Experienta OST Fest

Trecand peste aspectul muzical, ceea ce a mers sau nu la suflet fiecaruia in functie de preferinte, simt nevoia sa exprim cateva pareri despre experienta mea de fotograf in cadrul OST Fest.

OST Fest a fost primul meu festival in calitate de fotograf acreditat. Trebuie sa mentionez ca merg la concerte mari de rock incepand din 2004 si pana acum am bifat destule concerte si festivaluri (atat in Romania, cat si prin alte tari) incat sa stiu foarte bine cum merge treaba. De un an si jumatate de cand fac poze la concerte, am avut ocazia sa cunosc multi fotografi, organizatori, oameni de PR, reprezentanti ai cluburilor etc.

Majoritatea fotografilor fac ceea ce fac benevol, fara foloase materiale, isi rup din proprii bani (pentru echipament) si timp pentru a veni la concerte si a face poze pentru ca voi toti sa le vedeti si admirati. Sunt oameni pasionati de ceea ce fac si munca de teren, cat si cea de dupa festival (care uneori poate sa consume mai mult timp decat festivalul in sine) este titanica.

Mi-am propus sa fac un efort sustinut si sa incerc sa acopar cat mai mult din OST Fest, datorita faptului ca sunt mare fan al multor formatii care s-au regasit pe afisul festivalului. Mi-am luat liber 3 zile de la job-ul meu de corporatie ca sa pot sa fotografiez si ulterior, sa editez pozele de la acest eveniment. Am asteptat luni de zile aceste festival, cei care ma cunosc stiu de entuziasmul meu si de faptul ca vorbeam mereu de OST Fest si ceea ce avea sa urmeze.

Cu cateva zile inainte de festival, ni s-au comunicat regulile de acreditare. Intelegere noastra a fost ca pozam 2 piese/trupa cu anumite restrictii (Motley Crue - nu fotografiem, Manowar - fotografiem doar 1 piesa). Aceste reguli nu mentionau de unde vom fotografia. 

Ajunsi la fata locului, in zona presei care de fapt era o cladire amplasata fara pic de vedere la scena, ni s-a comunicat ca nu vom fotografia din zona mai din fata decat la trupele Exodus, Overkill si Dimmu Borgir. Project Events ne-a comunicat ca nu au logistica necesara cat sa ne duca mai in fata si la trupele romanesti si sa ne intoarca dupa 2 piese. Astfel, ni s-a comunicat ca putem fotografia aceste trupe din sectiunea gazon (la 2 zone distanta practic de scena: fire circle, respectiv golden circle). Am incercat cu teleobiectivul meu la 250mm sa fotografiez ceva dar am fost mai mult decat dezamagita de rezultate, motiv pentru care am decis sa nu mai fotografiez trupele la care nu mi se ofera un minim acces mai in fata.

Inainte de Exodus ne-am strans toti in zona presei, in ideea ca avea sa vina cineva sa ne conduca mai in fata. Noi credeam toti ca ne vor conduce in photo pit (zona aceea din fata scenei, intre scena si gard, de unde facem de obicei poze la primele 3 piese). Surpriza a venit cand am fost condusi catre zona VIP si am fost practic, invitati sa fotografiem de acolo. Zona VIP era pozitionata in stanga scenei, oarecum pe la mijlocului zonei golden circle. Era departe si sincer, nu credeam ca cineva isi poate imagina ca se pot scoate fotografii decente de acolo. Am refuzat sa fotografiem in aceste conditii. Ne-am intors (cred ca aproape toti) catre zona presei, nemultumiti ca nu ni s-au oferit niste conditii minime in care sa ne putem desfasura activitatea.

Practic, trecuse jumatate de zi de festival iar noi nu fotografiasem nimic. Resimteam o frustrare foarte mare, era festivalul pe care il asteptasem atat de mult si cu fiecare trupa care trecea si nu o fotografiam, simteam ca eram degeaba acolo. Mai mult, nici macar nu vedeam mare lucru din ce se intampla pe scena, din zona gazon.

Ajunsi inapoi in zona presei, am cerut sa vina cineva din organizarea fiindca lucrurile nu puteau continua in acest mod. Trebuie sa mentionez ca am fost uniti si vehementi, nu am cerut nimic in plus fata de niste conditii decente si un spatiu de unde sa putem sa ne facem treaba. Am asteptat destul de mult pana sa ne bage cineva in seama, toti cei din PR si organizare se pare ca erau ocupati cu alte treburi.

