joi, 25 martie 2010

One metal Wednesday night

Nu aveam de gand sa mai merg la un alt concert saptamana asta, dupa weekendul in care tocmai am bifat 2. Trebuia sa fie o saptamana normala de munca in care sa ajung si pe la master dar pana la urma iar am pus de-o distractie mica.

Marti seara ma suna o prietena si-mi propune sa mergem miercuri (24 martie 2010) in club Mojo sa-i revedem pe baietii de la Up to eleven (ex-Spitfire) impreuna cu Voodoo. Incerc sa ma fofilez dar n-am sorti de izbanda si pana la urma ma decid sa dau o fuga.

Intre timp aflam ca tot miercuri, in acelasi timp, in clubul Fire o sa fie concert Pseudonoise, Amethyst si Tragic. Decidem instant sa trecem si pe acolo :-)).

Ne-am intalnit foarte devreme, cu intentia de a sta la o poveste si-o bere inainte de concert sa ne facem incalzirea. Au venit destul de multi oameni la concertul din Fire avand in vedere ca era o seara de miercuri. La succesul asta banuiesc ca a contribuit si faptul ca intrarea a fost gratis.

In jurul orei 21 ne-am mutat in club Mojo, la cativa metri de Fire. Arata foarte bine clubul, mi-a placut spatiul, scena, pare un loc misto pentru concerte (preturi totusi pe masura, 8 ron un Tuborg). Din pacate, in contrast cu atmosfera din Fire, in Mojo era aproape gol. Cei cativa spectatori erau probabil prieteni ai trupelor...

N-am stat mult si au inceput cantarea cei de la Up to eleven, trupa pentru care venisem eu. Cu toate ca nu prea au avut la cine sa cante, baietii au avut o atitudine de trupa profesionista si au cantat cu patos (cred ca acelasi lucru l-ar fi facut chiar si pentru un singur spectator). Am reauzit piesele pe care le-am apreciat acu 2 luni cu ocazia concertului din Targoviste. Au fost On display (se gaseste si pe pagina de myspace a trupei - http://www.myspace.com/uptoelevenromania), Deceived, Awake, Undone, Escape, o piesa noua (chiar New scrie in playlist, am sustras unul dupa concert), Runaway si Beaten. In plus, s-a cantat si un cover la piesa Outside a trupei Staind la care toti cei 30 de oameni din public au cantat din tot sufletul. Mi-a parut rau de ei ca n-au avut un public mai numeros, chiar merita sa va duceti sa-i vedeti ca fac treaba buna. Nu degeaba au castigat concursul Maximum Rock – Suport pentru Underground 2009. Bravo Lax, Leo, Bodea & Liviu, pe mine m-ati convins sa vin sa va mai vad.

A urmat trupa Voodoo, trupa pe care eu am vazut-o de multe ori in concert in ultimii ani. Si-au schimbat iar basistul, in rest acelasi show la fel de profi ca de fiecare data. Prezenta scenica misto de tot, instrumentisti desavarsiti (bravo Cristi, bravo Dragos), Voodoo parca-s urmariti de ghinion. Nu reusesc nicicum sa stranga un public doar al lor si parca sunt stuck forever sa cante in cluburi in fata a maxim 50 de persoane.. Mi-a placut balada “Nu vreau, nu stiu, nu pot” si coverul la “I stand alone”. Din pacate, am plecat inainte de final pentru ca vroiam sa prindem si Amethyst in Fire. Si i-am prins! Pentru 2 piese..

Pentru cine nu stie deja, Amethyst sunt fostii Stillborn cu o tipa (Aura) la voce. S-au “lasat” de metale si acum canta cover-uri pe care topaie copiii la rockoteci. Si s-a topait si ieri in Fire pe cover-uri 4 Non Blondes & Guano Apes. A sunat ok, de apreciat vocea Aurei si felul in care canta! Totusi, aluzia la anumiti lideri politici mi-a lasat un gust amar, nu pentru ca as fi fan al politicianului la care s-a facut referinta dar nu mi se pare potrivit ca la un concert de rock sa faci propaganda politica. Chiar asa sa fi ramas lumea fara cuvinte de spus intre piese incat sa fie nevoie sa recurgem la politica? Mie mi se rupe de politica asa ca in Fire era ultimul loc unde credeam ca o sa aud de asa ceva..

Dar la Amethyst a fost chiar fain in comparatie cu ce a urmat. Deci a fost tragic, trupa tragic...Oamenii astia si-au ales tare bine numele fiind in rezonanta completa cu muzica pe care o canta. De mult nu am mai auzit o trupa care sa sune atat de prost. Chitaristul si toborasul nu au nici o treaba cu muzica, cu ritmul, cu orice vreti voi. Ne-au distrat cu cover-uri Luna Amara, Motorhead si chiar Fara Zahar..Nu vreau sa fiu rea cu ei, dar nu le-ar strica sa mai repete cativa ani pana sa iasa pe scena!

Pseudonoise am ratat, ei cantand in acelasi timp cu Up to eleven.

Dupa concert am mai stat la o poveste pana s-a golit tot Fire-ul si am decis si noi sa o luam spre casa. Am ajuns acasa la o ora obscen de tarzie pentru corporatista de mine dar nu-mi pare rau pentru nici o secunda!

Niciun comentariu: