e ce-a fost (eu sunt un mare fan Zakk) si noi asistam la un open air in octombrie.
Am ajuns la Zone Arena cand prima trupa din deschidere (Coma) tocmai elibera scena. Prin urmare, nu va pot spune nimic despre recitalul lor. Mi-a placut ca nu am stat la coada deloc la intrare, mi-au pus bratara de Golden circle inca de la poarta si astfel au evitat o noua perchezitionare corporala.
Luna Amara am urmarit din Normal Circle si ne-au oferit un show bun, similar cu cel pe care l-am vazut la festivalul Sonisphere. Eu ii consider o trupa experimentata cu un noroc fenomenal avand in vedere ca sunt alesi sa deschida pentru nume mari. Au avut un show corect, apreciat de public. Mihnea ne spune la final ca "Vine Ozzy!", cantand in ritmul piesei de la Holograf.
Inainte de inceperea recitalului, incurajari pentru public rasunau deja din culise - nimeni altul decat Ozzy.
"Bark at the moon" a deschis show-ul si o explozie de urale a invadat spatiul concertului. Estimarile mele sunt ca am fost undeva la 20.000 de suflete. Plus un suflet intunecat care ne-a spus sa "go crazy!" si "Let the madness begin!".
Nu pot sa spun ca s-a auzit bine de la inceput, reglajele au fost facute cu siguranta pe prima piesa, Ozzy a falsat pe alocuri si asta s-a mentinut pe parcursul primelor 3-4 piese. Urmeaza "Let me hear you scream", singura piesa de pe ultimul album Ozzy ce si-a facut loc in playlist.
La "Mr. Crowley" se aprind brichete in public si la "I don't know" sarim la indemnele diavolului de pe scena. E incredibil cum publicul din fata scenei, majoritatea fiind format din oameni de peste 40 de ani, executa fiecare comanda venita de pe scena cu atata constiinciozitate. Ozzy arunca cu spuma si cu apa pe cei din fata scenei, eu stau undeva mai in spate ferita de un botez metalic (era destul de frig afara).
Urmeaza un prim cantec Black Sabbath si publicul izbucneste din nou in acordurile piesei "Fairies wear boots". "Suicide solution" si Ozzy isi ofera un propriu botez cu spuma! "Road to nowhere" cred ca este piesa ce m-a emotionat cel mai mult live, a fost cantata divin si in plus, finalul piesei l-a gasit pe Ozzy in genunchi in fata publicului.
"War pigs", un magistral "Shot in the dark" si "Rat salad" la care avem parte de doua solo-uri urmeaza in playlist. Mi-a placut solo-ul de tobe al lui Tommy Clufetos, de fapt in tot concertul am apreciat sectia ritmica care a fost ceas! Gus G a cantat bine dar imi este imposibil sa nu-l compar cu Zakk Wylde (cel de-al doilea fiind pentru mine infinit mai bun, chestie de gust probabil).
La "Iron Man" cantam intr-un glas si Ozzy isi face aparitia cu un steag al Romaniei pe umeri. "Killer of giants" este prezentat ca "a special song wrote a long time ago" iar la "I don't want to change the world" suntem incurajati din nou sa o luam razna "you have the permission of Ozzy to go crazy!!". Ne imbarcam in "Crazy train" si auzim in continuu incurajarile lui Ozzy: "Louder!", "I can't hear you!!!".
La bis imi fac loc sa ies din Golden Circle, ca sa ajung la prietenii mei din Normal Circle inainte de final. Ii gasesc repede, la fix cand incepe "Mama, I'm coming home" pe care o cantam impreuna. In jur lumea danseaza si se distreaza mai bine ca in fata scenei. "Paranoid" incheie nebunia ce a durat aproape 2 ore si nostalgia isi face deja loc in sufletul meu. Oare o sa mai am ocazia sa-l vad live pe Ozzy vreodata?
O seara memorabila, un spectacol de neratat! All hail the Prince of Darkness!
Trebuie sa recunosc ca nu aveam mari asteptari de la acest concert dat fiind faptul ca Ozzy are o varsta, trupa nu mai e ce-a fost (eu sunt un mare fan Zakk) si noi asistam la un open air in octombrie.
Am ajuns la Zone Arena cand prima trupa din deschidere (Coma) tocmai elibera scena. Prin urmare, nu va pot spune nimic despre recitalul lor. Mi-a placut ca nu am stat la coada deloc la intrare, mi-au pus bratara de Golden circle inca de la poarta si astfel au evitat o noua perchezitionare corporala.