Intre timp, in sala de langa noi avea loc un interviu cu Dimmu Borgir. Am prins pana la urma pe cineva, care a apelat la o alta persoana din organizare. Ne-au ascultat intr-un final si au spus ca revin in cateva minute pentru a vedea ce solutii exista. Astfel, ni s-a comunicat ca ecusonul de presa ne ofera acces in zonele gazon, golden circle si fire circle, cu aceleasi restrictii comunicate initial. A fost o solutie de compromis, nu am avut photo pit dar macar aveam acces in fire circle sa fotografiem peste public si sa putem vedea mai bine ce se intampla pe scena.

Am fost si am fotografiat Overkill. Mi-am dat seama ca avea sa fie un efort mare pentru mine ca de la cei 1,60 metri ai mei sa fotografiez peste capetele spectatorilor, dar eu zic ca m-am descurcat onorabil.

Trebuie sa mentionez ca firma de paza (SAS, n-am auzit de aceasta firma pana la acest festival), voluntarii de la intrarea din fire circle cat si comunicarea cu acestia a fost sub orice critica. Nu erau niciodata informati de nimic, in fiecare zi a festivalului ne-au facut figuri, ca ne lasa in fire circle, ca nu ne mai lasa in fire circle si tot asa. In fiecare zi a festivalului a trebuit sa discutam din nou si din nou cu tot felul de oameni care din cand in cand se gandeau sa ne taie accesul in zona din fata scenei. Repet, acest lucru s-a intamplat in fiecare zi a festivalului, culminand ieri cand am stat 10 minute inainte de Motorhead la intrarea din fire circle asteptand sa vedem daca nu cumva s-au schimbat regulile din mers.

Mi se pare inacceptabil si o mare bataie de joc sa te comporti asa fata de niste oameni care una la mana, au promovat evenimentul inainte si practic, au ajutat la vanzarea biletelor la acest festival si doi la mana, nu voiau decat sa isi faca meseria si nimic altceva.

Ce-i drept, au existat cazuri in care o parte din fotografi nu au respectat conditiile de fotografiere impuse de organizatori. Imi pare rau ca au ales sa procedeze in acest fel, fiindca din cauza lor noi toti ceilalti avem de suferit in relatia cu organizatorii de concerte. Prima regula daca vrei sa fii respectat, este sa respecti la randul tau.

Impresia generala cu care am ramas este ca in fapt, la acest festival nu s-a ocupat nimeni de noi, cei din presa. Regulile s-au schimbat din mers, insa nu s-au comunicat asa cum trebuia tuturor, ci doar celor care practic au participat la scurta intalnire cu reprezentantul organizatorilor. Mi s-a parut ca si pentru cei din organizare noi am fost o corvoada, trebuiau sa ne fugareasca dupa cele 2 piese pe care le aveam de tras si sa ne solicite sa nu mai fotografiem. Sunt sigura ca nu a fost usor pentru ei, insa cand organizezi un festival de un asa calibru, trebuie sa gandesti dinainte astfel de lucruri.

Cel mai urat lucru insa, a venit aseara cand dupa recitalul Motorhead, un coleg fotograf si-a gasit lipsa din rucsacul foto o parte din echipament. Rucsacul il lasase la zona presei, zona ce era pazita. Am fost tentata ca dupa cele 2 piese in care am fotografiat, sa ma duc sa-mi las si eu rucsacul in acea zona, dar am ramas cu el in spate si am urmarit show-ul Motorhead. Un gest oribil, se prea poate sa fi fost facut de o terta persoana sau de un alt coleg din presa, insa lucruri ca acesta te fac sa iti tii tot timpul echipamentul cu tine, sa trebuiasca sa stai cu el in carca si uneori, efectiv te cocoseaza.

Mai mult, ieri la scena 2, am fost sa fotografiez Tiarra. Un betiv nenorocit din public mi-a suflat in obiectiv in timp ce incercam sa fotografiez, asta dupa ce cu o seara inainte refuzasem sa ii fac o poza si asta fiindca aveam montat pe camera obiectivul de 135mm. Deci eu ma muncesc, vin la tot festul si un degenerat mintal, care probabil nu este in stare sa faca nici o poza cu un telefon, isi bate joc in halul asta. Stiu, asta n-are nici o legatura cu organizarea OST fest, dar respectul publicului fata de cei care vin sa faca treaba de care ei sa se poata bucura, ar trebui sa fie altul. Nu stiu daca va ajunge sa citeasca aceste randuri, insa daca o va face, as vrea sa constientizeze ca noi nu suntem acolo sa facem poze tuturor, ci doar celor de pe scena.

Acestea fiind spuse, daca din punct de vedere muzical OST fest a fost o incantare, din alte puncte de vedere, nici vorba de asa ceva...

Imi pare rau ca acest lucru s-a intamplat tocmai la Project Events, organizatori cu care am avut o excelenta colaborare anul trecut atat la concertul Scorpions, cat si la Lake of Tears. Atunci nu a avut nimeni sa le reproseze nimic si chiar au fost laudati de toate canalele media.

Discutand cu ceilalti colegi din presa, au existat opinii ca ar trebui sa avem o intalnire cu reprezentantii organizatorilor de concerte din Romania, pentru a le explica pozitia noastra si conditiile minime pe care am dori sa ni le ofere. Intelegem restrictiile venite din partea marilor artisti si a managementului acestora, insa cand in alte tari se poate, trebuie facute eforturi si la noi sa obtinem conditii similare.

Vom trai si vom vedea...

Cronica Motley Crue - The Saints of Los Angeles finally in Romania!!

Asteptam cu mare nerabdare reintalnirea cu Motley Crue si mai ales, prima data cand aveam sa le vad si show-ul complet.

Vince Neil, Nikki Sixx, Tommy Lee si Mick Mars au aratat la Bucuresti ca sunt intr-o forma de zile mari si desi canta de peste 30 de ani, si-au pastrat nebunia si vigoarea de altadata. Au trecut prin multe (le-am citit cartile si sincer, ma intreb cum naiba de sunt inca in viata), dar muzica lor i-a dus mai departe astfel ca in anul 2012, ne-am trezit cu ei la Bucuresti.

Si-au facut intrarea exploziva in ritmurile piesei "Wild Side", insotiti de dansatoare. Prima impresie: trenuletul lui Tommy este urias, microfonul este cu sclipici, bassul rosu tot cu sclipici, baietii machiati si tatuati alearga pe toata scena, aveam sa participam la un glam metal ride si zburam la clasa business.

Avem parte de hit-uri unul dupa altul, "Live Wire", "Too Fast For Love" si "Saints of Los Angeles" (piesa ce da titlului ultimului album Motley Crue). Vince este comunicativ cu publicul si ne saluta fericit, ne spune sa ii raspundem cu "Fuck Yeah!" si publicul nu uita pana la final aceste cuvinte. E incredibil ca pana in anul 2012, nu au avut ocazia sa cante la Bucuresti. Sunt o trupa iubita de mii de fani si asta se vede, in primele randuri toata lumea canta versurile o data cu trupa.

Urmeaza "Shout At The Devil", "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" si "Same Ol' Situation (S.O.S.)", este tot ce au mai bun Motley Crue si este pentru noi!! Ma bucur ca un copil de fiecare dintre piese, sar si cant o data cu ei. Nikki ne spune si el cateva cuvinte si imi dau seama de ce iubesc trupa asta de multi ani: sunt sinceri, deschisi si nebuni si asta se vede in tot ceea ce fac.

Momentul de maxim al show-ului a fost soloul de tobe al lui Tommy. S-a invartit in fata noastra cu tobele in trenul, a cantat cu capul in jos, a luat si un fan cu el intr-un tur si a fost absolut incredibil. Nu se poate exprima in cuvinte senzatia traita si ritmul indracit al tobelor sale.

"Dr. Feelgood" si "Girls, Girls, Girls" sunt doua piese la care publicul se agita la maxim, surescitat parca dupa doza de adrenalina de mai devreme. Tommy se reintoarce in prim plan la "Home Sweet Home" cand ne povesteste ca s-a plimbat cu Nikki in seara anterioara in centrul vechi si a vazut cum se distreaza romanii. Piesa suna foarte bine, Tommy fiind in spatele clapelor.

