The rise before the fall

Nu-mi vine sa cred ca s-a mai dus o vara. Am acelasi sentiment idiot ca trece timpul cu o viteza fulminanta pe langa mine si eu astept. Ce astept? Nici eu nu stiu dar in sufletul meu sunt inca la 14 ani cu privirea in zare..

Pentru ca in urma cu ceva vreme mi-am dat drumu la demoni si m-au cam coplesit un pic (cauzand o depresie zdravana), am incercat antidotul perfect si anume sa scriu pe aici. Nu sunt nici prima nici ultima care se ascunde si-si gaseste salvarea in spatele unor cuvinte asternute pe foaie - una virtuala ce-i drept.

Si tu scrii despre diverse si chiar daca nu scri despre ce te doare, things are getting better. E greu sa scrii despre ce te doare, lucrurile neplacute ce te macina in interior. Indiferent ca e vorba de singuratate, lipsa banilor, o familie destramata, un parinte lipsa sau poate chiar amandoi, lucrurile raman nespuse si asa si trebuie. Dar eu vreau sa te cunosc pe de-a-ntregul, vreau sa ma privesti in ochi atunci cand iti vorbesc..

Probabil ca nu intelegeti nimic din ce am scris mai sus. Hai sa o lasam asa, mai bine sa ascultam niste muzica:



But the last day of summer
Never felt so cold
The last day of summer
Never felt so old
Never felt so...