Luna Amara am urmarit din Normal Circle si ne-au oferit un show bun, similar cu cel pe care l-am vazut la festivalul Sonisphere. Eu ii consider o trupa experimentata cu un noroc fenomenal avand in vedere ca sunt alesi sa deschida pentru nume mari. Au avut un show corect, apreciat de public. Mihnea ne spune la final ca "Vine Ozzy!", cantand in ritmul piesei de la Holograf.
Inainte de inceperea recitalului, incurajari pentru public rasunau deja din culise - nimeni altul decat Ozzy.
"Bark at the moon" a deschis show-ul si o explozie de urale a invadat spatiul concertului. Estimarile mele sunt ca am fost undeva la 20.000 de suflete. Plus un suflet intunecat care ne-a spus sa "go crazy!" si "Let the madness begin!".
Nu pot sa spun ca s-a auzit bine de la inceput, reglajele au fost facute cu siguranta pe prima piesa, Ozzy a falsat pe alocuri si asta s-a mentinut pe parcursul primelor 3-4 piese. Urmeaza "Let me hear you scream", singura piesa de pe ultimul album Ozzy ce si-a facut loc in playlist.
La "Mr. Crowley" se aprind brichete in public si la "I don't know" sarim la indemnele diavolului de pe scena. E incredibil cum publicul din fata scenei, majoritatea fiind format din oameni de peste 40 de ani, executa fiecare comanda venita de pe scena cu atata constiinciozitate. Ozzy arunca cu spuma si cu apa pe cei din fata scenei, eu stau undeva mai in spate ferita de un botez metalic (era destul de frig afara).
Urmeaza un prim cantec Black Sabbath si publicul izbucneste din nou in acordurile piesei "Fairies wear boots". "Suicide solution" si Ozzy isi ofera un propriu botez cu spuma! "Road to nowhere" cred ca este piesa ce m-a emotionat cel mai mult live, a fost cantata divin si in plus, finalul piesei l-a gasit pe Ozzy in genunchi in fata publicului.
"War pigs", un magistral "Shot in the dark" si "Rat salad" la care avem parte de doua solo-uri urmeaza in playlist. Mi-a placut solo-ul de tobe al lui Tommy Clufetos, de fapt in tot concertul am apreciat sectia ritmica care a fost ceas! Gus G a cantat bine dar imi este imposibil sa nu-l compar cu Zakk Wylde (cel de-al doilea fiind pentru mine infinit mai bun, chestie de gust probabil).
La "Iron Man" cantam intr-un glas si Ozzy isi face aparitia cu un steag al Romaniei pe umeri. "Killer of giants" este prezentat ca "a special song wrote a long time ago" iar la "I don't want to change the world" suntem incurajati din nou sa o luam razna "you have the permission of Ozzy to go crazy!!". Ne imbarcam in "Crazy train" si auzim in continuu incurajarile lui Ozzy: "Louder!", "I can't hear you!!!".
La bis imi fac loc sa ies din Golden Circle, ca sa ajung la prietenii mei din Normal Circle inainte de final. Ii gasesc repede, la fix cand incepe "Mama, I'm coming home" pe care o cantam impreuna. In jur lumea danseaza si se distreaza mai bine ca in fata scenei. "Paranoid" incheie nebunia ce a durat aproape 2 ore si nostalgia isi face deja loc in sufletul meu. Oare o sa mai am ocazia sa-l vad live pe Ozzy vreodata?
O seara memorabila, un spectacol de neratat! All hail the Prince of Darkness!
marți, 18 mai 2010
Cronica AC/DC la Bucuresti: Romania saluta AC/DC!
Timp de 6 luni am visat cu ochii deschisi la concertul asta, nu mai zic de cat timp mi l-am dorit fiindca numarul anilor este aproape echivalent cu varsta mea. Cu o seara inaintea concertului am fost in Fire la un tribut AC/DC (si proiectia DVD-ului No Bull) si am intrat intr-o stare de agitatie si entuziasm cum rar am mai avut pana acum.
Mi-a fost imposibil in ziua de 16 mai sa ma concentrez la orice altceva decat la faptul ca urma sa vad niste legende pe scena din Bucuresti. Am plecat devreme de acasa, nu aveam stare deloc si in jur de ora 16:00 deja eram in jumatatea stanga a Golden Circle-ului separat de scena cea lunga.
Organizarea a fost in general buna (eu nu am stat la coada la jetoane/bautura si nici la budele ecologice), controlul parea destul de amanuntit la intrare dar la mine in geanta nu s-a uitat nimeni si nici nu mi s-a parut ca ne-au inghesuit ca pe oi in tarcul auriu (aveam eu o frica legat de lucrul asta, biletele fiind suplimentate cu inca 1.000).
Din pacate am si 2 regrete legate de acest concert (vi le spun acum ca sa trecem dup-aia la treburi serioase): pretul piperat al cornitelor oficiale si faptul ca va mai trece multa apa pe Dambovita pana lumea se va comporta civilizat la un concert rock.
Chiar inainte de ora stabilita in program, cei de la Down au urcat pe scena din Piata Constitutiei dar din pacate au fost “sabotati” destul de mult de sunet. Era de asteptat ca trupele din deschidere sa aiba un volum mai mic la sunet dar la Down chiar mi-a parut rau, a fost macel sonor. Abia se auzea partea instrumentala si oricat s-a chinuit Anselmo sa faca show, publicul a reactionat mult prea putin zgomotos.
Am auzit N.O.D., Lifer (dedicata lui Dimebag), New Orleans is a dying whore, Stone the crow si alte piese Down care suna mult mai putin agresiv fata de Pantera. O sa-l stimez vesnic pe Anselmo pentru perioada Pantera dar cu Down nu mai este acelasi lucru...
Au urmat ai nostri Irisi, ce au pregatit mai multe piese vechi special pentru acest concert. Cu emotie in glas, Cristi Minculescu a tinut sa mentioneze ca sunt onorati de faptul ca deschid concertul AC/DC si a multumit fanilor pentru sustinerea pe care le-au acordat-o mereu (dar mai ales anul trecut). Eu m-am bucurat sa ii vad (prima data pentru mine de la operatia lui Cristi) si m-a surprins placut alegerea playlistului. Sunt 100% convinsa ca Iris au dat tot ce au avut mai bun in acest concert si desi nici la ei sunetul nu a fost la o volum foarte inalt publicul a fost mult mai receptiv.
In Golden Circle s-au cantat la unison “Pamantul il cuprind”, “Pe ape”, “Somn bizar”, “Lady in black”, “ Strada ta” etc. Mi-a placut ca Anselmo a iesit din backstage si a venit sa dea mana cu Cristi Minculescu, fiind probabil impresionat de faptul ca Iris au reusit sa-i faca sa cante pe toti cei prezenti.
La ora stabilita, intr-o frenezie generala a inceput intro-ul si proiectia trenului rock'n'roll pe monitoare. Deodata parca asistam la un alt concert!!! Multimea a explodat si in cateva zeci de secunde in fata noastra au aparut cei de la AC/DC, toata lumea a inceput sa topaie si sa aclame.
Imediat dupa piesa Rock'n'roll train, Brian Johnson a salutat publicul si parea vizibil bucuros ca se afla in "vizita" la noi. E incredibil ce pofta de cantat si bucurie au inca AC/DC dupa aproape 40 de ani de cariera!
Au urmat Hell ain't a bad place to be, Back in black (cand publicul a explodat din nou), Dirty deeds done dirty cheap. Energia care se simtea de pe scena cuprinsese fiecare participant la show. Shot down in flames, apoi lovitura de tunet si piesa ce da numele ultimului album au continuat petrecerea rock'n'roll. M-a uimit Brian Johnson cu forma exceptionala in care s-a prezentat, asta pe langa Angus la care ma asteptam sa fie "in priza" tot concertul.
La "The Jack" sunt filmate domnisoarele din public iar apoi Angus isi incepe celebrul numar de striptease ce se termina cu el arandu-ne boxerii pe care are inscriptionat cu litere de foc AC/DC (nici un steag al Romaniei din pacate..).
Clopotul coboara si Brian oficiaza ceremonia, toata lumea stie ca urmeaza Hells bells!!! Shoot to thrill, War Machine (cu noi proiectii pe monitoare, btw mie mi s-au parut destul de mici aceste monitoare), High Voltage si o noua agitatie generala la You shook me all night long. Indeed, AC/DC shook the hell out of us all!!!
Bomba T.N.T. explodeaza si Brian ne anunta ca au si o invitata speciala ce-si face aparitia calare pe locomotiva cu cornite...bineinteles ca este vorba de Rosie!! Urmeaza Let there be rock si solo-ul de mai bine de 10 minute al lui Angus care lasa intreaga audienta fara drept de apel. Cum atingea Angus chitara publicul rabufnea in urale! Demential :D.
Bisul, asa cum era de asteptat: ni se "arata" Highway to hell-ul pe care-l urmam constiinciosi aplaudand si topaind frenetic!! AC/DC ne saluta la final pe toti cei prezenti, ultima piesa fiind insotita de zgomotul facut de tunurile indreptate catre Casa Poporului. For those about to rock...FIRE! Artificiile de la sfarsit au incununat o seara minunata pentru rockerii din Romania.
Stim ca s-a terminat si totusi nu am mai pleca din Piata Constitutiei..sunt fericita ca am reusit sa vad un astfel de show si va spun cu mana pe inima ca MERITA.
Le multumesc organizatorilor pentru privilegiul de a vedea AC/DC live, le multumesc celor de la AC/DC pentru muzica si spectacol si va sfatuiesc sa nu ratati nici o ocazie de a ii vedea pe australieni.
Long live rock'n'roll!
Mi-a fost imposibil in ziua de 16 mai sa ma concentrez la orice altceva decat la faptul ca urma sa vad niste legende pe scena din Bucuresti. Am plecat devreme de acasa, nu aveam stare deloc si in jur de ora 16:00 deja eram in jumatatea stanga a Golden Circle-ului separat de scena cea lunga.
Organizarea a fost in general buna (eu nu am stat la coada la jetoane/bautura si nici la budele ecologice), controlul parea destul de amanuntit la intrare dar la mine in geanta nu s-a uitat nimeni si nici nu mi s-a parut ca ne-au inghesuit ca pe oi in tarcul auriu (aveam eu o frica legat de lucrul asta, biletele fiind suplimentate cu inca 1.000).
Din pacate am si 2 regrete legate de acest concert (vi le spun acum ca sa trecem dup-aia la treburi serioase): pretul piperat al cornitelor oficiale si faptul ca va mai trece multa apa pe Dambovita pana lumea se va comporta civilizat la un concert rock.
Chiar inainte de ora stabilita in program, cei de la Down au urcat pe scena din Piata Constitutiei dar din pacate au fost “sabotati” destul de mult de sunet. Era de asteptat ca trupele din deschidere sa aiba un volum mai mic la sunet dar la Down chiar mi-a parut rau, a fost macel sonor. Abia se auzea partea instrumentala si oricat s-a chinuit Anselmo sa faca show, publicul a reactionat mult prea putin zgomotos.
Am auzit N.O.D., Lifer (dedicata lui Dimebag), New Orleans is a dying whore, Stone the crow si alte piese Down care suna mult mai putin agresiv fata de Pantera. O sa-l stimez vesnic pe Anselmo pentru perioada Pantera dar cu Down nu mai este acelasi lucru...
Au urmat ai nostri Irisi, ce au pregatit mai multe piese vechi special pentru acest concert. Cu emotie in glas, Cristi Minculescu a tinut sa mentioneze ca sunt onorati de faptul ca deschid concertul AC/DC si a multumit fanilor pentru sustinerea pe care le-au acordat-o mereu (dar mai ales anul trecut). Eu m-am bucurat sa ii vad (prima data pentru mine de la operatia lui Cristi) si m-a surprins placut alegerea playlistului. Sunt 100% convinsa ca Iris au dat tot ce au avut mai bun in acest concert si desi nici la ei sunetul nu a fost la o volum foarte inalt publicul a fost mult mai receptiv.
In Golden Circle s-au cantat la unison “Pamantul il cuprind”, “Pe ape”, “Somn bizar”, “Lady in black”, “ Strada ta” etc. Mi-a placut ca Anselmo a iesit din backstage si a venit sa dea mana cu Cristi Minculescu, fiind probabil impresionat de faptul ca Iris au reusit sa-i faca sa cante pe toti cei prezenti.
La ora stabilita, intr-o frenezie generala a inceput intro-ul si proiectia trenului rock'n'roll pe monitoare. Deodata parca asistam la un alt concert!!! Multimea a explodat si in cateva zeci de secunde in fata noastra au aparut cei de la AC/DC, toata lumea a inceput sa topaie si sa aclame.
Imediat dupa piesa Rock'n'roll train, Brian Johnson a salutat publicul si parea vizibil bucuros ca se afla in "vizita" la noi. E incredibil ce pofta de cantat si bucurie au inca AC/DC dupa aproape 40 de ani de cariera!
