"B'estfest fu' fain!"
Citatul nu-mi apartine (este al unui alt coleg din redactie) insa merge de minune cu ceea ce vreau sa va povestesc in cele ce urmeaza. Am fost la B'estfest in weekend, primul B'estfest din viata mea si totodata, o experienta coplesitoare ca fotograf de eveniment.
Din pacate, cronicarul nostru nu a mai putut ajunge la festival (din motive ce nu au tinut de el), asa ca nu o sa regastiti o cronica a acestui maraton muzical pe Letsrock.ro. O sa incerc totusi sa va impartasesc cate ceva din experienta mea personala la B'estfest 2013, asa cum mi-a ramas in minte.
Startul s-a dat vineri (5 iulie 2013) si cerul prevestea furtuna. In Tunari insa, era o voie buna coplesitoare ce nu putea sa fie stricata de absolut nimic. Multe zambete m-au intampinat la B'estfest, multi prieteni si o atmosfera de sarbatoare. Nu m-am putut abtine si am trecut pe la un stand cu suveniruri si mi-am luat o bratara. Erau o gramada de lucruri dragute pe acolo.
Am mers cu placere sa-i revad pe cei de la Changing Skins si i-am regasit la fel de exuberanti pe cat ii stiam. M-am alimentat din energia lor molipsitoare, ce m-a tinut pana a doua zi de dimineata. Am ras si am fotografiat oamenii dansand cand pe scena se desfasurau cei de la Niste Baieti. Au venit Vama si mi-am adus aminte cum era la 18 ani, cum era in liceu cand cantam "Vara Asta" si ma regaseam in fiecare vara in versuri...
Au urmat The Heavy, a fost o provocare sa fotografiez un om de culoare (hmmm, cred ca a fost o premiera), am dat o tura pe la scena Jagermeister si mi-a placut enorm cum s-au desfasurat cei de la Negative Core Project (rupere!) si cum vibra podeaua sub noi. Din nefericire, cam asta a fost singurul meu contact cu scena Jagermeister din prima seara si zau ca imi pare rau.
Am vazut apoi Vita de Vie, imi amintesc ca m-am urcat pe garduri ca sa reusesc sa niste prind niste cadre mai fericite. Nu stiu cat mi-a reusit cu pozele, insa fericirea mea chiar a fost nemarginita. Vita de Vie au facut unul dintre cele mai frumoase spectacole de la B'estfest, au cantat integral albumul "Fenomental" si au strans mii de oameni in fata scenei. Stiu oameni care au venit la B'estfest special pentru ei!
La Texas, cu toata nostalgia ce o resimteam, m-am cam plictisit, simteam nevoia de o trupa mai in forta la momentul respectiv. Au fost apoi Tiamat, care cu al lor "Cain" m-au bagat direct in transa. Am stat cam la jumatate de concert Tiamat dupa care am luat-o la pas spre autobuz. Noaptea trecea vazand cu ochii. M-a prins rasaritul alegand si editand poze. Ce vorbesc? M-a prins ora 7 si jumatate dimineata si desi eram in afara lumii asteia din cauza oboselii, am rememorat ziua anterioara in gand. Scene mari, multi oameni, lumini, muzica buna, arts & crafts, biciclete, bungee, culori si prietenie, aveam sa retraiesc astea foarte repede.
A doua zi furtuna m-a gasit la usa apartamentului in care locuiesc, cu rucsacul foto in spinare. Pana sa ajungem in Tunari ploaia se oprise si se intrevedea o noua zi de concerte agitata. Am fost sa ascult si sa fotografiez White Walls, m-am cocotat din nou pe garduri. M-au dat jos baietii de la BGS, cred ca gardurile alea devenisera cam instabile de la noroi.
Cu gandul in minte la scena Jagermeister, am dat o fuga scurta cat sa trag niste cadre cu Loungerie II. Din pacate, pe la cortul respectiv batea vantul. M-am intors catre scena Coca-Cola si am intalnit o prietena din Targoviste pe care nu o mai vazusem de multa vreme. Ma intreaba cine-i pe scena. Ma uit un pic mirata si ii zic: "White Walls din Constanta, nu-i stii?". Imi spune ca nu, dar se bucura ca exista o astfel de muzica in Romania. Ma indrept spre scena zambind, cu ideea in minte ca B'estfest-ul si-a atins scopul de a promova noul val de trupe romanesti si acestea-s mai castigate ca niciodata. Un fan, doi, zece, o suta, exista speranta pentru scena asta. Aveam sa mi-o redemonstrez singura in seara respectiva la Grimus si Breathelast, niste concerte ce ar fi meritat sa prinda scena mare.
La Subcarpati am ramas interzisa. De unde au aparut toti oamenii astia care canta versurile in public? Ce-i cu agitatia asta? Nu-s pe strada mea insa a fost mult peste asteptari. Nneka nu prea m-a impresionat, Nas n-am servit, nu m-a interesat. V-am zis ca Breathelast au rupt? Scena mare, acolo le era locul, aia cea mai mare pe care scria Ciuc.
Si-au venit Biohazard! Prinde nebunia in cadre daca poti, misiune imposibila. Au agitat spiritele, au bagat in sperieti BGS-ul. Epic si rau, rau in sensul cel mai bun posibil. Dupa ei, o noua sesiune de ales si editat poze, pana la zi. Imi pare extrem de rau ca nu am ajuns la RoadKillSoda, este cel mai mare regret al meu de la acest festival.
Inapoi si de la capat, ziua 3. Incepem lejer cu Electric Fence, Hentai Corporation (astia au fost dubiosi rau) si Shadowbox, dupa care, in sfarsit ma bucur si eu de un concert intreg: Goodbye To Gravity. Tot setlistul raman in fata scenei, fotografiez, cant, dau din cap. Simt ca ma bucur de festival ca orice alt spectator, nici nu ma mai gandesc la munca de dupa. A fost bestial, au fost fix pe sufletul meu. Urmeaza Enter Shikari, presimt ca o sa fie o nebunie. Nu gresesc, imi plac pana la cer si inapoi, sunt portia de energie pe ziua asta ce-mi ajunge pana in zori.