"Kickstart My Heart" incheie nebunia, Nikki scuipa "sange" pe public si la final, avem parte toti de o baie cu lichid colorat. Mi-a placut enorm si cumva, n-am simtit nevoia unui bis, am avut Motley Crue cu tot ce au ei mai bun si mi-a mers la suflet acest concert.

A fost un show complex, mult peste asteptarile oricarui fan si in speta, ale mele. Glam Metal-ul iti place sau nu, ca si alte genuri muzicale, poate cu precadere agreeat mai mult de partea feminina. Cu toate acestea show-ul lor ne-a tinut pe toti cu sufletul la gura timp de o ora si jumatate.

Nu mi-a placut ca pe la jumatatea concertului am fost efectiv asaltati de fanii din Golden Circle si Gazon, dupa ce s-au scos toate portile. Spatiul devenise extrem de aglomerat, dar nu asta este neaparat problema principala. Este vorba de principiul conform caruia cel care plateste mai mult pe bilet ar trebui sa beneficieze de o vedere mai buna spre scena. In momentul in care dai drumul la porti ca toata lumea sa fie o masa mare si compacta, iti asumi ca cei care au platit bilet mai in fata or sa fie nemultumiti si frustrati. Stiu ca la inceput nu era deloc aglomerat in zona Fire Circle, dar asta nu justifica faptul ca trebuie lasat publicul de la o alta categorie mai in fata. Organizatorii au stiut exact cate bilete au vandut, se putea pune gardul astfel incat sa nu fie o zona mare si goala in fata scenei. Sa spunem insa, ca la acest festival, cat si la alte evenimente din Romania, ar trebui ca organizatorii sa ia lectii de la organizatorii de evenimente din alte tari.

Acestea fiind spuse, pentru mine a fost un vis implinit sa ii vad pe Motley Crue cu toata desfasurarea de forte, un adevarat regal glam metal pentru fanii genului si nu numai. 

Setlist Motley Crue:

1. Wild Side
2. Live Wire
3. Too Fast for Love
4. Saints of Los Angeles
5.  Shout at the Devil
6. Don't Go Away Mad (Just Go Away)
7. Same Ol' Situation (S.O.S.)
8. Looks That Kill
9. Piece of Your Action
10. Primal Scream
11. Smokin' in the Boys' Room (Brownsville Station cover)
12.  Drum Solo
13. Dr. Feelgood
14. Girls, Girls, Girls
15. Home Sweet Home
16. Kickstart My Heart

Cronica Linkin Park la Bucuresti, 6 iunie 2012

Aflati in turneu in Europa inaintea lansarii noului album "Living Things", Linkin Park s-au oprit si la Bucuresti in data de 6 iunie 2012. O trupa cu foarte multi fani romani, dovada clara fiind numarul mare de oameni prezenti la concertul de la Romexpo, Linkin Park ne-au oferit un show la obiect, in care elementul principal a fost muzica.

La momentul la care am ajuns la concert, ratasem prima trupa (PhenomenOn) si pe scena se aflau cei de la Coma. Am mai prins doar ultimele piese din recitalul Coma, dar sunetul nu a fost de partea lor si nu au reusit sa-mi transmita aproape nimic. Trupele acestea doua au fost sacrificate, in timpul lor facandu-se accesul fanilor Linkin Park la concert.

Nu va imaginati ca accesul a fost dificil, nici vorba de asa ceva, organizarea fiind una foarte buna pe tot parcursul evenimentului, din toate punctele de vedere (s-a respectat cu strictete si programul concertului).

Publicul a fost cu siguranta unul diferit fata de cel pe care il vedem de obicei la concertele rock & metal. Multi adolescenti, multi copii (unii dintre ei insotiti de parinti), multi nostalgici si foarte multi fani cu asteptari uriase de la ceea ce avea sa urmeze.

Zdob & Zdub au fost alesi sa incalzeasca atmosfera chiar inaintea americanilor. Din punctul meu de vedere s-au achitat foarte bine de acesta sarcina, oferind un show intr-o nota vesela, asa cum le sade bine unor moldoveni ca ei. Au inceput cu "Nunta Extremala" si au continuat veselia cu alte piese precum "Videli Noch", "Miorita", "DJ Vasile" sau "Codri".

