For the love of Steve Vai

Nu puteam sa lipsesc de la acest regal sustinut de Steve Vai la Bucuresti. Pentru mine a fost prima data cand l-am vazut concertand si cu siguranta nu si ultima. Cred ca sunt putini artisti care pot umple acum Sala Polivalenta din Bucuresti si Steve Vai a demonstrat cu siguranta ca este unul dintre ei.

Am intrat repede la concert, m-a uimit faptul ca nu m-a controlat nimeni la intrare asa ca daca aveam inspiratia sa imi iau aparatul foto acum vedeati si niste poze de la eveniment. A fost ciudat sa stau pe scaun la un concert, nu mi s-a mai intamplat asta de foarte multa vreme. Plus ca randurile nu erau numerotate (cel putin in fata) asa ca trebuia sa te ia cineva in grija si sa te duca la locul tau.

Continuand seria ciudateniilor, a existat si o prezentatoare a spectacolului. Genul ala de prezentatoare de la TVR, complet pe dinafara si care in afara de iritare nu trezeste nici un sentiment.

De trupele din deschidere m-am gandit ceva vreme daca sa scriu pentru ca in opinia mea, nu aveau ce cauta la acest concert. Proconsul nu mi-au placut niciodata cu toate ca Bodo chiar are o voce buna. Am admirat ca si-au facut treaba destul de bine, s-a vazut ca s-au pregatit pentru acest concert.

Daca la Proconsul mai aplauda cate cineva, la George Baicea Band a fost sec. Probabil ca daca eram muzician as fi putut sa admir tehnica lui de a canta dar pe mine m-a plictisit teribil. Bine macar c-a fost scurt.

Au urmat Magnetofono din Italia la care desi nici ei nu sunt my cup of tea, mi-a placut cum a sunat contrabasul si pianul. Plus ca s-a vazut ca s-au chinuit sa anime publicul si pe alocuri le-a si iesit.

In jurul orei 21:15 pe scena si-a facut aparitia Evolution Tempo Orchestra dirijata de George Natsis. Alaturi de ei au fost si cativa muzicieni romani de exceptie dintre care ii amintesc pe Adi Ciuplea la bass si Fernando Draganici la clape. Dupa o scurta piesa introductiva cantata de orchestra, pe scena si-a facut aparitia guitar God-ul Steve Vai! A inceput cu un dialog cu orchestra la care tot publicul era fermecat (ma uitam in jur si parca toti erau vrajiti de sunetele chitarii lui Steve). Incepuse magia in Sala Polivalenta si m-am lasat si eu dusa de val, Steve putea sa cante orice pentru ca oricum ar fi avut tot publicul la picioare. A fost jovial pe scena si m-a miscat cand a vorbit despre John Lennon (pe 8 decembrie 2010 s-au facut 30 de ani de la disparitia lui).

Orchestra a fost la inaltimea evenimentului, atat partea de instumente cu coarde cat si cei cu instrumente de suflat. Chitara a fost tot timpul in centrul atentiei (asa cum era normal) si a sunat divin.

Timpul a zburat efectiv, eu nu stiu cand a trecut mai bine de o ora si jumatate. Pacat de problema cu chitara de la "For the love of God" dar situatia a fost gestionata excelent atat de artist cat si de public. Se vede ca Steve face totul dintr-o pasiune uriasa pentru muzica, se simte chestia asta prin tot ceea ce canta, ce spune si cum gesticuleaza.

Steve a venit de doua ori la bis, a multumit publicului de nenumarate ori pentru caldura cu care l-a primit, le-a multumit si celor din orchestra pentru privilegiul de a canta cu ei (desi cu siguranta, sentimentul era reciproc!).

Momentul meu preferat din spectacol a fost piesa "The crying machine" cand in afara de chitara manuita de Steve ca nimeni altul, bassul a sunat absolut bestial. Aproape mi-au dat lacrimile la piesa asta si nu patesc prea des treaba asta.

Singurul regret legat de concertul lui Steve Vai este ca a fost prea scurt. As fi putut sa stau ore intregi sa il ascult si sa il admir.

Cu siguranta o experienta inedita, pe care orice iubitor al muzicii (ce asculta rock sau nu in mod uzual) a apreciat-o. A fost o intalnire cu un muzician de exceptie, unul dintre acei extraterestri pe care odata ce ii asculti live ii porti vesnic in suflet.

Hai cu rocku'!

Stuff

Bilet de avion catre Edinburgh, bilet la concertul cu Steve Vai, pantaloni de mers cu ei la concerte rock!

Nu vreau nimic, doar ma laud :D.

Hot as hell

...Steve Vai's "Touching tongues"...

Din pacate, Sony a restrictionat piesa pentru Romania asa ca va trebui sa o ascultati prin alte parti pentru ca pe Iutub nu am gasit varianta originala.

Asta-mi aminteste ca s-apropie concertul de la Bucuresti si trebuie sa-mi iau bilet.

Get ready:

Genii muzicale (ep.1): Devin Townsend

M-am gandit eu sa inaugurez o rubrica noua. De fapt, o sa fie asa ca un fel de serial pe blog in care o sa povestesc despre cate un muzician pe care il consider eu genial.

Pentru primul episod, vreau sa vi-l aduc in atentie (si casti/boxe:P) pe Devin Townsend, vocal, compozitor, producator, un muzician complet. Devin este canadian si a devenit cunoscut cand Steve Vai l-a cooptat in echipa lui pentru a inregistra albumul Sex&Religion. Ca sa vedeti de ce l-a ales Vai, ascultati macar "In my dreams with you" :-).

Pentru Devin albumul asta a insemnat inceputul si intrarea in lumea muzicala. In 1994 cei de la Century Media i-au oferit sansa sa semneze un contract si asa a aparut trupa Strapping Young Lad. Pentru primul album (Heavy as a real heavy thing), Devin a produs tot albumul si a cantat aproape la toate instrumentele, one man band ce sa mai vorbim.

A urmat City (1997), un album pe care multa lume il considera cel mai bun album al trupei SYL, urmat de albumul ce poarta numele formatiei, Alien si The new black. SYL este un proiect pretentios, daca ati ascultat stiti despre ce vorbesc. Extreme metalul nu este pentru oricine :P.

Pe langa activitatea sa muzicala din SYL, Devin a continuat si cu proiectele sale solo, dintre care trebuie sa amintesc Synchestra si Ziltoid the Omniscient. In plus, a colaborat si cu Ayreon cantand pe albumul The human equation (a intruchipat bineinteles partea Rage).

Dupa o pauza de stat departe de scena, taiat pletele din dotare, renuntat la bautura si fumat, Devin s-a intors cu un nou proiect, pe numele lui Devin Townsend Project si cu un stil diferit fata de ce abordase pana la momentul respectiv. Omul asta nu inceteaza sa ma uimeasca!!

Ki si Addicted sunt primele 2 albume din seria de 4 (urmeaza Deconstruction si Ghost), fiecare album fiind diferit de cel precedent desi impreuna fac un singur album conceptual. I can see the difference between Ki & Addicted si abia astept sa ascult urmatoarele albume. Pe Addicted canta si Anneke van Giersbergen, fosta solista de la The Gathering in cazul in care va intrebati de unde o stiati.

Despre Devin am aflat de la un bun prieten, mare fan, care mi-a scris intr-o seara de vara pe un CD cateva albume SYL si Corrosion of conformity. Eram prin facultate si la vremea respectiva ascultam destul de multe chestii suparate. Acum, simt ca sunt mai aproape cu sufletul de noul stil pe care-l abordeaza Devin si sper sa continue in aceiasi directie desi la cum il stiu eu, sigur se intoarce la suparaciuni (e nebun!).

Si pentru ca vorba multa nu poate sa redea nici a 1000a parte din muzica pe care o face cineva, va las mai jos in compania lui Devin...