Apoi, avem Subscribe si ma concentrez cu greu la fotografiat, ma cam prinde muzica lor si nu vrea sa imi dea pace. Fac un efort si fug la scena Jagermeiser sa-i prind pe Days of Confusion. Nu mai plec de acolo, stau sa ma bucur de cel mai fain concert al lor, merita sa aiba cat mai multa lume in fata scenei. Suna zid!
Raman si la Perfect Zero For Infinity, nu-mi pasa de Chase&Status. Am facut o alegere foarte inspirata, zic eu. Trupele romanesti au rupt tot la acest festival. As mai face un bis doar cu ele, le-as da 28.000 de fani in fata scenei daca as putea. Asta asa pentru inceput, sa se obisnuiasca cu multimea....
Am inchis festivalul cu Soilwork, cu Soilwork am stat in casti si la un nou rasarit de soare. Un nou rasarit de soare al muzicii bune...
Cam asa am simtit eu B'estfest, cu entuziasmul meu ce sper sa nu ma lase niciodata, cu prietenie si cu iubire de frumos, cu fotografii si mai ales, cu muzica ce misca muntii si oamenii din loc.
Hai cu rocku'!
Anca
marți, 9 iulie 2013
miercuri, 22 mai 2013
Cronica Joe Satriani la Sala Palatului, 20 mai 2012
20 mai 2013, orele 20:00, Sala Palatului din Bucuresti era plina ochi in asteptarea gigantului Joe Satriani. A fost un eveniment cu casa inchisa, o intalnire asteptata ani la randul de fani si nu numai, o seara dupa care am plecat acasa cu gandul ca sunt mai bogata cu experienta unui concert deosebit.
Seara a fost deschisa de Nicu Patoi si Platonic Band, o trupa formata din muzicieni romani ce s-au remarcat de-a lungul timpului in alte trupe. Adrian Ciuplea (bass), Razvan "Lapi" Lupu (tobe) si Nicu Patoi au urcat pe scena fara colegul lor Berti Barbera, ce avea un alt concert in acelasi timp, insa formula de trio nu i-a impiedicat sa incalzeasca spiritele din sala. Atmosfera era foarte calda si la propriu din cauza multitudinii spectatorilor si (probabil) lipsei unei ventilatii adecvate.
Vizibil emotionati, Platonic Band ne-au prezenta compozitii de pe albumul lor "Sweet Little 6String" precum "Come Back" sau "Mysterious Ways". Muzica lor este undeva la granita unde rockul, bluesul si jazzul se intersecteaza si creeaza magie, magie la care publicul a reactionat cu multe aplauze. Felicitari lui Adrian Ciuplea pentru "selectionarea" in trupa lui Steve Vai alaturi de care pleaca in turneu in curand, este o realizare uriasa pentru el si un pas inainte pentru muzica rock din Romania.
Putin dupa orele 21:00, pe scena si-au facut aparitia in lumini albastre si rosii Joe "Satch" Satriani, insotit de o trupa de muzicieni exceptionali: Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) si Mike Keneally (chitara si clape). Am fost transpusi direct in lumea cu sunete nebune de chitara, cu mult feeling si naturalete cu care doar Satriani canta.
Fara artificii si fara costume fistichii dar cu proiectii interesante ce dansau in ritmul muzicii, Satriani ne-a tinut captivati aproape doua ore. Ne-a prezentat compozitii mai vechi si mai noi, ne-a multumit in nenumarate randuri pentru prezenta si aplauze si s-a exprimat cel mai mult prin muzica. Venisem la concert cu o frica cum ca aveam sa ma plictisesc, insa nici vorba de asa ceva, show-ul marca Satriani m-a tinut in priza pana la ultimul acord si m-a transformat in fan.
Trebuie sa punctez ca sunetul a fost perfect pe toata durata cantarii, chiar si in ultimele sectoare din Sala s-a auzit impecabil.
Daca inceputul s-a axat pe piese precum "Flying In a Blue Dream" si "Unstoppable Momentum", tensiunea a crescut progresiv cu "The Crush Of Love", "Satch Boogie" si "Cryin'". Finalul a fost pur si simplu electrizant cu piesele "Always With Me, Always With You" si "Surfing With The Alien". Nu se putea sa nu avem parte si de un bis, pe care publicul l-a savurat in picioare, aplaudand.
A fost un concert ce mi-a depasit asteptarile, un concert pe care cu greu am incercat sa-l transpun in cuvinte, pentru ca acestea sunt prea sarace pentru a readuce senzatia traita la concert si feeria muzicala.
Felicitari Events pentru unul dintre cele mai bune evenimente muzicale din acest an si speram sa ne revedem cat mai curand cu Joe Satriani.
Seara a fost deschisa de Nicu Patoi si Platonic Band, o trupa formata din muzicieni romani ce s-au remarcat de-a lungul timpului in alte trupe. Adrian Ciuplea (bass), Razvan "Lapi" Lupu (tobe) si Nicu Patoi au urcat pe scena fara colegul lor Berti Barbera, ce avea un alt concert in acelasi timp, insa formula de trio nu i-a impiedicat sa incalzeasca spiritele din sala. Atmosfera era foarte calda si la propriu din cauza multitudinii spectatorilor si (probabil) lipsei unei ventilatii adecvate.
Vizibil emotionati, Platonic Band ne-au prezenta compozitii de pe albumul lor "Sweet Little 6String" precum "Come Back" sau "Mysterious Ways". Muzica lor este undeva la granita unde rockul, bluesul si jazzul se intersecteaza si creeaza magie, magie la care publicul a reactionat cu multe aplauze. Felicitari lui Adrian Ciuplea pentru "selectionarea" in trupa lui Steve Vai alaturi de care pleaca in turneu in curand, este o realizare uriasa pentru el si un pas inainte pentru muzica rock din Romania.
Putin dupa orele 21:00, pe scena si-au facut aparitia in lumini albastre si rosii Joe "Satch" Satriani, insotit de o trupa de muzicieni exceptionali: Marco Minnemann (tobe), Bryan Beller (bass) si Mike Keneally (chitara si clape). Am fost transpusi direct in lumea cu sunete nebune de chitara, cu mult feeling si naturalete cu care doar Satriani canta.
