La inceput de primavara, Dream Mechanism Tour s-a oprit si la Bucuresti in clubul The Silver Church. Acest turneu ii are ca protagonisti pe Daniel Pique, Agent Cooper si bineinteles, pe Tony MacAlpine si trupa sa.
Stiam de la inceput ca avea sa fie un concert pentru cunoscatori dar cu toate acestea, am zis sa mai diversific un pic stilul concertelor la care ma duc. Chiar nu a fost o idee rea, pentru ca am avut sansa sa particip la un eveniment unic si am vazut niste instrumentisti desavarsiti.
Concertul a fost deschis de Daniel Pique, un tanar chitarist brazilian. La inceputul recitalului sau toata lumea era nedumerita fiindca nu ne-am dat seama ca este chiar primul artist al serii (canta singur) si toata lumea a presupus ca este cineva care face probe de sunet. Dupa ce ne-am lamurit cine este si ce face pe scena, publicul s-a apropiat curios. Pe mine m-a facut atenta atunci cand a mentionat ca a inregistrat niste piese cu Mike Mangini si Billy Sheehan. Nu ne-a cantat mult dar a fost suficient cat sa ne arate ca este talentat si nu deagaba a avut sansa sa cante cu niste muzicieni precum cei mentionati mai sus.
Agent Cooper au schimbat un pic registrul si au venit cu un sound diferit de tiparul serii. N-a fost rau deloc, ci au debordat de energie si buna dispozitie dar pe mine cumva nu m-a prins muzica lor. Au incalzit publicul asa cum au stiut ei mai bine pentru marea intrare a lui Tony MacAlpine. Ne-au cantat mai multe piese dintre care mi-au ramas in minte"Good For", "Tornado", "Power" si "Mother". In acelasi timp, au fost foarte glumeti si au dat impresia ca se jucau pe scena iar publicul a savurat din plin aceste momente.
Tony MacAlpine ne-a lasat cu gura cascata din prima, mai ales cand am vazut si ce trupa are impreuna cu el: Bjorn Englen - bass, Nili Brosh - chitara si Aquiles Priester - tobe. Chiar daca ochii tuturor erau atintiti asupra lui Tony si a chitarii sale, nu am putut sa nu remarcam farmecul si modul de a canta al lui Nili si precizia sectiei ritmice, o adevarata reteta de succes pentru o formatie.
Tony a lasat muzica sa vorbeasca pentru ei si din cand in cand, alterna solourile de chitara cu momente magice in care canta la clapa. Din setlist nu au lipsit "The Stranger", "Agrionia", "No Place In Time", "Tears Of Sahara", "The Violin Song" sau "Hundreds Of Thousands". Am vazut si auzit si magnifica chitara Ibanez cu 8 corzi, o bijuterie de instrument.
Finalul ne-a adus si un solo de tobe impresionant, ce a prins in mrejele sale publicul ramas la concert pana la ultimul acord. Nu stiu daca este doar parerea mea dar mi s-a parut ca pe parcursul concertului sala s-a cam golit, inspre final ramanand cam jumatatea din publicul de la inceputul cantarii lui Tony.
Desi pe scena a fost scump la vorbe, in afara ei Tony s-au dovedit a fi foarte deschis si a stat la povesti si poze cu toti fanii care au dorit sa aiba o amintire de la el. Nu a fost singurul, cei din trupa urmandu-i exemplul, la fel ca si cei de la Agent Cooper.
A fost un eveniment in care muzica buna a triumfat, un eveniment organizat magistral de cei de la Phoenix Entertainment (va multumim foarte mult pentru sansa de a-l vedea pe Tony pe meleaguri romanesti).
Hai cu rocku'!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu