3 years ago

me & sis

16 noiembrie

We could be so much more than we are

Unforgiven

Pentru ca sunt sucita si nu stiu ce vreau si ma foiesc si rasfoiesc. Si dau cu banul si nici asa nu-i bine.

Am rarit-o rau cu blogul si incerc sa-mi reiau activitatile de pe blog de ceva vreme dar mi-este asa greu sa scriu din nou. Incercarile de pana acum au esuat lamentabil in fata ecranului alb si orice postare mai lunga de cateva randuri si-a gasit sfarsitul inainte de publicare.

Deci, long story short..ce a mai facut domnisoara Lenore de data asta? I've been busy being me and making the same mistakes all over again that it does not even hurt anymore....

Hai ca chiar am scris-o pe scurt si-am dat si asa destule detalii din casa.

Ce va urma?

Niste muzica, niste concerte, niste blogging (hell yeah, o sa trag de mine pana o sa se intample minunea sa scriu din nou ca in vremurile bune, adica 2010), niste Germania, niste tequila sau rom (mi-e pofta de mor chiar acum in timp ce tastez), niste Targoviste, niste plimbari si multe ore pierdute din nopti.

Ce o sa iasa din asta?

Habar n-am :P.

Coloana sonora a postului asta din care n-o sa priceapa nimeni nimic este asigurata de formatia vocal instrumentala Metallica, in amintirea vremurilor din liceu.

Cronica Ten Years After la Bucuresti, 23 octombrie 2011

O seara linistita de octombrie ce nu anunta nimic special pentru mine. Aveam sa bifez si eu trupa Ten Years After, o trupa ce ne-a mai vizitat in trecut si dupa concertul carora am citit multe cronici pozitive. Tatal meu mi i-a recomandat si el asa ca deja imi schimbasem starea de spirit din "ok, mai bifez un concert" in "ia sa vedem cum le zic baietii astia". Baietii s-au dovedit a fi niste oameni respectabili, dupa cum veti citi in continuare.

Concertul s-a tinut pe 23 octombrie 2011 la Sala Palatului in Bucuresti. Ten Years After au avut de fapt un mini-turneu in Romania, ce a inclus pe langa spectacolul din capitala si alte orase: Iasi, Timisoara, Cluj.

Am ajuns devreme la locatie, sa testam terenul (eu nu mai calcasem la Sala Palatului de cativa ani buni). Am primit locuri in sectorul C, undeva in partea din fata unde am avut o vedere foarte buna spre scena. Mareata Sala a Palatului m-a facut sa regret ca nu se tin mai des concerte rock acolo (da, stiu ca e aiurea sa mergi la concert si sa stai jos, dar totusi este o sala extrem de faina). Mi-a parut rau in special de concertul Therion tinut acolo acum cativa ani si la care eu nu am ajuns.

Desi la inceput parea ca o sa fie un concert la care o sa se cante cu sala aproape goala, incet incet s-a strans public astfel incat la capul de afis a fost o atmosfera deosebita. Media de varsta a publicului a fost undeva pe la 40+ de ani.

In deschiderea spectacolului a cantat trupa Riff. Auzisem de ei dar nu am avut pana acum sansa sa ii prind intr-un concert. Sunt din generatia Iris si Compact, dar pe undeva pe drum s-au ratacit si nu au ajuns sa aiba faima celor mentionati anterior. Banuiesc ca din trupa originala nu au mai ramas prea multi, o parte dintre membrii Riff de azi fiind vizibil mai tineri decat colegii lor. Ceea ce canta ei nu este stilul meu preferat si poate de aceea recitalul lor mi s-a parut mult prea lung si pe alocuri, plictisitor.

Totusi, reactia in sala a fost in general una pozitiva, trupa primind numeroase aplauze. Din setlistul lor, o sa amintesc cateva piese pentru nostalgici: "Caii de lemn", "A trecut vara", "Mr. Jimi" (piesa dedicata lui Hendrix), "Ploua la Woodstock".

Dupa o scurta pauza, si-au facut aparitia pe scena Ten Years After. Chiar de la primele acorduri, era greu sa nu iti dai seama cine este "vedeta" in trupa asta, Leo Lyons, basisul ce nu avea stare si iscodea cu privirea publicul din sala.

De la primele piese, membrii trupei ne-au aratat ca sunt familiarizati cu Romania, multumind publicului pentru sustinere in limba romana. Cei 4 muzicieni au oferit un show de blues ca la carte, reusind sa capteze atentia si aprecierea publicului de la inceput si pana la final.

Formula actuala a Ten Years After este compusa din Leo Lyons (bass), Chick Churchill (clape), Ric Lee (tobe) si Joe Gooch (vocal, cel mai nou membru al formatiei). Suntem trecuti prin piese noi ("I'm Coming On", "King of the Blues", "Big Black 45") si vechi, dar toate suna superb si timpul pare ca sta in loc cand cei din formatie isi demonstreaza virtuozitatea.

Un moment interesant a fost solo-ul de tobe al lui Ric Lee, la piesa "The Hobbit". Mult asteptata "I'd Love to Change the World" aduce cu sine numeroase aplauze si incurajari venite din public, un public cald ce a contribuit intr-o buna masura la spectacolul britanicilor. Imi place sa cred ca am ascultat si vazut pe scena o trupa care intr-adevar a schimbat lumea muzicii prin felul lor de a compune si interpreta. Nu-i deloc o muzica invechita, este o muzica inspirata si jucausa ce nu are cum sa nu te prinda.

Doua ore de muzica, un bis absolut magnific si o seara ce s-a transformat dintr-una obisnuita in ceva cu totul special datorita formatiei Ten Years After. Acum, imi doresc cat mai mult timp pentru ascultat muzica si mers la concerte fiindca imi dau seama ca exista atatea trupe care sunt pur si simplu de neratat si pe care inca nu am avut placerea sa le descopar.

Galeria foto de la acest eveniment o gasiti aici: http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+foto+Ten+Years+After+si+Riff+23102011_303.html

In plus, mai sus este o poza facuta de mine :-).

Shhhh

This time it's not gonna be a happy ending.

Love it

I would scream just to be heard
As if yelling at the stars
I was bleeding just to feel
You would never say a word
Kept me reaching in the dark
Always something to conceal

Kottak Attack

Look what I've got! Sa tot am prieteni de-astia care-mi aduc asa ceva de la concerte.

Cred ca de multa vreme nu am mai fost asa entuziasmata de ceva, inseamna pentru mine mai mult decat orice cadou scump primit vreodata. Ii multumesc lui Liviu pentru poza si pentru toata munca lui de la site la care pune atata suflet.

Voodoo

Dupa o seara frumoasa cu concert si poze (in lumina lipsa), am ajuns acasa si am zis sa pun un pic ultimul album Trooper la play si sa arunc un ochi la celelalte chestii de pe stick. Zis si facut, m-am infipt cu ochii in booklet stiind ca o sa gasesc acolo pozele colegilor mei de site Alex si Liviu (Bravooo bai pozografilor geniali, care sunteti!).

Mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca apar si eu la multumiri si mai ales ca am fost trecuta cu "numele de scena". Astfel, vreau sa revendic numele de Lenore de pe booklet-ul Trooper, eu sunt in toata splendoarea nickname-ului meu :D.

Asta era asa, sa ma dau mare si la voi. Lenore este deja un brand, asa ca the show must go on! Pauza a luat sfarsit.

Inainte sa ma duc la somn, nu uitati cuvintele de mai jos (presimt ca o sa le aud foarte des in urmatoarea perioada):

Uita de tine, intra in vis si asculta de mine!

Outsider

Cateodata ma simt o straina in propria mea viata. Nu stiu cum fac, dar seara ma paleste mereu o stare foarte nasoala careia nu pot sa ii gasesc nici o explicatie. Sper doar sa se intample ceva si sa nu mai apara...

Am incercat si niste muzica in sensul asta, in ultima vreme am asculta cateva chestii foarte faine. Recomand cu caldura ultimul album Alice Cooper - Welcome 2 my nightmare, ultimul Pain of Salvation - Road salt two si bineinteles, mult asteptatul album Dream Theater - A dramatic turn of events.

O iau incet dar am de gand sa revin la forma mea de anul trecut in ceea ce priveste scrisul pe blog. Nu pot sa las deoparte bucuria de a scrie, indiferent cat de bine sau rau imi este in viata asta din afara on-line-ului. Mi se intampla in continuare lucruri minunate despre care trebuie sa scriu sa ramana aici (pentru mine, pentru voi, pentru tot ceea ce inseamna scrisul).

Weekendul trecut am fost la In Flames si mi-a placut mult. Am reusit sa screw up toata partea cu pozatul (cred ca de emotii ca nu am mai pozat de mult..) dar cumva pana la urma, am reusit sa public ceva cu ajutorul dat la editat de Alex.

A iesit ce vedeti in link-ul de mai jos si ma mandresc cu o singura poza (prima!):

http://www.letsrock.ro/reviews_Galerie+foto+In+Flames+Arenele+Romane+1+octombrie+2011_289.html


off to sleep I go
nighty night
Lenore

To the shoreline

Love, you know that I can make you stronger.
Love, you know that I can make you brave.
But there's one thing that you must remember:
That I am too far gone for you to save.

Concerts

Abia astept weekendul viitor! Daca weekendul asta am bifat si eu prima data In Flames (si n-a fost rau deloc, ba din contra), urmatorul am intalnire cu Trooper la Targoviste si cu Pain of Salvation - yay! O sa prestez niste poze si cronici, ramaneti pe frecventa :D.