Fara artificii si fara costume fistichii dar cu proiectii interesante ce dansau in ritmul muzicii, Satriani ne-a tinut captivati aproape doua ore. Ne-a prezentat compozitii mai vechi si mai noi, ne-a multumit in nenumarate randuri pentru prezenta si aplauze si s-a exprimat cel mai mult prin muzica. Venisem la concert cu o frica cum ca aveam sa ma plictisesc, insa nici vorba de asa ceva, show-ul marca Satriani m-a tinut in priza pana la ultimul acord si m-a transformat in fan.
Trebuie sa punctez ca sunetul a fost perfect pe toata durata cantarii, chiar si in ultimele sectoare din Sala s-a auzit impecabil.
Daca inceputul s-a axat pe piese precum "Flying In a Blue Dream" si "Unstoppable Momentum", tensiunea a crescut progresiv cu "The Crush Of Love", "Satch Boogie" si "Cryin'". Finalul a fost pur si simplu electrizant cu piesele "Always With Me, Always With You" si "Surfing With The Alien". Nu se putea sa nu avem parte si de un bis, pe care publicul l-a savurat in picioare, aplaudand.
A fost un concert ce mi-a depasit asteptarile, un concert pe care cu greu am incercat sa-l transpun in cuvinte, pentru ca acestea sunt prea sarace pentru a readuce senzatia traita la concert si feeria muzicala.
Felicitari Events pentru unul dintre cele mai bune evenimente muzicale din acest an si speram sa ne revedem cat mai curand cu Joe Satriani.
duminică, 7 aprilie 2013
Cronica Trooper - An Iron Tribute la Arenele Romane, 5 aprilie 2013
Pe 5 aprilie 2013, nationala de rock a Romaniei ne-a dat intalnire la Arenele Romane, pentru un concert de exceptie in cadrul caruia s-a filmat primul DVD al targovistenilor de la Trooper.
Mentionez inca de la inceput ca perspectiva mea nu prea o sa urmeasca criteriile jurnalistice, asa ca o sa fie mai degraba povestea unei prietene a formatiei ce are posibilitatea sa-si exprime parerile pe un site cu profil muzical. Asta nu inseamna insa, ca voi trece cu vederea anumite aspecte ce putea sa fie imbunatatite.
Concertul, anuntat cu cateva luni bune inainte, a fost de mare interes pentru toti fanii trupei, acestia organizand chiar si o intalnire inainte de concert. Am trecut si eu prin clubul Fabrica inainte de concert si am fost uimita sa vad aproape 40 de oameni stransi la un pahar de vorba. Si se vorbea de Trooper, de Iron Maiden si mai ales, toata lumea avea mari emotii. Au venit fani din toate colturile tarii, un lucru oarecum atipic pentru o concertul unor trupe romanesti dar care demonstreaza ca Trooper este una dintre cele mai iubite formatii din aria rock.
De la Fabrica am pornit in grup compact spre Arene unde ne-am incolonat frumos la intrare. Trecusera mai bine de 20 de minute de la momentul anuntat pentru deschiderea portiilor cand s-a dat drumul publicului in cort. Entuziasmul crestea pe masura ce se apropia ora inceperii concertului.
Inainte de prima trupa a serii, m-am dus impreuna cu ceilalti fani la sesiunea de meet & greet. S-a facut o poza cu cei mai mari fani ai trupei, o poza ce va ajunge direct pe DVD.
Trupa ce a deschis show-ul se numeste Strip Joint si se pare ca a fost primul lor concert in formula actuala. Instrumental nu au sunat rau deloc, insa la capitolul voce, ca sa fiu diplomata, domnisoara mai are de lucrat. Nu mi s-au parut o alegere inspirata alegerea unei astfel de trupe, desi se stie ca Trooper dau mai mereu sanse trupelor mici sa cante in fata publicului lor. Au cantat si o serie de coveruri, pe langa piesele lor, dar cu totul, recitalul lor nu mi-a spus mai nimic.
Lucrurile s-au schimbat insa la 9.7 Richter, trupa cu mult mai multa experienta de scena. Ei au reusit sa transmita energie si dinamism in ritmuri de heavy metal. Desi au luat o pauza de cativa ani, sunt inapoi pe scena si isi fac treaba cum nu se poate mai bine. Am remarcat vocea lui Cosmin, miscarile scenice ale acestuia (ce mai demult aduceau a Halford si mai nou, a Joakim Broden), riffurile ucigatoare ale lui Adrian si Trigger si sectia ritmica ce a sunat ceas. Si-au scurtat un pic setlistul, terminand cu un cover la piesa "Holy Diver" (Dio). M-au facut sa intru in atmosfera de concert!
Trooper au luat cu asalt scena in acorduri de Iron Maiden ("Aces High"), trupa ce le-a dat numele. Publicul a fost trezit la viata, randurile s-au strans in fata scenei si sute de voci s-au facut auzite. A fost o nebunie, nici nu stiu cand a trecut prima ora de concert. Am auzit "Fear Of The Dark", "Can I Play With Madness", "The Wicker Man", "Running Free" si cred ca a mai fost una sau doua piese pe care nu le-am retinut. In dreapta scenei incepuse un ditamai mosh-pit-ul.
Dupa acest moment dedicat legendarei trupe Iron Maiden, pe scena si-a facut aparitia Cristian Hrubaru. El i-a prezentat pe cei de la Iris, care au cantat 2 piese alaturi de Trooper si apoi, cateva piese doar ei ("Trenul Fara Nas", "Somn Bizar"). Momentul a fost deosebit, insa cu parere de rau, Iris nu mai este ce-a fost odata. Toni Seicarescu a cantat bine, insa nu are scanteia care face diferenta intre un vocal si un frontman, acel strop de atitudine care te ajuta sa stapanesti publicul. In contrast, Coiotul a fost regele incontestabil al scenei!