Au urmat Hell ain't a bad place to be, Back in black (cand publicul a explodat din nou), Dirty deeds done dirty cheap. Energia care se simtea de pe scena cuprinsese fiecare participant la show. Shot down in flames, apoi lovitura de tunet si piesa ce da numele ultimului album au continuat petrecerea rock'n'roll. M-a uimit Brian Johnson cu forma exceptionala in care s-a prezentat, asta pe langa Angus la care ma asteptam sa fie "in priza" tot concertul.
La "The Jack" sunt filmate domnisoarele din public iar apoi Angus isi incepe celebrul numar de striptease ce se termina cu el arandu-ne boxerii pe care are inscriptionat cu litere de foc AC/DC (nici un steag al Romaniei din pacate..).
Clopotul coboara si Brian oficiaza ceremonia, toata lumea stie ca urmeaza Hells bells!!! Shoot to thrill, War Machine (cu noi proiectii pe monitoare, btw mie mi s-au parut destul de mici aceste monitoare), High Voltage si o noua agitatie generala la You shook me all night long. Indeed, AC/DC shook the hell out of us all!!!
Bomba T.N.T. explodeaza si Brian ne anunta ca au si o invitata speciala ce-si face aparitia calare pe locomotiva cu cornite...bineinteles ca este vorba de Rosie!! Urmeaza Let there be rock si solo-ul de mai bine de 10 minute al lui Angus care lasa intreaga audienta fara drept de apel. Cum atingea Angus chitara publicul rabufnea in urale! Demential :D.
Bisul, asa cum era de asteptat: ni se "arata" Highway to hell-ul pe care-l urmam constiinciosi aplaudand si topaind frenetic!! AC/DC ne saluta la final pe toti cei prezenti, ultima piesa fiind insotita de zgomotul facut de tunurile indreptate catre Casa Poporului. For those about to rock...FIRE! Artificiile de la sfarsit au incununat o seara minunata pentru rockerii din Romania.
Stim ca s-a terminat si totusi nu am mai pleca din Piata Constitutiei..sunt fericita ca am reusit sa vad un astfel de show si va spun cu mana pe inima ca MERITA.
Le multumesc organizatorilor pentru privilegiul de a vedea AC/DC live, le multumesc celor de la AC/DC pentru muzica si spectacol si va sfatuiesc sa nu ratati nici o ocazie de a ii vedea pe australieni.
Long live rock'n'roll!
luni, 19 aprilie 2010
Cronica Haggard la Silver Church, 18 aprilie 2010
Haggard este una dintre trupele pe care le-am ratat ori de cate ori au concertat in Romania pana acum (din diferite motive). Cum s-a anuntat concertul din 18 aprilie 2010 de la Bucuresti am decis ca trebuie sa fiu acolo.
Mi-am cumparat bilet din timp (asa obisnuiesc daca chiar vreau sa vad un concert) si se pare ca am fost norocoasa tare la faza asta fiindca am si castigat concursul organizat de Maximum Rock..da, da ala cu "va dam banii inapoi pe bilet"!
Stiam ca acest concert este sold out asa ca ma asteptam sa fie aglomeratie dar cand am vazut coada uriasa din fata de la Silver Church pur si simplu am inmarmurit. Si nici nu venisem foarte devreme, numai cu vreo jumatate de ora inainte de ora scrisa pe bilet. Am stat o ora si jumatate la coada, partea buna fiind faptul ca rockerii romani s-au mai civilizat in ultima vreme si toti stateau linistiti asteptand sa intre la concert. Oricum pentru mine era clar un lucru: adio primele randuri, locurile alea erau deja ocupate...
Dupa ce am intrat am vazut si de ce mergea totul asa incet la intrare..intra numai o singura persoana odata. M-am strecurat pana la separeul din stanga scenei. A fost singurul loc de unde am putut sa vad si eu ceva.
Am ales sa sacrific oarecum sunetul (fiindca acolo nu se auzea foarte bine, fiind in spatele boxelor) pentru a vedea trupa si a ma desfasura in voie. La putin timp dupa ce am intrat in sala, cei de la Haggard si-au facut aparitia pe scena din Silver Church in uralele publicului.
Am fost destul de uimita sa vad ca sunt atat de putini. I-am numarat repede si mi-am zis "ceva nu-i ok". Dar scepticismul mi-a disparut imediat ce au inceput sa cante...au "lovit" inca de la inceput cu "Tales of Ithiria" si "The observer".
Am avut parte de un playlist perfect. Nu este nici o piesa pe care as fi vrut sa o cante si nu au cantat-o. Sunetul a fost foarte bun, mai ales ca dupa cum v-am spus pozitionarea mea in sala nu era tocmai adecvata si totusi s-a auzit foarte bine!
Am numai cuvinte de lauda la adresa muzicienilor de la Haggard, au avut o pofta de cantat care s-a vazut in atitudinea lor si sincer, m-am bucurat ca au avut parte de un public asa cum meritau. Nu stiu cum a fost la Cluj cu o seara inainte, dar in Bucuresti publicul a facut 40% din spectacol. Sunteti magnifici dragi rockeri si-aveti sclipirea aia a nebuniei muzicale in priviri!
V-am spus ca vocea lui Asis este geniala? De domnisoara (sau poate doamna?) Su nu mai zic nimic fiindca pur si simplu ti se taia respiratia atunci cand incepea sa cante.
M-am bucurat ca au cantat "In a fullmoon procession" si "Herr mannelig" dar la "The final victory" a fost superb. Tot publicul a cantat intr-un glas alaturi de trupa. Momentul asta a fost egalat numai de ultima piesa din concert (bineinteles ca e vorba de Awaking the centuries) cand iar a luat foc tot clubul.
Nu mai am cuvinte sa exprim bucuria de a canta a trupei si bucuria de a vedea live Haggard, de partea cealalta a baricadei. Daca sunteti metalisti si nu ati vazut inca Haggard in concert, trebuie sa va luati bilete pentru Bistrita fiindca nu o sa va para rau.
Mai multe poze puteti vedea aici: http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+Foto+Haggard+in+Silver+Church%2C+18+aprilie+2010_86_21.html#big
luni, 21 septembrie 2009
Evergrey in The Silver Church, 20 septembrie 2009
Ieri seara am bifat al doilea concert cu Evergrey. Astfel, trupa din Suedia s-a alaturat celor de la Paradise Lost, Lake of tears, Moonspell, Scorpions pe care i-am vazut de cate doua ori in concert si pe care i-as mai vedea inca de o suta de ori si nu mi-ar parea rau. Concertul s-a tinut in The Silver Church, pe unde nu mai calcasem de la concertul anterior al celor de la Evergrey (prin aprilie 2007) pe vremea cand clubul se numea Preoteasa. Sala s-a schimbat incredibil de mult, in sensul bun al cuvantului, desi pe alocuri mi s-a parut cam multa opulenta in alegerea decorului. Oricum in privinta locatiei am numai cuvinte de lauda, s-a vazut ca s-a investit masiv acolo, preturile ramanand in continuare la un nivel decent.
Concertul a inceput ceva mai devreme decat era anunatat, astfel incat cand am ajuns eu am mai prins numai ultimele doua piese ale celor de la Thunderstorm. Din cate imi amintesc a fost un cover dupa "Sad but true" si hit-ul lor "Ultimul drum". Trupa s-a agitat cat a putut de mult dar cand prin public batea vantu rau de tot nu stiu ce mai aveau de facut..Nu-i mai vazusem de la Manowar cand au avut tot asa bafta sa cante in fata a cateva zeci de oameni.
A doua trupa e serii a fost Chaoswave (http://www.myspace.com/chaoswave) din Italia. Desi sunetul nu i-a avantajat mai deloc si vocile nu prea se auzeau pe alocuri, per total au facut o cantare buna. De remarcat sectia ritmica si dispozitia de zile mari a tuturor de a canta. Cu toate ca publicul nu le-a dat mare atentie au reusit sa primeasca in final destule aplauze. Mi s-a parut funny ca trupetii din Chaoswave stateau chiar ei la standul cu merchandise, eu oprindu-ma la inceput pe acolo sa casc ochii, mare mi-a fost mirarea cand am vazut apoi oamenii de la merch luand instrumentele in brate :-).
Dupa o pauza de vreo jumatatea de ora, timp in care m-am agitat ca un titirez de emotie, a venit momentul asteptat de toti: Evergrey din nou pe scena la Bucuresti!!! Din pacate prima piesa a fost sacrificata din cauza sunetului care nu era reglat cu trebuie, vocea nu se auzea mai deloc. In plus, pe parcurs au mai fost ceva mici probleme cu faptul ca membrii trupei nu se auzeau pe scena dar pana la urma s-au reparat toate chestiile astea. A fost o cantare de zile mari, m-am agitat tot concertul, pentru mine playlistul a fost ales perfect (nu cred ca este nici o piesa pe care mi-as fi dorit sa o fi auzit si n-au cantat-o). Tom este un lider innascut, cu o voce incredibil de puternica si super carismatic.