In pauza dintre Zdubi si capul de afis, am fost surprinsa de faptul ca cei ce amenajau scena au arborat tricolorul, un gest la care nu cred ca se astepta nimeni si care a fost salutat cu multe urale. Mi-a placut micutele podiumuri de pe scena, pe care membri trupei Linkin Park le puteau folosi ca sa se faca mai bine vazuti de cei din spate. In schimb, ecranele laterale pe care trebuia sa se vada concertul erau mici si pozitionate destul de jos, astfel ca nu cred ca si-au atins scopul.

Linkin Park s-au urcat pe scena si au inceput in forta cu "Faint" si "Papercut". Multimea de fani a explodat ca un vulcan cand si-a vazut pe scena idolii. Mike Shinoda, Chester Bennington, Rob Bourdon, Brad Delson, Dave Farrell si Joe Hahn au fost plini de energie si au demonstrat ca nu degeaba au renumele mondial pe care il au.

Sunetul mi s-a parut slab ca volum, din fata se auzea destul de bine (fara a deranja), insa nu pot sa nu ma intreb cum era cativa zeci de metri mai in spate. "Somewhere I Belong", una dintre piesele mele preferate s-a auzit distorsionat, pierzandu-si farmecul. Cu toate acestea, dupa "Points Of Authority" sunetul mi s-a parut stabilizat si am remarcat vocea incredibila a lui Chester, care a sunat perfect la "Breaking The Habit" si medley-ul cu balade.

Mi-au parut bucurosi sa fie la Bucuresti, cu toate ca au fost destul de putin comunicativi. Ne-au cantat doar doua piese de pe noul album, ce va fi lansat pe 26 iunie, "Lies Greed Misery" si "Burn It Down". Au sunat bine, un sound un pic diferit de cel al primelor albume, mai actual si in ton cu scena rock din 2012.

Finalul a fost incendiar, publicul a cantat cot la cot cu trupa piese precum "One Step Closer", "In The End" sau "Numb". N-a fost "Crawling" in setlist dar am avut totusi o ora si jumatate de best of Linkin Park. Am fi meritat un bis, dar nu a fost sa fie de data asta.

Inchei prin a puncta faptul ca desi au avut intotdeauna piese care mi-au placut, nu m-am considerat niciodata un fan Linkin Park. Mi-as fi dorit din tot sufletul ca acest concert sa imi dea energia si adrenalina necesara sa imi doresc sa ii cunosc mai bine, sa vreau sa le ascult toate albumele cap-coada. Nu s-a intamplat, dar am asistat la un concert cu muzica buna, un concert ce va ramane mereu in amintirea adevaratilor fani Linkin Park.

Setlist Linkin Park:

Tinfoil (Intro)
Faint
Papercut
With You
Runaway
Given Up
Blackout
Somewhere I Belong
New Divide
Lies Greed Misery
Points Of Authority
Waiting For The End
Breaking The Habit
Leave Out All the Rest / Shadow Of The Day /Iridescent (Ballad Medley)
The Catalyst
What I''ve Done
One Step Closer
Burn It Down
In The End
Numb
Bleed It Out (Ext. Bridge w/ Beastie Boys ''Sabotage'')

Cronica Luna Amara in Ageless Club, 1 iunie 2012

In ultima vreme am mers la multe concerte cu trupe romanesti. Cu Luna Amara m-am intalnit in ultimii ani mai mult in deschiderea unor trupe mari din afara, nu i-am cautat eu in mod special, ei ma gaseau pe mine de fiecare data. S-au prezentat bine la toate concertele, se vede ca sunt o trupa ce munceste mult pana sa devina ceea ce vedem noi pe scena.

Cand am vazut ca fac un mini-turneu acustic (patru concerte) am zis ca trebuie sa ii vad si eu in intimitatea unui club si nu doar pe scene mari, iar aceasta a fost ocazia perfecta. Prin urmare, m-am infiintat cu sufletul plin de speranta in Ageless Club, pe 1 iunie.