A trecut foarte repede si acest moment si ne-am trezit pe scena cu niste animatoare. Trebuie sa mentionez ca mi se pare geniala ideea de a aduce si dansatori/dansatoare pe scena, aduc un plus de savoare show-ului, insa este o granita foarte fina intre sexy si vulgar. Domnisoarele pe care le-am mai vazut pe scena alaturi de Trooper (si la OST Fest) par mai degraba in a doua categorie, concluzie trasa in mare parte din cauza costumatiilor si a machiajului. Poate partii masculine a publicului le-au placut mai mult, nu stiu ce sa zic.
"Old School Baby" a dat startul nebuniei Trooper, o nebunie ce nu o voiam terminata prea curand. Am avut parte de o trecere prin toate albumele, am avut parte de Trooper asa cum ii stim si ii iubim. Oscar, Laurentiu, John, Balauru si Coiotu au dat tot ce au avut mai bun, ne-au pus in scena cele mai bune piese, cele mai ghiduse miscari, cel mai mult feeling. Ne-am agitat cu totii pletele pe "Nu Trebuie Sa Vrei", "Posedat", "Voodoo" sau "Strigat".
La momentul cu piese de pe albumul "Vlad Tepes - Poemele Valahiei" au avut un invitat special pe scena, pe claparul Sabin Boghici. A fost unul dintre cele mai gustate momente ale show-ului, toata lumea aplauda si sarea la piesa "Solii Turci".
M-am bucurat ca un copil de "Pas Infinit", una dintre piesele mele preferate, de "O Viata Este Prea Mult", de "Scrisoare De Adio" si de "Amintiri", cantata in compania celor mai buni prieteni. Nici nu stiu cand s-a ajuns la partea de bis, dar desi ora era inaintata, oboseala parea ca lipseste cu desavarsire.
"Tari Ca Muntii" si "Vino Cu Mine" au fost piesele prin care Trooper ne-au spus "La Revedere!" si ne-au facut sa ne gandim deja la urmatorul concert in compania lor. A fost frumos, a fost Trooper pentru noi, sincer si cu suflet.
Sunt foarte curioasa cum se va vedea pe DVD, pentru ca din punctul meu de vedere luminile nu au fost la inaltimea evenimentului (au fost mult prea colorate si prea puternice). In plus, s-a insistat foarte mult pe fumul de pe scena, ce ar fi putut sa fie de efect daca nu era in cantitati asa de mari. Dar vom vedea ce a iesit, probabil, cat de curand.
Ce nu mi-a placut a fost faptul ca nu s-au respectat conditiile de fotografiere comunicate. Mai exact, la setlistul de piese proprii Trooper nu am mai avut deloc acces in photo pit, desi trebuia sa mai intram pentru 2 piese. Nu pot sa zic ca acest lucru a afectat neaparat calitatea muncii mele de fotograf, dar este vorba de principiul de a respecta conditiile pe care le impui si le comunici chiar tu. Am ales sa mentionez acest lucru, nu atat cat este neaparat o informatie de interes general, ci pentru ca ne doream sincer sa putem prezenta in fotografii spectacolul in toate momentele lui.
Acestea fiind spuse, eu le multumesc Trooper-ilor pentru inca o seara de poveste, pentru ca din "vina" lor am cunoscut o multime de oameni minunati, pentru ca ne trec printr-o mie de sentimente de-a lungul unui concert si ne fac sa ne dam seama de ce iubim asa de tare muzica asta. Mesajul de pe banner-ul arborat de prietenii Trooper a fost clar: "Trooper - Pentru noi sunteti doar voi!".
Turneul "An Iron Tribute" continua, nu ratati concertul din orasul vostru pentru nimic in lume. Urmatoarea oprire este sambata, 13 aprilie 2013 la Targoviste in barul "La Scriitori".
Mentionez inca de la inceput ca perspectiva mea nu prea o sa urmeasca criteriile jurnalistice, asa ca o sa fie mai degraba povestea unei prietene a formatiei ce are posibilitatea sa-si exprime parerile pe un site cu profil muzical. Asta nu inseamna insa, ca voi trece cu vederea anumite aspecte ce putea sa fie imbunatatite.
Concertul, anuntat cu cateva luni bune inainte, a fost de mare interes pentru toti fanii trupei, acestia organizand chiar si o intalnire inainte de concert. Am trecut si eu prin clubul Fabrica inainte de concert si am fost uimita sa vad aproape 40 de oameni stransi la un pahar de vorba. Si se vorbea de Trooper, de Iron Maiden si mai ales, toata lumea avea mari emotii. Au venit fani din toate colturile tarii, un lucru oarecum atipic pentru o concertul unor trupe romanesti dar care demonstreaza ca Trooper este una dintre cele mai iubite formatii din aria rock.
De la Fabrica am pornit in grup compact spre Arene unde ne-am incolonat frumos la intrare. Trecusera mai bine de 20 de minute de la momentul anuntat pentru deschiderea portiilor cand s-a dat drumul publicului in cort. Entuziasmul crestea pe masura ce se apropia ora inceperii concertului.
Inainte de prima trupa a serii, m-am dus impreuna cu ceilalti fani la sesiunea de meet & greet. S-a facut o poza cu cei mai mari fani ai trupei, o poza ce va ajunge direct pe DVD.
Trupa ce a deschis show-ul se numeste Strip Joint si se pare ca a fost primul lor concert in formula actuala. Instrumental nu au sunat rau deloc, insa la capitolul voce, ca sa fiu diplomata, domnisoara mai are de lucrat. Nu mi s-au parut o alegere inspirata alegerea unei astfel de trupe, desi se stie ca Trooper dau mai mereu sanse trupelor mici sa cante in fata publicului lor. Au cantat si o serie de coveruri, pe langa piesele lor, dar cu totul, recitalul lor nu mi-a spus mai nimic.
Lucrurile s-au schimbat insa la 9.7 Richter, trupa cu mult mai multa experienta de scena. Ei au reusit sa transmita energie si dinamism in ritmuri de heavy metal. Desi au luat o pauza de cativa ani, sunt inapoi pe scena si isi fac treaba cum nu se poate mai bine. Am remarcat vocea lui Cosmin, miscarile scenice ale acestuia (ce mai demult aduceau a Halford si mai nou, a Joakim Broden), riffurile ucigatoare ale lui Adrian si Trigger si sectia ritmica ce a sunat ceas. Si-au scurtat un pic setlistul, terminand cu un cover la piesa "Holy Diver" (Dio). M-au facut sa intru in atmosfera de concert!