Muzicieni alesi pe spranceana, cei de la Evergrey au reusit sa faca toata sala sa cante intr-un glas pe tot parcursul show-ului. Pentru cei care vreti sa stiti ce ati pierdut si sa va bagati unghia in gat (nu-i totusi timpul pierdut, mai aveti timp s-ajungeti la Cluj pe 24 septembrie sa-i vedeti pe suedezi), playlistul a fost urmatorul:
Fear
As I lie here bleeding
Soaked
More than ever
She speaks to the dead
Watching the skies
In remembrance (primul moment cand mie mi-au tremurat genunchii)
Blinded
End of your days
The masterplan
Still in the water
Monday morning apocalypse (dap, chiar a fost a doua zi :P)
O bucata din Words mean nothing (al doilea moment cand mie mi-au tremurat genunchii)
I'm sorry
Bis:
When the walls go down
Recreation day
Broken wings
A touch of blessing
A fost totul ca un vis, nu stiu cand a zburat timpul, sincer n-as fi vrut sa se mai termine nebunia. Dupa concert am ramas la sesiunea de meet&greet. S-a dovedit a fi o alegere foarte buna, de a mai sacrifica aproximativ o ora din timpul meu pretios de somn, pentru o strangere de mana, o vorba si niste autografe de la cei de la Evergrey. M-a surprins Tom care a venit cu un tricou cu Motley Crue, chiar nu ma asteptam sa fie si el fan al americanilor. Oamenii au fost foarte prietenosi, au zambit tot timpul (oare era de la Jack Daniels-u pe care-l dadeau pe gat?:P) si au stat de vorba cu fanii. Inutil sa va spun ca mi-au mai tremurat genunchii de cateva ori cand am dat mana cu Tom, Henrik, Jonas, Jari si Rikard...
Singura mea parere de rau este faptul ca nu am avut aparatul foto la mine dar nu-i nimic, este inca un motiv in plus sa merg la urmatorul concert Evergrey cu prima ocazie pe care o voi avea. Moment in care probabil imi voi afisa si tricoul cu Evergrey cumparat la concert, o achizitie de care-s tare mandra, eu dorindu-mi de mult un tricou cu trupa asta.
Pozele de aici sunt facute cu telefonul meu, in seara cand am venit de la concert si n-am rezistat sa nu rearanjez un pic decorul de la mine din camera.
Evergrey rocks!
Anca
.jpg)
duminică, 27 iulie 2008
Metal up your ass!!! Metallica in Bucuresti
Inca din dimineata zilei de 23 iulie, am tras cu ochiul si urechea de pe terasa cladirii unde lucrez la mersul treburilor pe stadionul Cotroceni..pe la pranz s-au auzit ceva probe de sunet, batai de tobe (eu: hey Lars, how's goin'?:)) ), dup-aia ceva acorduri de ghitari si cateva cuvinte spuse de Hetfield (parca am auzit un Hell yeah, da nu bag mana in foc, o fi fost numa entuziasmul meu).
Deja incepand cu ora pranzului in zona incepusera sa misune zeci de metalisti cu tricourile negre aferente..entuziasmul meu nu era numai al meu. Aveam sa vad Metallica in numai cateva ore!!!
Pe la ora 5, am plecat de la job (schimbat constiincios in toaleta de camasa in ceva tricou negru..), m-am intalnit cu lumea la eroilor si de acolo am luat-o spre stadion. Prin fata stadionului erau ceva oameni care nu ca vindeau bilete, ci vroiau sa cumpere (deh, concert sold out!).
Nici n-am ajuns bine pe stadion in gazon A ca a inceput ploaia...firar. Injuraturi si tot tacamu', pelerina, plastic ceva pauza. Ploaia ne-a patruns pana la piele, mi se incretise pielea pe mine dar nimic nu mai conta, mai era putin si vedeam Metallica.
Pe la 8 au intrat The sword, au sunat bine dar publicul plouat cum era nu a reactionat prea zgomotos (si-au pastrat fortele pentru ce avea sa vina probabil). Mi-au placut, totusi mi-a parut rau ca nu au venit si Down pentru concertul din Bucuresti.
Dupa The Sword si alte cateva reprize de ploaie , muzica pestrita, se aude AC/DC dupa care gata, se aud acordurile de la Ecstasy of gold si multimea incepe in urale sa aclame trupa mult asteptata. Nu mai conta ca ploua si mai tare, nu mai conta nimic.
In gazon A toti urlau din toti plamanii Metallica!!Metallicaaaa!!!!!. Si au inceput, Creeping death, For whom the bell tolls..deja eram in transa. Cantat la greu, headbanging, ridicari pe varfuri (bai mic e Lars ala si sta si ascuns dupa tobe:P) ca si eu sunt pitica. Urale la fiecare piesa, agitatie!! Superb playlist. Incepe Fade to black, tremur, nu ma asteptam sa o cante, cant si eu cu ei jumatate de piesa cu ochii inchisi, simt fiecare instrument, vibreaza stomacul (mi-o fi fost foame?:)):P). Face James chestia cu mana, noroc cu monitoarele ca ma prind si eu ce si cum. Incepe Nothing else matters..tot stadionul canta, ma uit in spate, mii se suflete, chiar ca poate sa ploua un potop dar noi vedem si ascultam Metallica live..
Artificii inainte de One, caldura vine pana in fata si it feels damn good, parca a mai stat si ploaia. Piesele curg pe banda, headbang si mai indracit. La bis au cantat Last caress (really really cold sweet ..), So what si Seek and destroy.
Se termina, of Doamne, nici nu stiu cand a zburat timpul, stam si asteptam sa se mai goleasca stadionul, poate poate mai gasim vreo urma (guitar pick) de Metallica pe acolo..nu gasim:(. Iesim in final, statuse si ploaia. Imi iau afis imens caruia inca ii caut loc in camera. Macar in suflet stiu unde i-am plasat si nu-i dau jos de acolo no matter what:)).
Deja incepand cu ora pranzului in zona incepusera sa misune zeci de metalisti cu tricourile negre aferente..entuziasmul meu nu era numai al meu. Aveam sa vad Metallica in numai cateva ore!!!
Pe la ora 5, am plecat de la job (schimbat constiincios in toaleta de camasa in ceva tricou negru..), m-am intalnit cu lumea la eroilor si de acolo am luat-o spre stadion. Prin fata stadionului erau ceva oameni care nu ca vindeau bilete, ci vroiau sa cumpere (deh, concert sold out!).
Nici n-am ajuns bine pe stadion in gazon A ca a inceput ploaia...firar. Injuraturi si tot tacamu', pelerina, plastic ceva pauza. Ploaia ne-a patruns pana la piele, mi se incretise pielea pe mine dar nimic nu mai conta, mai era putin si vedeam Metallica.
Pe la 8 au intrat The sword, au sunat bine dar publicul plouat cum era nu a reactionat prea zgomotos (si-au pastrat fortele pentru ce avea sa vina probabil). Mi-au placut, totusi mi-a parut rau ca nu au venit si Down pentru concertul din Bucuresti.
Dupa The Sword si alte cateva reprize de ploaie , muzica pestrita, se aude AC/DC dupa care gata, se aud acordurile de la Ecstasy of gold si multimea incepe in urale sa aclame trupa mult asteptata. Nu mai conta ca ploua si mai tare, nu mai conta nimic.
In gazon A toti urlau din toti plamanii Metallica!!Metallicaaaa!!!!!. Si au inceput, Creeping death, For whom the bell tolls..deja eram in transa. Cantat la greu, headbanging, ridicari pe varfuri (bai mic e Lars ala si sta si ascuns dupa tobe:P) ca si eu sunt pitica. Urale la fiecare piesa, agitatie!! Superb playlist. Incepe Fade to black, tremur, nu ma asteptam sa o cante, cant si eu cu ei jumatate de piesa cu ochii inchisi, simt fiecare instrument, vibreaza stomacul (mi-o fi fost foame?:)):P). Face James chestia cu mana, noroc cu monitoarele ca ma prind si eu ce si cum. Incepe Nothing else matters..tot stadionul canta, ma uit in spate, mii se suflete, chiar ca poate sa ploua un potop dar noi vedem si ascultam Metallica live..
Artificii inainte de One, caldura vine pana in fata si it feels damn good, parca a mai stat si ploaia. Piesele curg pe banda, headbang si mai indracit. La bis au cantat Last caress (really really cold sweet ..), So what si Seek and destroy.
Se termina, of Doamne, nici nu stiu cand a zburat timpul, stam si asteptam sa se mai goleasca stadionul, poate poate mai gasim vreo urma (guitar pick) de Metallica pe acolo..nu gasim:(. Iesim in final, statuse si ploaia. Imi iau afis imens caruia inca ii caut loc in camera. Macar in suflet stiu unde i-am plasat si nu-i dau jos de acolo no matter what:)).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