Curiosi, la fel ca si mine, zeci de fani asteptau cuminti pe scaune sau pe jos in fata scenei inceputul concertului. Luna Amara a dat startul cu cateva piese de pe albumul "Don't Let Your Dreams Fall Asleep": "Into Another", "Deadends", "Chihlimbar". Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa sune atat de curat, atat de emotionant, in varianta acustica. Sunetul a fost foarte bun pe tot parcursul concertului, in club atunci cand se canta, publicul era adus aproape total la tacere de ceea ce se intampla pe scena.

Intre piese, am fost incurajati sa punem intrebari si de multe ori s-a iscat un dialog interesant intre trupa si public. Trecand peste piese si mesajul lor, Luna Amara sunt o trupa ce promoveaza iubirea, toleranta si acceptarea celorlalti si cred ca asta spune multe despre ei ca oameni. Mihnea si Nick au fost comunicativi, pusi pe sotii, ne-au povestit despre un concert mai putin reusit de prin Dej (jud. Cluj) si ne-au spus ca acest concert din Ageless este deja unul dintre preferatele lor (chiar daca inca nu se terminase).

"Unghii De Drac", "No Return", "Kill The Dancer" sau "Flood Moses" tot de pe "Don't Let Your Dreams Fall Asleep" s-au regasit si ele in setlist, fiecare cu povestea ei. Mihnea ne spune ca viata nu se vede asa grozav din duba jandarmilor (raspunzand la o intrebare ce a venit din public), iar inainte de "Flood Moses" ne povesteste cum a aparut piesa respectiva, intr-un moment foarte greu al vietii sale.

"Mara" ne duce in trecut, la inceputurile Luna Amara. Eu imi amintesc de perioada liceului, de Targoviste, de cat de greu aveam acces la muzica si cat mai bucuram de fiecare piesa pe care o auzeam de la o trupa rock. Ma intreb la ce se gandeau restul spectatorilor... Au trecut anii si Luna Amara inca este pe scena si canta mai bine ca niciodata. Au si un chitarist nou, in persoana lui Serban Ontanu, care s-a prezentat foarte bine si pare ca a fost cu ei dintotdeauna.

Dintre piesele mai vechi, am avut parte de "Ciudat", "Lume Oarba", "Downtown Jesus", "Albastru" (la cererea publicului). Nu a fost trecut cu vederea nici noul album (cu piesele "In Lumina", "Toti La Fel"), despre care trebuie sa precizez ca este unul dintre preferatele mele.

"Pietre In Alb" a fost momentul de maxima intensitate al serii. Vocea lui Nick a zguduit Ageless Club, iar publicul a fost acolo cantand si participand sufleteste la emotia transmisa de piesa asta. Cineva din public a avut mai degraba o recomandare pentru trupa decat o intrebare si li s-a transmis un "sa nu divortati!". Muzicienii din Luna Amara raspund ca nici vorba de asa ceva, asa ca putem spera linistiti la multe alte concerte cu ei.

Bis-ul ne aduce si singurul cover al serii, la o piesa Incubus. Inainte de ultima piesa, "Rosu Aprins", avem parte de un moment amuzant. Un spectator simte ca se termina concertul si inainte ca Luna Amara sa inceapa sa cante si piesa asta, se aude un "spune povestea". Nick se conformeaza si ne spune, glumind, ca in perioada in care a scris "Rosu Aprins" ii placea sa bea foarte mult vin rosu, conducea o masina rosie si avea o prietena roscata.

Trecuse un pic de ora 1 noaptea cand s-a terminat concertul. Luna Amara ar mai fi cantat dar aveau de mers a doua zi spre Constanta si ca niste rockeri respectabili, se "grabeau" la somn.

A fost un concert superb, mult peste asteptarile mele, un concert care mi-a amintit cat de mult iubesc trupele sincere, trupele care-si trateaza fanii ca pe niste prieteni. Nu-i cunosc personal pe nici unul dintre cei din trupa dar in urma acestui concert, stiu ca ii "cunosc" asa cum sunt ei: vesnic indragostiti de muzica, deschisi si prietenosi.

Ageless Club s-a dovedit a fi o alergere perfecta pentru un concert acustic si sper sa se mai organizeze astfel de evenimente in aceasta locatie.  

Inchei si eu cu o recomandare pentru trupa: sa continue cu acest tip de concerte si sa duca show-ul asta prin toata tara.

Don't let your dreams fall asleep!