Trooper au luat cu asalt scena in acorduri de Iron Maiden ("Aces High"), trupa ce le-a dat numele. Publicul a fost trezit la viata, randurile s-au strans in fata scenei si sute de voci s-au facut auzite. A fost o nebunie, nici nu stiu cand a trecut prima ora de concert. Am auzit "Fear Of The Dark", "Can I Play With Madness", "The Wicker Man", "Running Free" si cred ca a mai fost una sau doua piese pe care nu le-am retinut. In dreapta scenei incepuse un ditamai mosh-pit-ul.
Dupa acest moment dedicat legendarei trupe Iron Maiden, pe scena si-a facut aparitia Cristian Hrubaru. El i-a prezentat pe cei de la Iris, care au cantat 2 piese alaturi de Trooper si apoi, cateva piese doar ei ("Trenul Fara Nas", "Somn Bizar"). Momentul a fost deosebit, insa cu parere de rau, Iris nu mai este ce-a fost odata. Toni Seicarescu a cantat bine, insa nu are scanteia care face diferenta intre un vocal si un frontman, acel strop de atitudine care te ajuta sa stapanesti publicul. In contrast, Coiotul a fost regele incontestabil al scenei!
A trecut foarte repede si acest moment si ne-am trezit pe scena cu niste animatoare. Trebuie sa mentionez ca mi se pare geniala ideea de a aduce si dansatori/dansatoare pe scena, aduc un plus de savoare show-ului, insa este o granita foarte fina intre sexy si vulgar. Domnisoarele pe care le-am mai vazut pe scena alaturi de Trooper (si la OST Fest) par mai degraba in a doua categorie, concluzie trasa in mare parte din cauza costumatiilor si a machiajului. Poate partii masculine a publicului le-au placut mai mult, nu stiu ce sa zic.
"Old School Baby" a dat startul nebuniei Trooper, o nebunie ce nu o voiam terminata prea curand. Am avut parte de o trecere prin toate albumele, am avut parte de Trooper asa cum ii stim si ii iubim. Oscar, Laurentiu, John, Balauru si Coiotu au dat tot ce au avut mai bun, ne-au pus in scena cele mai bune piese, cele mai ghiduse miscari, cel mai mult feeling. Ne-am agitat cu totii pletele pe "Nu Trebuie Sa Vrei", "Posedat", "Voodoo" sau "Strigat".
La momentul cu piese de pe albumul "Vlad Tepes - Poemele Valahiei" au avut un invitat special pe scena, pe claparul Sabin Boghici. A fost unul dintre cele mai gustate momente ale show-ului, toata lumea aplauda si sarea la piesa "Solii Turci".
M-am bucurat ca un copil de "Pas Infinit", una dintre piesele mele preferate, de "O Viata Este Prea Mult", de "Scrisoare De Adio" si de "Amintiri", cantata in compania celor mai buni prieteni. Nici nu stiu cand s-a ajuns la partea de bis, dar desi ora era inaintata, oboseala parea ca lipseste cu desavarsire.
"Tari Ca Muntii" si "Vino Cu Mine" au fost piesele prin care Trooper ne-au spus "La Revedere!" si ne-au facut sa ne gandim deja la urmatorul concert in compania lor. A fost frumos, a fost Trooper pentru noi, sincer si cu suflet.
Sunt foarte curioasa cum se va vedea pe DVD, pentru ca din punctul meu de vedere luminile nu au fost la inaltimea evenimentului (au fost mult prea colorate si prea puternice). In plus, s-a insistat foarte mult pe fumul de pe scena, ce ar fi putut sa fie de efect daca nu era in cantitati asa de mari. Dar vom vedea ce a iesit, probabil, cat de curand.
Ce nu mi-a placut a fost faptul ca nu s-au respectat conditiile de fotografiere comunicate. Mai exact, la setlistul de piese proprii Trooper nu am mai avut deloc acces in photo pit, desi trebuia sa mai intram pentru 2 piese. Nu pot sa zic ca acest lucru a afectat neaparat calitatea muncii mele de fotograf, dar este vorba de principiul de a respecta conditiile pe care le impui si le comunici chiar tu. Am ales sa mentionez acest lucru, nu atat cat este neaparat o informatie de interes general, ci pentru ca ne doream sincer sa putem prezenta in fotografii spectacolul in toate momentele lui.
Acestea fiind spuse, eu le multumesc Trooper-ilor pentru inca o seara de poveste, pentru ca din "vina" lor am cunoscut o multime de oameni minunati, pentru ca ne trec printr-o mie de sentimente de-a lungul unui concert si ne fac sa ne dam seama de ce iubim asa de tare muzica asta. Mesajul de pe banner-ul arborat de prietenii Trooper a fost clar: "Trooper - Pentru noi sunteti doar voi!".
Turneul "An Iron Tribute" continua, nu ratati concertul din orasul vostru pentru nimic in lume. Urmatoarea oprire este sambata, 13 aprilie 2013 la Targoviste in barul "La Scriitori".
duminică, 17 martie 2013
Cronica Helloween, Gamma Ray si Shadowside la Arenele Romane
16 martie 2013, turneul Hellish Rock Part II ajunge si la Bucuresti. Entuziasm la cote ridicate in randul publicului, aveam sa vedem 3 trupe in seara respectiva, dintre care Gamma Ray si Helloween nu mai au nevoie de nici o prezentare. Sunt trupe consacrate de heavy-metal, sunt nemti si suna ceas, ne-au mai vizitat asa ca unii dintre noi am avut placerea sa-i revedem (nu este si cazul meu, eu fiind la prima intalnire cu aceste trupe, desi preferintele mele muzicale se invart in zona muzicala compatibila cu ei).
Am ajuns la Arene putin dupa ora 19:30, am intrat imediat, la poarta totul mergea ceas, nici vorba de aglomeratie. Dupa ce ne-am lasat hainele la garderoba, am intrat in cort pentru a lua pulsul publicului inca de la inceput. M-am bucurat sa vad ca este multa lume prezenta, pana la Gamma Ray deja era plin de tot in fata, chiar si in lateralul scenei. Salutam publicul de heavy-metal din Romania, este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase "armate" de fani pe care le poate avea o formatie. Inca un plus pentru public, s-a putut si la noi de data asta, s-a fumat doar in afara cortului.
Seara a fost deschisa de Shadowside din Brazilia. Cu simpatica Dani Nolden la voce, brazilienii au atras repede publicul, care a salutat cu aplauze si urale prima trupa de pe scena. Aflati pentru a doua oara in Romania, Shadowside au incalzit publicul pentru ce avea sa urmeze. Au facut si un cover la "Ace Of Spades" (Motorhead), pentru a se apropia si mai mult de publicul care nu prea cunostea piesele lor. A fost o sansa mare pentru ei sa plece in acest turneu cu Gamma Ray si Helloween si sa apara in fata a mii de rockeri. Dupa concert s-au aflat la standul de merchandise pentru a sta de vorba cu fanii.
Gamma Ray au ridicat stacheta spre o cu totul alta lume. "Anywhere In The Galaxy" a fost aseara Bucurestiul, acest prafuit oras din sud-estul Europei, ce are totusi puterea glasurilor a sute de rockeri. Un show corect, poate un pic cam scurt pentru fanii ce isi doreau mai multe piese cu trupa preferata. Kai Hansen si compania ne-au prezentat piese mai vechi, cat si piese de pe cel mai nou EP al trupei ("Master Of Confusion"). Un pic ciudata alegerea unui cover Helloween ("Future World"), in conditiile in care dupa ei urma chiar aceasta trupa, dar avand in vedere ca de-a lungul anilor anumiti membri au migrat dintr-o trupa in cealalata, este oarecum de inteles.
Frumos momentul "Empathy", oda heavy metal "To The Metal" si bis-ul "Send Me a Sign" ne-au mers direct la suflet. Ne-au spus "La revedere!", dar nu avea sa fie ultima data cand ii vedeam pe Gamma Ray in seara respectiva.
Scena s-a modificat sub ochii nostri, micile probe de tobe ne-au dat de inteles ca aveam sa fim "loviti" de un sunet mult mai puternic, asa ca ne-am pregatit cu totii sa intampinam asa cum se cuvine trupa Helloween.
Cu o cariera de 28 de ani de heavy metal, Helloween, in formula actuala: Andi Deris (voce), Markus Grosskopf (bass), Michael Weikath (chitara), Sascha Gerstner (chitara) si Daniel Loble (tobe) au luat cu asalt Arenele Romane cu piesa "Nabataea". Nici nu am apucat sa ne dezmeticim bine ca a doua piesa, "Eagle Fly Free" a incins si mai tare spiritele in sala. Un show metal cu lumini puternice, energie, precizie germana, o voce nepamanteana si multa dedicare a celor aflati pe scena. Concerte precum cel al trupei Helloween ma fac sa admit fara nici o ezitare "Metalul nu va muri niciodata!".
Superb momentul solo-ului de tobe, piesa "Live Now!" cu impartirea publicului in doua parti si scandarea versurilor si piesa "If I Could Fly" ce a facut sa cante pe toata lumea din sala. Nu a existat un moment de maxim al serii, ci nenumarate astfel de momente ce s-au derulat pe tot parcursul concertului Helloween. Andi Deris a aparut pe scena cu un joben in partea a doua a concertului, a adus si un steag romaneasc pe scena si a multumit publicului pe tot parcursul showului.
Doua bisuri, primul cu piesele "Are You Metal?" si "Dr. Stein", al doilea in compania lui Kai Hansen si mai apoi, a toata trupa Gamma Ray. Un moment nu doar inedit, dar un moment ce va ramane multa vreme in amintirea fanilor genului, momentul in care Helloween si Gamma Ray au cantat impreuna "I Want Out" pe scena de la Bucuresti.
Poate ca multe trupe ajung la o anumita celebritate in randul iubitorilor de rock & metal, insa nu toate reusesc sa se mentina acolo, in prima linie a rockului mondial. Helloween a reusit sa ramana sus, este una dintre cele mai iubite si apreciate trupe si chiar si dupa multi ani de cantat, este inca acolo unde doar cei mai buni au sansa sa ajunga.
Concluzionand, a fost un eveniment mai mult decat reusit, un concert de care unii dintre noi chiar aveam nevoie, o productie Maximum Rock si Promusic Prod carora le multumim pentru alegerea excelenta a trupelor.
All Hail Heavy Metal!
Setlist Gamma Ray:
Anywhere In The Galaxy
Men, Martians and Machines
The Spirit
Gamma Ray (cover)
Master Of Confusion
Empire Of The Undead
Empathy
Rise
Future World
To The Metal
Bis: Send Me A Sign
Setlist Helloween:
Nabataea
Eagle Fly Free
Straight Out Of Hell
Where The Sinners Go
Waiting For The Thunder
Steel Tormentor
Drm Solo
I'm Alive
Live Now!
Hold Me In Your Arms
If I Could Fly
Hell Was Made In Heaven
Power
Bis:
Are You Metal?
Dr. Stein
Bis 2:
Halloween/How Many Tears/Heavy Metal (Is The Law)
I Want Out
Am ajuns la Arene putin dupa ora 19:30, am intrat imediat, la poarta totul mergea ceas, nici vorba de aglomeratie. Dupa ce ne-am lasat hainele la garderoba, am intrat in cort pentru a lua pulsul publicului inca de la inceput. M-am bucurat sa vad ca este multa lume prezenta, pana la Gamma Ray deja era plin de tot in fata, chiar si in lateralul scenei. Salutam publicul de heavy-metal din Romania, este cu siguranta unul dintre cele mai frumoase "armate" de fani pe care le poate avea o formatie. Inca un plus pentru public, s-a putut si la noi de data asta, s-a fumat doar in afara cortului.
Seara a fost deschisa de Shadowside din Brazilia. Cu simpatica Dani Nolden la voce, brazilienii au atras repede publicul, care a salutat cu aplauze si urale prima trupa de pe scena. Aflati pentru a doua oara in Romania, Shadowside au incalzit publicul pentru ce avea sa urmeze. Au facut si un cover la "Ace Of Spades" (Motorhead), pentru a se apropia si mai mult de publicul care nu prea cunostea piesele lor. A fost o sansa mare pentru ei sa plece in acest turneu cu Gamma Ray si Helloween si sa apara in fata a mii de rockeri. Dupa concert s-au aflat la standul de merchandise pentru a sta de vorba cu fanii.
Gamma Ray au ridicat stacheta spre o cu totul alta lume. "Anywhere In The Galaxy" a fost aseara Bucurestiul, acest prafuit oras din sud-estul Europei, ce are totusi puterea glasurilor a sute de rockeri. Un show corect, poate un pic cam scurt pentru fanii ce isi doreau mai multe piese cu trupa preferata. Kai Hansen si compania ne-au prezentat piese mai vechi, cat si piese de pe cel mai nou EP al trupei ("Master Of Confusion"). Un pic ciudata alegerea unui cover Helloween ("Future World"), in conditiile in care dupa ei urma chiar aceasta trupa, dar avand in vedere ca de-a lungul anilor anumiti membri au migrat dintr-o trupa in cealalata, este oarecum de inteles.
Frumos momentul "Empathy", oda heavy metal "To The Metal" si bis-ul "Send Me a Sign" ne-au mers direct la suflet. Ne-au spus "La revedere!", dar nu avea sa fie ultima data cand ii vedeam pe Gamma Ray in seara respectiva.
Scena s-a modificat sub ochii nostri, micile probe de tobe ne-au dat de inteles ca aveam sa fim "loviti" de un sunet mult mai puternic, asa ca ne-am pregatit cu totii sa intampinam asa cum se cuvine trupa Helloween.
Cu o cariera de 28 de ani de heavy metal, Helloween, in formula actuala: Andi Deris (voce), Markus Grosskopf (bass), Michael Weikath (chitara), Sascha Gerstner (chitara) si Daniel Loble (tobe) au luat cu asalt Arenele Romane cu piesa "Nabataea". Nici nu am apucat sa ne dezmeticim bine ca a doua piesa, "Eagle Fly Free" a incins si mai tare spiritele in sala. Un show metal cu lumini puternice, energie, precizie germana, o voce nepamanteana si multa dedicare a celor aflati pe scena. Concerte precum cel al trupei Helloween ma fac sa admit fara nici o ezitare "Metalul nu va muri niciodata!".
Superb momentul solo-ului de tobe, piesa "Live Now!" cu impartirea publicului in doua parti si scandarea versurilor si piesa "If I Could Fly" ce a facut sa cante pe toata lumea din sala. Nu a existat un moment de maxim al serii, ci nenumarate astfel de momente ce s-au derulat pe tot parcursul concertului Helloween. Andi Deris a aparut pe scena cu un joben in partea a doua a concertului, a adus si un steag romaneasc pe scena si a multumit publicului pe tot parcursul showului.
Doua bisuri, primul cu piesele "Are You Metal?" si "Dr. Stein", al doilea in compania lui Kai Hansen si mai apoi, a toata trupa Gamma Ray. Un moment nu doar inedit, dar un moment ce va ramane multa vreme in amintirea fanilor genului, momentul in care Helloween si Gamma Ray au cantat impreuna "I Want Out" pe scena de la Bucuresti.
Poate ca multe trupe ajung la o anumita celebritate in randul iubitorilor de rock & metal, insa nu toate reusesc sa se mentina acolo, in prima linie a rockului mondial. Helloween a reusit sa ramana sus, este una dintre cele mai iubite si apreciate trupe si chiar si dupa multi ani de cantat, este inca acolo unde doar cei mai buni au sansa sa ajunga.
Concluzionand, a fost un eveniment mai mult decat reusit, un concert de care unii dintre noi chiar aveam nevoie, o productie Maximum Rock si Promusic Prod carora le multumim pentru alegerea excelenta a trupelor.
All Hail Heavy Metal!
Setlist Gamma Ray:
Anywhere In The Galaxy
Men, Martians and Machines
The Spirit
Gamma Ray (cover)
Master Of Confusion
Empire Of The Undead
Empathy
Rise
Future World
To The Metal
Bis: Send Me A Sign
Setlist Helloween:
Nabataea
Eagle Fly Free
Straight Out Of Hell
Where The Sinners Go
Waiting For The Thunder
Steel Tormentor
Drm Solo
I'm Alive
Live Now!
Hold Me In Your Arms
If I Could Fly
Hell Was Made In Heaven
Power
Bis:
Are You Metal?
Dr. Stein
Bis 2:
Halloween/How Many Tears/Heavy Metal (Is The Law)
I Want Out
marți, 12 februarie 2013
Cronica The R.O.C.K. si C.O.D. la Arenele Romane, 9 februarie 2013
Desi in mod uzual nu prea sunt interesata de trupe tribut, am zis sa le dau o sansa celor de la The R.O.C.K. si sa imi petrec seara de sambata, 9 februarie 2013 la Arenele Romane. Cu alte trupe tribut s-a intamplat sa am chiar o surpriza foarte placuta (vedeti Domination), asa ca m-am infiintat la Arene cu tricoul meu cu AC/DC si un zambet mare pe fata.
Accesul s-a facut fara probleme, cortul era incalzit bine (era de stat in tricou fara probleme), aveau de baut si de mancat pe alese, asa ca se anunta o seara frumoasa. A fost si muzica intre trupe, se voia un fel de rockoteca, prin urmare era la volum destul de ridicat, cam prea ridicat pe alocuri.
Showul a fost deschis de cei de la C.O.D., o trupa targovisteana de metal ce si-a inceput cantarea cu un cover...Slash! Pentru mine, inca mai mult decat entuziasmata de concertul chitaristului de la Sala Palatului, sa ascult piesa "Ghost" a fost o mare bucurie. Candva pe la jumatatea setlistului lor, ne-au mai oferit un cover, de aceasta data fiind vorba de "Slither" (Velvet Revolver).
C.O.D. au cantat in componenta pe: Bursuc (voce), Liviu (bass), Vlad (chitara) si Mihai (tobe). Din cate stiu eu, postul de la tobe este ocupat doar temporar de Mihai, pana ce tobosarul de drept al C.O.D., Alex, va reveni in trupa. Mi-este greu sa ii incadrez pe C.O.D. intr-un gen muzical anume, dar suna bine si modern. Urmeaza sa lanseze in curand un prim album, numit "I Need To Get Out", asa ca va invit sa le ascultati pentru inceput demourile postate pe Youtube si ulterior, sa le luati albumul si de ce nu, sa mergeti si la un concert cu ei.
Din setlist amintesc si piesele: "Ain't My Time", "It Still Rains", "Crossroads" si "For A Price". Au facut un concert frumos la Arenele, castigand repede publicul de partea lor. Sunt o trupa de urmarit!
O ora si un pic de rockoteca si apoi, capul de afis a pus stapanire pe scena. The R.O.C.K. (The Rise Of the City King) sunt mai mult decat o trupa ce canta coveruri AC/DC, ei reusind sa aduca la Arenele Romane spiritul si energia binecunoscutei trupe australiene.
Un mare plus pentru costume, miscarea scenica, interpretare si buna dispozitie! Ne-am putut bucura cu totii de cele mai bune hit-uri AC/DC, intr-o interpretare unica: "Hell Ain't a Bad Place To Be", "You Shook Me All Night Long", "Thunderstruck", "The Jack", "Back In Black", "Highway to Hell" sau "Hells Bells".
Sunetul mi s-a parut la un volum un pic prea ridicat, dar cu ajutorul dopurilor mele de urechi, n-am avut probleme.
Nu a lipsit nici celebrul striptease al lui Angus, moment ce a facut deliciul publicului. Evenimentul a beneficiat de lumini de exceptie, a fost filmat si probabil o sa vedeti in curand cateva filmari de acolo. Daca ii prindeti pe undeva pe The R.O.C.K. va sfatuiesc sa mergeti sa-i vedeti fiindca or sa va mai aline cu siguranta dorul de un concert AC/DC. Vocea si instrumentalul sunt unde trebuie, suna bina si mai ales, vibreaza in ritmul care trebuie.
Finalul in acorduri de "For Those About To Rock (We Salute You)" a fost de mare exceptie.
Am ramas surprinsa la finalul concertului fiindca o multime de fani au asteptat la intrarea spre "backstage" pentru o poza/un autograf de la The R.O.C.K.. Se pare ca acestia sunt deja cunoscuti ca o trupa de succes!
In final, pot spune ca a fost o seara de sambata mai mult decat reusita, pe care o vreau repetata cat mai curand!
Accesul s-a facut fara probleme, cortul era incalzit bine (era de stat in tricou fara probleme), aveau de baut si de mancat pe alese, asa ca se anunta o seara frumoasa. A fost si muzica intre trupe, se voia un fel de rockoteca, prin urmare era la volum destul de ridicat, cam prea ridicat pe alocuri.
Showul a fost deschis de cei de la C.O.D., o trupa targovisteana de metal ce si-a inceput cantarea cu un cover...Slash! Pentru mine, inca mai mult decat entuziasmata de concertul chitaristului de la Sala Palatului, sa ascult piesa "Ghost" a fost o mare bucurie. Candva pe la jumatatea setlistului lor, ne-au mai oferit un cover, de aceasta data fiind vorba de "Slither" (Velvet Revolver).
C.O.D. au cantat in componenta pe: Bursuc (voce), Liviu (bass), Vlad (chitara) si Mihai (tobe). Din cate stiu eu, postul de la tobe este ocupat doar temporar de Mihai, pana ce tobosarul de drept al C.O.D., Alex, va reveni in trupa. Mi-este greu sa ii incadrez pe C.O.D. intr-un gen muzical anume, dar suna bine si modern. Urmeaza sa lanseze in curand un prim album, numit "I Need To Get Out", asa ca va invit sa le ascultati pentru inceput demourile postate pe Youtube si ulterior, sa le luati albumul si de ce nu, sa mergeti si la un concert cu ei.
Din setlist amintesc si piesele: "Ain't My Time", "It Still Rains", "Crossroads" si "For A Price". Au facut un concert frumos la Arenele, castigand repede publicul de partea lor. Sunt o trupa de urmarit!
O ora si un pic de rockoteca si apoi, capul de afis a pus stapanire pe scena. The R.O.C.K. (The Rise Of the City King) sunt mai mult decat o trupa ce canta coveruri AC/DC, ei reusind sa aduca la Arenele Romane spiritul si energia binecunoscutei trupe australiene.
Un mare plus pentru costume, miscarea scenica, interpretare si buna dispozitie! Ne-am putut bucura cu totii de cele mai bune hit-uri AC/DC, intr-o interpretare unica: "Hell Ain't a Bad Place To Be", "You Shook Me All Night Long", "Thunderstruck", "The Jack", "Back In Black", "Highway to Hell" sau "Hells Bells".
Sunetul mi s-a parut la un volum un pic prea ridicat, dar cu ajutorul dopurilor mele de urechi, n-am avut probleme.
Nu a lipsit nici celebrul striptease al lui Angus, moment ce a facut deliciul publicului. Evenimentul a beneficiat de lumini de exceptie, a fost filmat si probabil o sa vedeti in curand cateva filmari de acolo. Daca ii prindeti pe undeva pe The R.O.C.K. va sfatuiesc sa mergeti sa-i vedeti fiindca or sa va mai aline cu siguranta dorul de un concert AC/DC. Vocea si instrumentalul sunt unde trebuie, suna bina si mai ales, vibreaza in ritmul care trebuie.
Finalul in acorduri de "For Those About To Rock (We Salute You)" a fost de mare exceptie.
Am ramas surprinsa la finalul concertului fiindca o multime de fani au asteptat la intrarea spre "backstage" pentru o poza/un autograf de la The R.O.C.K.. Se pare ca acestia sunt deja cunoscuti ca o trupa de succes!
In final, pot spune ca a fost o seara de sambata mai mult decat reusita, pe care o vreau repetata cat mai curand!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
